PLUMB, De George Bacovia

STRUCTURA ESEULUI PENTRU BACALAUREAT

I. INTRODUCERE: Motivația pentru alegerea textului, importanța lui în cadrul operei

scriitorului, relevanța lui pentru o anumită perioadă/ etapă din literatura română.
II. Încadrarea textului într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică:
SIMBOLISMUL (definiție, evidențierea a cel puțin două trăsături ale simbolismului în textul
discutat).
III. Precizarea TEMEI și comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului
poetic studiat.
IV. Analiza a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales
(de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice,
elemente de prozodie etc.).
V. CONCLUZII: O sinteză a argumentelor anterioare; care sunt elementele care susțin valoarea
estetică a textului.
Cine este autorul și în ce curent/ perioadă/orientare tematică se încadrează?
Ce importanță are textul selectat în cadrul operei autorului?
În ce volum este inclusă poezia?

Poezia simbolistă Plumb deschide volumul de debut al lui George Bacovia, fiind
definitorie pentru întreaga sa creație poetică. Această poezie poate fi considerată o ARTĂ
POETICĂ IMPLICITĂ, pentru că dezvăluie viziunea despre lume și despre artă a poetului George
Bacovia.
ARTA POETICĂ = un text prin intermediul căruia se dezvăluie concepția autorului despre artă
și menirea artistului în lume.
Tema poeziei este: solitudinea absolute în fața morții și, implicit, concepția poetului despre
raportul său cu lumea și cu propria creație într-un spațiu ostil, închis, artificial.
Tema poeziei este dezvoltată printr-o serie de motive sugestive: cavoul, sicriul, veșmântul
funerar, somnul asociat morții, amorul ratat, singurătatea, vântul, frigul etc.
TONALITATE LIRICĂ
- Ca tonalitate, poezia este o CONFESIUNE tristă.
- Atmosfera este dezolantă, apăsătoare.
- Aceste stări sufletești se află în corespondență cu decorul macabru.
MIJLOACE ARTISTICE SPECIFICE SIMBOLISMULUI
Simboluri: plumbul
Corespondențele între cele două planuri (exterior și interior): planul lumii, al Cavoului și planul
Eului, al universului interior
Sinesteziile: „flori de plumb”
Muzicalitatea create prin laitmotive și prin parallelism sintactice: „dormeau…de plumb,
dormea…de plumb, stam singur…Și era…
Repetiții obsedante: „flori de plumb”, „stam singur”
Cromatica în tonuri cenușii: plumbul
Titlul poeziei e simbolul PLUMB, care reunește sinestezic diferite sugestii:
- în plan VIZUAL: tonuri întunecate, cenușii, dar și nuanțe de galben („Plumbul ars e galben,
sufletul ars e galben”).
- în plan TACTIL, sugerează greutatea, rigiditatea, apăsarea.
- în plan AUDITIV, implică un sunet dizarmonic, strident. Cuvântul plumb cuprinde o singură
vocală închisă, u, aflată între două grupuri de câte două consoane, sugerând captivitatea.
TITLUL POEZIEI – SIMBOLUL OBSESIV PLUMB
Așadar, titlul sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenușiul existențial,
claustrarea și
monotonia.
În poezie titlul este reluat obsesiv, de șase ori, în construcții simetrice, în rimele 1-4, 5-8 și
în sintagma „flori de plumb”.
Simbolul PLUMB exprimă CORESPONDENȚA dintre un element din natură, din lumea
exterioară și sterile sufletești exprimate liric, ambele sub semnul cenușiului și al apăsării.
ELEMENTE DE COMPOZIȚIE
Textul este structurat în două CATRENE, construite în jurul simbolului PLUMB.
Cele două secvențe poetice se referă la cele două planuri puse în corespondență:
- pe de o parte, realitatea exterioară, obiectivă, reprezentată de CIMITIR ȘI CAVOU;
- pe de altă parte, lumea interioară, subiectivă, simbolizată de IUBIREA invocată cu disperare și
zadarnic.
MĂRCILE SUBIECTIVITĂȚII sunt prezente la nivelul expresiei, prin:
•persoana I a verbelor („stam”, „am început”);
•adjectivul posesiv („amorul meu”).
INCIPITUL
Poezia se deschide prin verbul „dormeau”, la modul indicativ, timpul imperfect, formă verbală
care exprimă o acțiune începută în trecut și neterminată.
Astfel se sugerează o permanentizare a stării generale apăsătoare, susținută și de epitetele „funerar”
și „de plumb”.
PRIMA SECVENȚĂ- strofa I
„Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt –
Stam singur în cavou... și era vânt...
Și scârțâiau coroanele de plumb.” (George Bacovia, Plumb)
Imaginarul poetic bacovian din această primă secvență construiește un cadru funebru, prin
cuvinte ce aparțin câmpului semantic al morții: „sicrie”, „funerar”, „cavou”, „coroane”

