Imaginația este singura noastră armă în războiul împotriva realității.

Dacă toți și-ar vedea de treaba lor, lumea s-ar mișca mult mai repede decât o face în prezent.
Răspunsul lui s-a prelins prin capul meu ca apa printr-o sită.
În general își dădea sieși sfaturi foarte bune, doar că foarte rar le și urma.
Regina Albă: Memoria care funcţionează doar invers este o memorie proastă.
Oh, este dragostea, dragostea care pune lumea în mişcare.
Începe cu începutul şi continuă până la sfârşit; apoi opreşte-te.
Întotdeauna spune adevărul, gândeşte înainte de a vorbi şi abia pe urmă vorbeşte.
Nu mă întorc niciodată la ziua de ieri pentru că eram o persoană diferită atunci.
Dacă ar fi posibil invers, atunci aşa ar fi, dar dacă nu e posibil totul e cum vedem că e…
Dacă pisicile ar vorbi, probabil că nu v-ar plăcea chiar tot ce ar spune, însă nu v-ar minţi niciodată.
Dacă nu știi încotro s-o iei, orice drum ales va fi acolo.
Cine sunt eu în lumea asta? Ah, acesta este marele puzzle.
”Dar nu vreau să merg printre oameni nebuni” a spus Alice. ”Oh, nu poți face nimic” a răspuns Pisica de Cheshire. ”Noi
toți suntem nebuni aici. Tu…eu…”. ”Cum știi că și eu sunt?” întrebă Alice. ”Pentru că nu se poate altfel.” zise Pisica.
”Altminteri, n-ai fi venit aici.”
Niciun pește nu merge nicăieri fără un porc de mare.
Am demonstrat cu o logică reală că o scrisoare care îți ia o oră să o scrii, durează doar trei minute s-o citești.
Vine un timp când rezistența umană va ceda la dansul neîntrerupt, și toată lumea va trebui să atingă punctul duratei de
închinăciune absolute.
În timp ce un râs de bucurie este în plină armonie cu viața noastră profundă, râsul din amuzament ar trebui ținut departe
de asta. Pericolul este astfel prea mare de a te uita la lucruri solemne cu spirit batjocoritor, și apoi să cauți în ele
oportunitățile exercitării spiritului.
Unul dintre secretele profunde ale vieții este că tot ceea ce este cu adevărat valoros, este ceea ce facem pentru alții.
– Știi, întotdeauna am crezut că unicornii au fost niște monștri fabuloși, de asemenea ? Nu am văzut niciodată unul viu
înainte !
– Ei bine, atunci dacă ne-am văzut acum, a spus unicornul, dacă vei crede în mine, voi crede și eu în tine.
– Nu are niciun sens să încerc, râse Alice, nimeni nu poate să creadă în lucruri imposibile.
– Ba îndrăznesc să-ți spun că nu prea ai exercițiu, zise Regina. Când eram mai tânără, făceam asta timp de o jumătate
de oră zilnic. Uneori reușeam să cred în șase lucruri imposibile doar înainte de micul dejun
Nu sunt ciudat, neobișnuit, depărtat, nici nebun, realitatea mea este doar diferită de a ta.
A fost o parte din visul meu, bineînțeles, dar apoi am fost eu parte din visul lui.
Ești nebun de legat, dar îți spun un secret. Cei mai grozavi oameni din lume așa sunt.
Ce variantă a proverbului preferi, Mai bine mai târziu decât niciodată, sau Mai bine niciodată decât mai târziu ?

