POVESTEA LUI HARAP-ALB– basm cult

De ION CREANGA
TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME -

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult scris de Ion Creangă. A apărut în revista 'Convorbiri literare', la 1
august 1877, apoi a fost publicat în același an în ziarul 'Timpul' de Mihai Eminescu. Pornind de la modelul
folcloric, autorul reactualizează teme de circulație universală trecându-le prin filtrul propriei viziuni; asistăm
astfel la un text narativ complex, amplu și pluriepisodic, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori
simbolice.
Tema basmului este reprezentată de lupta binelui împotriva răului, încheiată cu victoria binelui. Structura
basmului delimitează clar călătoria lui Harap-Alb, mezinul craiului, de la plecarea sa din casa părintească până la
împărăția lui Verde. Drumul parcurs reprezintă un adevărat inițiatic, prin care eroul trece de la o stare de
inocență, naivitate, și lipsă de experiență la câștigarea și dobândirea cinstită a unei înțelepciuni demne de un
împărat.
Personajul se angajează într-o aventură a cunoașterii a experienței, întâmpinând nenumărate obstacole, pe care
trebuie să le depășească nu numai pentru a-și îndeplini misiunea, ci și pentru a înfrânge propriile slăbiciuni și
pentru a-și contura personalitatea.
Încă de la începutul călătoriei, mezinul este pus la încercare, la fel ca frații săi de către tată, iar locul ales este un
pod-simbol al trecerii de la un spațiu cunoscut, familiar al împărăției tatălui, către un loc enigmatic al pădurilor
întunecate, al uneui spațiu necunoscut, plin de obstacole si provocari. Drumul se continuă printr-un cadru
întunecos și des prin care Harap-Alb se rătăcește. În acest moment, motivul labirintului se întretaie cu apariția
reprezentantului Râului în persoană spânului. Acesta prin șiretlic, îl păcălește pe Harap-Alb și devine călăuza sa.
Scena fântânii este simbolica și reliefează transformarea eroului - acesta își schimbă, în mod obligat, identitatea,
devenind astfel slugă stăpânului. Această schimbare are loc nu numai la nivelul aparențelor - înlocuirea hainelor
- dar și la nivelul mai profund, al conștientizării propriei naivități.
Ajuns la imparatia lui Verde-Împărat, Harap-Alb este supus de spân la trei probe pe care reușește să le
îndeplinească: el aduce sălățele din pădurea ursului, aduce capul și pielea de cerb iar ultima, aduce fata
împăratului Roș. Pentru primele două încercări, eroul este ajutat de Sfântă Duminică dar și de calul său, cel mai
apropiat prieten.
În drum spre împărăția lui Roș, mezinul întâlnește niște aliați de nădejde, fără de care nu ar fi putut depăși toate
obstacolele: furnicile, albinele, Ochilă, Flămânzilă, Setilă și Păsări-Lați-Lungilă. Aceste ființe sunt ajutoarele
eroului în diferite situații: casa de aramă, ospățul, alegerea macului de nisip, vegherea fetei de împărat și
alegerea adevăratei fete a împăratului Roș. Crezând că pot pleca liniștiți, fata îi supune la o ultimă încercare:
călăul lui Harap-Alb și Turturică trebuie să aducă cât mai repede trei smicele de măr dulce, apa vie și cea
moartă. Calul iese învingător așa că fata pleacă împreună cu sluga spre împărăție. După ce fata împăratului
descoperă adevărată sa identitate a lui Harap-Alb, spânul îi retează capul, Harap-Alb fiind reînviat cu apă vie și
apă moartă.
Purificarea prin moarte simbolizează sfârșitul devenirii, al inițierii, și începutul unei noi etape, aceea a
maturizării și redobandarii puterii, reprezentată de paloșul de împărat.
Concluzionând, basmul lui Ion Creangă poate fi considerat un bildungsroman, prin care se conturează destinul
formării personalității eroului. Călătoria și drumul întreprins de Harap-Alb reprezintă o experiență sinuasa, plină
de paripetii fantastice, în care eroul își dovedește nu numai puterea fizică, dar, mai important, buntatatea
sufletească, generozitatea, răbdarea și modestia, adevăratele trăsături necesare pentru a deveni demn de titlul
de împărat.