Harap Alb-Particularitati

Basmul este opera epică populară sau cultă, de dimensiuni medii, în care realul și fantasticul se
întrepătrund. Acțiunea are în centru un conflict bazat pe principiul luptei dintre bine și rău, confruntare
care se soldează întotdeauna cu victoria finală a binelui. Întrucât „Povestea lui Harap-Alb” are un autor
cunoscut (Ion Creangă), textul este un basm cult.

„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult care demonstrează atașamentul și admirația lui Creangă față
de folclorul românesc. Opera a fost publicată pentru prima dată în anul 1877, în revista „Convorbiri
literare”. Acesteia i-a urmat o a doua publicare, în același an, în ziarul „Timpul”. „Povestea lui Harap-Alb”
este, ca specie literară, un basm cult, autorul fiind cunoscut. Basmul lui Creangă caracterizează, în primul
rând, prin autenticitate. Această proză narativă poate fi considerată și un bildungsroman întrucât, în
viziunea autorului, fiul craiului este supus unor probe, piedici inițiatice, care îl transformă dintr-un
adolescent nesigur într-un tânăr chibzuit, pregătit pentru viață.

O primă particularitate de construcție o constituie umanizarea fantasticului prin personaje și locuri.

Astfel, participanții la acțiune sunt construiți pe baza unor tipare bine definite în care aceștia au atât
calități cât și defecte. Spre deosebire de basmele populare obișnuite, în care eroul are puteri
supranaturale, în „Povestea lui Harap – Alb”, protagonistul este înfățișat atât cu calități (altruism,
perseverență), cât și cu defecte (naivitate, nerespectarea vorbei părintești). Acestea sunt conturate încă
de la începutul textului prin sfaturile craiului, pe care tânărul nu le respectă: „să te ferești de om’ roș, iar
mai ales de omul spân”. Întâlnirea cu Sfânta Duminică conturează caracterul mezinului prin
juxtapunerea judecății aparenței și a esenței; eroul refuză sfatul acesteia, datorită înfățișării ei, însă după
ce bătrâna sugerează că destinul lui este altul („Fecior de craiu, vede-te-aș împărat”), tânărul îi acceptă
sfaturile.

O altă particularitate a textului o include clasicele formule inițiale, mediane și de sfârșit. Textul începe cu
“Amu, cică era odată..”, acțiunea într-un timp mitic, nedeterminat. În manieră simetrică, formula finală
marchează părăsirea universului fictiv. Ion Creangă realizează această ieșire nu prin formule rimate de
tipul „și-am încălecat pe-o șea, și v-am spus povestea așa”, ci prin referirea la o realitate socială (nunta
fiului cel mic cu fata Împăratului Roș, o veritabilă sărbătoare): „Iară la noi cine are bani bea și mănâncă,
iară cine nu, se uită și rabdă”. Fiind un basm cult, dar inspirat din folclor, inflențele populare sunt
dovedite la nivelul limbajului, prin limba arhaică pe care autorul o folosește. Astfel, apropierea izbitoare
de limba populară conferă prozei lui Creangă impresia de autenticitate: „Mie unuia știu că nu-mi suflă
nimene în borș; când văd că mâța face mărazuri, ț-o strâng de coadă, de mănâncă și mere pădurețe, că
n-are încotro...”. În plus, acest limbaj, încărcat de arhaisme și regionalisme imprimă textului o
muzicalitate inconfundabilă, care ne amintește de specificul național și de țăranul meleagurilor
humuleștene.

Basmul „Povestea lui Harap-Alb” are ca temă principală lupta dintre bine și rău, încheiată cu victoria
binelui. Fiind supus unor încercări, Harap-Alb se confruntă cu diferite situații extreme, care îl formează.
Deși spânul pare un personaj malefic, rolul său este de a se implica în maturizarea eroului, acesta din
urmă fiind, în final, triumfător, în ciuda dificultăților întâlnite în drumul său. textul abordează și alte
teme secundare precum destinul sau maturizarea.

Un prim episod ilustrativ pentru textul narativ este cel al coborârii fiului de crai în fântâna- simbol
ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de trecut-
pădurea labirint-” un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai cade în
capcana Spânului. Notația naratorului evidențiază diferența între cele două personaje: ”Fiul craiului,
boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență în
exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, ignoră răul.
Schimbarea identității înseamnă, de fapt, începutul inițierii sale, iar numele oximoronic dobândit
oglindește noblețea sufletească a slugii, contrastul între esență și aparență. Jurământul pe ascuțișul
sabiei-simbol heraldic cavaleresc- închide inițierea în limitele sacrului. La ieșirea din fântână, Harap-Alb
va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .

Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea echilibrului.
Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat prudența, răbdarea,
valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este o încercare dificilă, duce Spânului pe
fata împăratului Roș și își respectă până la sfârșit cuvântul dat. Spânul urzește planuri de răzbunare și
”icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și
ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă
împărăția. Spânul spusese verișoarelor sale: ” Hei, dragele mele vere…d-voastră încă nu știți ce-i pe
lume. Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”. Filozofia sa de viață este
infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit. Triumful moral al binelui reface
ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.

Relația incipit-final evidențiază organizarea simetrică a textului, formula inițială și cea finală realizând
legătura dintre universal fabulos al operei și universul real al cititorului. Apare aici și un alt element de
originalitate al basmului creat de Ion Creangă, autorul îndepărtându-se de stereotipia formulelor
consacrate ale speciei, prin note realiste: ,,Amu, cică era odată, într-o țară…” / ,,Şi-a durat veselia ani
întregi, si acum mai tine încă, cine se duce pe acolo bea si mănâncă, iar pe la noi cine are bani bea si
mănâncă, iar cine ne se uită și rabdă”.

Incipitul operei este reprezentat de formula inițială, al cărei rol este de a realiza legătura dintre realitate
și planul fabulos si de prezentarea reperelor spațio-temporale ,,o țară”, ,,odată”, ambele situate în zona
vagului, a nedeterminbatului, asigurând generalitatea evenimentelor si a personajelor. Este surprinsă și
situația de echilibru: un crai avea trei feciori.

Finalul operei este unul închis, reprezentat de victoria binelui asupra răului, prin uciderea Spânului de
către cal. Este și un final fericit, fiul de crai încheindu-și călătoria inițiatică, fiind recompensat prin
căsătoria cu fiica Împăratuui Roșu și prin dobândirea împărăției unchiului său. Basmul se încheie cu
surprinderea dimensiunilor hiperbolice ale nunții împărătești, la care participă naratorul însuși, acesta
autocaracterizându-se ironic drept: ,,un păcat de povestariu, fără bani în buzunariu”.
 Conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilor parintesti, eroul fiind nevoit sa refaca experienta
tatalui, pe care calul il purtase, in tinerete, prin aceleasi locuri Conflictul debutează in momentul
întâlnirii celor doi când fiul Craiului este păcălit de Spân si devine sluga acestuia, fiind constrâns sa
respecte cu sfințenie toate regulile impuse . Este, deci, o reluare a vesnicului conflict dintre cele doua
forte, simboluri ale binelui si raului. Spanul, impostor, il supune pe Harap Alb la diferite incercari.
Construite cu o arta desavarsita, episoadele in care eroul este trimis sa aduca salati din gradina ursului,
pielea cerbului din padure si pe fata imparatului Ros, sporesc tensiunea narativa. Cea de a treia
incercare presupune la randul ei alte "trei" probe, cifra 3 revenind in mai multe randuri, ca si in basmele
populare.  Incercarile la care este supus sunt menite a l pregati ca viitor conducator, mostenitor al
unchiului sau, dar si in vederea casatoriei, prin stapanirea "farmazoanei cumplit" care era fata
imparatului Ros. Toate obstacolele sunt depasite cu bine cu ajutorul: furnicilor, albinelor si a lui Gerila,
Setila, Pasarila Lati Lungila, Flamanzila, Ochila.   Conflictul se finalizează intr-un mod pozitiv deoarece
Harap-Alb, deși este decapitat de Spân, este mai apoi readus la viața de fata Împăratului Ros(a doua
nastere spirituala) , iar Spânul sfarseste prin a fi omorât de cal.

„Povestea lui Harap-Alb” prezintă toate particularitățile unui basm cult. Acesta este, așadar, un text
epic de dimensiuni medii, cu personaje și evenimente care prezintă atât trăsături reale cât și fantastice.
Opera lui Ion Creangă este inseparabilă de elemente de proveniență folclorică, astfel încât acestea se
regăsesc și în textul de față, atât prin limbajul utilizat, cât și prin înfățișarea tradițiilor și a obiceiurilor
populare.