Lewis Carroll
În 1862, tânărul matematician pe nume Charles Dogson, cunoscut drept Lewis Carroll, a pornit într-o călătorie
cu vaporul împreună cu prietenul lui, Reverend Robinson Duckworth şi cele trei fete ale lui, Edith (8 ani), Alice
(10 ani) şi Lorina (13 ani). Dorinţa lui Carroll de a le distra pe cele trei fetiţe a dus la crearea unei poveşti despre
o lume de basm, plină de personaje fantastice. Alice Liddell a fost atât de captivată de poveste încât i-a cerut lui
Carroll să o scrie pentru ea.
Romanul Alice in Wonderland a fost creat astfel în urma unor plimbări şi conversaţii pe care matematicianul Charles
Lutwidge Dodgson le-a avut cu cele trei fetiţe ale prorectorului Universităţii Oxford. Poveştile absurde pe care Dodgson
le-a născocit pentru fetiţe le-au încîntat în aşa măsură pe acestea din urmă încît una dintre ele, Alice Pleasance Liddell,
i-a cerut să le transpună într-o carte.
Prima versiune, scrisă de mînă şi oferită cadou micuţei Alice în 1864, se intitula Alice’s Adventures
Underground („Aventurile lui Alice din subterană”) şi fusese ilustrată de autor, publicată în 1960: „O mulţime de fetiţe
încântătoare au trecut prin viaţa lui Carrol, însă niciuna nu a putut să îi ia locul lui Alice Liddel, prima lui iubire.”
Manuscriptul a ajuns pe mâna lui George MacDonald, un idol de-ai lui Carroll, care le-a citit povestea propriilor copii,
 aceştia fiind captivaţi în totalitate. Încurajat de reacţiile celor din jur, Carroll a revizuit povestea pentru a fi publicată şi a
redenumit-o „Aventurile lui Alice în ţara minunilor”, adăugând scena deja faimoasă a petrecerii cu ceai a Pălărierului
Nebun.
Lewis Carroll (cu adevăratul său nume, Charles Lutwidge Dodgson) s-a născut la Daresbury (Marea Britanie) în
1832. A fost al treilea din 11 copii. Ca scriitor, şi-a creat un pseudonim din propriul său nume, traducându-şi amândouă
prenumele în latină (Carolus Ludovicus), retraducându-le şi schimbându-le în engleză: Lewis Carroll.
Încă de mic, i-au plăcut jocurile de cuvinte şi ghicitorile şi a născocit jocuri şi puzzle-uri pentru a încerca să le rezolve
împreună cu fraţii şi surorile lui.
A predat logică şi matematică la Christ Church College de la Oxford, unde a fost considerat timid şi excentric.

“Teama teribilă” pe care Gilbert K. Chesterton și-o manifesta la gândul că Alice în Ţara Minunilor,  delicata povestire
absurd-onirică a lui Lewis Carroll ar putea să cadă în mâinile neîndemânatic-pedante ale studioșilor, devenind “rece și
monumentală ca o piatră funerară clasică” nu era întrutotul nejustificată. Martin Gardner a publicat o ediție savant
adnotată a fermecătoarei povestiri, socotind, pe drept cuvânt, că “absurdul la Carroll nu este nici pe departe atât de
întâmplător și lipsit de finalitate” pe cât pare. Dar, dacă o asemenea ediție a ficțiunii celui dintâi mare literat modern al
absurdului îsi are justificarea – comentariile lui Gardner nefiind lipsite de umorul voluntar și involuntar al pedanteriei – nu
tot astfel ni se par eforturile unor exegeți căutând să dea explicații adeseori fantasmagorice textelor lui Carroll, să le
descifreze, atribuindu-le cele mai bizare și ascunse semnificații alegorice și simbolice. În “țara minunilor”, unii din acești
amatori de criptograme descoperă simboluri teologice. De pildă, Shane Leslie vede în pățaniile lui Alice o istorie secretă
a controverselor religioase din Anglia jumătății a doua a secolului trecut. Chiseaua cu gem de portocale ar fi un simbol
al
protestantismului, regina albă ar fi cardinalul Newman etc., etc. Chei secrete caută și psihanaliștii (A.M.E. Goldschmidt,
Paul Schilder și, mai ales, Phyllis Greenacre) care interpretează simbolistica absconsă a cărților lui Charles Lutwige
Dodgson, alias Lewis Carroll, în funcție de complexele sale reale sau presupuse. Atunci când aceste analize ne oferă
date asupra excentricului profesor de matematică de la Oxford, ele contribuie la cunoașterea omului, și mult mai puțin la
tălmăcirea operei. Toți, sau aproape toți scriitorii care s-au aventurat în zona absurdului constituie cazuri privilegiate
pentru psihanaliști. Cercetările analitice eșuează însă, atunci când încearcă să interpreteze creația pornind exclusiv de
la date ce țin de o psihé inconștiență a creatorului. Drama scriitorului absurd e numai în subsidiar psihologică. Esența ei
este ontică.
Într-o epocă victoriană în care erau la modă povestirile sentimentale, Lewis Carroll a creat o literatură pentru copii
marcată de fantezie, umor absurd și satiră. Scrierile sale cele mai apreciate din acest domeniu sunt:
 Alice în Țara Minunilor (Alice`s Adventures in Wonderland) (1865)
 Alice în Țara Oglinzilor(en) (Through the Looking Glass) (1872)

