Enigma Otiliei ( roman realist balzacian)

De George Calinescu

Realismul este un curent literar manifestat in perioada interbelica, prin reprezentarea

veridica a realitatii si zugravirea unei comunitati in complexitatea ei. Fixarea cu exactitate a
coordonatelor spatio-temporale, simetria incipitului cu finalul, conturarea unor tipologii
umane, tehnica detaliului, preferinta pentru descrieri minutioase de cadru, vestimentatie,
arhitectura, sunt elementele de factura realista care construiesc romanul lui George
Calinescu.

Romanul este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu personaje

numeroase si actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri si dezvoltand conflicte
puternice.

,,Enigma Otiliei” este un roman realist obiectiv, de factura balzaciana, care inglobeaza
elemente de modernitate. Apare in anul 1938, si este al doilea din seria celor 4 romane
Calinesciene. Acesta prezinta in maniera realista viata burgheziei bucurestene de la inceputul
secolului al XX-lea.

Opera se inscrie in realism prin inspiratia din realitate, impresia de veridicitate si

iluzia vietii, tendinta spre obiectivizare, preferinta pentru detalii si construirea unor tipologii
umane.

Titlul initial al scrierii a fost ,,Parintii Otiliei”, ilustrand ideea balzaciana a paternitatii,
acesta a fost mai tarziu schimbat in ,,Enigma Otiliei”, pentru a evidentia o trasatura de
caracter definitorie a eroinei, care este un personaj eponim. Personalitatea fetei este
enigmatica, fiind interpretata in mod diferit de fiecare dintre personajele romanului, ceea ce
constituie o nota de modernitate a scrierii.

Tema se construieste in jurul paternitatii si a mostenirii banilor, este prezentata sub

aspect social si economic viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX, scrierea
avand de asemenea caracter de bildungsroman, urmarind procesul formarii tanarului Felix
Sima.

Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea se realizeaza la persoana a III-a, de

catre un narator omniscient si omniprezent.

Romanul prezinta un conflict exterior intre membrii clanului Tulea si Costache

Giurgiuveanu pentru avere, care duce in cele din urma la dezumanizarea personajelor si
dezbinarea familiei, si un conflict interior intre tanarul Felix Sima si Pascalopol pentru inima
Otiliei.
 Romanul este alcatuit din 20 de capitole, care urmaresc 2 planuri narative principale
si altele secundare. Primul plan narativ principal surprinde lupta clanului Tulea de a intra in
posesia averii lui Costache Giurgiuveanu. Al doilea plan narativ principal surprinde destinul
tanarului Felix Sima, care vine la Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste in casa
unchiului sau, unde cunoaste primii fiori ai dragostei. Autorul acorda un interes deosebit
planurilor secundare prin care surprinde imaginea ampla a societatii citadine. Simetria
incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui Giurgiuveanu in doua
momente diferite ale existentei, aprox. 10 ani distanta.

Modernismul este prezent prin tehnica moderna a reflectarii poliedrice, prezenta

personajului intelectual, plasarea actiunii in mediul citadin, si tehnica restrangerii treptate a
cadrului, de la strada la casa, interioare, vestimentatie, prin care se urmareste patrunderea
in psihologia locatarilor.

Secventele narative sunt construite pe baza inlantuirii, respectand principiul

cronologic al prezentarii faptelor. Naratiunea se imbina armonios cu descrierea si dialogul.

Incipitul romanului fixeaza veridic, dupa modelul balzacian, cadrul temporal ,,intr-o zi
de la inceputul lui iulie 1909”, si spatial ,, in strada Antim”. Felix vine la Bucuresti pentru a
studia medicina si locuieste in casa unchiului sau, unde incepe procesul formarii. Acesta face
cunostinta cu toti membrii familiei. Fiind un intelectual si un fin observator al tipologiei
personajelor, Felix isi da seama imediat de personalitatea fiecaruia. Costache Giurgiuveanu
este avarul umanizat de dragostea pe care i-o poarta fiicei sale Otilia, Aglae Tulea este baba
absoluta fara cusur in rau, Stanica este tipul arivistului, Aurica fata batrana, Titi debilul
mintal, Simion dementul senil. Acesta nu doreste sa aiba de a face cu membrii familiei Tulea,
deoarece il dezgusta profund. In schimb Otilia Marculescu exercita asupra tanarului o
atractie irezistibila inca de la prima intalnire.

Lupta pentru averea lui Costache reprezinta procedeul de dezumanizare a

personajelor, care duce in final la moartea batranului. Desi Felix este un fin observator al
psihologiei umane nu poate descifra taina personalitatii celei pe care o iubeste, deoarece
aceasta alterneaza starile de afectiune fata de el cu cele de indiferenta. La inceput Felix este
gelos pe Pascalopol din cauza relatiei dintre Otlia si acesta, dar pe parcurs ajunge sa il
simpatizeze, deoarece Pascalopol este ca un parinte pentru fata. Felix o pierde pe Otilia,
deoarece aceasta considera ca este o piedica in calea realizarii lui profesionale. Tanara se
casatoreste cu Pascalopol, barbat matur, care ii poate oferi intelegere si protectie.

In epilog aflam ca, generos, Pascalopol i-a redat Otiliei libertatea de a-si trai tineretea,
iar ea a devenit sotia unui conte exotic, ramanand pentru Felix o imagine a eternului
feminin, iar pentru Pascalopol, o enigma.

Otilia Marculescu este fiica celei de-a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, care,
desi o iubeste ca pe propriul copil, nu o infiaza de teama surorii sale zgarcite. Ramasa orfana
de mama din copilarie, fata se bucura de afectiunea si protectia lui Costache si Pascalopol.
 Studenta la conservator, inzestrata cu un temperament de artista, Otilia reprezinta, in
egala masura, tipul ingenuei si cochetei, si este intruchiparea misterului feminin. Spre
deosebire de celelalte personaje feminine din roman, reduse la o trasatura de caracter, Otilia
reprezinta un ideal de feminitate ,,eroina mea lirica”, dupa marturisirile autorului, care ii
farmeca prin gratie, frumusete si eleganta pe Felix si Pascalopol. Intaiul portret fizic al Otiliei
este realizat din perspectiva tanarului Felix, prin intermediul caracterizarii directe ,, un cap
prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe umeri”. Verisoara Otilia pe care o
stia numai din scrisori il surprinde in mod placut, mai ales ca frumusetea ei este in contrast
cu portretul fetei batrane Aurica, iar delicatetea, cu rautatea Aglaei.

O alta secventa narativa care evidentiaza misterul protagonistei este cea a ultimei
intalniri dntre ea si Felix, inainte plecarii fetei din tara impreuna cu Pascalopol. Daca Felix
este intelectualul ambitios care nu suporat ideea de a nu realiza nimic in viata, si pentru care
femeia reprezinta un sprijin in cariera, Otilia este cocheta, care crede ca ,,rostul femeii este
sa plece”. Otilia concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu daruire si libertate
absoluta.

Portretul Otiliei se contureaza prin modalitati de caracterizare directa, dar mai ales
prin caracterizare indirecta. In caracterizarea Otiliei apar si tehnici moderne:
comportamentismul si tehnica moderna a reflectarii poliedrice. Pana in capitolul al XVI-lea,
Otilia este prezentata mai ales prin comportamentism, fapte, gesturi, replici.

Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, ,,Enigma Otiliei” de G.Calinescu se

incadreaza in categoria prozei realist-balzaciene, desi criticul Nicolae Manolescu considera ca
este un ,,balzacianism fara balzac”.