Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea lui Aglae

(capitolele 1, 17, 18 si 20)

Dupa tehnica balzaciana, george Calinescu a realizat in romanul “Enigma Otiliei”


personaje tipice. Pintre acestea, Aglae Tulea reflecta si ea tipologia avarului, este avida
dupa bani si avere. Este de asemenea rautatea intruchipata.
In primul capitol al romanului aflam ca este sora lui mos Costache, sotia lui
Simion Tulea si mama a trei copii: Olimpia, Aurica si Titi.
Prin intermediul lui Felix, autorul ii face lui Aglaei in mod direct un portret fizic:
“Era o doamna cam de aceeasi varsta cu Pascalopol, cu parul negru pieptanat bine intr-o
coafura japoneza. Fata era galbicioasa, gura si buzele subtiri, acre, nasul incovoiat si
acut, obrajii brazdati de cateva cute mari, acuzand o slabire brusca. Ochii erau bulbucati
ca si aceia ai batranului, cu care semana putin, si avea de altfel aceeasi miscare moale a
pleoapelor. Era imbracata cu bluza de matase neagra cu numeroase cerculete, stransa la
gat cu o mare agrafa de os si sugrumata la mijloc cu un cordon de piele in care se vedea
prinsa de un lantisor urechea unui cesulet de aur”.
De la primele sale cuvinte, Aglae, prin brutalitatea vorbelor folosite atunci cand
face cunostinta cu Felix, pare ca este o femeie crescuta la mahala si educata la periferia
orasului.
Ea motiveaza prezenta ei continua n casa lui mos Giugiuveanu prin gardul de
rudenie si prin faptul ca locuinta ei se afla in apropiere, insa adevaratul motiv este
dorinta apriga, chiar nestapanita a ei de a pune mana pe averea batranului.
La jocul de carti, Pascalopol o caracterizeaza ca fiind de asemenea si malitioasa.
Tot aici, ea se prefce ca nu are bani pentru a miza si, cu o falsa aparenta ca nu ii convine
situatia, accepta bani de la Pascalopol.
Invidia este o alta trasatura evidenta a Aglaei ce reiese inca din primul capitol al
romanului. Atunci cand Pascalopol ii daruieste Otiliei un inel cu safir, o sfatuieste sa i-l
dea inapoi.
Cand face cunostinta cu Felix, da dovada de faptul ca dispretuieste indeletnicirile
intelectuale: “Facultatea e pentru baietii de bani gata”, iar “medicina cre bani multi…
cheltuiala, intretinere. Un orfan trebuie sa-si faca acolo repede o cariera, sa nu cada pe
capul altuia”. Isi extinde aceste principii asupra propriului copil: “Eu pe Titi il las sa-si
sfarseasca liceul si basta!”.
In capitolul al XVII-lea al romanului ne este prezentat revenirea otiliei de la
Paris unde fusese plecata cu Pascalopol. Mos Costache cunoaste rautatea surorii sale si
nu o accepta la discutii atunci cand Pascalopol crea sa povesteasca despre vizita la
Paris: “- Cine nu se poarta bine cu fe-fetia mea n-are ce cauta aici.”
Invidia ei fata de Otilia este limitata numai de avaritia sa. Atunci cand mos
Coastache doreste sa construiasca pentru Otilia o casa in gradina propriei sale resedinte,
Aglae accepta numai pentru caa stie ca astfel poate nu ii mai da bani , iar pe materialele
de constructie fiind foarte vechi, era probabil sa fi cheltuit putin.
Desi se plange de fiul sau, in acest capitol o vedem ca face demersuri pentru ca
Lili, o nepoata de-a ginerului sau, Stanica, sa-l placa pe Titi, baiatul ei.
In al XVIII-lea capitol al romanului, Aglae isi manifesta foarte clar avaritia si
de asemenea arata ca isi ingaduie orice in numele rudeniei pe care de altfel, o concepe
ca un drept. Ea gandeste: “Copilul sa asculte de mama lui…Dragoste!Fleacuri”. Mos
Coastache sufera un atac cerebral de care scapa cu bine, insa pe moment este imobilizat
la pat. In acest timp, Aglae ocupa militareste casa si se ingrijeste ca nici macar un capat
de ata din mostenire sa nu fie instrainta: “Olimpia, si tu, Aurica, sa fiti cu ochii in patru
sa nu ia cineva vreo hartie, vreun lucru, nici un cap de ata”. Ea este capetenia clanului
Tulea (Ov. S. Crohmalniceanu): “aici eu raspund ca unica ruda mai de aproape”.
Este chiar cruda cu fratele sau, iar in fata doctorului Vasiliad, nici el un personaj
cinstit, ea recunoaste aproape fatis ceea ce ii doreste frateui sau: “- Doamne fereste – se-
nchina Aglae – mai bine moarea decat asa ceva! Poate un om paralizat sa traiasca
mult?”. Impreuna cu ceilalti din familia sa, mananca in fata batranului, in mod
ostentativ, spre necazul acestuia care, pivindu-I, geme. Cu prefacuta nevinovatie il
intrreaba: “Ce ai, Coastache? Te doare ceva?”. De asemenea, nu accepta ca fratele sau
sa fie ingrijit intr-un sanatoriu, unde ea nu-l mai poate supraveghea si unde probabil, ar
fi prea bine ingrijit pentru ceea ce ii doreste ea.
In ultimul capitol al romanului, Aglae este la fel de lipsita de scrupule. In urma
celui de-al doilea atac cerebral al fratelui ei, ea tipa chiar sa nu i se aduca un doctor,
motivand ca nu ar mai avea rost. Ba chiar spune ca a murit, desi mos Coastache incerca
sa dezminta aceasta prin gemete. Pentru ca ii este greu sa pazeasca toate bunurile
batranului, le comaseaza intr- singura incapere.
Dupa moartea batranului, Aglae ocupa din nou casa militareste, pune stapanire pe
tot ce avea mos Coastache, il roaga pe Stanica sa o intrebe pe Otilia daca fratele sau
facuse vreun testament pentru ea, aceasta fiind marea ei preociuupare. Nerusinarea ei nu
cunoaste margini. Fara a cere direct bani dee la Pascalopol, se lamnteza de lipsa
acestora si, cu falsa modestie, accepta ajutorul financiar al mosierului. Organizeaza o
inmormantare acceptabila, chiar frumoasa numai din orgoliul de a arata bine in ochii
oamenilor, intrucat era vorba de rudenia sa cu mos Coastache.
Se debaraseaza apoi si de Otilia sugerandu-i sa se mute, desi fata oricum nu avea
nici o pretentie de la ea.
Zgarcita si rapace, invidioasa si plina de ura, ea sfarseste prin a mosteni o casa
ruinata si darapanata, fiind inselata de Stanica si de Costache, cazand ea insasi in
tesatura propriilor intrigi.

De la inceput la sfarsit asadar, Aglae starneste doar dezgust. Aglae incarneaza


chipul mamei devorate de rautate si invidie fata de copiii altora, deformata in chip
grotesc de un sentiment care ar fi trebuit sa o faca sa devina nobila. Este intruchiparea
raului, malignitatea.