Opera „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga, publicată în 1877 în revista

„Convorbiri literare” se încadrează în specia de basm cult, autorul valorificând

lupta dintre forțele binelui și cele ale răului încheiată prin victoria binelui.
Harap-Alb este personajul principal al basmului cult având statutul social
inițial de prinț, mezinul craiului și totodată naivul, neinițiatul. Acesta este supus
mai multor probe cu scopul de a deveni împărat, de a încheia drumul maturizării,
iar prin întâlnirile cu inițiatorii săi, Sfânta Duminică și Spânul va reuși într-un final
să destingă adevărul dobândind calitățile necesare unui mare împărat.
Principala trăsătură de caracter a eroului este lipsa de experiență, însușire
evidențiată prin următoarele secvențe narative: O primă secvență relevantă pentru
caracterul mezinului este cea a supunerii fiului de crai de către Spân. Acesta îl
închide pe erou într-o fântână și îi cere pentru a-l lăsa în viață să jure pe ascuțișul
paloșului că îi va da ascultare „până când va muri și iar va învia”, moment în care
fiul craiului devine Harap-Alb declanșând procesul de inițiere.
O altă scenă semnificativă pentru evidențierea personalității mezinului este
cea din finalul basmului, momentul demascării Spânului care îi taie capul fiului de
crai, moment ce reprezintă dezlegarea jurământului , semn că inițierea a luat
sfârșit. Urmează apoi distrugerea forțelor răului de către calul năzdrăvan care îl
aruncă pe Spân în înaltul cerului. Decapitarea eroului este ultima treapă a inițierii,
iar învierea lui și primirea recompensei, mai exact căsătoria cu fata împăratului
Roș și împărăția, confirmă victoria forțelor binelui.
De asemenea, titlul reprezintă încă o metodă importantă de caracterizare a
personajului. Numele propriu este format din asocierea a două cuvinte antonimice:
„harap” și „alb” dând numele eroului. În momentul în care Spânul îl numește
„Harap-Alb”, îl transformă pe fiul de crai în robul săi, acest nume fixând o dublă
personalitate a eroului, identitatea veridică de prinț și cea aparentă de slugă.
În ceea ce privește reperele spațio-temporale, acestea sunt tipice basmului:
timpul este vag, nedeterminat, iar spațiul este infinit, supradimensionat, călătoria
eroului desfășurându-se de la un capăt al lumii, unde împărățea tatăl său, la celălalt
capăt al lumii, unde se afla fratele acestuia, Verde-Împărat sugerând astfel atât
greutățile drumului, cât și trecerea de la lipsa de experiență a tinereții la
înțelepciunea maturității.
În concluzie, personajul lui Ion Creangă, Harap-Alb participă la toate firele
acțiunii fiind reprezentantul forțelor binelui, autorul valorificând prin intermediul
său tipul adolescentului naiv, necunoscător al greutăților vieții care evoluează pe
parcursul operei devenind pregătit pentru a conduce împărăția unchiului său.