Enigma Otiliei

de George Călinescu

Publicat în 1938, romanul ,,Enigma Otiliei” apare la sfârșitul perioadei

interbelice (epocă în care această specie literară ia amploare) și este al doilea
din cele patru romane scrise de George Călinescu. Teoreticianul romanului
românesc optează pentru un roman obiectiv și metoda balzaciană, dar apar și
elemente moderne.
,,Enigma Otiliei” este un roman deoarece are o acțiune amplă, care se
întinde pe mai multe planuri, cu un conflict complex la care participă
numeroase personaje.
Romanul este unul de tip balzacian deoarece apar tema familiei și a
istoriei moștenirii, motivul moștenirii și al paternității, acțiunea e relatată la
persoana a III-a de un narator omniscient, omniprezent și obiectiv, personajele
sunt prezentate în relație cu mediul din care provin, astfel se încadrează în
anumite categorii sociale, este folosită tehnica detaliului semnificativ. Cu toate
acestea, romanul depășește modelul realismului clasic prin spiritul critic și
polemic, prin elementele moderniste cum ar fi ambiguitatea personajelor. Astfel,
moș Costache nu e doar un avar dezumanizat ci are și o iubire paternă sinceră
față de Otilia, iar Pascalapol o iubește pe Otilia atât patern cât și viril în același
timp.
Tema romanului este balzaciană și anume istoria unei moșteniri, de
unde reiese și caracterul citadin (modernismul lovinescian). Frescă a burgheziei
bucureștene de la începutul secolului XX, prezentată sub aspect social și
economic, imaginea societății care constituie fundalul procesului formării
tânărului Felix Sima (caracter de bildungsroman), care înainte de a-și face o
carieră trece pin experiența iubirii și a relațiilor din familie.
O primă scena semnificativă pentru temă este seara în care Felix ajunge
pe strada Antim. Familiarizarea cu mediul, prin tehnica focalizării
(restrângerea treptată a cadrului, de la stradă, la casă, interior, fizionomia și
gesturile locatarilor) este o modalitate de pătrundere a psihologiei personajelor
din acest spațiu, prin reconstituirea atmosferei. Felix este primit cu răceală, deși
toți cei prezenți arătau ,,felurite grade de curiozitate”. Replicile Aglaei
anticipează conflictul succesoral, iar atitudinea protectoare a Otiliei Mărculescu
motivează atașamentul lui Felix.
O a doua scenă semnificativă este cea care urmează atacului suferit de
moș Costache Giurgiuveanu, când Aglae ,,ocupă casa militărește”. Aglae Tulea
vorbește despre o vagă boală proprie, Aurica este obsedată de căsătorie și
pălăvrăgește despre norocul fetelor care se mărită, iar Stănică Rațiu îsi
amintește despre veghea unui unchi muribund. Niciunul din membri clanului
Tulea nu are nicio urmă de compasiune pentru bolnav, toți își doresc în schimb
moartea acestuia pentru a pune mâna pe avere. Se reliefează astfel
înspăimântătoarea lăcomie si lipsa de omenie a personajelor.
 Titlul inițial ,,Părinții Otiliei”, reflectă ideea balzaciană de paternitate
deoarece fiecare personaj influențează într-un fel soarta ,,orfanei Otilia”, fiind
ca niște ,,părinți”. Autorul a schimbat titlul din motive editoriale și mută
accentul de pe ideea paternității spre misterul fetei care nu există în adevăratul
sens al cuvântului ci se referă la faptul că Otilia rămâne învăluită într-o urmă de
mister sporită de feminitatea sa.
Relatarea acțiunii se realizează la persoana a III-a de un narator
omniscient, omniprezent și obiectiv care se ascunde în spatele unor diverse
măști (de exemplu Felix Sima prin intermediul căruia prezintă alte personaje),
fapt susținut și de limbajul uniformizat.
