Găinuşa roşie

Paul Galdone
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost odată o găinuşă
roşie care trăia într-o fermă, cu puişorii ei. Avea şi trei prieteni: raţa, câinele şi pisica. Într-
o bună zi, în timp ce ciugulea prin ţărâna din curte, a găsit un bob micuţ de grâu. L-a
observat cu atenţie. Nu se pricepea să-l semene singură, aşa că s-a hotărât să le ceară sfatul
celor trei prieteni.
– Mă poate ajuta careva dintre voi să semăn bobul acesta de grâu ?
Numai că prietenii ei erau foarte leneşi.
– Nu pot, acum dorm ! a minţit-o raţa, închizând ochii.
– Nici eu ! a spus pisica şi a căscat lung.
– Eu nici atât! a lătrat câinele.
Găinuşa roşie şi puişorii ei au semănat bobul.
A încolţit şi a ieşit o tulpiniţă verde şi frumoasă. Mai
târziu, s-a copt şi a căpătat o frumoasă culoare aurie. Era gata de cules.
– Cine mă ajută la secerat? a întrebat găinuşa roşie.
– Eu nu pot ! a spus raţa, înainte să se scufunde.
– Nici eu ! a adăugat pisica, gata să plece.
– Eu sunt la ora mesei ! a mârâit câinele şi-a fugit
cu osul.
Atunci, găinuşa şi puişorii au secerat singuri tulpina. A venit apoi momentul de a
despărţi bobul de pleavă.
– Cine vrea să treiere bobul cu mine?
– Nu voi fi eu ! a răspuns raţa şi a prins cu ciocul o
râmă.
– Nici eu ! a adăugat pisica, prea ocupată cu urmărirea
unui şoarece alb.
– Iar eu, nici atât ! a insistat câinele.
Găinuşa şi puişorii au trebuit să se descurce singuri. Grâul era gata de măcinat !
– Cine vrea să macine grâul ? a întrebat găina.
– Îmi pare rău, dar pescuiesc ! a spus raţa scufundându-se in
baltă.
– Eu prefer să rămân lângă foc, a tors pisica.
 – Eu trebuie să păzesc casa ! s-a lăudat câinele, de după gardul fermei.
– Vedem noi ce vom face ! a spus găinuşa fără să se supere.
Fără să mai stea pe gânduri, a plecat să macine grâul. Făina a fost gata îndată, acum
nu mai lipsea decât să frământe pâinea !
– Vreţi să faceţi pâinea cu mine ? a întrebat găinuşa roşie.
– Eu nu ! a spus raţa.
– Nici eu ! a spus pisica.
– Eu nici atât ! a zis batjocoritor câinele.
– Nu contează a replicat răbdătoare, găinuşa roşie.
Din nou, nu s-a putut baza decât pe harnicii ei puişori. A amestecat făina cu apa, ca
să pregătească aluatul. L-a introdus apoi, în cuptor, şi foarte curând, o delicioasă aromă s-a
răspândit în toată curtea. Pâinea era gata. Călduţă, aştepta, doar, ca cineva să o guste.
– Cine vrea o bucăţică din pâinea aceasta delicioasă ?
– Eu ! a strigat raţa.
– Şi eu ! a răspuns pisica entuziasmată.
– Nici pe mine să nu mă uitaţi ! a lătrat câinele.
Atunci, găinuşa roşie s-a supărat.
– Nimeni nu s-a deranjat să mă ajute la semănat, la secerat, la treierat sau la
măcinat grâul. N-am putut să contez pe niciunul dintre voi
când a trebuit să frământ aluatul ! Nu veţi primi nicio
firimitură din această delicioasă pâine !
Întreaga familie s-a aşezat la masă. Raţa, pisica şi
câinele se uitau cu jind, pe fereastră, cum găinuşa cea roşie
şi puişorii ei se delectau cu felii aurite şi groase de pâine. Ce
hrană grozavă ! Fiţi siguri că niciodată nu mai mâncaseră o
pâine atât de bună !