Enigma Otiliei

de George Călinescu
-tema şi viziunea despre lume-

R1: Încadrare (an, volum, specie, curent)

George Călinescu vedea evoluţia literaturii ca fiind un proces organic, în sensul că existau
etape peste care nu se putea sări. Analizând literatura română, ajunge la concluzia că nu exista
roman realist, de tip balzacian. Din acest, motiv scrie “Enigma Otiliei”. Preia schema balzaciană,
însă în momentul în care scrie romanul, latura sa ludic-saturică se îmbină cu cea de critic literar
şi se îndepărtează de la proiectul initial. Rezultatul final este, aşa cum aprecia criticul literar
Nicolae Manolescu în ,,Arca lui Noe”, “un balzacianism fără Balzac”.
“Enigma Otiliei” a fost publicat în anul 1938 şi este un roman realist balzacian, care face
trecerea către modernism.
Opera se încadrează în realism prin perspectiva narativă obiectivă, verosimilitate, crearea de
personaje tip construite în rapot cu mediul din care provin, relatia incipit- final, incadrarea
spatio-temporala, utilizarea tehnicii detaliului, dar si prezenta unor motive balzaciene, precum:
banul, paternitatea, dezvoltarea sentimentala.
În cadrul textului, apar şi elemente de factură modernă: tehnica reflectării poliedrice
utilizată în caracterizarea Otiliei, saltul unor personaje din tipologiile alocate la început de roman
sau ,,ochiul estetului”, pe care Nicolae Manolescu îl identifică în prezentarea străzii Antim.

O trasatura realista este crearea de personaje tip, construite in raport cu mediul din care
provin. La inceput de roman, se aloca tipurile, insa, pe parcursul textului, unele personaje vor iesi
din tipare. Spre exemplu, prima data cand o vede pe Otilia in casa lui Costache Giurgiuveanu,
Felix o incadreaza in tipul cochetei, pentru că fata purta ,,rochie de mătase” şi avea părul
,,aranjat în bucle”. După ce petrece o noapte în camera acesteia, impresia i se adânceşte, intrucat
în odaie erau aruncate de-a valma ,,reviste franţuzeşti de modă, sticluţe de parfumuri, haine,
pălării şi cărţi”. Dupa cum o demonstreaza ulterior textul, fata va sfida toate incadrarile, va
deveni o enigma , simbol al feminitatii din toate timpurile. Felix este tipul romanticului. De
multe ori visează cu ochii deschişi şi-şi imaginează că Otilia este furată de tâlhari, iar el o
salvează. Va deveni pragmatic, casatorindu-se ,,in chip stralucit”cu o doamna din inalta
societate. Costache Giurgiuveanu ramane in mod constant caracterizat de avaritie, insa dragostea
sa pentru Oltilia il umanizeaza intr-o oarecare masura. Stanica Ratiu este parvenitul, Aurica-
tipul fetei batrane

O altă trasatură vizează reflectarea veridică, verosimilă a realităţii. Ideea generală a

textului este aceea că banul distruge etica unei societăţi: „Zeul la care toti se închină este banul”,
afirma Balzac. Astfel, textul urmareşte degradarea relaţiilor interumane dinmotive financiare.

1
Relaţia paternă dintre Costache Giurgiuveanu şi fiica sa vitregă, Otilia Mărculescu, este distrusă
din pricina avariţiei bătrânului, care moare înainte de a-i fi asigurat fetiţei sale un viitor. Incepe
sa-i construiasca o casa utilizand materiale de la demolari, insa pana la moartea sa constructia nu
este finalizata. Lipsurile materiale o indeamna pe Otilia sa-l aleaga pe Pascalopol, barbat matur si
bogat, c are-I putea asigura confortul financiar. Relaţia fraternă dintre Costache şi Aglae se
degradeaza din cauza obsesiei acesteia pentru moştenire. Relaţia dintre soţi se întemeiază tot pe
criterii financiare: Stănica Raţiu se căsătoreşte cu Olimpia pentru zestre, dar ulterior nu-şi asumă
rolul de soţ sau de tată.

R2: Tema+2 argumente

Viziunea despre lume
Tema o reprezintă caricature burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea.
O secvenţă reprezentativă în ilustrarea temei apare la început de roman când, prin ochii lui
felix Sima, este descrisă strada Antim. Aici, ,,frontoanele greceşti”, ,,ogivele” şi alte elemente
arhitecturale sunt îmbinate de-a valma, fără gust. Aspectul general este unul pestriţ si
evidenţiază încultura si snobismul locatarilor. Ei preiau elemente faimoase, însă nu stiu sa le
potrivească, motiv pentru care de indeparteaza radical de scopul propus.. Nicolae Manolescu
considera că prezentarea străzii a fost mai de grabă realizata de catre ,,ochiul unui estet”,
întrucât Felix Sima, elev de 18 ani, nu ar fi putut să aibă un vocabular cu termini arhitectonici
atât de avansat.
O altă secvenţă reprezentativă apare în planul maturizării lui Felix Sima. Pragmatismul Otiliei
este evidenţiat în scena în care Felix ăşi declară dragostea. Ea îi spune să-şi vadă de studii, pentru
ca ,,dragostea singura în viaţă, nu ajunge”. Se casatoreste cu Pascalopol, mai apoi se afla tot in
preajma unui barbat potent financiar, demonstrad faptul ca banul ajunge să-i influenţeze viata
intr-un mod definitoriu.
Viziunea despre lume este de factură balzaciană şi surprinde puterea distrugătoare a banului.
Acţiunile tuturor personajelor din roman sunt influenţate, mai mult sau mai puţin, de averea lui
Costache Giurgiuveanu.
R3: 2 elemente de compoziţie şi limbaj
Titlul initial al romanului, “Părinţii Otiliei”, trimitea la motivul balzacian al paternităţii şi,
implicit, la realism. Ulterior, acesta a fost schimbat în “Enigma Otiliei”, care face trimitere la
tehnica reflectării poliedrice, utilizată în caracterizarea personajului feminine central, tehnică
modernă.
Din punct de vedere compoziţional, romanul are 20 de capitol, iar acţiunea merge pe două
planuri narative: un plan urmăreşte istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar celălalt are
în centru maturizarea tânărului Felix Sima.
Ca în orice roman realist, acţiunea este încadrată spaţio-temporal: romanul se deschide ,,.într-
o seară de la începutul lui iulie 1909”. Este prezentat Felix Sima, un băiat de vreo 18 ani,
îmbrăcat în haine de licean, care merge la casa unchiului său, Costache Giurgiuveanu, pentru a fi

