ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE,ÎNTAIA NOAPTE DE RĂZBOI

– roman modern,psihologic,al experientei,realist-subiectiv

De CAMIL PETRESCU
TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME -

Camil Petrescu este scriitorul interbelic, ce aduce în literatura română modelul romanului proustian, înlocuirea
omniscienţei şi a obiectivităţii cu subiectivitatea.
Publicat in 1930, 'Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război' este romanul de debut, construit în două
părţi ce aduc în prim-plan drama iubirii şi drama războiului.
Cartea se compune din confesiunile personajului principal Ştefan Gheorghidiu şi din jurnalul de campanie al lui
Camil Petrescu, care - el insusi - mărturisea că prima parte este ficţiune, în timp ce a doua porneşte de la
propriul jurnal. Protagonistul trăieşte două experienţe dramatice: iubirea şi războiul.
Conotativ, titlul indica cele doua carti ale romanului desemnand povestea de iubire dusa pana undeva si
experienta razboiului care omoara si ceea ce a ramas din iubirea lui Stefan si a Elei. Cele doua secvente sunt
unite de substantivul 'noapte' in mod simbolic, el desemnand dezamagirea, deziluzia, decaderea valorilor in
care persoajul credea si care iau o alta ordine.
Tema o constituie drama intelectualului inadaptat, lucid si cu probleme de constiinta. Subtemele operei sunt si
cele doua experiente care marcheaza destinul personajului, iubirea si razboiul.
Capitolul I debutează cu discuţia între cei aflaţi la popotă, în care se anunţă tema primei părţi: dragostea şi
concepţia protagonistului despre dragoste → 'cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra
celuilalt'.
Capitolul II începe cu rememorarea relaţiei cu Ela, o colegă de la Universitate. Căsătoria este 'vremea cea mai
frumoasă', iar sentimentul iubirii este trăit plenar. Ela este descrisa din perspectiva unicităţii, pe care şi-o
doreşte eroul, fiind întruchiparea idealului feminin, cu o frumuseţe fizică şi sufletească deosebită: 'atâta
generozitate neistovită, bunătate în ochii ei albaştrii'.
Moştenirea primită de Ştefan după moartea unui unchi, transformă viaţa cuplului. Tânărul nu se poate adapta şi
este mirat de uşurinţa soţiei de a accepta schimbarea. Ela apare ca o fiinţă subjugată de interesul pentru bani:
'îşi găsise în angrenajul de lux, posibilităţi noi'.
Plecarea la Odobeşti declanşează un conflict interior al personajului narator, din cauza preferinţei soţiei pentru
un avocat, Stefan bănuind-o de infidelitate: 'în cele trei zile am fost ca şi bolnav'. Imaginea Elei se transformă:
'descopeream sub o madonă crezută autentică, un cap străin şi vulgar'. Aventura este provocată de acuzarea
sentimentelor de gelozie, orice gest al Elei fiind interpretat ca un semn al infidelităţii.
Întâlnirea întâmplătoare cu Ela se desfăşoară în capitolul 'Asta-i rochia albastră', cel mai proustian moment
deoarece memoria devine involuntară. Stefan judeca despre Ela: 'simţeam că femeia aeasta era a mea în
exemplar unic'.
Reîmpăcarea se petrece la o lună de la întâlnirea celor doi. Ela revine extrem de frumoasă: 'tot corpul i se făcuse
precum grâul copt'.
Divorţul este ultima soluţie la care recurge Ştefan, după ce nu o găseşte acasă pe Ela. Sunt disecate cu luciditate
toate gândurile pe care le trăieşte protagonistul, declanşându-se o adevărată psihoză: 'am înţeles că totul e
pierdut', 'mi-era teamă că voi înnebuni până în zori'. Ela devine o obsesie pentru Ştefan, care nu se poate
adapta lumii reale. Întâlnirea de la Câmpulung cu Ela oferă şansa unei împăcări, Ştefan având senzaţia de
comunicare cu ea, însă atunci când fata îi cere o sumă de bani, care să-i asigure existenţa, în cazul morţii lui pe
front, el este frapat de meschinătatea ei şi după întoarcerea din război este vindecat.
Întâmplările surprinse sunt notate într-un jurnal conform principiului autenticităţii. Asemeni cazului iubirii,
Gheorghidiu trăieşte sentimente contradictorii. La început, participarea la război este considerată un act de
eroism. In opozitie, spre deosebire de finalul acestuia, când este oferită o demitizare a imaginii asupra acestuia,
experienţă cumplită. Războiul îl eliberează de obsesia Elei, Gheorghidiu fiind capabil să se desprindă de trecut:
'mă simt halucinat că aş fi putut ucide pentru femeia asta'.
Declaraţia cu care se încheie romanul sugerează un alt început: 'i-am scris că-i las tot [...] adică tot trecutul'.
In concluzie, romanul 'Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi' este un roman modern, psihologic,
avand drept caracteristici timpul prezent si obiectiv cat si autenticitatea trairii.