Enigma Otiliei

de George Calinescu -roman realist-balzacianGeorge Calinescu (1899-1965) sustine necesitatea aparitiei in literatura romana a unui roman de atmosfera moderna, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu sufletul uman. Prin romanele lui, Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza caractere dominate de o singura trasatura definitorie, realizand tipologii (avarul, arvistul), modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in drescrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac. Opera literara Enigma Otiliei de George Calinesc este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, apartinand prozei interbelice . De asemenea este roman social si citadin. Opera literara Enigma Otilei este un roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu conflict complex, la care participa numeroase personaje. Este un roman realist prin: tema, structura (inchisa), specificul secventelor descriptive, realizarea personajelor, dar depaseste modelul realismului clasic, balzacian, prin spiritual critic si polemic (parodic, ludic) si prin elemente ale modernitatii. Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a, nonfocalizata . Naratorul este obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate, dar conditia impersonalitatii este incalcata prin comentariul unui estet. Naratorul omniscient (raportat la Felix) stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent, controleaza evolutia lor ca un regizor universal. El plasmuieste traietoriile existentei prersonajelor, dar acestea actioneaza automat, ca niste marionete. Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin este un aspect al modernismului lovinescian. Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, prezentata in aspectele ei esentiale, sub determinare social-economica (banul ca valoare intr-o societate degradata moral), imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea/maturizarea unui tanar care, inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familiei . Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, romanul este realist-balzacian prin motivul mostenirii si al paternitatii. Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru ca fiecare dintre personajel determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste parinti. Autorul schimba titlul in Enigma Otiliei si deplaseaza accentual de la un aspect realist, traditional, la tehnica moderna prin care este realizat personajul titular. Aceasta enigma a Otiliei se naste mai ales in mintea lui Felix, care nu poate da explicatii plauzibile pentru comportamentul fetei, ce ramane pana la sfarsitul romanului o tulburatoare intruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. Romanul, alcatuit din douazeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative , care urmaresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stanica. Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia. Autorul acorda interes si planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii ample a societatii citadine. Succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire (respectarea cronologiei faptelor), completata prin insertia unor micronaratiuni in structura romanului. Unele secvente narative se realizeaza scenic, prin dispunerea personajelor, prin spontaneitatea dialogului sau elocventa discursului, notarea gesturilor si vestimentatiei, ca in didascalii. Dialogul confera veridicitate si concentrare epica. Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temoral (intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909) si spatial (Strada Antim), prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza principalele planuri epice. Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache din perspectiva lui Felix, in momente diferite.