Istoria moșteniri include un dublu conflict succesoral: pe de o parte de
ostilitatea manifestată de Aglaie pentru Otilia și pe de altă parte de interesul lui
Stănică pentru averea bătrânului, care duce la dezbinarea familiei Tulea.
Conflictul erotic privește rivalitatea dintre adolescentul Felix și maturul
Pascalopol pentru iubirea Otiliei.
Rămas orfan, ambii părinți fiind decedați, Felix Sima va sta în gazdă la
unchiul Costache Giurgiuveanu pentru trei ani, perioadă în care acesta va studia
medicina la București. Costache Giurgiuveanu locuiește în vecinătatea unei
familii înrudite, Tulea, el fiind posesorul averii care va produce un conflict
major între personajele operei, alături de el fiind Otilia, fiica celei de-a doua
soții decedate a lui Giurgiuveanu. Felix va fi fermecat de feminitatea Otiliei,
aflată într-o relație cu maturul Pascalopol. Pascalopol îi va stârni gelozia lui
Felix, deoarece acesta era un bărbat realizat, rafinat, bogat. În ciuda
manifestărilor afective față de Felix, Otilia conștientizează că ea l-ar putea
împiedica pe tânăr să-și construiască o carieră de succes, în consecință
căsătorindu-se cu Pascalopol, care îi va oferi protecție atât în timpul vieții lui
Giurgiuveanu, cât și după moartea acestuia.
Dorind să pună mâna pe averea lui Giurgiuveanu, familia Tulea (Aglae, Simion,
Titi, Aurica) și soții Olimpia și Stănică Rațiu vor intra în conflict cu tabăra
reprezentată de Otilia, Giurgiuveanu și Pascalopol. Stănică Rațiu, reprezentant
al tipologiei arivistului, reușește să-l păcălească pe bătrânul Costache, care
zăcea în pat. Rămas fără banii pe care bătrânul avar îi strânsese pentru Otilia și
care trebuiau să fie puși într-un cont de Pascalopol, Giurgiuveanu își dă duhul;
moartea bătrânului va determina plecarea și căsătoria Otiliei cu Pascalopol, în
vreme ce Felix își va termina studiile și se va remarca ca medic pe câmpul de
luptă din Primul Război Mondial.
Felix se reîntâlnește pe Pascalopol, îmbătrânit vizibil, care îi mărturisește
medicului că a divorțat de Otilia, dorind să-i ofere acesteia libertatea de care
avea nevoie o ființă tânără. Îi înmânează lui Felix o fotografie care o înfățișează
pe Otilia într-un cadru argentinian. Reîntors pe strada Antim, Felix realizează că
avertismentul bătrânului Giurgiuveanu s-a adeverit (,,Aici nu stă nimeni”), casa
fiind acum părăsită.
 Acțiunea romanului se desfășoară pe parcursul a trei ani (1909-1912),
însă acesta are un epilog care se consumă după încheierea Primului Război
Mondial. Primele trei capitole surprind primele 24 de ore ale acțiunii, timp în
care Felix Sima va cunoaște fiecare personaj ce va juca un rol de oarecare
importanță în economia conflictului.
Pentru portretizarea personajelor autorul a folosit o tehnică balzaciană a
descrierii mediului și înfățișării, din care se pot deduce trăsăturile de caracter.
Portretul balzacian pornește de la caractere clasice cărora realismul le conferă
dimensiune socială și psihologică, adăugând un nou tip uman, arivistul.
Tendința de generalizare conduce la realizarea unei tipologii clasice: moș
Costache-avarul, Aglae-,,baba absolută fără cusur în rău’’, Aurica-fata bătrână,
Titi-debilul mintal, Simion-dementul senil, Stănică-arivistul, Otilia-cocheta,
Felix-ambițiosul, Pascalopol-aristrocratul rafinat.
În concluzie, romanul „Enigma Otiliei” reprezintă un roman de sinteză
estetică, deoarece pe structura sa sunt gravate elemente balzaciene, romantice,
moderne, clasice. George Călinescu, spre deosebire de Honore de Balzac cu a sa
„Comedie umană”, ne propune „o comedie a esteticilor”, aflându-ne în fața unui
„balzacianism fără Balzac”.