ENIGMA OTILIEI

George Călinescu

TITLUL: ”Enigma Otiliei”

Titlul operei este un element de paratextualitate cu valențe anticipative și a fost iniţial
„Părinţii Otiliei”, acesta reflectă ideea balzaciană a paternităţii, pentru că fiecare dintre
personaje determină într-un fel destinul orfanei Otilia, ca nişte părinţi. Autorul schimbă titlul,
iar accentul cade pe Otilia, astfel aceasta devine o enigmă pentru că fiecare personaj din roman
o percepe diferit.

AUTORUL: George Călinescu

George Călinescu a fost un scriitor, publicist, critic şi istoric literar,

academician român. Acesta este considerat drept unul dintre cei mai importanţi
critici literari români din toate timpurile alături de Titu Maiorescu şi Eugen
Lovinescu. Își semnează întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu, după
o modă destul de răspîndită în perioada interbelică.

„Enigma Otiliei” este un roman de tip balzacian scris în anul 1938 de George
Călinescu în care portretizarea personajelor se face prin tehnica balzaciană a
descrierii mediului și fizionomiei. Autorul arată un interes pentru procese psihice
derivate, dar care au la bază ereditatea și mediul. Potrivit temelor folosite,
romanul este balzacian și citadin, aspect al modernismului lovinescian.

SPECIA LITERARĂ: roman

EDITURA: Gramar

TEMA: Tema romanului o constituie prezentarea unor aspecte ale burgheziei

bucureştene de la începutul secolului XX, ceea ce determină caracterul citadin şi
social al operei. Romanul prezintă formarea unui tânăr, care înainte de a-şi face o
carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie.

SUBIECTUL PE SCURT:
 Felix Sima, adolescent orfan pasionat de biologie, vine în Bucureşti pentru a
urma cursurile Universităţii de Medicină. E găzduit de unchiul său, Costache
Giurgiuveanu, un avar măcinat de egoism şi de dragoste pentru fiica sa adoptivă,
Otilia. Ajuns în casa absurdă, care îmbină rafinamentul cu degradarea,
adolescentul va observa lupta rapace pentru avere ce se dă în clanul Tulea.
Conflictul principal în acest mediu este reprezentant de pretenţiile fiecăruia la
banii strânşi de moş Costache. Otilia Mărculescu, femeia-copil, ba luminoasă, ba
plictisită, reprezintă o rivală serioasă pentru clanul Tulea, de aici şi multitudinea
de zvonuri născocite pe seama ei. Felix se îndrăgosteşte de Otilia, dar ea îl
părăseşte fără prea multe explicaţii, considerându-se o piedică în calea împlinirii
lui profesionale. Fuge cu maturul Pascalopol, un moşier bogat şi sensibil, care îi
asigură fetei un trai luxos. Ulterior, şi el va fi părăsit de Otilia în favoarea unui
conte exotic, argentinian. Felix ajunge un medic faimos, căsătorit cu o femeie
bogată, aşadar căsătorit confortabil, în spiritul convenienţelor, trist şi ocupat, cu
amintirea iubirii dintâi, cu amintirea unui chip frumos care s-a transformat peste
ani într-o faţă ştearsă.

CITATE SEMNIFICATIVE:

“Fata părea să aibă 18-19 ani. Faţa măslinie cu nasul mic şi ochii foarte
albaştri arată şi mai copilăroasă între multe bucle şi gulerul de dantelă.”

“O cunosc pe Otilia de când era mica si pot spune ca a crescut sub ochii mei. Daca
Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea sa-mi fac femeia cum vreau eu, as fi facut-o ca
pe domnisoara Otilia. O iubesc si eu in felul meu, scumpe domnule Felix, pe Otilia,
si poate ca nu ma insel când iti afirm ca si ea ma iubestepe mine. Nici nu e greu,
fiindca un dezamagit ca mine e un om fara pretentii. Eu nu i-am cerut niciodata
nimic domnisoarei Otilia.”

“Tot ce visase împreună cu ea se spulberase, fusese numai o minciună. Visul ăsta

trebuia alungat o dată pentru totdeauna. Otilia nu era poate ce spuneau ceilalţi,
dar nici ceea ce crezuse el.”
APRECIERI CRITICE:

Pompiliu Constantinescu („Romanul românesc interbelic”): În studiul „Problema

romanului”, autorul face diferenţa între romanul romantic şi romanul realist. De
asemenea, precizează că prin expresie şi preocupări, această specie derivă din
epopeea antică, mai târziu punând în centru omul. Romanul e o copie a realităţii,
ci un mijloc de a amesteca în pasta umană viziuni, opinii şi experienţe, aşa cum au
făcut-o maeştrii genului: Flaubert, Dostoievski, Tolstoi, Balzac, Proust şi Gide.
„Emancipat de sociologie, romanul românesc va intra în categoria universală, prin
autonomia internă a personagiilor.”

Nicolae Manolescu: [„Enigma Otiliei”] „este un roman de critic, în care realismul,

balzacianismul şi obiectivitatea au devenit program estetic.”

IMPRESII DE LECTURĂ:

Lecturarea acestei opere a fost una plăcută,iar romanul a fost unul interesant de
analizat.În opinia mea,relația dintre Felix și Otiia nu ar fi una potrivită pentru
aceștia întrucât niciunul nu ar fi fost mulțumit.Ceea ce reliefează acest roman este
că trebuie să-ți vezi propriile interese și să-ți atingi scopurile,fără a te neglija.