PLUMB

de G. Bacovia
-simbolism-

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta ca reactie impotriva parnasianismului, a

romantismului retoric si a naturalismului, promovand conceptul de poezie moderna, care este definite
ca arta de a simti. Simbolistii sustine ideea ca fiecarui obiect din lumea inconjuratoare ii corespunde un
sentiment, o stare care poate fi exprimat si explicat prin simboluri. Teoreticianul simbolismului este Jean
Moreas, prin manifestul literar Le symbolisme, in care vorbeste despre o arta care va fi impotriva falsei
sensibilitati si sustine ca poezia trebuie sa sugereze doar si nu sa descrie.
Aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea, in poezii domina atmosfera sfarsitului, de aceea
viziunile poetice ating domeniul suprarealitatii, ai iratationalului. Astfel, poezia incerca sa gaseasca o
cale intre realitate si suprarealitate prin simboluri, corespondente si sugestii. Poetii isi manifesta preferinta
pentru imagine imprecise, confuze prin care se transmit diverse senzatii imprecise, confuze prin care se
transmit diverse senzatii, impresii, stari ale spiritului. Starea poetica este caracterizata prin decadenta,
astfel sentimentele si starile sugerate sunt: tristetea, suferinta, deznadejdea, frica, delirul, nevroza,
plictisul, spleenul, apasarea sufleteasca, spaima de moarte sau de neant, izolarea, oboseala psihica,
monotonia. Principalele teme si motive simboliste reprezinta stari su atitudini poetice, de aceea se prefera
teme ca lumea orasului sufocant, conditia poetului nefericit, moartea vazuta ca descompunere a lumii,
natura dezolanta, apocaliptica, amorul defunct, singuratea. Aceste teme sunt ilustrate prin cateva motive
tipice, cum ar fi ploaia sau apa, materia aflata in descompunere, iubita moarta, amurgul, frigul,
vantul, metale pretioasa sau instrumente muzicale.
O trasatura definitorie a poeziei simboliste este muzicalitatea, realizata prin enumeratii,
repetatii, refrene sau prezenta unor intrumente muzicale. O mare inovatie din punct de vedere prozodic
este cultivarea versificatiei libere, ceea ce corespunde muzicalitatii interioare. Semnificatia culorilor este
o alta trasatura a creatiilor simboliste, culorile redand stari produnde, emotii puternice.
Bacovia este cel mai mare reprezentant al simbolismului romanesc, un poet vizionar, creand
drama insingurarii prin poeziile sale. Este un poet al sensibilitatii, un spirit decadent, un poet al marilor
tristeti. Lirica lui evidentiaza stari depresive, de adanca tristete, degradarea psihicului. Starea
obisnuita este tristetea, deznadejdea, frica, delirul, nevroza, ca rezultate ale singuratatii, ale
descompunerii lumii.
Poezia simbolista Plumb deschide volumul cu acelasi titlu, aparut in 1916, definindu-l in
totalitate. Este o poezie programatica, o arta poetica, sintetizand motive si mijloace de expresie, stari
poetice si viziuni caracteristice pentru creatiile bacoviene.
Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin: folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor,
cromatica si dramatismul trairii eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenta ce se
stabileste intre materii si spirit. Textul nu cuprinde nicun termin explicit al angoasei, totul putand fi
dedus din descrierea cadrului.
Titlul poeziei este simbolul plumb, cuvand care are drept correspondent in natura metalul, ale
carui trasaturi specifice sugereaza stari sufletesti, atitudini poetice: greutatea metalului sugereaza
apasarea sufleteasca, nuanta cenusie monotonie, angoasa, maleabilitatea metalului labilitatea
psihica, angoasa.
Tema poeziei o constituie conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratii si artificiala.
Lumea ostila si stranie, conturata de cateva pate de culoare este proiectia universului interior, de unde
tragism asumat cu luciditate.
Textul este structurat in doua catrene construite pe baza cuvantului plumb, care este reluat in
