Evaluare

2) Romanul Mara este un Roman care ne arată prejudecata si invidia oamenilor fata de o femeie de
succes , ne arată că toți disprețuiau munca acelei femei , ceea ce mă uimește, m-a impresionat cum
toți ii puneau bețe în roți si o invidiau in loc că să-i facă un compliment sau sa o ajute, ceea ce ne
arată cît e de josnică si putredă firea omenească .

b)Romanul ,,Enigma Otiliei” m-a impresionat prin

cît de frivolă este Otilia cum nu-i atrăgea atenția lui Felix dar la ales pe Pascalop pentru ca era un
bărbat in toată firea pe cînd Felix avea doar 15 anișori si a cărui încercări nu se luau în serios , , m-a
uimit cît de invidiosi erau oamenii in acest roman, în deosebi Baba Aglae care cînd a auzit că are
avere și de duce sa învețe la universitatea de medicină il lua in ris si-i spunea că trebuie să ai o minte
deosebita că să studiezi medicină .

Ce tine de relațiile dintre Otilia si Felix , eu socot că asa sunt marea majoritatea a,, fetitelor,, care
încă nu au trecut prin viata si nu inteleg cu ce se mănâncă această viață si mai ales bărbații .

c) "Atunci Apostol fu împresurat cu un val de iubire izvorâtă parcă din rărunchii pământului. Ridică
ochii spre cerul țintuit cu puține stele întârziate (...) Apostol își potrivi singur ștreangul cu ochii
însetați de lumina răsăritul Această secvență, ce descrie ultimele momente din viața lui Apostol, prin
detaliile folosite, (cele cu bold) seamănă cu secvența în care acesta povestește că l-a văzut pe
Dumnezeu. De aceea acesta simțea iubire, ci nu frică în pragul morții. Acesta se simțea din ce în ce
mai aproape de mama lui, pe care valul de iubire din adâncul pământului o reprezintă și de
Dumnezeu, reprezentat de stele, de lumina răsăritului

Ex 3

a)Enigma Otiliei , baba Aglae e o,, baba absolută,, ea e definită prin dorință de a se imbogăti prin
moștenirea banilor de la fratele său moș Costache , ea extrem de invidioasă pe Felix că el are
mostenire , că se duce să învețe la universitatea de medicină ,o data aparut in scena, personajul se
misca intr-o liniaritate totala. De la inceput la sfarsit Aglae starneste doar dezgust. Se prezinta
cititorului prin intermediul lui Felix, care o observa cu atentie: „Otilia opri pe Felix in fata femeii
mai mature. Era o doamna cam de aceeasi varsta cu Pascalopol, cu parul negru pieptanat bine
intr-o coafura japoneza. Fata era galbicioasa, gura si buzele subtiri, acre, nasul incovoiat si acut,
obrajii brazdati de cateva cute mari, acuzand o slabire brusca. Ochii erau bulbucati ca si aceia ai
batranului, cu care semana putin, si avea de altfel aceeasi miscare moale a pleoapelor. Era
imbracata cu bluza de matase neagra cu numeroase cerculete, stransa la gat cu o mare agrafa de
os si sugrumata la mijloc cu un cordon de piele in care se vedea prinsa de un lantisor urechea unui
cesulet de aur”.Prima impresie pe care o provoaca lui Felix se leaga de limbajul ei, ce
caracterizeaza perfect femeia crescuta la mahala si educata la periferia orasului.

Gesturile cu care il intampina pe Felix tind sa stabileasca repede relatia. Felix este tratat cu
superioritatea izvorata doar din ura fata de inca un eventual pretendent de mostenire, de aceea
„demnitatea” cu care isi ridica mana spre a-i fi sarutata se potriveste prea putin cu acel „hm!”
„artagos” rostit „cu un glas ragusit, insa forte. Esti flacau in lege!” Afland ca Felix va intra la
Universitate, Aglae se mira sumbru. „Felix va cunoaste curand impunsaturile matusii, pe toti
deodata ii improsca cu venin:
– Asa?! se mira Aglae. N-am stiut: faci azil de orfani. [...] faceti pensiune, continua implacabil
Aglae. O sa aiba Otilia cu cine se distra, ce zici, Pascalopol? [...]
– Asa esti dumneata, cocoana Aglae, malitioasa”.
Este intruchiparea raului, malignitatea.
Pascalopol o considera „malitiosa”, in realitate Aglae e numai venin, si mai ales asupra Otiliei ii
place sa-l verse. Fata incurca planurile ei din mai multe puncte de vedere.
Privirile lui Felix, fixate asupra Aglaei, in momentul in care Pascalopol ii ofera Otiliei un inel cu
safire, descopera ca „prin ochii Aglaei si ai Aurichii trecura fulgere”.
Aglae conduce peste tot. In propria casa il sine din scurt pe Simion, face si desface casatoriile
copiilor, intoarce totul dupa bunul ei plac. La intoarcerea Olimpiei, Aglae simuleaza supararea, in
realitate e satisfacuta ca fata ei are un sot avocat:
„Aglae si Aurica intoarsera capul simuland surpriza.
– Olimpia! Tu esti? exclama Aglae cu o solicitudine in care voia sa puna totusi o usoara urma de
suparare. Olimpia se lasa sarutata de Aglae pe amandoi obrajii, in vreme ce mana acesteia era
sarutata cu un respect afectat de Stanica”.
Motivul acestei raceli al relatiilor ii este explicat lui Felix de Otilia:
„Aceasta-i povesti ca totul era o idee absurda a lui Simion fara nici un temei, pe care o striga cand
era in toane rele, ca batranul avea o casa a lui nu prea mare, pe care Aglae voia sa i-o dea
Olimpiei ca zestre, dar Simion nu consimtea nevrand sa ramana fara nimic. Aglae ii confisca pensia
si orice ban, chiar mica chirie pe care o scotea de pe casa lui. Astfel, s-ar fi parut ca rezistenta
batranului e un resentiment fata de tutela Aglae.
B) Mara este un personaj complex şi reprezentativ pentru concepția artistică a lui Slavici. Romanul
urmăreşte destinul Marei, precupeața de la Radna, al copiilor ei, Persida şi Trică, pe parcursul
trecerii acestora spre vârsta adultă. Curajoasă, autoritară, Mara are o puterede muncă şi o
inteligență pragmatică, izvorâte din experiența ei de viață şi de aceea nu cheltuieşte cu uşurință
pentru copiii ei, deşi îi iubeşte enorm, dorind să strângă bani suficienți care să-i dea puterea să
învingă viața şi să-i asigure astfel echilibrul sufletesc. Deşi este zgârcită, Mara nu este lacomă,
setea de bani nu o dezumanizează, fiind mereu motivate şi animate în acțiunile ei de dragoste
maternal. Mara este o personalitate puternică, dârză, fermă şi tenace, urmărindu-şi îndeaproape
scopul, acela de a strânge bani, pentru a avea un statut social şi material solid. Banii îi conferă
demnitate şi respect de sine şi Mara nu vrea să mai ajungă la starea de umilință pe care i-o
dăduse sărăcia: „nici că se uitau oamenii ca mai-nainte la dânsa .
C)