În spiritul AMBIGUITĂȚII cultivate de simbolism, CAVOUL poate fi interpretat în două

direcții:
- o primă accepțiune e cea de spațiu ÎNCHIS, specific târgului de provincie.
- o a doua accepțiune e cea de ÎNCHIDERE în propriul trup, supus degradării, o temniță pentru
sufletul ce aspiră la o imposibilă înălțare spirituală.
ÎNCHIDEREA
Chiar dacă prima secvență se focalizează pe spațiul exterior, prezența eului liric anticipează
subiectivizarea decorului din cea de a doua secvență. În spațiul macabru al cavoului, eul liric e
închis, la rândul său, în propria singurătate. Această senzație este amplificată de prezența lugubră
a vântului, într-o sinestezie care reunește imaginea auditivă cu cea vizuală și cu cea tactilă.
În plus, verbul onomatopeic „scârțâiau”, și acesta la modul indicativ, timpul imperfect,
amplifică angoasa.
Elementele decorului funerar („florile de plumb”, „coroanele de plumb”) implică sugestii
multiple:
- florile asociate cu plumbul sunt lipsite de atributele suavității, frumuseții și vitalității, fiind
împietrite într-o regresie din regnul vegetal în cel mineral.
- tabloul este static, doar vântul fiind singurul element dinamic, dar într-o mișcare sinistră, în van
– se sugerează monotonia, claustrarea, absența transcendenței, imposibilitatea evadării și înălțării.
A DOUA SECVENȚĂ POETICĂ- strofa II
„Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort... și era frig...
Și-i atârnau aripile de plumb.” (George Bacovia, Plumb)
A doua secvență poetică valorifică relațiile de SIMETRIE prin trecerea dinspre planul
EXTERIOR spre cel INTERIOR.
 AMORUL, căzut în somnul morții, este ÎNTORS, această poziție sugerând îndepărtarea și
chiar despărțirea de viață. Acest vers amintește de întoarcerea cu fața spre apus din poezia lui
Lucian Blaga, Încheiere: „întoarce-ți sufletul către perete/ și lacrima către apus”.
Interiorizarea lirismului
În cea de a doua secvență poetică, lirismul bacovian se interiorizează, odată cu amplificarea
angoasei. Disperarea se concentrează în strigătul de invocare care sugerează atât durerea, cât și
absența speranței. Acest strigăt amintește de pictura lui Edvard Munch, Țipătul, care reprezintă
esențializat un om aflat sub semnul disperării, al neputinței și al alienării.
În prezența morții, eul liric se cufundă într-o solitudine absolută („Stam singur lângă
mort”), cu sufletul pustiit și devastat.
Cu toate că această secvență exprimă preponderent planul interior, acesta intră în subtilă
corespondență cu planul exterior, FRIGUL ia locul vântului din prima secvență, amplificând
obsesia sfârșitului.
Ultimul vers sugerează un ZBOR FRÂNT, metafora ARIPILOR DE PLUMB sugerând
inversarea avântului ascensional într-o cădere în moarte.
Această imagine sugerează neputința de a evada din singurătatea cavoului.
În poezia lui Bacovia toate drumurile duc spre mormânt, sub semnul zădărniciei.
