Multe sunt aspectele formale și de conținut care fac posibile asemănarea și

diferențierea acestor două opere, „Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll,

respectiv „Dumbrava minunată” de M. Sadoveanu.
Charles Lutwidge Dogdson s-a născut pe 27 ianuarie 1832 într-o familie cu
11 copii. Toți erau stângaci cu probleme de vorbire. Din aceste motive, dar și
pentru că a crescut într-un mediu izolat, anglican și conservator, personalitatea lui
Charles se va forma într-o modalitate cu totul ieșită din tipare. Primii ani de școală
i-a petrecut acasă. Încă de atunci a dovedit o inteligență deosebită: de la șapte ani
putea citi o carte întreagă. La 12 ani, a fost trimis la o școală particulară. În 1849 a
intrat la Universitatea Oxford. Acesta a fost un prozator, matematician, logician,
cleris și fotograf englez. A murit la 14 ianuarie 1898 în Guildford.
„Alice în Țara Minunilor” este un roman fantastic. Cartea este considerată
unul dintre cele mai bune exemple ale literaturii absurdului, acest lucru fiind
justificat și de numeroase glume și aluzii matematice, lingvistice și filosofice, în
jurul personajul principal Alice.
Mihai Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880, în Pașcani, jud. Iași, fiu
de țăran și mama Profira Ureche, fata de răzeși din Verșeni. A studiat mai intai la
Pascani, unde a avut ca invatator pe celebrul D-l Trandafir. El debuteaza in
literatura inca de pe bancile scolii si se dedica acestei vocatii fara a mai urma
cursurile vreunei institutii de invatamant superior. A debutat literar în revista
bucureșteană „Dracu”in anul 1898, pentru ca 1904 sa fie declarat anul Sadoveanu,
cand unul dintre cele patru volume publicate acum (Soimii, Povestiri, Crasma lui
mos Precu, Dureri inabusite) a fost premiat de Academia Romana. Dintre afinitatile
sale estetice retin atentia cele semanatoriste si poporaniste, exprimate intr-o
maniera personala, inconfundabila. Scriitorul marturisea adesea ca principala sa
tema de creatie a fost taranul roman. A fost un scriitor, povestitor, novelist,
romancier, academician și om politic. Moare suferind de un infarct ce îi afectează
vorbirea la 19 octombrie 1961.
Mihail Sadoveanu dezvăluie prin povestirea „Dumbrava minunată”, aspecte
mai complexe, cu umbre și lumini ale unei copilării timpuriu încercate. Povestea a
fost inclusă în volumul Negura Șarului, apărut în anul 1922. Această operă este o
adevărată capodoperă în ceea ce privește realizarea personajului copil, precum și în
îmbinarea măiestrită a narațiunii faptelor cu descrierile de natură.
In literatura romana pentru copii povestea expeditiei Lizucai Vasiliu si a
prietenului sau Patrocle in Dumbrava minunata este o replica autohtona a cartii
„Aventurile Alisei in Tara Minunilor”, publicate in anul 1865 de Lewis Carroll,
„unul dintre cele mai bune exemple a literaturii absurdului”.
 Titlul operei lui Lewis Carroll este format din substivele proprii „Alice”,
„Țara” și adj. propriu-zis„Minunilor”, prepoziția simplă„în”. Acesta sugerează
faptul că Alice ajunge într-o țară plină de minuni, de lucruri miraculoase, cu
personaje mitice care sunt prezentate într-o manieră fantastică, plină de întâmplări
neașteptate. Neales la întâmplare, acesta transmite informații importante despre
cine este personajul principal și unde se petrece acțiunea.
În comparație cu titlul operei lui Mihail Sadoveanu , format din substantivul
comun simplu „Dumbrava și adjectival propriu-zis „minunată” care numeste
mostenirea eroinei principale Lizuca Vasiliu, o fetita de sase ani, orfana de mama,
ea devine victima noii sotii a tatalui sau, care avida de bani isi propune sa vanda
Dumbrava din padurea Buciumeni, singurul bun ramas fetei dupa moartea mamei
sale. Prozatorul impleteste doua fire narative: unul inspirat din viata nefericita a
fetitei obligata a suporta rautatile unei femei fara suflet si un altul fantastic, in care
se evoca expeditia copilei in dumbrava bunicilor.
