Romanul realist balzacian Enigma Otiliei G. Calinescu G.

Calinescu este una dintre personalitatile de tip enciclopedic al literaturii interbelice: poet, prozator, publicist, dar mai ales critic si istoric literar de o mare reputatie. In anul 1932, acesta sustinea necesitatea aparitiei in literatura romana a unui roman de atmosfera moderna, considerand ca epocii respective ii corespunde cel mai bine romanul balzacian, intrucat acesta da impresia de viata, este autentic, obiectiv si refuza lirismul. Calinescu isi expune insa public aceasta conceptie mult mai tarziu, intr-o conferinta din 1946 Sensul clasicismului. Plecand de la ideea ca orice arta majora este clasica, el reproseaza romancierilor romani ca nu transfigureaza suficient realitatea si risca sa alunece fie in naturalism, fie in publicistica, cand ar trebui sa infatiseze aspectele eterne ale naturii umane, marile tipuri umane. Aceste concepte estetice despre arta romanului sunt ilustrate mai ales in Enigma Otiliei(1938), prin care Calinescu reuseste sa depaseasca realismul clasic, infatisand caractere dominate de o singura trasatura, realizand tipologii, precum si prin folosirea detaliului semnificativ atat in descrierile arhitecturale cat si in analiza personajelor. In Enigma Otiliei autorul isi propune sa infatiseze tabloul societatii bucurestene de la inceputul secolului XX, pornind de la datele realitatii din cadrul mediilor burgheze. Intrucat cele mai multe dintre personajele cartii apartin burgheziei mari( Pascalopol, rudele bogate ale lui Stanica Ratiu) sau mijlocii(clanul Tulea), pentru cei mai multi dintre ei banul reprezinta valoarea suprema si, de aceea, privesc cu condescendenta sau chiar cu dispret toate ocupatiile care nu aduc beneficii imediate( Aglae manifesta o totala desconsideratie pentru studiile de medicina ale lui Felix sau pentru preocuparile artistice ale Otilei). Spre deosebire insa de alti prozatori realisti( Ioan Slavici) care au cultivat tema banului care dezumanizeaza, in viziunea lui Calinescu personajele se caracterizeaza in general prin lipsa de masura cu care folosesc banul(fiind fie prea avari ca mos Costache, sau prea risipitori ca Otilia), astfel ca acesta nu constituie un rau in sine. Alaturi de tema banului, autorul cultiva in paginile romanului si alte teme specifice realismului. Una dintre acestea este casatoria, privita in general prgamatic, ca un mijloc de imbogatire sau de reusita sociala. Astfel Felix considera ca din punct de vedere social omul se implineste prin succesul profesional si prin casatorie; Otilia nu tine cu orice pret sa faca acest pas, dar are nevoie de protectie si confort, de aceea accepta sa devina sotia lui Pascalopol. In schimb, Stanica Ratiu priveste in exclusivitate casatoria ca pe un mijloc de parvenire, Aurica doreste sa se casatoreasca din vanitate, iar Georgeta vede in casnicie un mijloc de a-si redobandi onorabilitatea. Tema paternitatii reprezinta nucleul epic central, fapt confirmat de insusi Calinescu care initial isi intitulase romanul Parintii Otiliei, aceasta deoarece fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia. Mai mult decat atat aceasta tema se asociaza cu imaginea tatalui degenerat, care in paginile romanului cunoaste ipostaze diverse: mos Costache amana la nesfarsit sa-i asigure viitorul Otiliei si incearca sa-l insele pe Felix, caruia ii administra averea; Simion Tulea nu se poate achita de obligatiile sale din cauza bolii, iar rolul acestuia este preluat de Aglae, care isi imparte dragostea pentru copii. In sfarsit, Stanica Ratiu isi lasa copilul sa moara din neglijenta, desi se declara un adept convins al vietii de familie.

