Relatia dintre Stefan si Ela

Romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi(1930) de Camil Petrescu prezinta
monografia unui sentiment de iubire in toate fazele lui:de nastere, de stabilizare sau de

cristalizare, de acord armonios intre afect si spirit la cote superioare si, in cele din urma, de
declin. Relatia dintre cei doi este dilematica deoarece Stefan este indragostit la modul ideal
de Ela si va trai mari dileme cu privire la iubirea sotiei si posibilei sale infidelitati. Desi la
inceput parea o relatie ideala, alimentata de bucuria lucrurilor marunte (strengaria de a ne
da in calusei, de a manca floricele si a bea un tap de bere) se dovedeste a fi o iubire
incompatibila din mai multe puncte de vedere:temperamental, ca valori de viata(el ilustreaza
tipul intelectualului lucid, hipersensibil si insetat de absolutul sentimentului de iubire, iar ea
este femeia cocheta) sau ca integrare sociala.
Din punct de vedere social, Stefan este student la Filosofie, fiul unui intelectual fara simt
practic care i-a lasat numai datorii, intretinut cu greu de o mama vaduva. In a doua parte a
romanului este mobilizat pe front ca sublocotenent. Ela este studenta la Litere, orfana,
intretinuta de o matusa. Ceea ce ii uneste este saracia si nevoia de izolare in incercarea de a
compensa lipsurile materiale printr-o iubire absoluta.
Conflictul exterior al romanului va lua nastere dupa intrarea cuplului in lumea mondena, la
primirea mostenirii de la unchiul Tache. Aceasta schimbare brusca reprezinta testul de foc al
relatiei celor doi. Conflictul este generat de adeziunea Elei la viata capitalei si de refuzul
categoric al lui Stefan de a intra in aceasta lume pe care o considera inferioara nivelului sau
de inteligenta. Acest conflict este dublat de conflictul interior al protagonistului, mult mai
puternic, care va organiza intreg materialul epic, dintre ideal si realitate. Gheorghidiu este
orgolios si aspira la o iubire absoluta. Atitudinea sa fata de Ela, tragismul razboiului absurd la
care ia parte si convingerea ca sotia il insala il lipsa unor dovezi concrete va duce la
destramarea cuplului Ela-Stefan.
Din punct de vedere moral, portretul protagonistului este dominat de trasaturi precum
orgoliul, gelozia, atitudinea superioara fata de ceilalti, intransigenta in analiza gesturilor Elei,
misoginismul, hipersensibilitatea, luciditatea. Portretul moral al Elei nu este viabil deoarece
este realizat din aprecirile contradictorii ale protagonistului. Aceste aprecieri vor afecta
imaginea femeii in ochii cititorului, fiind vazuta in final drept o superficiala, usuratica si
materialista, desi la inceput, cand corespundea idealului de frumusete al lui Stefan, era
frumoasa si generoasa.
La inceputul romanului protagonistul se afla in plina criza emotionala din cauza geloziei.
Acesta nu vede in iubire un set de reguli cum afirma camarazii sai, ci o traire intense si refuza
formula de metafizica vulgara ca iubirea sufleteasca e o conjugare de entitati abstracte, care
cand se desfac se regasesc in aceeasi forma si cantitate ca inainte de contopire. El considera
ca pentru a lua nastere o iubire pura si adevarata trebuie timp si complicitate pentru
formarea ei. In opozitie cu chinurile interioare ale protagonistului, Ela este vazuta dret o
femeie echilibrata si puternica.
Incipitul romanului surprinde discutia de la popota purtata in jurul unui barbat care a fost
achitat de tribunal pentru ca si-a ucis sotia prinsa in flagrant de adulter. Prin dialog, fiecare
opinie este corelata cu trasaturile fizice si morale ale sustinatorului ceea ce demonstreaza ca
autorul stapaneste arta portretistica, ilustrand relativismul. De pilda, capitanul Dimiu
considera ca nevasta trebuie sa fie nevasta si casa casa. Daca-i arde de altele sa nu se
marite, iar Floroiu afirma ca dreptul la dragoste e sfant. Prin memoria involuntara
declansata de aceasta discutie, Gheorghidiu aduce in prezent, prin retrospectie si
discontinuitatea temporala a feed-back-ului, amintirile de la inceputul relatiei cu Ela.
Perspectiva narativa este subiectiva, cu narator-personaj(intradiegetic), care nareaza la
persoana I. Acesta este deplin implicat si necreditabil deoarece nu mai are acces la
omniscient. Realitatea ne este deci furnizata dintr-o singura perspectiva, cea masculine. Daca
protagonistul se analizeaza pe el insusi pana in cele mai mici amanunte, pe ceilalti ii