Aruncând o privire spre tema centrală a celor două povești, descoperim
diferenta abordării de către autori a temelor. Astfel, în „Alice în Țara Minunilor”
tema centrală este maturizarea, pe când în „Dumbrava minunată” este cea a
copilăriei copilului orfan, care aspiră spre o viață fericită. Însă regăsim în
ambeleopere, teme precum: tema mitică, tema inocenței sau a dorului.
Aventurile lui Alice reprezintă pașii pe care îi face copilul spre viața adultă.
„Alice este angajată într-o căutare a propriei identități, pentru a putea
înțelege logica, regulile, jocurile oamenilor, autoritatea, timpul și moartea.”
-Charles Frey & John Griffin
„Uluitoare sunt schimbările astea... Niciodată nu știu ce-o să devin, de la un
minut la altul” – Alice
Drept urmare, o asemănare ce se poate stabili este aceea că ambele opere au
personaj central o fetiță, Alice o fetiță de aproximativ 7 ani jumate , respective
Lizuca de 6 ani. Trecând prin mediul în care are loc desfășurarea întâmplărilor
descoperim o serie de deosebiri.
Alice, personajul lui Lewis Carroll, o fetiță, îmbibată de prejudecăți
victoriene și cunoștințe școlare din științele exacte, dar având un fond de puer
aeternus, misterios și imprevizibil, pășește pe un„tărâm minunat”, tărâm al „un
lumilor pe dos” mereu în continuă schimbare.
Supusă interacțiunii permanente cu standardele (morale, comportamentale,
„raționale”) ale adulților, Alice se confruntă, în lumea „de minune” unde a ajuns –
și care poate fi privită ca o alegorie a propriului ei corp în continua metamorfoză
indusă de dezvoltarea biologică „miraculoasă” - cu un absurd total.
 Coborârea fetiţei începe cu o vizuină de iepure (în lb. engleză, rabbit-hole
are şi sensul de „fundătură”, „situaţie fără ieşire”, „impas”), apoi se transformă în
cădere (asemănătoare miticei „descinderi infernale”). Etapa aceasta se încheie în
holul cu mai multe uşi, de unde încep dilemma alegerii şi jocul cu dimensiunile.
Folosind diferite obiecte cu funcţii de a o mări sau micşora magic (băutură,
prăjitură, ciupercă, evantai), Alice pare mereu, oriunde s-ar duce, prea mică sau
prea mare. Problema ei este una de adecvare/ împăcare cu schimbările pe care le
suferă ea însăşi.
„Mi-e teamă că nu mă pot explica pe mine însămi, domnule”, i se adresează
ea impozantului domn-Omidă, „pentru că, vedeți, eu nu sunt eu”. Nu văd, răspunde
domnul-Omidă.”
„Este foarte derutant să crești și să scazi de atâtea ori în aceeași zi”, vorbește Alice
mai departe.”
„Ba nu este”, o contrazice domnul-Omidă
Spre deosebire de Alice, duduia Lizuca, eroina lui Sadoveanu din Dumbrava
minunată, ce este în echilibru cu universul imaginat pe care-l suprapune unui spațiu
natural, apropiat de paradisurile bucolic(păstoresc). Lumea ei nu este, însă,
inteligibilă adulților, ci constituie o alternativă existențială în care „timpul pierdut”
al copilei orfane este recuperat magic, prin credința în substanțialitatea (și
spațialitatea) imaginarului, concretizată, în meandrele narative propuse de
povestitor, în persoana Zânei Închipuirii.
Este semnificativ faptul că Sadoveanu începe povestea Lizucăi din
perspectiva adultului. În ochii Miei Vasilian, mama ei vitregă, fetița este un copil
lipsit de maniere, care-i maculează imaginea de boieroaică de neam mare eșuată,
prin căsătorie, într-un „târg nenorocit”.