S-a ocupat cu filozofia, logica și matematica. Plăcându-i foarte mult matematica, își depășește reținerile de a vorbi în
public (din cauza bâlbâielii), astfel încât ajunge mai târziu să țină și predici.
Lewis era foarte sârguincios și organizat, reușind să publice nuvele și poezii în timp ce conducea departamentul de
matematică din cadrul universității. Acolo face cunoștință cu noul decan de la Oxford.
A scris tratate de algebră și de geometrie. A introdus logica implicației stricte în matematică și a descoperit două
paradoxuri logice. A arătat că elementul demonstrativ în aritmetică prezintă o mare importanță pedagogică.
A inventat o masă de biliard circulară. A perfecționat alfabetul numeric al lui Richard Grey din 1730.
Preocuparea sa pentru matematica recreațională este dovedită de numeroasele articole dedicate acestui subiect. Îi
plăceau jocurile de cuvinte. A compus anagrame pentru numele diferiților oameni celebri. A scris acrostihuri pe nume de
fete, ghicitori, șarade. Toate scrisorile sale către prieteni sunt pline de astfel de recreații. A scris pamflete umoristice,
cele mai bune dintre ele fiind adunate în “Notes by on Oxford Chief”. A fost şi un bun fotograf.
Pentru două fetițe care nu aveau cu ce să își petreacă timpul, cu ocazia Crăciunului anului 1877, a inventat
jocul Dubleții.

O scrisoare a romancierului Lewis Carroll, în care scriitorul britanic se plângea de inconvenientele celebrităţii, a fost
vândută la licitaţie cu suma de 11.825 de lire sterline (14.130 euro).
Scrisoarea avea un preţ estimativ cuprins între 3.000 şi 4.000 de lire sterline şi a fost vândută anul trecut de casa
Bonham’s la Londra. În această scrisoare semnată cu numele real al scriitorului, Charles Dodgson, acesta spunea că
ura „să fie arătat cu degetul, să fie privit insistent de persoane necunoscute şi să fie tratat ca un «leu»” : „Urăsc toate
aceste lucruri atât de intens, încât, uneori, aproape că îmi doresc să nu fi scris niciodată vreo carte”, spunea
romancierul.
Documentul a fost expediat pe adresa lui Anne Symonds, o bună prietenă a scriitorului, în anul 1891.
Lewis Carroll, renumit pentru timiditatea sa, afirmă în acea scrisoare că, deşi înţelege faptul că multor oameni „le place
să fie priviţi de alţii, ca un semn al notorietăţii…, nu toţi suntem făcuţi după acelaşi tipar şi preferinţele şi antipatiile
noastre sunt foarte diferite”.
Scrisoarea a fost achiziţionată de un colecţionar britanic şi a făcut parte dintr-un lot mai mare de obiecte scoase la
vânzare, printre care s-au aflat cărţi, manuscrise, hărţi şi fotografii. Două fotografii realizate de Lewis Carroll s-au vândut
la aceeaşi licitaţie.
Care este unealta adecvată pentru o gândire corectă? Logica. Lewis Carroll, pe lângă autorul faimoaselor povești a fost
un matematician versat în logica simbolică. Chiar și în poveștile Alisei întâlnim o mulțime de jocuri de limbaj și logică.
Țara Minunilor este populată de ființe cu moduri bizare de gândire care aparent pot justifica orice absurditate folosind
argumente complexe. Alice învață să discearnă nonsensul în toate aceste peripeții. Cum bine remarcă Lewis Caroll,
logica are o importanță fundamentală în viața noastră:
”Stăpânește mecanismul logicii, și vei avea o activitate mintală mereu la îndemână și utilă în orice situație. Îți va limpezi
gândirea, îți va oferi capacitatea de a descifra orice problemă și obișnuință de a-ți ordona ideile. Dar cel mai valoros, îți
va da puterea de a detecta erori de gândire și de a demonta argumentele ilogice pe care le vei întâlni la tot pasulîn cărți,
ziare, vorbire și chiar în predici, care cu atâta ușurință îi amăgesc pe cei care nu s-au obosit niciodatș să-și însușească
această fascinantă Artă. Încearcă. Asta-i tot ce-ți cer!” (Logica Simbolică)

