Sunteți pe pagina 1din 8

EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A

Anul școlar 2022 – 2023 Limba şi literatura


română

 Toate subiectele sunt obligatorii.


 Se acordă zece puncte din oficiu.
Timpul de lucru efectiv este de două ore.
SUBIECTUL I (70 de puncte)

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

Textul 1

,, În timp ce furtuna se apropia dinspre răsărit și transforma cerul în falduri întunecate, Alice
și-a pus vindiacul* și a ieșit pe ușa din spate. Toby mergea pe lângă ea, iar Alice și-a vârât degetele în
blana lui deasă. El scâncea și o împingea cu botul în burtă. Ținea urechile lipite, pe spate. Afară, vântul
smulgea petalele trandafirilor albi ai mamei și le împrăștia ca pe niște stele căzătoare. În fundul curții se
zărea silueta mătăhăloasă a șopronului încuiat al tatălui ei. Alice și-a atins buzunarul jachetei, ca să se
asigure că avea cheia. A stat o clipă să mai prindă curaj, apoi a deschis ușa din spate și a ieșit în fugă în
bătaia vântului, urmată de Toby.
Deși nu avea voie să intre acolo, nimic nu o împiedicase să-și închipuie ce ar putea să se
ascundă în șopronul de lemn. De obicei, după grozăviile pe care le făcea, tatăl ei petrecea acolo o
mulțime de timp. Dar când ieșea, era întotdeauna alt om. Așa că Alice se gândea că acel șopron avea
vreo putere magică de transformare, ca și cum pereții lui ar fi fost o oglindă fermecată sau o roată de
tors. Odată, când era mai mică, își luase inima în dinți și-l întrebase ce se afla înăuntru. El nu îi
răspunsese, dar după ce i-a făcut biroul, Alice a înțeles. Citise în cărți luate de la bibliotecă despre
alchimie, știa povestea lui Rumpelstiltskin. Acolo, în șopronul lui, tatăl ei torcea paiele prefăcându-le în
fire de aur.
Fugea de-i ardeau picioarele și plămânii. Toby lătra la cer până când un fulger a săgetat bolta
și l-a făcut să-și tragă coada între picioare. La ușa șopronului, Alice a scos cheia din buzunar și a vârât-o
în broasca lacătului. Nu mergea. Vântul sufla cu putere înțepându-i fața, aproape s-o trântească, doar
căldura lui Toby sprijinit de ea o făcea să-și țină echilibrul. A mai încercat o dată. A împins cheia cu
toată puterea; o durea podul palmei. I-a dat drumul o clipă, s-a șters la ochi și și-a dat părul la o parte de
pe față. Apoi a mai încercat o dată. De data aceasta, cheia s-a răsucit cu ușurințăîn broască de parcă ar fi
fost unsă. Alice a scos lacătul din belciug*, i-a răsucit cârligul și a dat buzna înăuntru cu Toby pe urmele
ei. Vântul a trântit ușa cu putere în urma lor.
Șopronul nu avea ferestre și înăuntru era întuneric beznă. Toby a început să mârâie. Alice l-a
atins cu mâna ca să-l liniștească. O asurzeau bătăile inimii pe care le simțea în urechi și urletul sălbatic
al furtunii. Păstăile cu semințe ale arboreluide foc de lângă șopron cădeau în ploaie sacadată asemenea
tropăitului unor tălpi metalice pe acoperiș.
Mirosea puternic a gaz lampant. Alice a orbecăit până a dibuit cu degetele o lampă pe masa de
lucru a tatălui său”.
Holly Ringland, Florile pierdute ale lui Alice Hart, (fragment)

Probă scrisă la limba și literatura română Model


Pagina
EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A
Anul școlar 2022 – 2023 Limba şi literatura
română

Textul 2

,,Curiozitatea reprezintă dorința de a cunoaște ceva nou sau neobișnuit. Este interesul manifestat
pentru un lucru deosebit sau nu. Curiozitatea poate fi privită și ca indiscreție, în anumite circumstanțe.
Deși uneori poate fi percepută negativ, curiozitatea este, cred, cel mai interesant mecanism prin care
oamenii evoluează. Iar mecanismul se află în mod natural în mintea oricui; posibilitatea de a pune
întrebări o are oricine, oricând. Unii aleg să facă uz, alții nu. Unii se autodeclară curioși, alții nu. Dar
toți sunt. Asta nu înseamnă că unii sau alții sunt mai sau mai puțin evoluați. A pune multe întrebări nu
înseamnă a ști, neapărat. Dar este un pas.

