Enigma Otiliei - George Călinescu

G. Călinescu este un prozator și un critic literar interbelic, creatorul romanului de tip balzacian
în literatura română. Acesta scrie patru romane, cel de al doilea fiind "Enigma Otiliei", publicat în
1938 într-o perioadă de efervescență culturală când în literatura română se manifestă două curente
literare: modernismul, promovat de criticul E. Lovinescu în revista și cenaclul "Sburătorul" și
tradiționalismul manifestat în jurul revistei "Gândirea" a lui Nichifor Crainic. Romanul se încadrează
în realism prin: tema moștenirii și a paternității, tipologia personajelor, tehnica detaliului.
O primă trăsătură a curentului literar este tipologia personajelor. Costache Giurgiuveanu
este tipul avarului umanizat prin dragostea față de Otilia. În casa lui sosește Felix Sima, tipul
adolescentului în formare. Acesta vine la București la unchiul și tutorele său, Costache, pentru a se
înscrie la Facultatea de medicină. Otilia Mărculescu este fiica celei de-a două soții a lui Costache,
rămasă în grija bătrânului după moartea mamei ei. Pascalopol este moșierul rafinat, prieten de-al lui
Costache. El o iubește pe Otilia ca tată, dar și ca soț. Aglae Tulea este sora lui Costache, baba
absolută, căsătorită cu Simion, nebunul ce sfârșește la ospiciu. Cei doi au trei copii: Aurica, fata
bătrână ce vede în fiecare bărbat un potențial soț, Titi, retardatul cu obsesii erotice, Olimpia, mama
denaturată, căsătorită cu Stănică Rațiu, un demagog, un avocat fără procese, vânător de zestre și
parvenit. A doua trăsătură a realismului este tehnica detaliului semnificativ, personajele
fiind introduse în acțiune prin portrete fizice care sugerează trăsături morale, acestea fiind caracterizate
prin mediul lor de viață. Lipsa de experiență a lui Felix este sugerată prin ținuta sobră, tunica strânsă
pe talie, cu guler înalt ce-i dă un aer rigid, dar și prin fața copilăroasă, aproape feminină. Strada Antim
este, după cum afirmă naratorul, "o caricatură în moloz a unei străzi italice" sugerând zgârcenia și
incultura personajelor prin amestecul de stiluri arhitectonice și ornamentele din materiale ieftine ce
împodobesc locuințele.
Principala temă este societatea burgheză supusă viziunii critice a naratorului ce
satirizează defecte precum parvenitismul, lăcomia, goana după avere ce distruge relațiile
interfamiliale, căsătoria privită ca un contract social.
Pe fundalul acestei lumi se dezvoltă o temă centrală, cea a moștenirii și a paternității
reflectată în scena în care Costache suferă un atac cerebral și este țintuit la pat. Clanul Tulea
ocupă militărește casa, Stănică cotrobăie prin dulapuri în speranța că va descoperi unde a ascuns
bătrânul banii sau testamentul. Se așază cu toți la masă și poartă un fals dialog ca în teatrul absurdului
fără a se asculta unul pe altul. Aurica le invidiază pe fetele care au avut norocul să se mărite, Aglae își
face planuri să-și îngrijească sănătatea mergând la băi, Stănică vorbește despre un unchi muribund pe
care l-a vegheat trei zile. Aurica întreabă cu nerușinare unde o fi ascuns moșul banii, totul sub ochii
suferindului incapabil să reacționeze. Scena grotescă ilustrează dezumanizarea personajelor, lipsa
compasiunii, egoismul și supremația banului.
A doua scenă surprinde momentul în care, moș Costache după ce își revine o vreme,
suferă un nou atac. Stănică pândise tot timpul pe la ferestre și prinde momentul în care Costache
rămâne singur. El îi fură banii de sub salteaua pe care stătea, provocându-i moartea, căci bătrânul face
infarct. Stănică o părăsește pe Olimpia și se însoară cu Georgeta, o curtezană de lux, capabilă să-i
asigure calea spre înalta societate. Scenele ilustrează dezumanizarea personajelor, distrugerea
relațiilor interfamiliale din cauza lăcomiei, înfățișând o lume care a avut priceperea de a face avere,
dar nu și inteligența de a o păstra.
Un prim element de compoziție este titlul. Inițial, opera se numea "Părinții Otiliei", ilustrând
ideea balzaciană a paternității și punând în evidență caracterul de orfană al fetei și tendința celorlalte
personaje de a apărea ca protectori ai ei. Titlul actual ilustrează misterul feminin, idee susținută în text
prin afirmația lui Felix ("pentru mine ai început să devii o enigmă") și a lui Pascalopol din final
("pentru mine a rămas o enigmă"). Schimbarea titlului deplasează accentul de la un aspect realist,
tradițional, la tehnica modernă, a reflectării poliedrice, prin care este realizat personajul eponim.
Personajul Otilia reflectă imaginea unei verișoare îndepărtate din copilăria autorului, dar reflectă și
unele stări ale acestuia: "Otilia este eroina mea lirică".
Un alt element de compoziție este simetria incipit-final, ce se realizează prin replică
absurdă a lui Costache adresată lui Felix la început ("aici nu stă nimeni") și reluată în final de Felix ce
se întoarce pe stradă Antim și vede casă părăsită. Incipitul conține trei secvențe descriptive: Strada
Antim și portretul lui Felix, casa și portretul lui Costache, descrierea interiorului și personajelor
reunite la jocul de cărți. Finalul conține două secvențe: deznodământul acțiunii și epilogul.