Intrarea Lizucăi în camera unde doamna Vasilian își primea musafirii, cu
rochița boțită ale cărei mâneci erau folosite la ștergerea nasului, este un argument
grăitor în favoarea gazdei scandalizate de proasta creștere a fetiței, imputată
bunicilor de la țară. După ce-și înfige degetele în borcanul cu șerbet și este
alungată de mama vitregă și bătută de slujnică, eroina se hotărăște să fugă la
incriminații bunici, împreună cu Patrocle, cățelul ei credincios. În grădina casei de
la oraș, „Globuri de sticlă colorată, înălțate în bețe, răsfrângeau imaginile diforme
ale copilului și cățelului” (Sadoveanu, 2013: 14).
Din acest punct în continuare, narațiunea se desfășoară din perspectiva
copilei. Plecând la bunici, Lizuca se pregătește ca și cum ar pleca într-o poveste. Își
ia cenușă în buzunar, ca să poată însemna drumul și să nu se rătăcească. Patrocle
vorbește cu ochii și ea îl înțelege. Grăiește și cu Sora- Soarelui; într-un mușuroi de
furnici scurmat de Patrocle știe că stă împărăteasa furnicilor. Când intră în
dumbravă:
„Ca și cum erau așteptați, păsărele mărunte apărură legănându-se pe vârfuri
mlădioase de sânger. Priveau pe Lizuca cu ochișori ca vârfuri de ace și-o întrebară
toate deodată ce caută în împărăția lor.” (Sadoveanu,2013: 21)
Noaptea, în scorbura din trunchiul răchitei, după ce Patrocle îi liniștește
teama de iepurele confundat cu bursucul, Lizuca se simte ca în poveștile pe care i
le spunea mama ei. Fetița nu doarme și vede „șapte prichindei” luminați de licurici,
cu straie de mușchi. Sunt personaje dintr-o carte veche din casa bunicilor, pe care o
citea mama ei când era mică. În lumina lunii, în poiana din dumbravă, în fața
scorburii unde se adăpostiseră Lizuca și Patrocle, sosesc toate jivinele pădurii:
iepuri, guzgani, chiar bursucul, dansând vesel ca un ursuleț, gângănii, fluturi de
noapte, păsări necunoscute. Urmează un turnir sadovenian de povești, culminând
cu aceea a „domniței”, despre Zâna Închipuirii cea frumoasă, care se arată numai
celor care cred în ea.
În stilul lui caracteristic, Sadoveanu construiește epic creând, asemenea
pictorilor Renașterii, „în planul mai adânc” al compoziției lui, „o atmosferă și o
poezie de tainice corespondențe” (Vianu, 1979: 264- 265).
Nu este lipsit de importanță să amintim și faptul că Dumbrava minunată,
publicată pentru prima dată în foileton în „Viața românească” în cursul anului
1922, reflectă o anumită viziune a epocii despre copilărie ca „versiune modernă a
vârstei de aur”, transpusă în mit literar. Gilber Bosetti analizează acest „mit” într-
un amplu tratat dedicat romanului italian al copilăriei, din perioada 1920-1968.
Literatura circumscrisă universului copilăriei surprinde și o realitate
antropologică, exprimată de o întreagă „construcție culturală” a noțiunii ce are ca
referent vârsta inocenței. Aplecându-se asupra capodoperei lui Carroll (Alice în
Țara Minunilor) Elena Paruolo demonstrează că modernii sunt tributari acestui
„mit al copilăriei” conturat cel mai pregnant în literatura europeană de Jean-
Jacques Rousseau.
Privind morala, autorul M. Sadoveanu îndeamnă prin opera sa la iubirea ,
prețuirea poporului (limbaj), la armonie în comunicare, la legarea prieteniilor
stabile și de încredere, la speranță. Pe lângă acest lucru trage un semnal de alarmă
asupra dramei copilului orfan.
Spre deosebire de aceasta, povestea lui L. Carroll îi învață pe copii despre ce
înseamnă creșterea – și maturizarea – și o face într-un mod distractiv. Asta pentru
că fiecare personaj o învață pe Alice câte ceva despre viață și despre creșterea într-
o lume periculoasă.
 Într-un final, Alice revine la forma sa inițială, iar Țara Minunilor devine prea
„mică” pentru ea. La finalul poveștii, aceasta are maturitatea necesară pentru a
realiza că personajele nu sunt altceva decât niște cărți de joc.