MOARA CU NOROC

Ioan Slavici apartine epocii marilor clasici (1870-1890) alaturi de Mihai Eminescu,

I.L.Caragiale, Ion Creanga si Titu Maiorescu. Cele mai reprezentative nuvele ale sale sunt “Popa
Tanda”, “Budulea Taichii”, “Moara cu noroc”,”Padureanca”,etc.
Publicată în 1881, în volumul Novele din popor, Moara cu noroc este o scriere reprezentativă
pentru ilustrarea viziunii autorului asupra vieții rurale într-o notă profund tradițională.
Înainte de toate, ”Moara cu noroc” este însă o nuvelă realist-psihologică.
Este nuvela psihologica, deoarece infatiseaza, prin tehnici moderne (monolog intern,
introspectie, analiza psihologica), consecintele nefaste ale setei de imbogatire si slabiciunile
omenesti.
Un prim argument în favoarea realismului operei este surprinderea procesului de
dezumanizare al lui Ghiță, care își zdruncină tihna sufletească și își încalcă principiile morale în
goana sa după avere. De asemenea, naratorul urmărește alterarea relației dintre el și Ana,
transformarea treptată a iubirii în bănuială și teamă.
Un alt element realist este verosimilitatea faptelor și a personajelor, acestea fiind
surprinse în stil sobru, concis. De asemenea, de factură realistă sunt și coordonatele spațio-
temporale, bine determinate, precum și perspectiva narativă , relatarea făcându-se la persoana a III-
a.

Tema acestei nuvele o constituie consecintele nefaste, pe care setea de imbogatire le are asupra
vietii sufletesti a individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se afla convingerea autorului ca
goana dupa bani zdruncina tihna si amaraste viata omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din
urma duce la pierzanie. (Dezumanizarea omului sub influenta banilor).
O prima scenna reprezentativa pentru tema nuvelei este scena procesului, când Ghita, care
se intovaraseste cu Lica in speranta de a se imbogati rapid, chiar si prin mijloace necinstite, înțelege
amploarea relației cu acesta si depune mărturie mincinoasă pentru a-l acoperi pe porcar,
lamentându-se apoi Anei pentru păcatul săvârșit, a cărei reacție este neiertătoare – ”sărmanilor
copii, tatăl vostru este un ticălos”.

O a două scenă ilustrativă pentru temă este întâlnită în finalul nuvelei, când Ghiță pleacă de
la han, împingând-o cu bună știință pe soția sa în brațele Sămădăului. Dezgustată de lașitatea
soțului, Ana i se dăruiește lui Lică, întrucât el e ”om”, pe când Ghiță nu e decât ”muiere
îmbrăcată în haine bărbătești”. Întorcându-se ulterior la moară, Ghiță o înjunghie în inimă pentru a
o pedepsi pentru adulter. Deznodământul lui său este tragic, însă cu rol moralizator: vina și
degradarea sa treptată îi fac moartea iminentă.
3. Elemente de structură

Desi nuvela, textul are dimensiunea potrivita mai degraba unui roman, fiind chiar structurat
pe   17 capitole, cu prolog și epilog.

Titlul – ironic, element de spațialitate ce pare că aduce ghinion familiei personajului principal.
Pe de altă parte titlul conține și un element de destin, norocul. Remarcăm nuanța ironică folosită de
autor întrucât moara se va dovedi fatală pentru destinul familiei lui Ghiță, sugerand conflictul
interior al personajului Ghita, macinarea sufleteasca generata de doua contradictorii, dorinta
protagonistului de a ramane un om cinstit si perspectiva imbogatiri rapide, alaturi de Lica
Samadaul, prin nelegiuri.
Circularitatea romanului este susținută de relația dintre incipit și final. Fixând o serie de
coordonate spațio-temporale bine determinate, incipitul are rol anticipativ. Astfel, elemente din
descrierea cadrului, precum cele cinci cruci și faptul că hanul se afla la o răscruce de drumuri sunt
menite să anunțe desfășurarea ulterioară a evenimentelor și evoluția personajelor. Vorbele bătrânei
din primul capitol intră în relație cu finalul nuvelei, care se termină tot cu vorbele dânsei, de data
aceasta cu scop conclusiv și moralizator.

