HARAP ALB

Ion Creangã aparţine epocii marilor clasici, alãturi de Mihai Eminescu, I. L. Caragiale şi Ioan
Slavici.
Opera literara „Povestea lui Harap-Alb”, scrisa de Ion Creanga, a fost publicata in revista
„Convorbiri literare” in anul 1877 si prezinta intamplarile personajului principal al textului, care
trece prin numeroase probe pentru a se pregati sa conduca imparata lui Verde Imaprat.
Basmul este o specie a genului epic, în prozã, de dimensiuni ample, cu numeroase
personaje, intruchipand binele şi rãul, cu o acţiune care implicã fabulosul şi care se
finalizeazã cu triumful forţelor binelui.
Povestea lui Harap-Alb“ este un basm cult , detașându-se de cel popular prin : existenţa
unui autor cunoscut (Ion Creangã), este transmis pe cale scrisã ( revista “Convorbiri literare”),
iar la nivel structural şi stilistic conţine elemente de originalitate.
Opera lui Creangă se încadrează în specia basmului deorece timpul mitic, spaţiul vag
conturat, personajele întruchipeazã tipologii (eroul, ajutoarele, donatorii şi falsul erou), formulele
specifice pentru incipit, mijloc şi final şi motive specific( motivul podului, motivul labirintului,
probelor)
O prima trasatura a basmului cult identificata in text este umanizarea fantasticului.
Personajele fabuloase, supranaturale se comporta in general ca oamenii obisnuiti avand un
comportament de o lume concreta, taraneasca, autentica. Astfel, insotitorii lui Harap Alb: Gerila,
Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila in ultima proba data de catre span, au puteri
supranaturale, dar aspetul lor grotesc le ascund calitatiile umane precum: bunatatea si prietenia. In
timp ce in basmul popular se accentueaza latura supranaturala a personajelor, Creanga, in acest
text, evidentiaza latura lor fireasca dovendind calitati umane.De asemenea, și peisajele sunt
descrise într-o formă realistă, călătoria lui Harap-Alb făcându-se pe un singur tărâm în care are de
străbătut un codru, o pădure deasă, de urcat o cărare sau de ajuns într-un loc strâmt. În plus,
împărăţia împăratului Roşu este asemănată cu o ogradă.
O altă trăsătură relevantă pentru apartenenţa textului la specia basmului este utilizarea utilizarea
cifrelor şi obiectelor magice: trei fii de crai, trei smicele de mar dulce, un foc de douazeci si patru
de stanjeni, apa moarta şi apa vie. Inca o trasatura a acestei specii literare este prezenta formulelor
specifice, precum cea initiala: „Amu cica era odata”, care face trecerea din realitate in planul
fantastic. Formulele mediane mentin lectorul implicat şi asigura succesiunea episoadelor: „ şi
mersera şi mersera, ca cuvantul din poveste inainte mult mai este”. Formula finala face trecerea
inapoi la realitate: „cine merge acolo, be şi mananca, iara aici numai cine are be şi mananca, cine
nu, se uita şi rabda’. Dar si a simbolurilor, trăsătură care face diferența dintre basmul popular și
cel cult. Simbolistica se realizează la nivel cromatic, culoarea verde simbolizând vigoare şi
tinereţe, cea roșie sugerând sânge, rău și victorie, ambele culori făcând trimitere la onomastica
Împăratului Verde și a împăratului Roşu. Mai mult, alte simboluri prezente în text sunt simbolul
fântânii, un simbol al botezului, în urma căruia eroul capătă o nouă identitate și un nou nume și
simbolul morţii şi al învierii care conturează restabilirea echilibrului iniţial, Harap-Alb redevenind
fiul cel mic al craiului.
Tema o reprezinta maturizarea meziunului craiului. La fel ca in basmele populare, in ,,Povestea
lui Harap-Alb" se pastreaza neschimbata sensul luptei dintre fortele binelui reprezentat de Sf.
Duminica, de cei cinci Uriasi si fortele raului reprezentate de Span si Imparatul Ros. Aceste
confruntari dintre bine si rau primesc originalitate in opera lui Creanga deoarece li se adauga tema
destinului pe care personajul principal trebuie sa si-l implineasca parcurand un drum initiatic menit
al determina sa descopere lumea, dar mai ales sa se descopere pe sine. Predestinarea fiind
anuntata de la inceputul basmului de catre batrana cersetoare inteleapta, care ii marturiseste
craisorului ca va deveni un imparat mare si puternic.
O secvenţă reprezentativă pentru tema operei este scena coborarii in fantana a mezinului, acest
lucru este posibil datorita naivitatii lui. Antagonistul, Spanul, il inchide pe tanar in fantana si ii
cere, pentru a-l lasa in viata, sa faca schimb de identitate, sa devina robul lui si sa jure „pe ascutisul
palosului” ca-i va devein sluga „pana cand va muri si iar va invia”. Acoperirea fantanii de catre
span sugereaza o moarte simbolica la care este supus fiul de Crai, incheierea unei etape a vietii lui
din care va aparea un om care va lupta pentru a-si castiga identitatea. Aceasta coborare, pentru fiul
de Crai reprezinta inceputul sclaviei in slujba Spanului. Astfel personajul intra in fantana naiv
fecior de crai si iese Harap-Alb, rob al Spanului, care joaca rolul initiatorului.
O a doua scena reprezentativa pentru tema basmului este cea din finalul basmuluia tunci cand
Harap-Alb se intoarce cu fata Imparatului Ros, iar ea dezvaluie adevarata identitate a lui Harap-
Alb. Atunci, Spanul ii taie capul baiatului, iar calul lui il arunca in inaltul cerului, dupa care fata il
reinvie pe Harap-Alb cu ramurelele de mar dulce, apa vie si apa moarta. Odata cu moartea
acestuia, el se elibereaza de promisiunea facuta Spanului si devine astfel liber. Momentul
decapitarii lui Harap-Alb are o semnificatie aparte, sugerand incheierea procesului de initiere si
intoarcerea la adevarata lui identitate fara a-si incalca juramantul. Cele 2 motive -al mortii si al
invierii, sunt urmate de motivul nuntii. HA devine imparat, cee ace confirma maturizarea sa.