Curiozitatea a fost cea care l-a împins pe om să dea sens tuturor celor care-l înconjoară. Sau măcar să
încerce să dea. S-a manifestat dintotdeauna, din cele mai vechi timpuri și încă o face cu mare succes.
Este ceva propriu oamenilor și cumva drumul ar fi fost altfel fără amprenta majoră a curiozității. Primii
oameni s-au întrebat ce sunt stelele, de ce se mișcă, cine le influențează și cum îi pot influența. S-au
pus întrebări; s-au obținut răspunsuri; s-au construit povești; am evoluat. Așa arată foarte schematic
totul. Nu suntem nimic mai mult decât modele rezultate din interpretările curioșilor care-au respirat pe
aici în urmă cu sute de mii de ani. Modele pe care le îmbunătățim constant ca urmare a curiozității
perpetue, manifestate și în prezent.

Orice sau oricine poate deveni subiectul curiozității oricui. Întâlnim oameni cărora le punem mai
multe sau mai puține întrebări. Întotdeauna în funcție de gradul de interes, total subiectiv. De principiu,
cu cât subiectul pare mai interesant, cu atât mai intens se manifestă curiozitatea celuilalt. Cu atât mai
multe lucruri îți dorești să afli. Întrebările adresate au întotdeauna același scop: cunoașterea. În condiții
normale, nimeni nu vrea să afle multe lucruri despre cineva sau ceva neinteresant. Nu funcționează
așa, deși mințile noastre au spațiu de stocare infinit. Nu suntem curioși să aflăm lucruri total
neimportante. Sau nu ar trebui să fim. Curiozitatea este fitilul din lumânarea învăţării”.

Răzvan Ianculescu, Curiozitatea.

*vindiac, vindiacuri - Haină scurtă special confecționată pentru a apăra de vânt.


*belciug, belciuge - Verigă de metal care servește la fixarea unui lacăt, a unui lanț etc.

A.
1. Selectează o imagine vizuală și una auditivă din textul A. 2 puncte

Probă scrisă la limba și literatura română Model


Pagina
EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A
Anul școlar 2022 – 2023 Limba şi literatura
română

Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.
2 puncte
Toby este:
calul lui Alice;
fratele lui Alice;
măgărușul ei;
cățelul ei.

Răspuns corect:

Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.
2 puncte
Din ce motiv Alice ezită să intre în șopron:
din cauza vremii;
credea că s-ar putea transforma;
pentru că îi interzicea tatăl ei;
din cauza superstițiilor.

Răspuns corect:

Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.
2 puncte
Conform afirmațiilor autorului, curiozitatea:
este o trăsătură a omului antic;
l-a ajutat pe om să evolueze;
este o însușire particulară a unor oameni;
este diferită de cunoaștere.

Răspuns corect:

5. Notează ,,X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia,
bazându-te pe informațiile din cele două texte. 6 puncte
Enunțul Corect Incorect
Toby lătra și o lingea pe Alice.
Când ieșea din șopronul de metal, tatăl ei era alt om.
Alice reușește să deschidă ușa șopronului din a treia încercare.
În anumite circumstanțe, curiozitatea este percepută ca indiscreție.
De-a lungul timpului, oamenii au evoluat adresând întrebări.
Mintea umană are un spațiu limitat de stocare.

