Relatia dintre Ghita si Lica din ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici, publicata in 1881 in

„Novele din popor, ilustreaza relatia de protagonist-antagonist. Ghita este prezentat in

timpul procesului de dezumanizare, in timp ce Lica este un exemplu al dezumanizarii.
Protagonistul, Ghita, este un personaj complex ,ce din punct de vedere material
evolueaza, insa in plan spiritual involueaza pana la dezumanizare, intruchipand tipologia
carciumarului dornic de inavutire. Social ,Ghita, este un cizmar sarac care vrea sa isi
schimbe statutul pentru binele familiei. Din punct de vedere moral si psihologic se
dovedeste a fi slab, materialist, las si dornic de inavutire.
Portretul sau este realizat atat direct, cat si indirect. Este caracterizat direct de catre
narator si celelalte personaje ca fiind un barbat „inalt si spatos”, „ginere harnic si
sarguitor”, „era mereu asezat si pus pe ganduri”, Lica il vede ca pe un om „cu multa ura
in suflet”, iar Ana spune ca este „muiere imbracata in haine barbatesti”. Ghita se
autocaracterizeaza si considera ca slabiciunea lui este familia, iar cand constientizeaza
ca patima sa il distruge afirma „ce sa-mi fac daca e ceva mai tare decat vointa mea! Nici
cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spate”.Caracterizarea indirecta consta
in surprinderea etapelor prin care trece protagonistul, „un Lica in devenire”.
Antagonistul, Lica, este un personaj plat, previzibil,ce intruchipeaza tipologia
personajului rau. Trasaturile sale morale sunt ambitia exagerata,sadismul,dorinta de a
face rau. Se impune prin puterea sa dominatoare, prin infatuare si autoritate. Portretul
sau este prezentat direct de catre narator „om de 36 de ani,inalt, uscativ, supt la fat, cu
mustata lunga, ochii mici si verzi, sprancenele dese si impreunate la mijloc”. Starea lui
materiala reiese din vestimentatie „camasa subtire cu floricele”, „pieptar cu bumbi de
argint” prin care se impune ca om influent, respectat si temut. Este caracterizat direct
de catre Ghita „tu nu esti om,Lica,ci diavol” si de Pintea „el are oslabiciune, una singura:
sa faca sa se laude,sa stie lumea de frica”. Caracterizarea sa indirecta consta in
surprinderea faptelor, atitudinii si a modului in care vorbeste.
O scena reprezentativa pentru relatia celor doi este cea in care Lica vine pentru prima
oara la han. Ambii barbati incearca sa isi impună autoritatea. Ghita este stapanul
hanului,in timp ce Lica este stapanul locului. Dialogul lor e edificator mai ales ca Lica ii
da de inteles lui Ghita ca el este autoritatea in zona si ca ramanerea lui la moara
depinde de el. Initial, reactia lui Ghita este una d opozitie,dar pana la urma accepta jocul
lui Lica.
O alta scena reprezentativa este scena in care,dorindu-si sa il prinda pe Lica,Ghita ii
intinde o capcana. Protagonistul face gestul suprem,dand dovada de lasitate si o lasa
pe Ana singura cu Samadaul la carciuma. Intorcandu-se la carciuma, orbit de gelozie si
gandindu-se ca sotia l-a inselat,Ghita atinge ultima treapta a dezumanizarii si o injughie
pe Ana.Ghita, la randul sau, este omorat de Lica si da foc carciumii. Focul are rolul de a
purifica rolul de spiritele rele. Lica,temndu-se de moarte, se sinucide.
Conflictul exterior dintre Ghita si Lica se reflecta in constiinta protagonistului pri
pierderea increderii in sine si afecteaza grav relatiile sale de familie.
In concluzie,