Camil Petrescu Elemente de noutate in estetica romanului Poet, dramaturg, romancier, nuvelist, eseist, gazetar, Camil Petrescu este

unul dintre promotorii innoirii literaturii. Conceptia sa cu privire la literatura (arta, in general) este cuprinsa in numeroase articole, studii, .ca si in conferinta "Noua structura si opera lui Marcel Proust", publicata in "Teze si antiteze" in care fixeaza trasaturile unei estetici moderne a romanului. Autor atras deopotriva de speculatia ideatica si de investigarea, in adancime, a vietii concrete, Camil Petrescu reactualizeaza, in literatura interbelica si contemporana spiritul pur insetat de esente al lui Eminescu si luciditatea taioasa, aplicata realitatii cotidiene, a lui Caragiale. Aceeasi aspiratie spre absolut, aceeasi nazuinta de a depasi zonele unei lumi supuse relativitatii, pentru dobandirea adevarurilor esentiale, cu valoare de universalitate l-a animat pe eroii intelectuali din proza lui M. Eminescu ("Sarmanul Dionis" si "Geniu Pustiu") si a lui Camil Petrescu ("Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi" ori "Patul lui Procust"). Contemporan cu James Joyce si cu Aldous Huxley Camil Petrescu il anticipeaza pe Jean-Paul Sartre, lasndu-se, totodata, influentat de inovatiile estetice ale lui Marcel Proust. Debuteaza editorial in 1923 cu volumul "Versuri. Ideea. Ciclul morii". sapte ani mai tarziu publica "Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi" (193o) si "Patul lui Procust" (1933). Romanele impun o noua formula epica, neavand un subiect propriu-zis, ele se structureaza pe o pasiune sau pe o idee. Sunt romane de observatie a vietii interioare, de analiza psihologica, prozatorul descriind realitatea in masura in care a cunoscut-o printr-o experienta directa. De aceea ele pot fi "monografii ale unor trairi sufletesti", ca: sentimentul iubirii, gelozia, mandria umilita, orgoliul ranit, sau ale unor situatii sociale: neintelegerile matrimoniale, problema razboiului, mecanismul presei, masinatiuni politice. Priln cele doua romane, Camil Petrescu propunea: necesitatea unei structuri epice, derivate din sincronizarea literaturii cu filozofia si stiinta contemporana. Realizarea prozei analitice de factura subiectiva, caracterizata prin substanialitate si autenticitate. Scriitorul urmareste in romanele sale realitatea complexa a constiintei. Romanele devin astfel expresia artistica a unei experiente trite, discursul epic fiind o confesiune a celui care I-a realizat, intrucat: "Nu putem cunoaste nirnic absolut decat rasfrangandu-ne in noi insine, decat intorcand privirea asupra propriului nostru coninut sufletesc". Scriitorul dovedeste o preocupare deosebita pentru concretul psihologic: "sa nu descriu dect ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile me1e, ceea ce gandesc eu... Dar aceasta-i realitatea constiintei me1e, continutul men psihologic" ce poate fi sugerat prin scrisori, jurnale etc. Acestea impun "substanialitatea" ("scrii numai daca ai ceva de spus") esentelor concrete ale vieii", cat si naratiunea la persoana I ("Eu nu pot descrie dect propriile mele senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest dect la persoana I"). Camil Petrescu renunta la "tipurile" (de personaje), la timpul cronologic, la intriga lineara. Proza lui se caracterizeaza prin discontinuitate (mai ales romanul "Patul lui Procust") naratiunea retinand esenta fluxului de ganduri, de trasaturi si de interpretari, caruia i se adauga (ca in romanul proustian) "fluxul memoriei involuntare". Timpul va fi nu cel exterior (cronologic), ci al memoriei (subiectiv). Timpul prezent si subiectiv (ca si la Marcel Proust) face ca romanul sa insemne experienta interioara, iar constructia devine mai libera si va fi determinata de conditia memoriei si a introspectiei ("din mine insumi nu pot iesi"). Desigur, memoria involuntara se justifica numai daca aduce revelatii psihologice, daca are o functie de cunoastere; numai asa va ajuta la prezentarea mai profunda, mai autentica, mai realista a sufletului omenesc, a motivarilor