Perspectiva narativă – relatarea se face de catre un narator omniscient, obiectiv, narațiunea este la
persoana a III-a, iar autorul își maschează opiniile prin vorbele bătrânei în cuvintele căreia se
ascunde vocea auctorială, iar intenția moralizatoare este astfel pusă sub masca obiectivității.
Limbajul este regional, popular si arhaic. In text exista zicale si proverbe (mai ales ale batranei) la
inceput si la sfarsit.
Coordonatele spațio-temporale sunt de factură realistă, printre toponime numărându-se
Fundureni, Ineu, Oradea, însă spațiul de desfășurare al acțiunii rămâne, în esență, satul ardeleam
din zona Aradului. Durata acțiunii este de aproximativ un an, fiind marcată de sărbători religioase.
Astfel, evenimentele încep și se termină în prejma Paștelui, sărbătoare a renașterii și a iluminării.

Momente subiectului
Expozițiunea
prezentarea familiei lui Ghiță și a discuției cu soacra (motive anticipante)
prezentarea morii, loc părăsit și primejdios
Intriga
apariția lui Lică la han
Desfășurarea acțiunii
apăsarea exercitată de Lică
afacerile necurate ale lui Ghiță
moartea văduvei și a copilului ce trec pe la han
bătaia misterioasă a arândașului
procesul, mărturia strâmbă a lui  Ghiță
destrămarea familiei, Ana se dăruiește sămădăului
Punctul culminant
Ghiță își ucide soția, Răuț îl va ucide pe Ghiță, Lică se va sinucide pentru a nu fi prins
Deznodământ
arderea hanului, cuvintele moralizatoare ale bătrânei

Subiectul

 Expoziţiunea prezintă personajele nuvelei: Ghiţă, Ana, copilul, soacra. Locul ales de Ghiţă pentru a
se muta denotă semnele părăsirii: vechea moară are „lopeţile rupte” şi „acoperământul ciuruit”. Cele
cinci cruci din faţa morii semnifică binecuvântarea (locul nu a fost uitat de Dumnezeu) dar şi
prevestirea tragică: li se vor adăuga şi altele în scurt timp. Pentru început câştigul cârciumarului este
mulţumitor. Ghiţă se dovedeşte a fi un om harnic şi întreprinzător, urmărindu-şi cu perseverenţă
scopul, ajutat de soţia sa, Ana.

Intriga nuvelei este momentul apariţiei lui Lică Sămădăul la han. El întruchipează forţa răului care
distruge treptat echilibrul familiei lui Ghiţă. Capacitatea sa de a domina este evidentă încă de la
început, din momentul în care îşi face apariţia la han: „Eu sunt Lică Sămădăul! … Multe se zic
despre mine[…] multe vor fi adevărate şi multe scornite.”. Lică i se adresează poruncitor lui Ghiţă
şi îi atribuie, fără a-l consulta, rolul de informator al său. Prima reacţie a lui Ghiţă este aceea de a se
apăra, dar, în scurt timp îşi dă seama că Lică este stăpânul locurilor şi că, în faţa lui, noul venit este
complet lipsit de apărare. Deşi este avertizat de Ana de influenţa malefică a Sămădăului, Ghiţă
devine părtaş nelegiuirilor lui Lică din dorinţa obsedantă de a face avere. Astfel ajunge să depună
mărturie mincinoasă în favoarea lui Lică şi primeşte de la el porci furaţi. Banii pe care i-i restituie
Lică sunt şi ei dovada incontestabilă a jafurilor comise de acesta. În aceste momente de degradare,
singura speranţă de reabilitare pentru Ghiţă este apariţia jandarmului Pintea, cel care îşi jurase să-l
închidă pe Lică, fostul său tovarăş de tâlhării. Cârciumarul adoptă însă o atitudine duplicitară faţă
de acesta: pe de o parte se aliază cu el, pe de altă parte rămâne prieten cu Lică. Orbit de dorinţa de
câştig, Ghiţă nu pleacă de Paşte împreună cu familia la Ineu ci rămâne cu Ana la han ştiind că li se
va alătura şi Lică. Acesta din urmă provoacă gelozia soţului care se hotăreşte să finalizeze planul de
răzbunare. O sacrifică pe Ana, împingând-o în braţele lui Lică, şi pleacă după Pintea.

În punctul culminant Ghiţă o ucide pe Ana nesuportând gândul că a fost înşelat, după care este
împuşcat de Răuţ. Urmărit de Pintea, Lică se sinucide violent, izbindu-se cu capul de trunchiul unui
copac, pentru a nu-i oferi jandarmului satisfacţia închiderii sale. În deznodământ, hanul este cuprins
de un foc mistuitor care purifică locul de toate nelegiuirile petrecute acolo.

   În opinia mea, prin puternicul caracter moralizator, nuvela se constituie ca o pildã pentru
aprecierea corectã a valorilor în viaţã, într-o societate degradatã moral de puterea banului.