O prima scena semnificativa pentru tematica romanului este scena horei.

Hora contureaza
unitatea si ierarhia satului, compusa din universul intelectualilor,al bocotanilor si al sarantocilor.
In societatea satului Pripas relatiile interumane sunt dictate de avere: primarul statea cu taranii
fruntasi,in timp ce Alexandru Glanetasu statea abandonat ca un „ca un caine la usa bucatariei”.
Intelectualii satului erau priviti cu un respect deosebit din partea taranilor, motiv pentru care
jocul se opreste cand isi fac aparitia preotul Belciug si familia Herdelea. Hora reprezinta un joc
al destinului ,dar si un bun prilej pentru intemeierea viitoarelor familii. Alegerea lui de a pleca
de la hora cu Ana poate sugera intentia celor doi de a forta limitele destinului.

O alta scena reprezentativa este scena sarutarii pamantului, moment al existentei

protagonistului in care cele 2 glasuri se intrepatrund ,dar si o anticipare a finalului sau tragic, a
contopirii cu pamantul care ii este atat de drag. Protagonistul cade in genunchi si saruta
pamantul intr-un gest simbolic care contureaza soarta taranului, un adevarat prizonier al
pamantului.