Pădurea Spânzuraţilor - Caracterizarea lui Apostol Bologa Este prototipul generaţiei de intelectuali
ardeleni siliţi într-un anumit context social-politic să lupte sub steag duşman. Autorul însăşi a
precizat că a vrut ca Apostol Bologa să reprezinte şovăirile generaţiei sale. Sinteză de realism
social şi psihologie romanul proiectează eroul în condiţiile tragice ale omului aflat în situaţii limită.
El căutîndu-se pe sine parcurge un de stin tragic. Nicolae Manolescu arată că drama lui Apostol
Bologa izvoreşte din nevoia de opţiune personală şi neputinţa de a rezista unor imperative
exterioare conştiinţei. De la începutul romanului personajul se autocaracterizează: „eu însumi deşi
sunt o fire excesiv de şovăitoare de data aceasta am conştiinţa pe deplin împăcată, absolut pe
deplin”. Îi vorbeşte lui Klapka despre fapta lui Svoboda ca despre o crimă: „a fost prins tocmai cînd
a vrut să treacă la duşman înarmat cu hărţi şi

planuri”. Ca membru al Curţii Marţiale îl va condamna şi va participa la execuţie. Cuvintele datorie,

ordine, lege sunt mereu pe buzele lui Apostol. Luptător pe diferite fronturi din Galiţia şi Italia se
comportă vitejeşte săvîrşind acte de bravură pentru care pirmeşte decoraţii şi este numit membru
al Curţii Marţiale. Orgolios şi ambiţios Bologa se înrolează voluntar în armată dorind să-i
demonstreze Martei că este şi el capabil de fapte eroice. În timpul studiilor la Budapesta se
conturează concepţia lui de viaţă crezînd atunci că războiul este „adevăratul generator de energie”
şi că „fiecare trebuie să ne facem datoria faţă de stat”. Curînd această concepţie de viaţă se
prăbuşeşte căci îşi dă seama că ea n-a izvorît din liberă alegere ci i-a fost impusă de o anumită
conjuctură. În acest moment se declanşează drama lui Apostol cauzată în primul rînd de opoziţia
ce apare între conştiinţa umană şi

imperativul datoriei exterioare. Autorul examinează minuţios cele trei ipostaze sociale şi morale în
care e silit să trăiască eroul în raport cu statul, naţiunea şi patria. Bologa se autodescoperă cînd îşi
dă seama că a fost martor implicat al executării unui om. Îl obsedează privirea lui Svoboda, simte
că „flacăra din ochii comandantului” i-se prelinge în inimă ca o imputare dureroasă. Îl fascinează
privirea „dispreţuitoare de moarte şi înfrumuseţată de o iubire uriaşă”. Din replicile date lui Klapka
rezultă dorinţa eroului de a-şi întări convingerea că a procedat corect. Concepţia de viaţă a lui
Bologa se schimbă El va evada din aria eroismului
 adolescentin din sfera primei iubiri. El nu mai este orgoliosul locotonent din armata austroungară
Privind spre trecut el îşi spune „pînă azi am fost un alt om, imi face impresia cînd mă uit înapoi c-
am purtat în mine viaţa unui străin”. Trezirea sentimentului naţional îl

face să descopere ce înseamnă o existenţă plină de sens cum a fost cea a tatălui său şi să
acţioneze după cum îl îndruma el: „ca bărbat să-ţi faci datoria, şi să nu uiţi niciodată că eşti
român”. Reacţiile lui sunt acum generate de conştiinţa naţională Discuţia cu Klapka dovedeşte că
Bologa a hotărît să dezerteze dacă va trebui să lupte în Ardeal. Nu poate dezerta deoarece are loc
un atac, este rănit şi după o perioadă de spitalizare va merge acasă unde rupe logodna cu Maria. Îl
roagă pe Karg să nu fie trimis pe frontul din Ardeal dar acesta îl refuză. Este numit la un birou de
muniţii, se logodeşte cu Ilona şi are revelaţia adevăratei iubiri. Cînd este numit în juriul Curţii
Marţiale ca să judece nişte ţărani români el dezertează fără a lua măsuri de precauţie. Este prins
de Varga, judecat de Tribunalul Militar şi condamnat la moarte prin spînzurătoare. Finalul
romanului construit în dimensiunile spaţiului