Titlul romanului deplaseaza accentul de la tema realista a paternitatii la misterul prin care se caracterizeaza comportamentul protaginistei. Aceasta enigma a Otiliei se naste mai ales in mintea lui Felix care nu poate da explicatii plauzibile pentru comportamentul fetei, considerand-o o tulburatoare intruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. Perspectiva narativa este caracterizata prin relatarea intamplarilor la persoana a III-a, cu focalizare exclusiva pe viziunea dindarat, de catre un narator obiectiv, omniscient,detasat, care contureaza evenimentele ca un regizor universal, stabilind traiectoria existentei automate a personajelor. Naratorul se ascunde in spatele diverselor masti, un exemplu in acest sens este personajul reflector, Felix Sima, prin intermediul caruia sunt prezentate alte personaje, iar in prezentarea detaliilor arhitecturii caselor ochiul unui estet. Incipitul romanului Enigma Otilei fixeaza veridic cadrul temporal(intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909) si spatial( strada Antim din Bucuresti). Descrierea strazii este facuta intr-o maniera realista, caracterizata prin finetea observatiei si notarea detaliului semnicativ si este realizata din perspectiva naratorului specializat-ochiul unui estet. Familiarizarea cu mediul prin procesul restrangerii treptate a cadrului, de la strada, la casa, la interioare, la fizionimia si gesturile locatarilor este o modalitate de patrundere in psihologia personajului din acest spatiu. Pentru Balzac o casa este un document sociologic si moral. Asadar Calinescu aplica si acest concept estetic in Enigma Otiliei prin descrierea strazii Antim:In aceasta obscuritate, strada avea un aspect bizar[...] marimea neobisnuita a ferestrelor, in raport cu forma scunda a cladirilor, amestecul de frotoane grecesti, facute insa din var si lemn vopsit...uscaciunea care umfla lemnaria, faceau din strada bucuresteana o caricatura in moloz a unei strazi italice. Atat descrierea strazii cat si a casei lui Costache Giurgiuveanu, ai carei pereti erau grosolani tencuiti, scara care scartaia si giurgiuveile din lemn umflat si descheiat de caldura sau de ploaie au rol caracterizator oentru locuitorii din acea zona a Capitalei. Aspectul de kitsch, amestecul de stiluri arhitectonice incompatibile, imitarea arhitecturii clasice, dar cu ornamente din materiale ieftine sugereaza imaginea unei lumi in declin, care a avut candva energia necesara pentru a dobandi averea, dar nu fi fondul cultural. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul din familia Giurgiuveanu, in momente diferite ale existentei sale(adolescenta si aproximativ zece ani mai tarziu dupa razboi). Simetria este sustinuta si de replica pe care mos Costache i-o adreseaza tanarului in momentul in care apare in poarta casei:Aici nu sta nimeni. Romanul Enigma Otiliei este alcatuit din douazeci de capitole si este construit pe mai multe planuri narative care, prin acumularea detaliilor, urmaresc destinul personajelor. Astfel unul dintre planuri urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otilei Marculescu, in timp ce un al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima, care vine sa locuiasca in casa lui mos Costache pentru a-si putea continua studiile si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia. Autorul acorda interes si planurilor secundare, precum lupta lui Stanica Ratiu pentru a intra in posesia averii batranului, cazurile patologice ale lui Titi si Simion Tulea, precum si imaginea societatii bucurestene din secolul XX. In prezentarea evenimentelor se respecta cronologia faptelor prin inlantuirea completata si prin insertia unor micronaratiuni in structura operei. Actiunea romanului incepe cu venirea tanarului orfan Felix, absolvent al Liceului Internat din Iasi, al Bucuresti, in casa unchiului si tutorelui sau legal, pentru a urma Facultatea de Medicina. Patruns in locuinta, acesta il cunoaste mos Costache,

