Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu

“Un personaj este o fiinta de hartie”-Roland Barthes, este un produs al fictiunii, provocat de text.
Stefan Gheorghidiu este protagonistul romanului si reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul
superior, intolerant, care nu isi gaseste locul intr-o societate dominata de mediocritate si de lipsa de
moralitate. El este un personaj modern, deoarece conditia lui esentiala este alienarea, definit de unii
drept un principiu al perfectionarii morale; eroul sufera un proces al dezeroizarii, reflectat atat in
planul interior prin pierderea propriei identitati, cat si in planul exterior refuzand cu orice pret
normele societatii, de asemenea, cu ajutorul memoriei involuntare, el va reconstrui planul narativ
trecut.

Prin caracterizare directa, sunt evidentiate principalele trasaturi de caracter ale personajului
principal. Descrierea portretului moral si fizic se face prin autocaracterizare: “Eram inalt si elegant”;
“Eram alb ca un om fara globule rosii “; “Lipsit de orice talent, in lumea asta muritoare, fara sa cred
in Dumnezeu, nu m-as fi putut realiza-si am incercat-o-decat intr-o dragoste absoluta.” Pentru
observarea propriilor trairi psihice se utilizeaza procedee specific romanului modern precum:
introspectia: “Niciodata nu m-am simtit mai descheiat de mine insumi, mai nenorocit”; monologul
interior : “Creierul parca mi s-a zemuit, nervii… s-au rupt ca niste sfori putrede” si autoanaliza lucida :
“ Simteam din zi in zi , departe de femeia mea ca voi muri”.Orgoliul-este trasatura definitorie a lui
Stefan G. : “Iubesti intai din mila, din indatorire, din induiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face
fericita”. Celelalte personaje isi exprima in mod direct parerile: Nae Gheorghidiu “N-ai spirit
practic…Ai sa-ti pierzi averea…Cu filosofia dumitale nu faci doi bani”; Ela : “Esti de o sensibilitate
imposibila”.

Figura protagonistului se intregeste prin procedeele caracterizarii indirecte: fapte, limbaj,

gesture, comportament, relatii cu celelalte personaje. Gheorghidiu, student sarac la Filosofie,
traieste doua experiente de cunoastere: cea a iubirii si a razboiului. Iubirea e traita sub semnul
incertitudinii inca de la inceputul romanului, din scena de la Popota unde era concentrat. Frustrarile
sunt declansate de o discutie provocata de militari despre infidelitate: achitarea unui barbat care isi
omorase sotia adulterina. El are propria conceptie si anume ”cel ce iubește are drept de viață și de
moarte asupra celuilalt”. Astfel, prin memorie involuntară se declanșează amintirea propriei
povești de dragoste pe care si-o consemnează în jurnalul său de pe front. Stefan se casatoreste din
dragoste, dar si din orgoliu cu Ela, studenta la Litere, fiind cea mai frumoasa si populara studenta din
universitate, ce trezea admiratia si invidia colegilor: “acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele
iubiri.” Initial, el se indragostise de colega de camera a Elei, caci “era oachesa”, dar Ela il ademeneste
in iubire, prin cursurile la care lua parte pentru a fi cat mai aproape de Stefan si prin micile lucruri
toate facute cu pasiune. Stefan isi construieste cu ajutorul filosofiei, iubirea perfecta ca ratiune de a
fi, avand parte doar de o iluzie a acesteia, transformand-o pe Ela intr-o versiune idealizata a femeii: “
o madona vazuta autentica”.

Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire pe care Gheorghiescu o primeste de la

unchiul sau, Tache. Aceasta va genera numeroase discutii familiale, deoarece Nae G, mama si
surorile lui vor sa obtina un proces cu ajutorul caruia sa primeasca o parte din avere. Din cauza
interventiei sotiei lui, nevrand ca Stefan sa risipeasca banii, el esste dezgustat si decide sa cedeze o
parte din bani. Atitudinea Elei il surprinde si imaginea este contrara idealului sau feminine: “As fi
vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare”. Obiectul pasiunii lui S. este o femeie
frumoasa, dar cum nu se poate mai comuna: copilaroasa, sensibila, alintata, staruitoare. El aplica
asupra dragostei imaginea procustiana faurita de propria-I sete de ideal, recompunand continuu si
zadarnic, o lume care nu se vrea si nici nu poate fi vreodata rotunda, efectul reintorcandu-se dureros
asupra eroului. Construindu-si propriul univers, el se izoleaza de realitate, uitand cu desavarsire ca
lucrurile pot lua o intorsatura devastatoare, ce duce la pierderea propriei identitati. Lumea afacerilor
este un mediu total opus unui intelectual, dominat de ideea de absolut, neluand in calcul aspectele
materiale ale existentei: “N-ai sa faci doi bani cu filosofia dumitale”.

Ela atrasa de lumea mondena, teatru, lux, bani, escapade, il fac pe Stefan sa cunoasca o noua
identitate a acesteia: “imi descopeream sotia cu o uimire dureroasa”. In excursia de la Odobesti, din
orgoliul sau masculin ia nastere puternica gelozie, odata cu aparitia d. G. Personajul observa
comportamentul sotiei fata de tanarul dansator, manca din farfuria lui : “am crezut ca eu sunt
singurul motiv de durere sau de bucurie pt femeia mea…azi descopeream ca ochii ei sunt gata sa
planga pt altul”. Dupa o seara, in care a fost cuprins de gandul ca Ela s-ar putea “da…intr-o gradina
sau pe aleile unei vii” si lasand-o sa-si aplice puterea de seductive precum celelalte femei, a doua zi
este pregatit sa clarifice situatia. In schimb Ela ii argumenteaza toate faptele savarsite prin faptul ca
“toate femeile fac la fel…esti de o sensibilitate imposibila”.

Urmeaza o serie de impacari si despartiri, sotia lui nedorind sa plece de la o petrecere si fiind in
compania d. G., Stefan aduce o cocota acasa, iar Ela o gaseste in patul conjugal: “ In patul meu, o
adunatura de pe strada?” In scena de la hipodrom iese din nou in evidenta orgoliul perj: “am cautat
una dintre acele nenumarate femei echivoce…si am trecut vesel, radios si absent pe langa nevasta-
mea.” Scena este de asemenea o metafora a vietii- o cursa de cai in care toti joaca si castiga la
intamplare. Intr-o seara reintors din cantonamentul militar, nu isi gaseste sotia acasa, neluand in
calcul si o alta versiune decat aceea de a-si petrece timpul cu d. G., a doua zi dimineata propunandu-
I sa divorteze. El gaseste mai tarziu o scrisoare de la Anisoara, in care o invita pe sotia lui sa doarma
la ea.

Concentrat in Valea Prahovei, Stefan primeste o scrisoare de la sotia sa prin care ii cere sa treaca
o suma de bani pe numele ei pt a fi asigurata din pct de vedere financiar in cazul mortii lui pe front. S
este convins ca planuieste divortul pt a ramane cu d. G., iar aceste ipoteze sunt clarificate odata cu
intalnirea tanarului dansator la Campulung.

Cea de-a doua experienta joaca un rol important in recapatarea propriei identitati a personajului;
el redescopera iubirea de oameni fiindca pana atunci universul lui se limita doar la Ela: “camarazii
mei”. Framantarile lui de pana atunci devin ridicole si minore deoarece Stefan traieste spaima
primara a omului in fata mortii-omul mai pastreaza doar instinctul de supravietuire si automatismul
“Nu mai e nimic omenesc in noi”. Cu aceasta experienta tragica, Stefan acumuleaza o cunoastere
exacta a realitatii, iar constiinta sa se limpezeste de framantarile erotice de pana atunci, care ii
umplusera sufletul de veninul incertitudinii. Ranit si spitalizat, se intoarce la Bucuresti, este
indifferent si obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca, decide sa ii lase Elei averea si “tot
trecutul” ,devenind asadar, un personaj maturizat de experienta razboiului.