Generații întregi de copii și adulți deopotrivă au alunecat alături de Aice pe gaura de iepure, direct în Țara Minunilor. Ce
este atât la fascinant la ea încât să inspire regizori, creatori de modă, ba chiar și muzicieni de top, de-a lungul a
cincisprezece decenii?  Faptul că fata cu păr blond și rochie bleu – așa cum apare în ilustrațiile originale, realizate de
John Tenniel – pătrunde într-o lume stranie și haotică, în care totul pare cu susul în jos și nimic și nimeni nu este ceea
ce pare a fi?  Pentru că, indiferent de vârstă, fiecare dintre noi găsește în personajele  neverosimile care populează
tărâmul minunilor o asemănare inevitabilă cu viața de zi cu zi? Fiindcă pe măsură ce trece vremea și înaintăm în vârstă
ne dăm seama cu toții că trăim, de fapt, înăuntrul „găurii de iepure“ din carte?
Așa cum o demonstrează mărturiile vremii, dar și fotografiile publicate în epocă, ce o surprind pe Alice Liddell cu o
întipărire de tristețe pe chip, nu pare să fi fost niciodată fericită, frustrată de faptul că publicul nu putea face diferența
între ea și Alice din carte. În volumul „Povestea lui Alice: Lewis Carroll și istoria secretă a Țării Minunilor“, autorul Robert
Douglas-Fairhurst face chiar o paralelă între Alice Hargreaves și Peter Llewelyn Davies, băiețelul care i-a inspirat lui JM
Barrie povestea lui „Peter Pan“. Așa cum și adevărata Alice rămăsese prizonieră în Țara Minunilor, Peter își petrecuse
viața în Neverland, sub privirile scrutătoare ale tuturor celor care îi cunoșteau istoria. În 1932, cei doi s-au întâlnit: o
Alice de 80 de ani și un Peter de vârstă mijlocie, doi copii mari, cărora lumea le rămăsese mică. „Mă tem că pot să mă
explic, Sire“, îi spune Alice Regelui, într-o scenă din carte. „După cum vedeți, nu sunt eu însămi“.

Chiar dacă adevărata Alice nu s-a împăcat cu adevărat nici cu propria viață și nici cu faima atrasă de legătura cu
personajul lui Carroll, cartea a devenit în timp una dintre preferatele psihologilor, care au tălmăcit aparentul haos din
Țara Minunilor sub forma mai multor lecții de viață, utile atât pentru cei mari cât și pentru cei mici.
Trebuie să știi ce îți dorești cu adevărat.