un omulet straniu care se teme de straini, pe verisoara Otilia si, pe deasupra, asista la o scena de familie: jocul de table. Competitia pentru averea unchiului sau este un prilej pentru observarea efectelor obsesiei banului. Batranul avar, proprietar de imobile, restaurante, nutreste iluzia longevitatii si desi simte o afectiune sincera pentru Otilia, acesta amana infierea ei de dragul banilor si din teama fata de sora lui, Aglae. Pentru familia Tulea insa, boala batranului reprezinta doar un prilej de a-i ocupa militareste casa, in asteptarea mortii batranului si a obtinerii mostenirii. Pretutindeni prezent, divers informat, amestecandu-se oriunde crede ca poate obtine ceva bani sau poate da lovitura vietii lui, Stanica Ratiu sustine in fond intriga romanului si provoaca mult asteptata moarte a lui Costache, furandu-i banii de sub saltea. Ca in orice roman realist de factura balzaciana, personajele din Enigma Otiliei reprezinta tipuri morale sau sociale, produse de mecanismele societatii romanesti de la inceputul secolului XX. Astfel mos Costache, tipul avarului, este un personaj cu un grad mare de complexitate, deoarece fascinatia banului este dublata de dragostea sincera pe care i-o poarta Otiliei. El stie insa sa-si compenseze slabiciunea de care da dovada prin faptul ca este usor manipulabil prin viclenie si s-o transforme intr-o arma, simuland senilitatea. La randul sau, Felix intruchipeaza tipul moral al ambitiosului, intrucat este o fire calculata, tenace, pentru care valoare suprema o reprezinta succesul social. Pasiunea lui pentru Otilia nu este decat o criza adolescentina , caci eroul este lipsit de vocatia marilor combustii pasionale. Alaturi de tipurile morale, in cartea lui Calinescu apar si tipurile sociale: arivistul(Stanica Ratiu), aristricratul rafinat(Leonida Pascalopol),liber-cugetatorul(Weissmann). Una dintre cele mai memorabile aparitii ale romanului este Stanica Ratiu. In aparenta jovial si bonom, logoreic, acesta dovedeste ca atunci cand este vorba de propriile lui interese o totala lipsa de scrupule, care il impinge la faptele cele mai reprobabile. Conditia femeii este de asemenea o tema care i-a preocupat de exponentii romanului realist. Plecand de aici, romancierul prezinta cateva ipostaze ale feminitatii: fata batrana(Aurica), baba absoluta fara cusur in rau(Aglae), cocheta(Otilia) sau curtezana(Georgeta). Otilia este un personaj prin care G. Calinescu a incercat sa surprinda- aceasta este sentimentul propriei sale libertati: ea i se ofera lui Felix, trecand peste prejudecatile mediului burghez, are intotdeauna initiativa in relatia cu acesta si intelege sa-si aleaga in toata libertatea partenerul de viata, optand in final pentru Pascalopol. Ilustrand astfel opinia lui G. Calinescu ca viata este mai inventiva in intamplari extraordinare decat scriitorul, dar scriitorul le rezolva mai bine decat oamenii, Enigma Otiliei adopta formula romanului balzacian pe care o imbogateste preluand elemente din poetica naratiunii moderne. In opinia mea, Otilia este o imagine a eternului feminin, prin amestecul de spontaneitate, naturalete, eleganta, cochetarie si profunzime din personalitatea ei, fapt remarcat si de Felix, care la un moment dat ii marturiseste: Te iubesc pe tine, care esti frivola numai in aparenta, fiind in fond inteligenta si profunda.

Particularitati de constructie a personajelor (cuplu)

G. Calinescu este una dintre personalitatile de tip enciclopedic al literaturii interbelice: poet, prozator, publicist, dar mai ales critic si istoric literar de o mare reputatie. In anul 1932, acesta sustinea necesitatea aparitiei in literatura romana a unui roman de atmosfera moderna, considerand ca epocii respective ii corespunde cel mai bine romanul balzacian, intrucat acesta da impresia de viata, este autentic, obiectiv si refuza lirismul. Calinescu isi expune insa public aceasta conceptie mult mai tarziu, intr-o conferinta din 1946 Sensul clasicismului. Plecand de la ideea ca orice arta majora este clasica, el reproseaza romancierilor romani ca nu transfigureaza suficient realitatea si risca sa alunece fie in naturalism, fie in publicistica, cand ar trebui sa infatiseze aspectele eterne ale naturii umane, marile tipuri umane. Aceste concepte estetice despre arta romanului sunt ilustrate mai ales in Enigma Otiliei(1938), prin care Calinescu reuseste sa depaseasca realismul clasic, infatisand caractere dominate de o singura trasatura, realizand tipologii, precum si prin folosirea detaliului semnificativ atat in descrierile arhitecturale cat si in analiza personajelor In Enigma Otiliei autorul isi propune sa infatiseze tabloul societatii bucurestene de la inceputul secolului XX, pornind de la datele realitatii din cadrul mediilor burgheze. Intrucat cele mai multe dintre personajele cartii apartin burgheziei mari( Pascalopol, rudele bogate ale lui Stanica