Enigma Otiliei

-1938-
George Călinescu

„Enigma Otiliei” este un roman realist obiectiv de tip balzacian, care înglobează elemente de
modernitate. El apare în 1938, la sfarsitul perioadei interbelice şi prezinta, in manieră realistă, viața
burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea.
Cerința 1:
Caracterul realist al romanului este susținut de veridicitatea evenimentelor evocate, prin
temă, raportarea unei societați degradate moral la ban ca valoare supremă, prin structura riguroasă,
sferică, prin tehnica detaliului semnificativ, în descrieri minuțioase ale arhitecturii clădirilor, datorită
personajelor ce reprezintă tipuri specifice mediului în care trăiesc: tipul avarului, Costache
Giurgiuveanu, al arivistului, Stănica Rațiu, al fetei bătrâne, Aurica, al babei absolute, Aglae, al
bolnavului psihic, Simion şi Titi Tulea.
Altă trăsătură a realismului este oblectivitatea perspectivei narative, narațiunea se realizează
la persoana a III-a, naratorul este omniprezent şi obiectiv.
Balzacianismul urmarește tema moştenirii şi motivul paternității, tema familiei şi arhitectura
ce sugerează imaginea unei lumi In declin, care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi
avere, dar nu are şi fond cultural.
Romanul are elemente moderne, cum ar fi tehnica oglinzilor paralele, personajul Otilia fiind
vazut de fiecare personaj dintr-un unghi diferit: pentru Aglae este o dezmățata, o zăpăcită, pentru
Felix e o fire tandră şi enigmatică, Pascalopol o vede ca pe o fată copilăroasă şi naivă care are nevoie
de ocrotire, Pentru Stinică e o fată bună care știe cum să îi manipuleze pe cei din jur.
Cerinţa 2:
Tema romanului este una de inspirație balzaciană: prezentarea societăţii burgheze bucureştene
din secolul al XX-lea, o societate care stă sub semnul interesului imediat, al banalui ce distruge chiar
și relațiile de sânge. Tema se dezvoltă pe mai multe nuclee ce corespund planurilor narative, cele mai
importante fiind planul moştenirii și cel al formării tânărului Felix.
Planul moştenirii urmăreşte acțiunile clanului Tulea care incearcă să obţină averea lui
Costache Giurgiuveanu, prilej pentru observarea în plan moral a efectelor obsesiei pentru bani. Astfel,
Moș Costache, proprietar de imobile, restaurante şi acţiuni, nutreşte iluzia longevitații și nu pune în
practică un proiect pentru a-i asigura viitorul Otiliei. Clanul Tulea urmăreşte să moştenească averea
acestuia, de aceea, la presiunea Aglaei, Costache renunță la ideea de a o înfia pe Otilia, fiica celei de a
doua soții care a murit la scurt timp dupa căsătorie, cu toate că o iubeşte sincer şi ar fi vrut sa îi
facă o situație. Pentru că îi e frică să o înfieze, doreşte să îi construiască o casă, din demolări, dar nu
îşi îndeplineşte planurile din cauza atacurilor de apoplexie. Boala lui Costache este un prilej pentru
familia Tulea să ocupe militarește casa, în aşteptare morții bătrânului și moştenirii averii, însa
îngrijirile lui Pascalopol, Otilia si Felix îl ajuta să se însănătoşească.
O scenă relevantă pentru această temă este cea a morți bătrânului, provocată de Stănică
Rațiu, ginerele Aglaei. Aceasta are loc în timpul celui de-al doilea atac cerebral, în timp ce Costache
este la pat, iar sora lui a ocupat militärește casa cu motivul să nu fure cineva bunurile. Ei stau cu
rândul la capătul bolnavului, în timp ce Stănică spionează fiecare gest, pândeşte de la geam şi
inspectează pe ascuns toată casa din dorința de a găsi banii proveniți din vânzarea mai multor
imobile, iar odată rămas singur cu bolnavul, scotoceste sub saltea şi ia toți banii, lăsându-l pe bătrân
căzut pe jos şi îngrozit de ce se întâmplă, iar acest lucru îi aduce moartea.
Tema maturizării împletită cu cea a iubirii ocupă planul formării tânarului Felix, student la
medicina, care locuieşte în casa unchiului său. El se îndrăgostește de Otilia pentru care nutreşte o
iubire adolescentină, este gelos pe Pascalopol, dar prioritatea sa este formarea profesionala: Otilia îI
iubeşte pe Felix, dar dupa moartea lui Moș Costache îI părăsește, pentru că ea consideră că este o
piedică în calea realizării profesionale. Tânăra se căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat matur, care îi
poate oferi protecție.
Relevantă pentru această temă este o scenă care se petrece spre finalul romanului, când
Otilia intra într-o noapte în odaia lui Felix şi îi spune acestuia că nu se pot căsăltori, dar că pot să fie
soț și soție fără binecuvântarea unui preot. În replica, Felix îi dovedeşte adevăratul caracter,
spunându-i ca nu se va comporta necinstit cu fata pe care o iubeşte și pe care și-o dorește de soție și
îi oferă patul lui în timp ce el, fericit, se întinde pe o canapea. A doua zi nu o mai găseşte, Otilia
plecase la Paris să se mărite cu Pascalopol.
Cerința 3:
Titul inițial al romanului a fost „Părinții Otiliei”, ilustrând motivul paternități. Acesta a fost
ulterior schimbat pentru a se accentua o trăsătură de caracter definitorie a eroinei. Personalitatea
Otiliei este enigmatică, fiind interpretat în mod diferit de fiecare dintre personaj romanului, ceea ce
constituie nota de modernitate a scrierii, anume relativizarea perspectivei narative.
Incipitul romanului fixează coordonatele temporale şi spatiale, aflate în strânsă legatură,
prezentând un mediu social nou pentru tânărul care, în anul 1909, pășeşte pentru prima oară pe
strada Antim din Bucureşti: „într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte de orele
zece, un tânär de vreo 18 ani, îmbrăcat în uniformă de licean intra în strada Antim.".
Finalul romanului este în strânsă relație cu incipitul, cu care este simetric, trasatură specifică
scrierilor realist-obiective. După trecerea anilor, Felix revine la locurile străbătute ca licean, pe strada
Antim, care însa se schimbase si ea, și-și aminteşte nostalgic de cuvintele cu care îl întâmpinase
Costache: „Aici nu stå nimeni!”.
Apariția romanului călinescian marchează o dată importanta în evoluția literaturii române,
rezolvând contradicția dintre maniera tradițională, balzaciană de a scrie și cea moderna, de factură
proustiană, autorul însuşi afirmând: „Trebuie să fim cât mai originali şi ceea ce conferă originalitate
unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental".