Relatia dintre 2 personaje

“Ultima noapte de dragoste, întăia noapte de râzboi” De Camil Petrescu

În cazul unuia dintre cele mai cunoscute cupluri din opera lui Camil Petrescu- Ştefan
Gheorghidiu şi Ela- din romanul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’, iubirea
surprinsă din perspectiva subiectivă a personajului narator, este situată sub semnul orgoliului şi
al frustrării neîmplinirii în absolut. Prima parte a romanului dezvoltă tema iubirii ca experienţă
de cunoaştere, prin intermediul rememorării protagonistului, dar destrămarea cuplului se
produce în finalul cărţii.
Discutând particularităţile de construcţie a personajului principal, spunem că, din punctul de
vedere social, Ştefan Gheorghidiu este, la început, un student sărac la Filosofie, căsătorit din
dragoste şi din orgoliu cu Ela, o studentă frumoasă, de aceiaşi condiţie, studentă la Litere.
Devine bogat peste noapte, printr-o moştenire lăsată de unchiul său, Tache, iar apoi este
sublocotenent în armata română, în timpul Primului Război Mondial. Însă, în mod constant,
rămâne un spirit introvertit, neliniştit, lucid şi polemic, halucinant ca toţi eroii camilpetrescieni
care “au văzut idei”. Spiritual, ironic, hipersensibil, inadaptatul superior Gheorghidiu “este un
psiholog al dragostei, şi luciditatea şi preciziunea analizei lui se înrudesc cu al marilor moralişti
al literaturii franceze” (Perpessicius). El trăieşte în lumea ideilor, a cărţilor şi are impresia că s-a
izolat de realitatea materială imediată. Însă tocmai această realitate imediată produce
destrămarea cuplului pe care el îl formează cu Ela. Până în momentul în care Gheorghidiu
primeşte moştenirea de la unchiul său, cuplul trăieşte în condiţii modeste, dar în armonie.
Ela este personajul feminin al romanului, simbolizând idealul de iubire către care aspiră cu atâta
sete Ştefan. Femeia este construită numai prin ochii bărbatului instetat de absolutul iubirii, al
cărui crez nu făcea concesii sentimentului: ,,Cei care se iubesc au dreptul de viaţă şi de moarte
unul asupra celuilalt.’’ Iubirea lor se născuse din orgoliul lui Ştefan, întrucât Ela, era cea mai
frumoasă studentă de la Litere. Trăsăturile fizice sunt puţine, dar sugestive pentru frumuseţea
tinerei: ,,ochii mari, albaştri, vii ca nişte întrebări de cleştar.’’Cei doi, în prima fază, trăiesc
iubirea la modul idealist, dragostea însemnând pentru el împlinirea totală.
Ştefan este cel care disecă şi analizează cu luciditate fiecare vorbă, fiecare gest, dorind să aibă
certitudinea iubirii Elei, care flirta evident cu domnul G. : ,,trăgeam cu urechea, nervos, să prind
crâmpeie din convorbirile pe care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de alături de ea.’’
In plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cochetă, devenind din ce în ce mai superficială.
Fidelitatea Elei este pusă sub semnul întrebării, Ştefan observând mimica şi gesturile femeii
care gustă cu familiaritate din farfuria lui G. , are o expresie deznădăjduită atunci când aceasta
stă de vorbă cu altă femeie. Între cei doi soţi intervine o tensiune stânjenitoare, care se
amplifică, Ela acceptând să divorţeze deşi se consideră nevinovată şi jignită de bănuielile lui.
Chiar dacă unitatea cuplului este zdruncinată, iar Ştefan îşi pierde treptat încrederea în iubirea
absolută şi în femeia cu ajutorul căreia speră să-şi realizeze idealul, împăcarea survine şi de
această dată, după ce Gheorghidiu descoperă un bilet rătăcit printre lucrurile Elei, bilet pe care
verişoara lui, Anişoara, o invita pe Ela să petreacă noaptea la ea, tocmai la data la care el nu o
găsise acasă
( capitolul ,,Între oglinzi paralele’’). Concentrat pe Valea Prahovei, unde aştepta intrarea
României în război, Gheorghidiu primeşte o scrisoare de la Ela prin care aceasta îl chemă urgent
la Câmpulung, unde se mutase pentru a fi mai aproape de el. Femeia vrea să-l convingă să
treacă o sumă de bani pe numele ei pentru a fi asigurată din punctul de vedere financiar în
cazul morţii lui pe front. Aflând ce-şi doreşte, Gheorghidiu e convins că ea plănuieşte divorţul
pentru a rămâne cu domnul G., pe care Ştefan îl întâlneşte în oraş. Protagonistul crede că
domnul G. nu se află întâmplător la Câmpulung şi că a venit acolo pentru a fi alături de Ela. Din
cauza izbucnirii războiului, Ştefan nu mai are ocazia să se convingă dacă soţia îl înşală sau nu.
Ştefan vede în Ela idealul de femeie, în care el poate găsi iubirea reciprocă perfectă. În
susţinerea acestei concepţii sugestiv este şi faptul că el îi spune pe nume o singură dată, prilej
cu care cititorul şi află numele femeii, în restul romanului, o numeşte: ,,femeia mea’’, ,,nevastă-
mea’’, ,,fata asta’’, ,,ea’’. În conştiinţa lui Gheorghidiu, Ela se transformă dintr-un ideal de
femeie într-o femeie oarecare, semănând cu oricare alta.
Rănit şi spitalizat, soţul se simte detaşat de tot ce îl legase de Ela, de aceea, hotărăşte să se
despartă definitiv, dăruindu-i casele de la Constanţa, bani, ,,absolut tot ce e în casă, de la
obiecte de preţ la cărţi...de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul’’.
Un prim element al textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului Ştefan
Gheorghidiu este incipitul. Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu
precizie realistă coordonatele spaţio-temporale. ,,În primăvara anului 1916, ca sublocotenent
proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la
fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal.” Protagonistul şi, în acelaşi timp, naratorul
întâmplărilor din roman, Ştefan Gheorghidiu, este concentrat pe Valea Prahovei şi aflat în
aşteptarea intrării României în Primul Război Mondial.
Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este, de regulă, exterior, iar cel
interior apare ca efect al unei intenţii moralizatoare a textului, în romanul lui Camil Petrescu,
apare conflictul interior, din conştiinţa personajului-narator, care trăieşte stări şi sentimente
contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care
protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi
soţia sa este suspiciunea adulterului, dar şi implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o
dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui
Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare.
În ceea ce priveşte perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I, dintr-o perspectivă
narativă de tip “avec”, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu,
care trăieşte două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul. Relatarea la persoana I conferă
autenticitate şi caracter subiectiv textului.
Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru
devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul
este profund. Astfel, în final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea
devoratoare şi iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama
constatării distanţei dintre iluzie şi realitate, dintre ideal şi banalitate.
Ştefan Gheorghidiu, intelectualul care trăieşte cu nostalgia absolutului şi a perfecţiunii şi Ela,
femeia frumoasă, populară, cochetă, dar cu aspiraţiile unei tinere obişnuite din acea perioadă,
reprezintă două destine incompatibile, pe care iubirea le uneşte pentru un timp, dar pe care
existenţa concretă le separă, potrivit esenţei lor.
Prin Ştefan, personajul-narator, scriitorul impune în literatura română o nouă tipologie:
intelectualul inadaptat, aspirând spre absolut în iubire şi în cunoaştere, căruia i se opune Ela, o
femeie frumoasă, dar cu aspiraţii comune, care nu-l poate înţelege.