Probă scrisă la limba și literatura română Model


Pagina
EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A
Anul școlar 2022 – 2023 Limba şi literatura
română

6. Precizează, în două – trei enunțuri, o trăsătură a descrierii litarare, identificată în fragmentul de mai
jos, ilustrându-o cu o secvență relevantă:

,,În timp ce furtuna se apropia dinspre răsărit și transforma cerul în falduri întunecate, Alice și-a pus vindiacul*
și a ieșit pe ușa din spate. Toby mergea pe lângă ea, iar Alice și-a vârât degetele în blana lui deasă. El scâncea și
o împingea cu botul în burtă. Ținea urechile lipite, pe spate. Afară, vântul smulgea petalele trandafirilor albi ai
mamei și le împrăștia ca pe niște stele căzătoare. În fundul curții se zărea silueta mătăhăloasă a șopronului
încuiat al tatălui ei.” 6 puncte

7. Prezintă, în 30 – 70 de cuvinte, o temă comună celor două texte date, valorificând câte un element de
conținut: 6 puncte

8. Consideri curiozitatea ca fiind un factor important în dezvoltare imaginației unui copil ? Motivează-
ți răspunsul în 50 – 100 de cuvinte, valorificând textul 1. 6 puncte

Probă scrisă la limba și literatura română Model


Pagina
EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A
Anul școlar 2022 – 2023 Limba şi literatura
română

9. Asociază fragmentul din „Florile pierdute ale lui Alice” de Holly Ringland cu un alt text literar
studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 - 100 de cuvinte, o valoare culturală
comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. 6 puncte

B.
1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
2 puncte
Numărul de sunete al cuvintelor geamgiu, deschis este:
a) 7 sunete, 7 sunete;
b) 6 sunete, 7 sunete;
c) 6 sunete, 6 sunete;
d) 5 sunete, 6 sunete.

Răspuns corect:

2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.


2 puncte
Seria care conține doar conjuncții subordonatoare este:
a) ,,așadar”, „deci”, „că”, ,,să”;
b) ,,fiecare”, ,,fiindcă”, „sau”, „și”;
c) ,,dacă”, „pentru că”, „ca...să”, „că”;
d) ,,dar”, „nici”, fiindcă”, ,,ori”.

Răspuns corect:

Probă scrisă la limba și literatura română Model


Pagina
EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A
Anul școlar 2022 – 2023 Limba şi literatura
română

Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.


2 puncte
Paronimul utilizat corect este în enunțul:
Și-a cumpărat un atlaz nou pentru ora de geografie.
Obiectul este confecționat din alabastru.
I-a făcut un complement profesoarei.
Băiatul are un caracter vindecător.

Răspuns corect:

Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.


2 puncte
Sinonimele potrivite pentru cuvintele subliniate în fragmentul: ,,Deși nu avea voie să intre acolo,
nimic nu o împiedicase să-și închipuie ce ar putea să ascundă în șopronul de lemn.” sunt:
să iasă, să imagineze;
să pătrundă, să-și imagineze;
să ajungă, să fabuleze;
să se năpustească, să realizeze.

Răspuns corect:

5. Precizează cazul și funcția sintactică a cuvintelor subliniate din enunțul: „ Afară, vântul smulgea
petalele trandafirilor albi ai mamei și le împrăștia ca pe niște stele căzătoare”. 6 puncte

6. Alcătuiește două enunțuri negative în care cuvântul acela să îndeplinească pe rând funcția de nume
predicativ și de atribut adjectival. 6 puncte

Probă scrisă la limba și literatura română Model


Pagina
EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A
Anul școlar 2022 – 2023 Limba şi literatura
română

7. Scrie opinia ta despre curiozitate sub forma unei fraze alcătuită dintr-o propoziție principală și o
propoziție subordonată atributivă. 6 puncte

8.. Rescrie enunțurile, corectând greșelile de orice natură!


El este un elev nouvenit în școală dar care nu le agrează pe dragele mele colege. Oamenii mândrii
mi-au displăcut în totdeauna. 6 puncte

SUBIECTUL AL II-LEA (20 DE PUNCTE)

Redactează un text narativ, de cel puțin 150 de cuvinte, în care să povestești experiența unui personaj
pe un alt tărâm. Narațiunea va cuprinde: o secvență dialogată și una descriptivă.
Punctajul pentrucompunere se acordăastfel:
 conținutul compunerii – 12 puncte
 redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului–
1 punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudine gramaticală – 1 punct;
claritatea exprimării ideilor – 1 punct; respectarea normelor de ortografie – 1 punct; respectarea
normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitate – 1 punct).

Notă! Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum
150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

Probă scrisă la limba și literatura română Model


Pagina
EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A
Anul școlar 2022 – 2023 Limba şi literatura
română

Probă scrisă la limba și literatura română Model


Pagina

S-ar putea să vă placă și