Caracterizarea Otiliei Mărculescu

George Călinescu a fost un critic , prozator, poet şi istoric literar,fiind o personalitate foarte
importantă a literaturii române, făcând parte din Academia Română. A absolvit cursurile Facultăţii de
Filologie,specializarea Filologie Modernă şi Filosofie.
În calitate de critic literar a debutat cu operele:,,Viaţa lui Mihai Eminescu’’, ,,Opera lui Mihai
Eminescu’’ , ,,Istoria limbii române de la origini până în prezent’’,iar în calitate de romancier a
publicat romanele: ,,Cartea nunţii’’ , ,,Enigma Otiliei’’ , ,,Bietul Ioanide’’ şi ,,Scrinul negru’’ .
Romanul ,,Enigma Otiliei’’ a fost publicat în anul 1938 ,şi a fost alcătuit după modelul
balzacian,reprezentând o frescă socială a micii burghezii bucureştene, supusă degradării morale, de la
începutul secolului XX . Romanul este de asemenea şi unul de dragoste, având în componenţa sa
elemente romantice, precum descrierea idilică a Câmpiei Bărăganului.

Este un roman obiectiv-doric, având în vedere că întâmplările sunt relaltate la persoana a

III-a,din perspectiva unui narator omniscient şi omniprezent, neimplicat,iar uneori viziunea sa devine
implicată, iar vocea sa se identifică cu vocea altor personaje,precum Felix Sima, prin intermediul
căruia ne sunt prezentate alte personaje. ,,Comentariul critic trece înaintea vieţii’’ (Nicolae
Manolescu-Arca lui Noe-volumul I).
De asemenea, se încadrează in tipologia prozei realiste-balzaciene. Astfel realismul se
evidenţiază prin: tema specific balzaciană şi cel două motive principale: paternitatea şi moştenirea,
secvenţele narative, fixarea exactă a coordonatelor spaţio-temporale:,,Într-o seară,de la începutul lui
iulie 1909,cu puțin înainte de orele zece […]intra pe strada Antim’’, structura închisă, de asemenea,
simetria incipit-final şi portretizarea personajelor prin tehnica detaliului semnificativ, utilizată şi în
prezentarea elementelor de decor şi în ilustrarea unor fapte de viață. Descrierile sunt realizate
întotdeanuna din exterior spre interior, iar în ceea ce priveşte tehnica portretului, informațiile
referitoare la portretul fizic fac trimitere spre unele aspecte ale portretului moral.
Tema romanului ,,Enigma Otiliei” este reprezentată de ilustrarea critică a unor aspecte ale
societății româneşti de la începutul secolului XX, pe fundalul căreia se oglindesc două motive
principale: paternitatea şi moşteirea.
Otilia întruchipează pentru romancier idealul feminin în alcatuirea căruia s-a inspirat din
realitate. După propria sa mărturisire, ,,Otilia este eroina mea lirică,protecţia mea în afară,fondul
meu de ingenuitate şi copilărie. Ori de câte ori imaginaţia mea a înregistrat o fiinţă feminină, în ea
era minimum de Otilia.”
Otilia este personajul feminin central al romanului, fiind totodată un personaj modern, atât
prin tehnicile de realizare:tehnica comportamentismului şi tehnica pluriperspectivismului, cât şi prin
problematica sa complexă,ilustrând drama feminităţii.
La nivel social Otilia este o tânără de 18-19 ani, orfană, aflată în grija lui moş Costache
Giurgiuveanu, care nu era preocupat să o adopte, şi nici să-i lase prea multă avere. La nivel psihologic
fata se dovedeşte dornică de afecţiune, care i-a lipsit atât în copilărie, cât şi în adolescenţă. Ea se
apropie de moşierul Pascalopol, care îi îndeplinea toate capriciile. Otilia are o personalitate
contrastantă: uneori e răsfăţată, cochetă, dornică de lux, alteori se dovedeşte a fi calculată, reflexivă şi
profundă în gândire.
 Pe plan moral, Otilia nu se adaptează societaţii corupte a Bucureştiului de la începutul
secolului XX, la fel ca Felix Sima, ea este complet dezinteresată de averea lui moş Costache
Giurgiuveanu. Opţiunea ei pentru Pascalopol este motivată prin nevoia de siguranţă şi ocrotire.
O primă trăsatură de caracter a Otiliei este maturitatea sa, care poate fi observată în
alegerile pe care le face, gândind mereu raţional şi cântărind problema ,pentru a lua o decizie
înţeleaptă.O altă trăsătură definitorie este spiritul de sacrificiu pe care îl exprimă, atât faţă de Felix,cât
şi faţă de Pascalopol.