Elementele de structură și compoziție susțin atât tema, cât și particularitățile creaţiei lui
Creangă.
Titlul este constituit din substantivul comun “Povestea”, articularea acestuia aratând singurlaritatea
istorisirii, atribuită în continuare prin utilizarea substantivului propriu, lui Harap-Alb. “Povestea”
marchează caracterul de bildungsroman al scrierii, aceasta prezentând pe parcursul său evoluţia
personajului principal din ipostaza de tânăr neiniţiat în cea de împărat. Denumirea de Harap-Alb
provine dintr-un oximoron(harap = slugă de culoare neagră, alb = culoare ce sugerează caracterul
nobil), subliniind astfel ironia în momentul în care crăişorul devine supusul Spânului si primeşte
acest apelativ din partea noului stăpân.
Relatia incipit- final se ralizeaza prin clisee compozitionale, folosind formule specifice basmelor,
incipitul este construit de prima fraza a textului „Amu cica era odata intr-o tara un crai...” simbol al
unui timp magic, misterios, trecut, necunoscut. De asemenea spatiul este nedefinit si misterios
„intr-o tara”. Iar finalul „si a tinut veselia ani intregi si acuma mai tine inca” exprima o
continuitate, rolul acesteia este de a readuce cititorul in situatia initiala, in lumea reala.

Acţiunea basmului este relatată prin prisma unei perspective narative obiective, însoţită de o viziune
dindărăt, de către un narator omniscient şi omniprezent, a cărui obiectivitate este contestabilă întrucât
există numeroase intervenţii şi comentarii pe parcursul relatării, caracterizate prin umor şi oralitate.
Modul de expunere predominant este naraţiunea la persoana a III-a, ce alternează cu dialogul.

În literatura noastră, personajul Harap-Alb, creat de Ion Creangă, rămâne un simbol al binelui, al
frumosului şi adevărului, valori pe care orice cititor le apreciază în mod deosebit.