Ionică mincinosul

după Alexandru Mitru

Trăia odată un băiat căruia nu-i plăcea să-şi ajute părinţii. Îi spunea tatăl său:
- Ionică, vezi de fă cutare sau cutare lucru!
- Îl fac îndată, tată! răspundea băiatul.
Tatăl era un om harnic şi muncitor şi i-ar fi plăcut sa fie ajutat de fiul său. Dar
Ionică se prefăcea că ajută. Şi n-ajuta. Merge treaba asta o dată, de două ori, de trei ori.
Începe să simtă tatăl lui că umblă cu lucruri necurate. Pune la cale să-i dea o
lecţie.
Odată vine băiatul înaintea tatălui său şi rosteşte cu glas dulce:
- Tată! Mi-ai promis că-mi vei cumpara şi mie nişte cizme frumoase, dacă voi fi
harnic. Uite cizmuliţele astea vechi s-au rupt!
-Păi, eu, băiete mi-am ţinut promisiunea. Acum rămâne să-mi arăţi şi tu cât eşti
de harnic. Urcă-te chiar acum în pod şi vântură bine grâul de acolo, apoi o să-ţi primeşti
răsplata.
Se urcă-n pod băiatul. Se ascunde sub scară şi stă acolo un ceas. Pe urmă se
întoarce.
- Am vânturat grâul, tată, să-mi dai cizmele!
- Of, măi băiete, ţi-am spus să vânturi grâul. Fă treaba cum se cuvine, apoi îţi vezi
opincile promise.
Aşa că Ionică pleacă, se suie-n pod, se joacă cu pisicile şi se întoarce.
- Ai vânturat, măi, grâul, ori ba? întrebă tatăl.
- L-am vânturat, zise băiatul bucurându-se dinainte de cizmele cele noi.
- Nu e adevărat! Se supară tatăl. Haide cu mine şi-am să-ţi arăt.
Se urcă amândoi în pod. Vântură tatăl grâul înaintea lui Ionică. Şi ce credeţi? Sub
grâu el ascunsese o pereche de cizme cum nu se văd pe oriunde.
S-a aplecat băiatul să pună mâna pe cizme. Tatăl nu l-a lăsat. Le-a pus într-
un cui, deasupra patului pe care dormea Ionică. Să vadă, să înţeleagă bine, că minciuna
are picioare scurte şi întotdeauna o ajunge din urmă adevărul.