Sunteți pe pagina 1din 3

Ce am retinut: Alphonse Daudet (13 mai 1840 - 16 decembrie 1897) a fost un prozator francez.

A fost tatl jurnalistului Lon Daudet i scriitorului Lucien Daudet. A scris mai multe romana, de inspiraie social, care au o tent satiric, dar i sentimental. Piciul este titlul primului roman al scriitorului francez Alphonse Daudet si reprezinta biografia autorului. Tot el este autorul romanului Minunatele isprvi ale lui Tartarin din Tarascon ("Les aventures prodigieuses de Tartarin de Tarascon"). Romanul Piciul incepe odata cu nasterea Piciului intr-o familie din sudul Frantei, care devine foarte saraca. Piciul este fiul domnului si doamnei Eyssette. Fratele lui mai mare se numeste Jacques. Familia Eyssette locuieste intr-o fabrica. Domnul Eyssette are probleme financiare, inchide fabrica, prilej pentru Daniel (Piciul) sa se joace in voie prin fabrica. Tatal copiilor insa, foarte sever de obicei, este acum si mai nervos, copii nu cer paine decat in soapta si nu indraznesc sa planga in prezenta lui. In fata lui nu ndrazneam nici macar sa plngem. Asa ca, ndata ce pleca, nu se mai auzea dect un singur hohot de plns, de la un capat la celalalt al casei; mama, batrna Annou, frate-meu Jacques si fratele meu mai mare, abatele, cnd venea sa ne vada, toata lumea se punea pe plns. Mama, se- ntelege, plngea vazndu-l pe domnul Eyssette asa de nenorocit; abatele si batrna Annou plngeau vaznd-o pe doamna Eyssette plngnd; ct despre Jacques, nca prea mic pentru a pricepe nenorocirea noastra -era numai cu doi ani mai mare dect mine - simtea nevoia sa plnga de placere. Situatia lor nu era asadar deloc usoara. Fabrica a trebuit sa fie vanduta, ceea ce a provocat o mare tristete in sufletul copilului: Spuneam platanilor: Ramneti cu bine, dragii mei prieteni!", iar
bazinelor: "S-a ispravit, n-o sa ne mai vedem!" n fundul gradinii era un rodiu mare Iam zis plngnd: "Da-mi o floare!. Si mi-o dadu. Am bagat-o n sn, ca pe o amintire de la el. Eram tare nenorocit.

Toti se muta la Lyon, pe vremea cand baiatul avea sapte ani, cu exceptia baiatului cel mare, care este abate si sta la biserica. Casa in care sau mutat este murdara, gandacii din ea dand chiar titlul unui capitol. Baiatul a fost dat prima data la manecanterie, unde il ajuta pe preot si ii placea ce facea. Tatal trebuie sa munceasca pentru a-si intretine familia. Doamna Eyssette il da pe Daniel (Piciul) la scoala, iar Jacques il ajuta pe tatal sau. Piciul incepe scoala, fiind singurul care poarta o bluza saracacioasa, iar