sase din cele opt versuri ale poeziei.
Lirisimul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii: persoana intai a
verbelor stam, am inceput, persoana I a adjectivului posesiv (amorul meu).
Strofa intai cuprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant, in care traieste
poetul, ce poate fi societatea, mediul ,propriul suflet, propria viata, destinul sau odaia. Elementele
decorului funerar sunt: scrierile de plumb, vestmantul funerar, flori de plumb. Lumea obiectuala, in
manifestarile ei de gingasie si frumusete florile, este marcata de impietrire. Vantul este singurul element
care sugereaza miscarea, insa produce efecte reci: Si scartaiau coroanele de plumb.
 Strofa a doua debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia afectivitatii:
Dormea intors amorul meu de plumb. Eul liric isi priveste sentimentul ca un spectator. Aripile de plumb
presupun un zbor in jos, caderea surda si grea, moartea. Incercarea de salvare este iluzorie: Si-am
inceput sa-l strig.
Elementele naturii primordiale sunt, in poezie, frigul si vantul, care produc disolutia materiei.
Starea de solitudine a eului liric este sugerata de reptetarea sintagmei stam singur, care alaturi de
celelalte simboluri accentueaza senzatia de pustietate sufleteasca. Instrainarea, impietrirea, izolarea,
solitudinea, privirea in sine ca intr-un strain se circumscriu esteticii simboliste.
La nivel fonetic, cuvantul plumb cuprinde o vocala inchisa de cate doua consoane, grele, ceea
ce sugereaza o inchidere a spatiului. In restul poeziei predomina vocalele o,I,u, dand sentimentul golului
existential, al absentei. Sonoritatile lugubre sunt obtinute prin aglomerarea consoanelor :b, p, n, m, s, t.
La nivelul morfoligic, se remarca prezenta verbelor, in marea lor majoritate statice. Timpul
imperfect desemneaza trecutul nedeterminat, permanenta unei stari de angoasa: dormeau, era, scartaiua,
atarnau. Cele doua versuri la perfect-compus am inceput si, respctiv, la conjunctiv sa strig, sugereaza
disperarea poetului atunci cand constientizeaza ca universul inconjurator este cuprins de atmosfera
sumbra a mortii.
Versul al treilea din prima strofa se remarca prin elipsa predicatului: Si flori de plumb si funerar
vestmant, conturand imaginea statica si sugereaza o imagine impresioananta.
La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propozitii principale, independente,
coordonate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea se remarca topica inversa, cu subiectul postpus:
Dormeau adanc sicriele de plumb; Dormea intros amorul.
Repetarea conjunctiei copulative si realizeaza suprapunerea de imagini pentru a reda aceeasi
stare.
La nivel lexical, se remarca prezenta cuvintelor din campul semantic al mortii: sicriu, cavou,
funerar, coroana, mort. Repetarea acelorasi cuvinte are ca efect monotonia.
In ceea ce priveste prozodia, Plumb are o constructie riguroasa cu rima imbratisata, masura
fixa de 10 silabe. Muzicalitatea este ilustrata de rima in cuvinte cu sonoritate surda, terminate in
consoane (plumb, vestmant, vant), de verbele la imperfect stam , dormeam si de cele cu sonoritate
stridenta (scartaiau, vant , strig).
Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentelor, zugravirea
starilor sufletesti de angoasa, de spleen , poezia Plumb se incadreaza in estetica simbolista. Cum
simbolismului ii revine meritul de a fi descoperit si folosit inepuizabile resurse de polisemie,
ambiguitate sau sugestie ale limbajului poetic, transformand asa numitele probleme de forma in
veritabile probleme de continut ale poeziei, se poate afirma ca aceste coordinate ale conceptului
modern ale poeziei au fost impuse simbolism.

PLUMB (G.Bacovia)

Dormeau adnc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur n cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea ntors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig --
Stam singur lnga mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.