2
găzduit de acesta pe perioada studiilor la Facultatea de Medicină. Intrat în casa bătrânului, ia
contact cu principalele personaje ale romanului, inclusive cu Otilia Mărculescu, care era fata
celei de-a doua soţii a lui Costache. Initial, Felix o vede ca pe ,,cochetă”,. Începe să petreacă din
ce în ce mai mult timp cu ea, interpretează mici gesture, precum coaserea unui nasture ca gest de
afecţiune, o admiră pentru că fata cântă la pian. În această parte a romanului, Felix este tipul
romanticului Ea pare să-l iubească ingenuu pe Felix, dar îl înconjoară cu atenţii de curtezană pe
Pascalopol. Bărbat matur, elegant, cu gesture rafinate, Pascalopol vine frecvent în casa lui
Costache, iar Felix începe să fie deranjat de familiaritatea dintre el şi Otilia. Pascalopol o iubeşte
pe Otilia, însă nu-şi dă seama ce este patern şi ce este viril în dragostea sa, nu ştie dacă o iubeşte
ca pe o fiică sau ca pe o femeie. La un moment dat, Felix o vede ca pe o ,,intelectuală blazată,
care nu vrea să spună ce ştie”. Într-o conversaţie cu acesta, ea se autocaracterizează ca fiind
profundă în gândire şi intuitive “noi fetele, Felix, suntem mediocre, iremediabil mediocre şi
singurul merit este acela că-mi dau seama de asta”. Tot ea se consider că “noi femeile, trăim cu
adevărat doar 5-6 ani pentru că mai apoi apar ridurile şi femeia nu mai este interesantă pentru
bărbat”. Îl sărută pe Felix abia după ce acesta este de acord cu prezenţa lui Pascalopol în casă.
Într-o noapte, Otilia se oferă să petreacă o noapte cu el, deşi nu erau căsătoriţi, iar Felix, cavaler
o refuză. Dimineaţa se află că Otilia fugise la Paris cu Pascalopol.
În cadrul textului ea reprezintă eternal feminine şi este un personaj atipic. Este o enigmă
pentru că în ea sunt prezente elemente contradictorii: amestec de inocenţă şi maturitate, de iubire
şi raţiune. Îl place pe Felix, dar se căsătoreşte cu Pascalopol, este inteligentă, dar dispreţuieşte
inteligenţa feminină. Despre Otilia Mărculescu, autorul spunea că este “eroina mea lirică,
proiecţia mea în afară […] în ipostază feminină”.
Celălalt plan al romanului, prezintă istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar
conflictul central se dă între Costache şi clanul Tulea pentru avere. Familia Tulea se teme ca nu
cumva Moş Costache, proprietar de multe imobile, să îi lase averea Otiliei. Deşi o iubeşte pe
fată, până la moartea sa nici nu o adoptă şi nici nu o trece în testament. La un moment, dat începe
să îi construiască o casă cu materiale de la demolări, însă proiectul nu este finalizat. Costache se
îmbolnăveşte foarte rău, iar clanul Tulea se mută în casa lui pentru a fi siguri că nu dispare
nimic. Aceştia vin în casa bătrânului cu o oală de sarmale şi nu-l îngrijesc pe bătrân, ci mănâncă
şi organizează jocuri de cărţi. Otilia se comport ca o fiica iubitoare. În mod miraculous, bătrânul
îşi revine. Într-o zi, Stănică Raţiu recurge la un şiretlic pentru a pune mâna pe bani. Avarul îşi dă
duhul, iar toate proprietăţile trec în posesia Aglaei. Stănică divorţează de Olimpia şi începe o
relaţie cu o femeie uşoară, Georgeta. Fără avere, Otilia este forţată să-l aleagă pe Pascalopol.
Felix îşi termină studiile, devine renumit şi se căsătoreşte “în chip strălucit” cu o doamnă din
înalta societate. Romanul se sfârşeşte cu Felix Sima, din nou pe strada Antim, care are impresia
că aude primele cuvinte pe care le auzise de la Costache Giurgiuveanu “Aici nu stă nimeni!”.
În concluzie, tema romanului, caricatura burgheziei bucureştene de la începutul secolului al
XX-lea, se armonizează cu viziunea despre lume, care este de factură balzaciană şi surprinde
puterea distrugătoare a banului.

3
4