Ratiu) sau mijlocii(clanul Tulea), pentru cei mai multi dintre ei banul reprezinta valoarea suprema si, de aceea, privesc cu condescendenta sau chiar cu dispret toate ocupatiile care nu aduc beneficii imediate( Aglae manifesta o totala desconsideratie pentru studiile de medicina ale lui Felix sau pentru preocuparile artistice ale Otilei). Spre deosebire insa de alti prozatori realisti( Ioan Slavici) care au cultivat tema banului care dezumanizeaza, in viziunea lui Calinescu personajele se caracterizeaza in general prin lipsa de masura cu care folosesc banul(fiind fie prea avari ca mos Costache, sau prea risipitori ca Otilia), astfel ca acesta nu constituie un rau in sine. Alaturi de tema banului, autorul cultiva in paginile romanului si alte teme specifice realismului. Una dintre acestea este casatoria, privita in general prgamatic, ca un mijloc de imbogatire sau de reusita sociala. Astfel Felix considera ca din punct de vedere social omul se implineste prin succesul profesional si prin casatorie; Otilia nu tine cu orice pret sa faca acest pas, dar are nevoie de protectie si confort, de aceea accepta sa devina sotia lui Pascalopol. In schimb, Stanica Ratiu priveste in exclusivitate casatoria ca pe un mijloc de parvenire, Aurica doreste sa se casatoreasca din vanitate, iar Georgeta vede in casnicie un mijloc de a-si redobandi onorabilitatea. Tema paternitatii reprezinta nucleul epic central, fapt confirmat de insusi Calinescu care initial isi intitulase romanul Parintii Otiliei, aceasta deoarece fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia. Mai mult decat atat aceasta tema se asociaza cu imaginea tatalui degenerat, care in paginile romanului cunoaste ipostaze diverse: mos Costache amana la nesfarsit sa-i asigure viitorul Otiliei si incearca sa-l insele pe Felix, caruia ii administra averea; Simion Tulea nu se poate achita de obligatiile sale din cauza bolii, iar rolul acestuia este preluat de Aglae, care isi imparte dragostea pentru copii. In sfarsit, Stanica Ratiu isi lasa copilul sa moara din neglijenta, desi se declara un adept convins al vietii de familie.

Titlul romanului deplaseaza accentul de la tema realista a paternitatii la misterul prin care se caracterizeaza comportamentul protaginistei. Aceasta enigma a Otiliei se naste mai ales in mintea lui Felix care nu poate da explicatii plauzibile pentru comportamentul fetei, considerand-o o tulburatoare intruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. Perspectiva narativa este caracterizata prin relatarea intamplarilor la persoana a III-a, cu focalizare exclusiva pe viziunea dindarat, de catre un narator obiectiv, omniscient,detasat, care contureaza evenimentele ca un regizor universal, stabilind traiectoria existentei automate a personajelor. Naratorul se ascunde in spatele diverselor masti, un exemplu in acest sens este personajul reflector, Felix Sima, prin intermediul caruia sunt prezentate alte personaje, iar in prezentarea detaliilor arhitecturii caselor ochiul unui estet. Incipitul romanului Enigma Otilei fixeaza veridic cadrul temporal(intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909) si spatial( strada Antim din Bucuresti). Descrierea strazii este facuta intr-o maniera realista, caracterizata prin finetea observatiei si notarea detaliului semnicativ si este realizata din perspectiva naratorului specializat-ochiul unui estet. Familiarizarea cu mediul prin procesul restrangerii treptate a cadrului, de la strada, la casa, la interioare, la fizionimia si gesturile locatarilor este o modalitate de patrundere in psihologia personajului din acest spatiu. Felix Sima, desi prezentat de romancier la o varsta foarte tanara, cand mai pastreaza inca o anumita ingenuitate, principala sa trasatura morala iese de pe acum in evidenta, el intruchipand tipul moral al ambitiosului. Personajul este o fire calculata, tenace, pentru care valoarea suprema o reprezinta succesul social, motiv pentru care dupa ce termina Liceul Internat din Iasi, vine la Bucuresti, in casa tutorelui sau legal, Costache Giurgiuveanu. Crescut intr-o atmosfera lipsita de o prezenta calda, tandra, feminina, Felix este timid, sensibil si dornic sa aiba afectiunea si protectia unei familii, de aceea el vede in mos Costache imaginea autoritatii parentale. Comportamentul acestuia din urma este departe de acela al unui tata preocupat de educatia fiului sau, intrucat ii lasa