PLUMB GEORGE BACOVIA

,,Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.”

,,Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.”

Paul Verlaine: ,,Muzica înainte de toate!”

I. Text si context (încadrare în opera scriitorului/ într-o etapă de creație, apartenența la curent
literar,tipul de text)
Poet al tragicului cotidian și al alienării, Bacovia recurge la poza de damnat însingurat, cu sufletul
bântuit de spleen și nevroze exasperante. Ca poet citadin, cultiva o poezie a orizontului închis, sufocant,
invadat de spaime sau de tristeți autumnale.
Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, ca o negare a retorismului romantic și a
impasibilității parnasiene. S-a născut oficial în anul 1886, când poetul francez Jean Moreas a publicat în
revista ,,Le Figaro” manifestul literar „Le Symbolisme”. Simbolismul romanesc este tot produsul
orașului, ca expresie a exasperării provocate de monotonia vieții de provincie.
Alexandru Macedonski teoretizează încă din 1892 (în articolul Poezia viitorului) necesitatea despărțirii
liricii de mijloacele de expresie ale prozei, de elocvența vulgară, ori de excesele de bâlci ale antitezei. Cu alte
cuvinte, poezia viitorului nu va fi decât muzică și imagine. În anii ce urmează, concepția noului curent va fi
repede asimilată de către poeți ca Dimitrie Anghel, Ștefan Petică,Al.T. Stamatiad, N. Davidescu.
Poezia ,,Plumb” deschide volumul omonim apărut în 1916. Ea se înscrie în lirica simbolistă prin
folosirea simbolurilor, tehnica repetițiilor, cromatică și dramatismul trăirilor eului liric. Dramatismul este
sugerat prin corespondența ce se stabilește între materie și spirit. Textul nu cuprinde niciun termen explicit al
angoasei, totul putând fi dedus din descrierea cadrului.
Plumb este o artă poetică. Arta poetică (ars poetica) este o creație în care un scriitor își exprimă
propriile convingeri despre arta literară sau despre diferite aspecte legate de aceasta: menirea literaturii,
rolul scriitorului, structura operei literare.
 Poetul declară că: ,,Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben .[...] Plumbul apasă cel mai greu pe
om...”.

II. Tema poeziei

Poezia „Plumb” are ca tema drama individului solitar captiv într-o lume închisă, spaima ființei vii
amenințate de moarte. Este prezentată o lume lipsita de orizont si perspectiva, sustinuta prin motive tipic
simboliste: sicriul, vântul, cavoul, angoasa existenței, obsesia morții, absența oricărei salvări, stingerea
sentimentului iubirii, absurditatea vieții, etc.

III. Simbolul central

Ideea poetică se organizează în jurul unui simbol central, plumbul, care apare de șapte ori în text, în
poziții semnificative: în titlu, la sfârșitul primului și ultimului vers din fiecare strofă și la cezură versului al
doilea din fiecare catren, încărcându-se în funcție de context cu noi sugestii.
 Prin culoarea cenușie, sugerează monotonia exasperantă, stereotipia unei existente
rutiniere și atmosfera închisă, mohorâtă.
 Prin greutatea specifică mare, sugerează apăsarea sufletească, atmosfera unei lumi ostile,amenințătoare.
 Prin sonoritate, fiind alcătuit din patru consoane și o vocală, sugerează căderea surdă și grea.
Asociat unor cuvinte din sfera semantică a morții: „sicrie de plumb”, „flori de plumb”, „coroane de
plumb”, sugerează decăderea lumii într-un stadiu inferior al existenței. Simbolurile vieții precum natura,
florile, devin simboluri ale morții.

IV. Structura și compozitie

Discursul liric se structurează pe doua catrene construite pe o schemă sintactică aproape identică.
Compozițional, ideea poetică se dezvoltă pe două planuri aflate într-o strânsă corespondență:
unul exterior, obiectiv al existenței, altul interior, subiectiv, al, senzațiilor, trăirilor și sentimentelor.
Se remarcă relații interne de:
a) de opoziție: viață - moarte; materie - suflet,spirit;
b) de simetrie: sunt dominante, construcția în oglindă a celor două strofe/organizate simetric;

V. Lirismul
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității: persoana I
a verbelor(,,stam”, ,,am început”); persoana I a adjectivului posesiv (,,amorul) meu”.
 VI. Analiza secvențială
În primul catren, imaginea poetică schițează un spatiu exterior dezolant, lipsit de viață, ostil în care
ființa este captivă, fiind cuprinsă de moarte.: „Dormeau adânc sicriele de plumb,/ Și flori de plumb și funerar
vestmânt / Stam singur în cavou... și era vânt.../ Si scârțâiau coroanele de plumb.”
Prin personificarea „dormeau sicriele” este generalizată ideea morții universale ce cuprinde și materia.
Verbul „dormeau” în asociere cu epitetul metaforic „adânc” determină o sugestie statică de încremenire
spațială și temporală, întrucât în acest univers ostil, viața spirituală nu există.
 Enumerația „sicriele de plumb/ și flori de plumb și funerar vestmânt” conține elemente din recuzita
clasică a morții. Florile, de obicei simboluri ale frumuseții, ale vieții, ale regenerării, sunt împietrite și
transformate în imagini ale morții, iar ființa omenească devine absentă: „funerar vestmânt”.
Apare și ipostaza eului poetic solitar, izolat („Stam singur în cavou...”), sugerându-se prin imperfectul
verbului „a sta” că singurătatea este o stare permanenta.
Imaginile poetice sunt preponderent vizuale, context în care imaginea tactilă „era vant” si cea
auditivă „scârțâiau” dobândesc o forță de sugestie importantă, potentand atmosfera sumbra, sinistra care induce
individului solitar senzatii negative, stranii.
În primul catren dominant e planul obiectiv al existenței, cuvintele fiind folosite cu sens denotativ:
sicriu, flori, coroane.
Vântul este singurul element care sugerează mișcarea, însă produce efecte reci, ale morții: ,,Și
scârțâiau coroanele de plumb”.

Secvența a doua configureaza imaginea planului subiectiv, al trăirii, cuvintele fiind folosite cu sens
conotativ: „Dormea întors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb, și-am început să-l strig/ Stam singur lângă
mort... și era frig.../ Și-i atârnau aripile de plumb.”
Presiunea lumii exterioare este atât de puternica încât induce senzația înstrăinării de sine: „Dormea
întors amorul meu de plumb”. „Amorul de plumb” este o metaforă pentru sufletul înstrăinat, pierdut, prăbușit în
sine, strivit de stereotipia vieții cotidiene. Dragostea nu mai poate salva ființa, nu mai este o cale de evadare din
sinele însingurat, apăsat de presentimentul morții.
Motivul zborului, sugerat de metafora-simbol „aripi de plumb”, sugerează un zbor întors, un zbor în
jos, către miezul neantului. Epitetul „întors” indică, de asemenea, ideea de moarte.
Strigătul deznădăjduit al eului poetic ilustrează impasul comunicării, chemarea din moarte a ființei,
șansa de salvare, dar este neauzit, sortit eșecului, exprimând doar disperarea, suferința, incapacitatea de
comunicare cu lumea sau cu sinele.
Repetarea sintagmei ,,Stam singur”, sugerează starea de solitudine a eului liric, accentuând totodată,
alături de celelalte simboluri, senzația de pustietate sufletească,autoizolarea.
Într-o lume sufocantă și apăsătoare, existența apare ca un coșmar perpetuu din care individul încearcă
zadarnic să se trezească. Mai mult, fiecare încercare de eliberare are efect invers, sugerat prin imaginea
zborului-cădere: „Și-i atârnau aripile de plumb”.

VII. Nivelurile textului poetic:

1. La nivel fonetic predomină vocalele închise( ,,i”, ,,o”, ,,u”, ,,î”), dând sentimentul golului existențial, el
absenței, al vidului lăuntric; consoanele cu o sonoritate aspră: ,,p” ,,l”, ,,b, ,,m”, ,,n”, ,,t”
(,,plumb”, ,,vânt”, ,,veșmânt”) au sonorități lugubre. Termenul ,,plumb” cuprinde o vocală închisă de
câte două consoane ,,grele”, sugerând o închidere a spațiului.

2. La nivel lexical, majoritatea termenilor fac parte din câmpul lexical al morții;

3. La nivel morfologic predomină substantivele și verbele. Verbele sunt în marea lor majoritate statice,
așezate cu precădere la început de vers. Timpul dominant este imperfectul care sugerează trecutul
nedeterminat, având valoare durativa și sugerând permanentizarea stărilor și senzațiilor negative asociate
 morții. Exista o singură abatere de la construcția cu imperfectul în sintagma ,,și am început să îl strig”.
Conjuncția ,,și” sugerează amplificarea, creșterea progresiva. Perfectul compus „am început”
desemnează o acțiune încheiată, iar conjunctivul „să strig” o acțiune posibilă.

4. La nivel sintactic: Tiparul sintactic rigid este reluat aproape identic în strofă a două, potențând
sugestia captivității într-un spațiu închis, sufocant. Elipsa (absența) verbului din versul 2, strofă 1
sugerează absența vieții, iar aglomerarea verbelor din versul 2, strofă 2 zbuciumul interior neauzit și
neputincios.

5. La nivel stilistic se remarcă prezența simbolului central plumbul, asociat metaforelor „flori de plumb” ,
„coroane de plumb”, „amorul meu de plumb”, „aripile de plumb”și expresivitatea epitetului din
versul ,,Dormea întors amorul meu de plumb”

6. La nivel prozodic, măsura medie de 10 silabe a versurilor, rimă îmbrățișată, masculină și ritmul
combinat imprimă discursului un caracter fragmentar susținând muzicalitatea lor interioară.

VIII. Concluzii
În concluzie, poezia „Plumb” este reprezentativă pentru imaginarul poetic bacovian prin atmosferă,
muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolurilor și a corespondențelor, zugrăvirea stărilor sufletești de vagi, de
angoasă, de spleen, prin tematica simbolistă si viziunea sumbra asupra vieții. Timbrul inconfundabil al poeziei
dă expresia suferinței exagerbate care creează o viziune tragică asupra vieții. Din lumea bacoviană nu se poate
fugi, este o lume închisă, fără iluzia unei transcendențe salvatoare, sensul existenței fiind vidul, nimicul.