Sub aspect FONETIC se remarcă predominanța CONSOANELOR, în special a celor cu sonoritate
dură (b, p, m, n, s, ș, t, ț) într-o aglomerare de sonorități stridente.
Vocalele închise (ă, o, u) creează efecte lugubre.
Chiar simbolul central al poeziei, PLUMB, conține vocala u, încadrată de câte două consoane,
efect fonetic ce sugerează o închidere a spațiului și sentimentul golului interior.
PROZODIA
Poezia are o construcție riguroasă, cuprinzând:
- două catrene cu MĂSURA de 10 silabe;
- RITMUL iambic alternează cu cel amfibrahic;
- RIMA este îmbrățișată.
Prozodia amplifică sugestia de monotonie și creează o MUZICALITATE tipic SIMBOLISTĂ.
ASPECTUL MORFOLOGIC
Se remarcă prezența verbelor statice și utilizarea verbelor la modul indicativ, timpul
IMPERFECT, care desemnează nedeterminarea și permanența.
Imperfectul se referă la realități și trăiri permanentizate: somnul, moartea (în lumea exterioară),
singurătatea (în lumea interioară).
RELAȚII DE OPOZIȚIE ȘI DE SIMETRIE
 Adverbele adânc și întors se află într-o relație de simetrie, ca și verbele Dormeau și Dormea
care deschid cele două catrene.
Verbul DORMEA face trecerea de la planul exterior la planul interior, sugerând nemișcarea
și ruptura de lumea reală.
ASPECTUL SINTACTIC
Poezia este construită după principiul PARALELISMULUI SINTACTIC, cele două
catrene urmând scheme sintactice similare, în oglindă.
Textul este structurat prin juxtapunerea unor propoziții principale independente, repetarea
conjuncției copulative ȘI, prin care se realizează alăturarea și suprapunerea de imagini pentru a
reda aceeași stare de angoasă și singurătate.
Se remarcă și TOPICA INVERSĂ, cu subiectul postpus.
ASPECTUL LEXICO-SEMANTIC
Se remarcă prezența cuvintelor ce aparțin CÂMPULUI SEMANTIC al MORȚII:
- „sicriu”
- „cavou”
- „coroane”
Cuvintele sunt folosite cu precădere cu valoare conotativă.
ASPECTUL STILISTIC
Se constată prezența simbolului central, PLUMB, în construcții metaforice:
„amorul de plumb”, „flori de plumb”, „aripi de plumb”
V. FANACHE, Bacovia. Ruptura de utopia romantică: „Imaginarul bacovian se subsumează unui
absolut paradigmatic: lumea în cădere. De oriunde am decupa o secvență și indiferent dacă obiectul
ei ar fi materia cosmică, spectacolul uman sau ființa poetică, dincolo de scenariul textual
prezidează, asemenea unui fatum, căderea.”
NICOLAE MANOLESCU, Poeți moderni: „Bacovia se remarcă prin intensificarea senzației (de
sunet, culoare sau cinetică), prin mărirea expresivității, uneori până dincolo de limita suportabilă.
El e modern, fiindcă șochează: ochiul, urechea, imaginația, arta.”
CONCLUZII
Poezia Plumb este o SINTEZĂ a esteticii simboliste, prin:
- ATMOSFERĂ
- SIMBOLUL CENTRAL
- CORESPONDENȚA dintre PLANUL EXTERIOR și cel INTERIOR
- SUGESTIE
- stările sufletești de ANGOASĂ, APĂSARE, MONOTONIE
- MUZICALITATE

Prof. Andra Daniela