tanarului sau nepot libertate absoluta, libertate cu care Felix se obisnuieste foarte repede si pe care o foloseste pentru a-si construi personalitatea. In schimb, Otilia este un personaj prin care G. Calinescu a incercat sa surprinda, din perspectiva preocuparilor sale pentru natura feminitatii, cu toata spontaneitatea si cu tot imprevizibilul ei. Aceasta este cocheta care considera ca rostul femeii este sa placa, in afara de asta nu poate fi fericire, mai mult decat atat marturisind la un moment dat ca se va sinucide in momentul in care va simti ca si-a pierdut frumusetea si farmecul. Studenta la Conservator, inzestrata cu un temperament de artista, Otilia studiaza cu placere pianul, citeste carti si reviste frantuzesti si este indiferenta in ceea ce priveste averea lui mos Costache. In ceea ce o priveste, este insa dificil de fixat o anumita trasatura a ei, fiindca elementul care ii defineste cel mai bine personalitatea il reprezinta misterul. Fata ii va purta de grija lui Felix, inca din seara sosirii tanarului la Bucuresti. Neavand unde sa-l gazduiasca, Otilia ii va oferi cu generozitate acestuia camera ei, prilej pentru tanar de a descoperi in amestecul de dantele, partituri, romane frantuzesti, cutii de pudra si parfumuri, o parte din personalitatea volubila si exuberanta a fetei. Intre temperamentul Otiliei si al lui Felix exista numeroase diferente, acestea putand fi ilustrate prin secventele de roman in care cei doi tineri apar alaturi. Una dintre aceste secvente este cea din capitolul VIII in care tanarul ii marturiseste Otiliei ca o iubeste, prin interrmediul unei

scrisori, iar faptul ca aceasta nu reactioneaza in niciun fel la declaratia de dragoste, il face pe Felix, ca intr-un gest de exaltare nebuneasca, sa fuga de acasa. Otilia il cauta peste tot cu trasura, iar cand, intr-un final il gaseste in parc asezat pe o banca, comportamentul ei este la fel de neclar si de misterios ca intotdeauna, lasand in sufletul lui Felix aceeasi dezamagire si nedumerire. Conversatia tinerilor evidentiaza cele afirmate: - Ce copil esti! Ti-am citit scrisoarea, dar am uitat, stii ca sunt o zapacita. Ti-am spus eu ca nu te iubesc? Felix tresari deodata infocat.\-Otilia, e adevarat? Ma iubesti?\ -Ei, ei, nu ti-a spus nimeni ca te uraste.\ Felix fu iar dezamagit. Daca initial tanarul ezita intre a crede barfele clanului Tulea si a-i pastra o dragoste pura Otiliei, contradictiile acesteia il deruteaza, prin urmare, in momentul in care fata pleaca pe neasteptate cu Pascalopol la Paris, Felix are o scurta aventura cu o anume Georgeta. De altfel cele doua femei, Otilia si Georgeta, contribuie in egala masura la maturizarea tanarului: ..daca Otilia infatisa fara indoiala aspiratia sufletului sau, Georgeta putea sa-i fie o prietena fara niciun neajuns pentru cealalta.[...] Pe Otilia o iubea cast, o voia ca pe o viitoare sotie... Ultima intalnire dintre Felix si Otilia, inainte ca aceasta sa se casatoreasca cu Pascalopol si sa plece definitiv din tara este esentiala pentru intelegerea personalitatii tinerilor si a atitudinii lor fata de iubire. Daca Felix este intelectualul ambitios, care nu suporta ideea de a nu insemna nimic in viata si pentru care femeia reprezinta un sprijin in cariera, Otilia este cocheta, care considera ca pentru o femeie singura forma de inteligenta, mai mult de instinct, e sa nu piarda cei cativa ani de existenta, vreo zece ani cel mult. Tanara concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu daruire si libertate absoluta, in timp ce Felix este un romantic incurabil, el fiind gata sa astepte oricat in virtutea promisiunii ca, la un moment dat, se va casatori cu Otilia. Dandu-si seama de aceasta diferenta, dar si de faptul ca ar putea reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a lui Felix, Otilia il paraseste pe tanar si alege siguranta casatoriei cu Pascalopol. Epilogul prezinta, dupa cativa ani de la aceste intamplari, reintalnirea lui Felix cu Pascalopol in tren, care ii dezvaluie ca i-a redat libertatea Otiliei, constatand ca tanara se plictisea alaturi de el( A fost o fata delicioasa, dar ciuata. Pentru mine e o enigma). Tanarul, acum medic renumit si profesor universitar, nu o mai recunoaste in fotografia pe care mosierul i-o arata pe tanara exuberanta de odinioara, fiindca un aer de platitudine feminina stingea totul. In portretizarea acestor personaje, G. Calinescu intrebuinteaza, in