Actiunea romanului incepe cu venirea tanaraului Felix , orfan, la Bucuresti, in casa unchiului si tutorelui sau legal, pentru a urma Facultatea de Medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste in casa lui pe Otilia Marculescu, fiica sa vitrega, cu intentia de a o infia. Aglae o considera un pericol pentru mostenirea fratelui ei. Caracteristicile arhitectonice ale strazii si ale casei lui mos Costache sunt suprinse de ochiul unui estet, din perspectiva naratorului specializat, desi observatia ii este atribuita personajului intrus, care cauta o anumita casa. Familiarizarea cu mediul, prin procedeul restrangerii treptatea a cadrului, de la strada, la casa, la interioare, la fizionomia si la gesturile locatarilor , este o modalitate de patrundere a psihologiei personajelor . Strada si casa lui mos Costache sugereaza, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia de confort si bun-gust au unor locatari bogati, burghezi imbogatiti candva, si realitate. Arhitectura sugereaza imaginea unei lumi in declin, care a avut candva, energia necesara pentru a dobandi avere, dar nu si fondul cultural. Patruns in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiul sau, un omulet straniu, pe verisoara Otilia si asista la o scena de familie: jocul de table. Intriga se dezvolta pe doua planuri care se intrepatrund: istoria mostenirii lui Costache Giutgiuveanu si destinul tanarului Felix Sima. Competitia pentru mostenirea batranului avar este un prilej pentru observarea efectelor, in plan moral. ale obsesiei banului. Desi are o afectiune sincera pentru fata, batranul amana infierea ei, de dragul banilor si de teama de Aglae. Clanul Tulea urmareste succesiunea totala a averii, plan periclitat ipotetic de infierea Otiliei. Alaturi de avaritie, lacomie si parvenitism , aspecte sociale supuse observatiei si criticii in romanul realist, sunt infatisate aspecte ale familiei burgheze: relatia dintre parinti si copii, relatia dintre soti, casatoria, orfanul. Casatoria face parte dintre preocuparile unor personaje: Aurica, fata batrana, are obsesia casatoriei, Titi traieste o scurta experienta matrimoniala, Pascalapol doreste sa aiba o familie si se casatoreste cu Otilia, Stanica se insoare cu Olimpia pentru zestre; Felix se va casatori ratand prima iubire. Planul formarii tanarului Felix, student la medicina, urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului sau, in special iubirea adolescentina pentru Olimpia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindca primeaza dorinta de a-si face o cariera. Otilia il iubeste pe Felix, dar dupa moartea lui mos Costache ii lasa tanarului libertatea de a-si implini visul si se casatoreste cu Pascalopol, care ii poate oferi intelegere si protectie. In epilog, aflam ca Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea de a-si trai tineretea, iar Otilia a devenit sotia unui conte exotic, cazand in platitudine. Ea ramane pentru Felix o imagine a eternului feminine, iar pentru Pascalopol o enigma. George Calinescu distinge doua feluri de indivizi, in functie de capacitatea de adaptare la lume : cei care se adapteaza moral (au o conceptie morala asupra vietii, sunt capabili de motivatia actelor proprii: Pascalopol si Felix) si cei care se adapteaz automatic/ instinctual si ilustreaza cate un tip uman: cocheta, fata batrana, avarul, dementul senil. Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehinica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de caracter. Romancierul depaseste insa estetica realista si pe cea clasica. O trasatura a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Mos Costache nu este un avar dezumanizat, el iubind-o sincer pe Otilia, Pascalopol o iubeste in acelasi timp patern si viril. Felix nu este ambitiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan capabil de a iubi dezinteresat, se bazeaza pe luciditate si profunzime intelectuala. Caracterizarea personajelor se realizeaza ca in romanul realist-balzacian. Prin tehnica focalizarii, caracterul personajelor se dezvaluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale existentei lor. In mod direct, naratorul da lamuriri despre gradele de rudenie, stare civila, biografia personajelor reunite la inceputul romanului. Caracterele dezvaluite initial nu evolueaza pe parcursul romanului, dar trasaturile se ingrosa prin acumularea detaliilor in caracterizarae indirecta prin fapte, gesturi, replici, vestimentie, realtii intre personaje. Exceptie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul si reflectarea poliedrica. Pana in capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentata exclusiv prin comportamentism (fapte, gesturi, replica), fara a-i cunoaste gandurile din perspective unica a naratorului, cu exceptia celor marturisite chiar de personaj. Aceasta tehnica este dublata de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje, ceea ce confera ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugereaza enigma, misterul feminitatii. Relativizarea imaginii prin reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un potret

complex si contradictoriu: fe-fetita cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata exuberanta, admirabila, superioara pentru Felix, femeia capricioasa cu un temperament de artista pentru Pascalopol, o dezmatata, o stricata pentru Aglae, o fata desteapta, cu spirit practice, pentru Stanica, o rivala in casatorie pentru Aurica. Enigma Otiliei este un roman realist (balzacian) prin: prezentarea critica a unor aspecte ale societatii bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, motivul paternitatii si al mostenirii, structura, specificul secventelor descriptive (observatia si detaliul semnificativ, rolul vestimentatiei si al cadrului in caracterizare), realizarea unor tipologii, veridicitatea, utilizarea naratiunii la persoana a III-a. Depaseste modelul realismului clasic, prin spiritual critic si polemic (parodic, lucid), prin elemente ale modernitatii (ambiguitatea personajelor, interesul pentru procesele psihice deviante, tehnicile moderne de caracterizarecomportamentismul, reflectarea poliedrica).