colegii si profesorii rad de el, atragandu-si asfel porecla Piciul. Piciul intelege ca pentru a-i fi recunoscute meritele trebuie sa munceasca de doua ori mai mult ca ceilalti, asa ca se apuca imediat de treaba. Abatele, fratele lor mai mare moare. Capitolul III, cel in care autorul evoca acele momente, este foarte emotionant. Piciul incepe sa scrie poezii. Dupa o vreme, familia se desparte din cauza banilor. Mama sta la fratele ei, Jacques isi gaseste de lucru, iar Daniel este trimis in alt oras, pentru un post de pedagog. Piciul se descurca bine ca pedagog si toti sunt multumiti de el. Directorul isi sarbatoreste ziua la un picnic si piciul ii scrie o poezie. Fiul marchizului Boucoyran este obraznic, iar Daniel il pedepseste. Acesta are probleme cu tatal elevului. Prietenul lui Daniel, Roger l-a rugat sa-i scrie cateva scrisori de dragoste pentru o fata, dar directorul intelege ca piciul i le trimitea Ceciliei si il da afara. Piciul vrea sa se omoare, dar abatele Germane, il face sa se razgandeasca . El ii da piciului bani sa-si plateasca datoriile si bani de drum. Daniel merge la fratele sau Jacques la Paris. Jacques il primeste frumos si ii povesteste cum a ajuns la Paris, in timp ce Piciul mananca. Fratele lui imparte banii castigati cu acesta. Jacques ii povesteste despre vecina lor Cuc-Alb. Cei doi baieti merg in vizita la prietenul lor Pierrotte, unde Piciul se indragosteste de fata acestuia, Camille si recita o poezie scrisa de el. Pierrotte este de acord ca Piciul sa se insoare cu fata sa si ii spune ca poate vinde portelanuri pentru a-si face o situatie. Piciul nu este multumit, iar vecina lui, Irma Borel il convinge sa fie actor alaturi de ea. Aceasta ii distruge toate amintirile de la Camille. Fratele Piciului se intoarce bolnav din calatoria cu domnul Lalouette. El il desparte pe Pici de Irma Borel si il impaca cu Camille. Dupa un timp moare, iar Piciul se imbolnaveste si el. Mama lui il viziteaza, iar copilul afla ca aceasta a orbit. Camille il ingrijeste pe Pici, iar el se vindeca. Pierrotte le da tinerilor o hartie in care este scris ca acestia sunt succesorii casei Lalouette. Ce mi s-a parut interesant: Fiind vorba despre un roman autobiografic, mi se pare mereu interesant sa vad prin ce intamplari au trecut in realitate autorii, ce li s-a intampalt in viata. Ce nu mi s-a parut interesant: Ramanul Piciul este foarte interesant, nu pot spune deloc ca ar fi avut vreo parte neinteresanta.

Ce nu mi-a placut: Nu exista aspecte care nu mi-au placut, din nici un punct de vedere. Lectura este usoara, simpla, nu e deloc greoaie, personajul principal este sensibil, isi iubeste familia, este atent la cei din jur, iar intamplarile prin care a trecut sunt foarte interesante. Fragmentul preferat: In acest roman exista multe citate care imi plac. Unele sunt foarte amuzante, altele foarte emotionante. Urmatorul citat mi-a placut foarte mult, deoarece este foarte amuzant. Autorul descrie cat se poate de comic si exprima cat se poate de bine nevinovatia unui copil mic care de curand a invatat sa injure:
Din nenorocire Rouget stia sa njure, ntocmai ca baietii de pe strada, si sa ia numele Domnului n desert. n timp ce ne jucam, m-am obisnuit sa vorbeasc si eu ca dnsul si, ntr-o zi, la masa, nu stiu nici eu cum, mi-a scapat o njuratura grozava. Au ncremenit cu totii. "Cine te-a nvatat? De unde-ai auzit una ca asta?" A fost un eveniment. Domnul Eyssette zise ndata c-o sa ma dea la o casa de corectie; fratele meu cel mai mare, abatele, fu de parere ca, nainte de toate, trebuia sa ma spovedesc, fiindca aveam vrsta cnd puteam judeca singur. M-am dus la spovedanie. Greu lucru! Trebuia s-adun din toate colturile constiintei mele o sumedenie de pacate vechi, care zaceau acolo de sapte ani. N-am dormit doua nopti; ca doar era cogeamite cos plin de pacate afurisite; le pusesem pe cele mai mici deasupra, dar, oricum, se vedeau si celelalte, si cnd, ngenunchind n micul dulap de stejar, a trebuit sa le arat pe toate preotului din Recollets, am crezut ca mor de frica si de rusine. S-a ispravit. N-am vrut sa ma mai joc cu Rouget; stiam acuma vorbele sfntului Paul, si preotul din Recollets mi le repetase, cum ca diavolul da vesnic trcoale n jurul nostru ca un leu, quaerens quem devoret!. O! acest quaerens quem devoret ce impresie mi-a facut! Stiam de asemenea ca intrigantul de Lucifer poate lua orice nfatisare ca sa ne duca n ispita; si nu mi-ati fi scos din minte ca se ascunsese n pielea lui Rouget, ca sa ma-nvete sa njur de Dumnezeu. Asa ca, ndata ce m-am ntors n fabrica, cea dinti grija mi-a fost sa-l vestesc pe Vineri ca, de azi nainte, trebuia sa ramna la el acasa. Nenorocitul Vineri!