spiritul realismului, tehnica amanuntului semnificativ cu rolul de a sugera prin intermediul amanuntelor fizionomice, al tinutei, al gesturilor, al detaliilor vestimentare, al descrierii modului de existenta al acestora, trasaturile morale ale personajelor. Astfel personajul reflector, Felix Sima, este caracterizat in mod direct de catre narator, in maniera realist-balzaciana, inca din incipitul romanului: ...un tanar de vreo optsprezece an, imbracat in uniforma de licean[...] Uniforma neagra ii era stransa bine pe talie, ca un vesmant militar, iar gulerul tare si sapca umflata ii dadeau un aer barbatesc si elegant. Fata ii era insa juvenila si prelunga, aproape feminina.. Acest portret fizic initial anticipieaza incadrarea eroului in tipologie(ambitiosul), iar procedeului de caracterizare i se adauga fisa biografica, portretul direct facut de alte personaje, portretul indirect realizat prin gesturi, fapte si relatiile cu celelalte personaje. Felix are insa si capacitatea de reflectie, notandu-si in jurnalul gandurile, framantarile, indoielile: Nu trebuie sa fiu asa de orgolios de averea mea, pe care n-am meritat-o si sa scot ochii lumii cu ea[...]Trebuie sa-i spun adevarul(Otiliei), ca am nevoie de prezenta ei. Personajul eponim al romanului, Otilia este prezentata, pana in capitolul al XVI-lea exclusiv prin comportamentism, aceasta tehnica fiind dublata de reflectarea poliedrica a personalitatii fetei in

constiinta celorlalte personaje, ceea ce in plan simbolic sugereaza enigma, misterul feminitatii. Relativizarea imaginii prin reflectare in mai multe oglinzi(tehnica moderna a pluriperspectivismului) alcatuieste un potret complex si contradictoriu: fe-fetita cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata exuberanta, admirabila, superioara pentru Felix, femeia capricioasa, cu temperament de artista pentru Pascalopol, o dezmatata, o stricata pentru Aglae si o rivala in casatorie pentru Aurica. In opinia mea, Otilia este o imagine a eternului feminin, prin amestecul de spontaneitate, naturalete, eleganta, cochetarie si profunzime din personalitatea ei, fapt remarcat si de Felix, care la un moment dat ii marturiseste: Te iubesc pe tine, care esti frivola numai in aparenta, fiind in fond inteligenta si profunda.

Particularitati de constructie a personajului

G. Calinescu este una dintre personalitatile de tip enciclopedic al literaturii interbelice: poet, prozator, publicist, dar mai ales critic si istoric literar de o mare reputatie. In anul 1932, acesta sustinea necesitatea aparitiei in literatura romana a unui roman de atmosfera moderna, considerand ca epocii respective ii corespunde cel mai bine romanul balzacian, intrucat acesta da impresia de viata, este autentic, obiectiv si refuza lirismul. Calinescu isi expune insa public aceasta conceptie mult mai tarziu, intr-o conferinta din 1946 Sensul clasicismului. Plecand de la ideea ca orice arta majora este clasica, el reproseaza romancierilor romani ca nu transfigureaza suficient realitatea si risca sa alunece fie in naturalism, fie in publicistica, cand ar trebui sa infatiseze aspectele eterne ale naturii umane, marile tipuri umane. Aceste concepte estetice despre arta romanului sunt ilustrate mai ales in Enigma Otiliei(1938), prin care Calinescu reuseste sa depaseasca realismul clasic, infatisand caractere dominate de o singura trasatura, realizand tipologii, precum si prin folosirea detaliului semnificativ atat in descrierile arhitecturale cat si in analiza personajelor In Enigma Otiliei autorul isi propune sa infatiseze tabloul societatii bucurestene de la inceputul secolului XX, pornind de la datele realitatii din cadrul mediilor burgheze. Intrucat cele mai multe dintre personajele cartii apartin burgheziei mari( Pascalopol, rudele bogate ale lui Stanica Ratiu) sau mijlocii(clanul Tulea), pentru cei mai multi dintre ei banul reprezinta valoarea suprema si, de aceea, privesc cu condescendenta sau chiar cu dispret toate ocupatiile care nu aduc beneficii imediate( Aglae manifesta o totala desconsideratie pentru studiile de medicina ale lui Felix sau pentru preocuparile artistice ale Otilei). Spre deosebire insa de alti prozatori realisti( Ioan Slavici) care au cultivat tema banului care dezumanizeaza, in viziunea lui Calinescu personajele se caracterizeaza in general prin lipsa de masura cu care folosesc banul(fiind fie prea avari ca mos Costache, sau prea risipitori