expediaza intr-o suma de prejudecati comportamentale. Asa se intampla si cu Ela:ea este

generoasa si frumoasa, dar superficiala privea cu sfiala pachetul de carti pe care ea nu le
citea, dar stia cel putin sa le pretuiasca mult.
Doua scene reprezentative pentru ilustrarea trasaturilor dominante de caracter ale celor
doi soti, gelozia si orgoliul lui Stefan, nevinovatia si echilibrul aparent al Elei sunt scena
excursiei de la Odobesti si cea a intoarcerii neasteptate a protagonistului de la Azuga.
Plimbarea de la Odobesti declanseaza criza de gelozie a lui Gheorghidiu pe fondul companiei
insistente a Domnului G. in preajma Elei si a gesturilor familiare dintre cei doi(comanda
acelasi desert). Stefan sufera enorm din gelozie, orgoliu, deziluzie, neputinta, dar si pentra ca
se sileste sa-si ascunda chinurile, se dedubleaza. Nervos peste masura, protagonistul ii spune
Elei ca la intoarcerea in capital va divorta de ea, insa aceasta se arata pura si nevinovata,
argumentandu-i ca toate femeile din grupul lor fac la fel si sotii lor nu se supara.
Sosirea pe neasteptate a protagonistului de la Azuga, in dorinta de a-I face o surpriza
placuta Elei si lipsa acesteia din caminul conjugal,care I se pare ca un mormant amplifica
drama care se nascuse intre cei doi. Dupa o noapte chinuitoare in care nu a putut afla nimic
despre sotia lui, Ela se intoarce acasa la 8 dimineata, iar el o goneste fara sa-I asculte
explicatiile. Cei doi se despart, intalnindu-se doar ocazional. Dupa o vreme, rasturnand un
teanc de carti, Stefan gaseste printer ele un bilet de la Anisoara in care o chema pe Ela sa
doarma la ea. Scrisoarea era datata pe 15 februarie, seara cand se intorsese el de la Azuga.
Aceasta descoperire il face sa creada ca poate sotia lui este nevinovata.
Finalul romanului este deschis pentru ambele personaje. Ranit, Stefan Gheorghidiu se
intoarce in Bucuresti unde este primit cu dragalesenie, dar el o simte ca pe o straina si-i
propune sa se desparta, gandind nepasator sunt obosit. Mi- e indiferent chiar daca e
nevinovata, desi candva as fi putut ucide pentru femeia asta, as fi fost inchis din cauza ei
pentru crima. Isi da seama cu luciditate ca oricand ar fi putut gasi alta la fel. Stefan ii
daruieste Elei casele de la Constanta, bani, absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la
carti, de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul.
In opinia mea, Ela este doar produsul imaginatiei naratorului-personaj, care o doreste doar
pentru el si al carui orgoliu nu accepta independenta acesteia. De fapt, Ela nu se schimba ci
doar felul in care o vede Stefan. Gheorghidiu construieste un cerc al vietii de cuplu in care el
este centrul gravitatiei existentiala, iar Ela devine doar un satelit, reprezantand idealul femeii
iubite. Evenimentul mostenirii unchiului Tache va rasturna acest edificiu imaginar, iar
momentul in care Ela va incepe sa straluceasca pentru altii va afecta grav ego-ul masculin,
ceea ce va determina schimbarea perceptiei acestuia. Astfel, romanul consuma epic o
incompatibilitate acutizata de urmele misoginismului cronic al personajului. Ela va ramane sa
traiasca simplu, cotidian, in afara lumii prea puternice pe care Stefan o proiectase in jurul
sau.