De exemplu ,o secvenţă semnificativă ne este prezentată în circumstanţa relaţiei sale cu

Felix,atunci când el îi mărturiseşte într-o scrisoare dragostea pe care o are faţă de ea,iar aceasta îl
refuză cu un motiv: se consideră o piedică,pe sine , în privinţa dorinţei adolescentului de a avea o
carieră strălucită în medicină, explicându-i lucid lui Felix motivele pentru care relaţia dintre cei doi nu
se poate oficia, ţinând faţă pentru o perioadă încercărilor băiatului de a-i face curte,chiar dacă Otilia
avea sentimente pentru el.
O altă secvenţă semnificativă este relatată în momentul în care Pascalopol îi sugerează lui
moş Costache Giurgiuveanu să o adopte pe Otilia,pentru a-i lăsa moştenirea şi a-i face un rost în viaţă.
Aglae care află, îşi exprimă dezacordul şi se creează un conflict. Otilia se sacrifică şi mărturiseşte
dorinţa de a nu fi adoptată pentru a pune capăt conflictului, motivând astfel: fata spune că nu are
nevoie să fie adoptată, pentru că ea este deja fiica lui moş Costache, chiar dacă nu poartă acelaşi nume.
Mai adaugă faptul că peste câţiva ani se va căsători,şi îşi va schimba numele din nou, reuşind să-i
convingă pe Costache şi Pascalopol să renunţe la ideea adopţiei.
Otilia este caracterizată atât indirect cât şi indirect,având în vedere complexitatea ei ca
personaj.

Caracterizarea ei directă este realizată la începutul romanului de naratorul obiectiv, care îi

fixează portretul fizic:,,faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştrii”; ,,trupul subţiratic, cu
oase delicate, ca de ogar”.În caracterizarea Otiliei, se foloseşte tehnica modernă a
pluriperspectivismului, aspect care îi accentuează complexitatea personalităţii. Astfel, pentru Felix ea
este fata exuberantă, admirabilă, superioară. Pentru Pascalopol ea este ,,fata capricioasă cu spirit de
artistă”, Costache o considera ,,fe-fetiţa mea cuminte, iubitoare”. Stănică o considera o fată deşteaptă,
cu spirit practic iar pentru Aglae şi Aurica, Otilia nu era decât ,,o dezmăţată, o stricată”.În finalul
romanului, Felix îi alcătuieşte Otiliei un portret nou,realizat prin tehnica modernă a fotografiei:,,Fata
era frumoasă,cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatică. Un aer de platitudine feminină
stingea totul. Ce deosebire! Unde era Otilia de altădată? Nu numai Otilia era o enigmă, ci şi destinul
însuşi”.

Caracterizarea indirectă este realizată prin tehnica modernă a comportamentismului,prin care

se consemnează atitudini, gesturi, reacţii ale fetei, precum şi relaţia ei cu celelalte personaje.

Titlul initial ,,Părinții Otilie” reprezenta ideea balzaciană a paternității, întrucât majoritatea
personajelor masculine din roman determină într-un fel soarta orfanei Otilia.

Titlul actual ,,Enigma Otiliei”evidențiază structura dilematică a feminităţii, natura

contradictorie a sufletului protagonistei Otilia.
 Otilia reprezintă un personaj complex, memorabil pentru literatura română, ilustrând o
evoluţie la nivel psihologic, aspect care-i determină pe Felix şi pe Pascalopol, reprezentanţii celor
două generaţii diferite să ajungă la concluzia că ea reprezintă o imagine a eternului feminin.