ca Otilia), astfel ca acesta nu constituie un rau in sine. Alaturi de tema banului, autorul cultiva in paginile romanului si alte teme specifice realismului. Una dintre acestea este casatoria, privita in general prgamatic, ca un mijloc de imbogatire sau de reusita sociala. Astfel Felix considera ca din punct de vedere social omul se implineste prin succesul profesional si prin casatorie; Otilia nu tine cu orice pret sa faca acest pas, dar are nevoie de protectie si confort, de aceea accepta sa devina sotia lui Pascalopol. In schimb, Stanica Ratiu priveste in exclusivitate casatoria ca pe un mijloc de parvenire, Aurica doreste sa se casatoreasca din vanitate, iar Georgeta vede in casnicie un mijloc de a-si redobandi onorabilitatea. Tema paternitatii reprezinta nucleul epic central, fapt confirmat de insusi Calinescu care initial isi intitulase romanul Parintii Otiliei, aceasta deoarece fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia. Mai mult decat atat aceasta tema se asociaza cu imaginea tatalui degenerat, care in paginile romanului cunoaste ipostaze diverse: mos Costache amana la nesfarsit sa-i asigure viitorul Otiliei si incearca sa-l insele pe Felix, caruia ii administra averea; Simion Tulea nu se poate achita de obligatiile sale din cauza bolii, iar rolul acestuia este preluat de Aglae, care isi imparte dragostea pentru copii. In sfarsit, Stanica Ratiu isi lasa copilul sa moara din neglijenta, desi se declara un adept convins al vietii de familie. Titlul romanului deplaseaza accentul de la tema realista a paternitatii la misterul prin care se caracterizeaza comportamentul protaginistei. Aceasta enigma a Otiliei se naste mai ales in mintea

lui Felix care nu poate da explicatii plauzibile pentru comportamentul fetei, considerand-o o tulburatoare intruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. Perspectiva narativa este caracterizata prin relatarea intamplarilor la persoana a III-a, cu focalizare exclusiva pe viziunea dindarat, de catre un narator obiectiv, omniscient,detasat, care contureaza evenimentele ca un regizor universal, stabilind traiectoria existentei automate a personajelor. Naratorul se ascunde in spatele diverselor masti, un exemplu in acest sens este personajul reflector, Felix Sima, prin intermediul caruia sunt prezentate alte personaje, iar in prezentarea detaliilor arhitecturii caselor ochiul unui estet. Incipitul romanului Enigma Otilei fixeaza veridic cadrul temporal(intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909) si spatial( strada Antim din Bucuresti). Descrierea strazii este facuta intr-o maniera realista, caracterizata prin finetea observatiei si notarea detaliului semnicativ si este realizata din perspectiva naratorului specializat-ochiul unui estet. Familiarizarea cu mediul prin procesul restrangerii treptate a cadrului, de la strada, la casa, la interioare, la fizionimia si gesturile locatarilor este o modalitate de patrundere in psihologia personajului din acest spatiu. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul din familia Giurgiuveanu, in momente diferite ale existentei sale(adolescenta si aproximativ zece ani mai tarziu dupa razboi). Simetria este sustinuta si de replica pe care mos Costache i-o adreseaza tanarului in momentul in care apare in poarta casei:Aici nu sta nimeni. Otilia Marculescu este personajul eponim al romanului, reprezentand misterul femininatii adolescentine. Desi fiica vitrega a lui Costache, are un statut incert din cauza avaritiei acestuia si a respingerii de catre clanul Tulea, pentru care este o rivala la mostenire. Personalitate in formare, atat copil cat si femeie, cu un comportament derutant, Otilia intruchipeaza un ideal de feminitate pentru tanarul Felix, care viseaza sa o ia de sotie, dar si pentru Pascalopol si pentru insusi autorul, dupa cum acesta din urma marturiseste. Otilia este un personaj prin care G. Calinescu a incercat sa surprinda, din perspectiva preocuparilor sale pentru natura feminitatii, cu toata spontaneitatea si cu tot imprevizibilul ei. Aceasta este cocheta care considera ca rostul femeii este sa placa, in afara de asta nu poate fi fericire, mai mult decat atat marturisind la un moment dat ca se va sinucide in momentul in care va simti ca si-a pierdut frumusetea si farmecul. Studenta la Conservator, inzestrata cu un temperament de artista, Otilia studiaza cu placere pianul, citeste carti si