 Creația epică este amplă, fiind alcătuită din douăzeci de capitole organizate în mai multe
planuri narative: maturizarea lui Felix, orfanul care observă degradarea umană cauzată de dorința de
acumulare materială și istoria complicată a unei moșteniri, dar și alte planuri secundare.
Incipitul fixează coordonatele temporale și spațiale aflate în strânsă legătură, prezentând un
mediu social nou pentru tânărul care pășește pe strada Antim din București în iulie 1909. Finalul este
simetric cu incipitul (trăsătură realist-obiectivă). După trecerea anilor Felix revine pe strada Antim
amintindu-și de cuvintele cu care moș Costache l-a întâmpinat ,,Aici nu stă nimeni".
Expozițiunea realizată în manieră balzaciană este o descriere minuțioasă a străzii și a casei lui
Costache Giurgiuveanu, o caricatură care prezintă amănunte arhitecturale ale unor stiluri diferite.
Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul relatează la persoana a treia, este obiectiv,
omniscient și omniprezent. Naratorul se ascunde în spatele măștilor sale, personajele. Felix este un
personaj martor și actor, prin ochii lui se reflectă întreaga lume.
De la descrierea de ansamblu a străzii Antim se trece la descrierea casei lui moș Costache,
clădire veche și degradată, împodobită cu imitații ieftine care relevă date esențiale despre proprietarul
ei. Personajele sunt creionate prin adevărate ,,studii caracteriologice", prilej pentru Felix de a le
observa în detaliu, iar pentru cititor de a se familiariza cu ele. Astfel, de la început se conturează
principalul conflict al romanului, care prezintă două coordonate. Conflictul succesoral se
anticipează din primele secvențe, fiind minuțios prezentate de narator, reliefând intrigile și
meschinăria unor oameni care încearcă din răsputeri să câștige averea bătrânului Giurgiuveanu. Clanul
Tulea se teme că Otilia va pune mâna pe averea bătrânului. Conflictul erotic urmărește persistenta
rivalitate dintre Felix și Pascalopol pentru Otilia. Cele două planuri care se întrepătrund
urmăresc formarea tânărului Felix Sima și moștenirea averii lui moș Costache.
Tânărul Felix Sima, venit în București pentru a urma Facultatea de Medicină este tipul
adolescentului în formare, străinul care ia contact cu mediul viciat al goanei după moștenire, dar
care nu se lasă influențat de meschinăria acestuia. Dincolo de intrigile familiale, trăiește o frumoasă
poveste de dragoste, considerând-o pe Otilia idealul de feminitate. Deși relația dintre ei se remarcă
prin frumusețea trăirilor intense, fata îl părăsește, transformând-o într-un eșec: ,,Pentru orice tânăr de
douăzeci de ani, enigmatică va fi în veci fata care îl va respinge, dându-i totuși dovezi de afecțiune".
Hotărârea Otiliei de a pleca cu Pascalopol, punctul culminant al conflictului erotic, pare
inexplicabilă pentru Felix. Purtând în suflet imaginea fetei la care se gândește cu nostalgie, el va reuși
să se împlinească profesional, ajungând profesor universitar de renume. Întâlnirea ulterioară cu
Pascalopol este o scenăreprezentativă pentru conflictul erotic. Deși a trecut mult timp, Felix este
bulversat de amintirea Otiliei, mai ales după ce află că aceasta îl părăsise și pe Pascalopol pentru un
conte. Imagine de nerecunoscut, Otilia va rămâne însă intruchiparea feminității absolute pentru
reprezentanții generațiilor diferite.
Cei doi bărbaţi între care oscilează eroina completează acest portret: în timp ce pentru Felix,
Otilia reprezintă feminitatea tulburătoare, Pascalopol mărturiseşte că nu poate delimita sentimentele
virile de cele paterne. Pentru ambele personaje masculine, Otilia este, într-o anumită etapă a existenţei
lor, o enigmă, ceea ce justifică titlul romanului. Din perspectiva psihologiei masculine feminitatea va
fi întotdeuna resimţită ca fiind misterioasă, enigmatică pentru că nu se lasă descoperită în toate
resorturile ei intrinseci.
Conflictul succesoral se remarcă din scena în care familia Tulea și moș Costache, dar și
Pascalopol sunt adunați în casa de pe strada Antim. Este o ocazie pentru tânărul Felix să observe
ciudățenia comportamentelor când vine vorba de bani. Aglae Tulea, Stănică Rațiu, Aurica ori Titi își
construiesc un scop al vieții din însușirea averii bătrânului. Confruntarea cu clanul Tulea îi conferă lui
Felix o turnură dramatică a destinului. Dacă bătrânul conștientizează că va fi prădat de rude și se apără
cu mijloace proprii de răutatea lor (simularea uitării, bâlbâiala), Felix este naiv și bulversat profund de
ceilalți. Clanul Tulea îl dezgustă, tânărul străduindu-se din răsputeri să păstreze distanța față de
răutatea membrilor săi. Caracterul lui nu este influențat de meschinăria acestora ce devine doar un
prilej de analiză detașată.
În concluzie, romanul ilustrează nu doar tema moștenirii și a paternității, ci și altele precum:
familia, iubirea, inițierea. Ceea ce contează este, după cum spune autorul "nu metoda, ci realismul
fundamental" prin care este prezentată această lume.