reviste frantuzesti si este indiferenta de tot ceea ce tine de averea lui mos Costache. Fata ii va purta de grija lui Felix, inca din seara sosirii tanarului la Bucuresti. Neavand unde sa-l gazduiasca, Otilia ii va oferi cu generozitate acestuia camera ei, prilej pentru tanar de a descoperi in amestecul de dantele, partituri, romane frantuzesti, cutii de pudra si parfumuri, o parte din personalitatea volubila si exuberanta a fetei. In ceea ce o priveste, este insa dificil de fixat o anumita trasatura a ei, fiindca elementul care ii defineste cel mai bine personalitatea il reprezinta misterul. Ilustrative in acest sens devin nenumaratele secvente din roman in care Otilia apare alaturi de Felix. Una dintre aceste secvente este cea din capitolul VIII in care tanarul ii marturiseste Otiliei ca o iubeste, prin interrmediul unei scrisori, iar faptul ca aceasta nu reactioneaza in niciun fel la declaratia de dragoste, il face pe Felix, ca intr-un gest de exaltare nebuneasca, sa fuga de acasa.Otilia il cauta peste tot cu trasura, iar cand, intr-un final il gaseste in parc asezat pe o banca, comportamentul ei este la fel de neclar si de misterios ca intotdeauna, lasand in sufletul lui Felix

aceeasi dezamagire si nedumerire. Conversatia tinerilor evidentiaza cele afirmate: - Ce copil esti! Ti-am citit scrisoarea, dar am uitat, stii ca sunt o zapacita. Ti-am spus eu ca nu te iubesc? Felix tresari deodata infocat.\-Otilia, e adevarat? Ma iubesti?\ -Ei, ei, nu ti-a spus nimeni ca te uraste.\ Felix fu iar dezamagit. Ultima intalnire dintre Felix si Otilia, inainte ca aceasta sa se casatoreasca cu Pascalopol si sa plece definitiv din tara este esentiala pentru intelegerea personalitatii tinerilor si a atitudinii lor fata de iubire. Daca Felix este intelectualul ambitios, care nu suporta ideea de a nu insemna nimic in viata si pentru care femeia reprezinta un sprijin in cariera, Otilia este cocheta, care considera ca pentru o femeie singura forma de inteligenta, mai mult de instinct, e sa nu piarda cei cativa ani de existenta, vreo zece ani cel mult. Tanara concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu daruire si libertate absoluta, in timp ce Felix este un romantic incurabil, el fiind gata sa astepte oricat in virtutea promisiunii ca, la un moment dat, se va casatori cu Otilia. Dandu-si seama de aceasta diferenta, dar si de faptul ca ar putea reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a lui Felix, Otilia il paraseste pe tanar si alege siguranta casatoriei cu Pascalopol. Personajul eponim al romanului, enigmatica Otilia este portretizata atat prin mijloace de caracterizare specifice romanului realist( legatura cu mediu, portretul fizic detaliat, ce incadreaza de la inceput personajul in tipologie), cat si prin tehnici moderne precum comportamentismul si pluriperspectivismul, care ii intretin aura de mister. Intaiul portret fizic al fetei este realizat din perspectiva lui Felix prin caracterizare directa. Verisoara Otilia pe care o stia doar din scrisori il suprinde in mod placut, mai ales ca portretul ei apare conturat in totala opozitie cu al Auricai: Fata parea sa aiba optsprezece-nousprezece ani. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata foarte copilaroasa intre multele bucle. Insa in trupul subtiratic...fara acea slabiciune supta si patata a Aureliei, era de o mare libertate de miscari, o stapanitre desavarsita de femeie. Pana in capitolul al XVI-lea insa, Otilia este privita exclusiv prin comportamentism, aceasta tehnica fiind dublata de reflectarea poliedrica a personalitatii fetei in constiinta celorlalte personaje, ceea ce in plan simbolic sugereaza enigma, misterul feminitatii. Relativizarea imaginii prin reflectare in mai multe oglinzi(tehnica moderna a pluriperspectivismului) alcatuieste un potret complex si contradictoriu: fe-fetita cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata exuberanta, admirabila, superioara pentru Felix, femeia capricioasa, cu temperament de artista pentru Pascalopol, o dezmatata, o stricata pentru Aglae si o rivala in casatorie pentru Aurica. In opinia mea, Otilia este o imagine a eternului feminin, prin amestecul de spontaneitate, naturalete, eleganta, cochetarie si profunzime din personalitatea ei, fapt remarcat si de Felix, care la un moment dat ii marturiseste: Te iubesc pe tine, care esti frivola numai in aparenta, fiind in fond inteligenta si profunda.