morale. In re1atarea faptelor nu spatiul geografic il preocupa pe scriitor, ci spatiul psihologic investigat la diferite niveluri (e mai interesant ce se petrece in sufletul personajului si nu cu personajul). Se modifica si raportul dintre scriitor, narator si personaj. cel care nareaza este indus in universul narat (personajul tefan Gheorghidiu traieste intens mai intai experienta iubirii pe care o doreste absoluta, apoi experienta razboiului, integrandu-l pe cititor inlauntrul faptelor, al dramei individuale si colective). Ideea ca "arta nu e distracie ci un mijloc de cunoastere" ("Teze si antiteze") sta la baza esteticii lui Carnil Petrescu. EI punea mai presus de orice necesitatea (obligatia) informatiei exacte: pentru a scrie "Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi" cerceteaza nenumarate marturii despre razboi, printre care opera lui Norton Cru "Temoins de la grande guerre" unde gaseste confirmarea convingerilor personale

("Cartile care exagereaza masacrele sunt tot att de dusmane adevarului, cat si cele care idealizeaza lupte1e", in "Teze si antiteze"). Pentru Camil Petrescu adevarul se situeaza deasupra "frumosului", el respinge scrisul "frumos", ornamentat, creand termenul "calofilie" (pentru a desemna preocuparea de stil si de retorica, in afara comunicarii autentice a faptului trait ca atare. Doamnei T din "Patul lui Procust" ii da sfatul: "Povesteste-te pe dumneata si vei fi oricand interesant" iar in "Jurnal" nota: "Stilul e moartea insasi" (martie 1936) intrucat preocuparea pentru scrisul frumos nu are nimic de-a face cu nazuinta de a capta izvoarele insesi ale vietii, ale emotiei'\ si totusi, stilul lui Camil Petrescu colorat de metafore si comparatii foarte "literare", l apropie mai mult de Flaubert dect de Stendhal- promotor al stilului "proces-verbal". Pentru a da veridicitate insemnarilor pe care le fac protagonistii cartii, scriitorul mimeaza in roman "stilul fara pretentii, aliterar si face profesiune de credinta din anticalofilism. Teoretizeaza explicit o literatura care sa nu cultive preocuparea pentru stil: "Un scriitor e un om care exprima in scris, cu o liminara (despre un prolog, o nota: pus in faa, fruntea unei cari, n.n.) sinceritate, ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat in viata, lui sau chiar obiectelor neinsufletite. Fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie". Lui Fred Vasilescu ii da sfatul: "Povesteste net, la intamplare, totul ca intr-un procesverbal (. ..) Imi vei fi de folos numai daca imi vei da material cat mai mult, chiar cand ti s-ar parea incarcat, ori de prisos, fii prolix, cat mai prolix ("fara concizie", greoi, confuz, nec1ar n.n.). Foloseste cand vrei sa te explici comparatia. Incolo nimic".In "Patul lui Procust" scriitorul se declara de la inceput mijlocitor ntre cititor 'si eroii care-si istorisesc ntmplrile, experientele. Primele trei capitole contin scrisorile unei stranii doamne T, adresate autorului. Celelalte capitole ale carii contin jumalul lui Fred Vasilescu, aviator sportiv, fiul afaceristului Tanase Vasilescu (poreclit in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de rzboi" "Lumanararu"). Din aceste nsemnari se nfiripa planurile romanului: n budoarul Emiliei, pseudoactrit, mai degraba prostituata, Fred descopera un vraf de scrisori adresate acesteia de catre poetul Ladima, care se sinucisese inainte cu cateva luni. Pe Ladima, Fred l-a cunoscut in niste imprejurari care i-o reamintesc pe doamna T. Fred Vasilescu evoca iubirea sa pentru doamna T, face cronica intaInirii cu Emilia si, citind scrisorile lui Ladima, recompune legatura dintre poetul sinucigas si actrita. Toate acestea sunt nsotite de comentariile, n subsol, ale autorului. Tot in subsol sunt reproduse si cateva poezii ale lui Ladima, precum si doua articole stiintifice. Jumalul lui Fred consemneaza adesea sfarsitul unei intmplari pentru ca mai trziu, abia sa pomeneasca de premisele acelei ntamplari; naratiunea lui Fred este discontinua si asociatiile incidentale. Despre o asemenea compozitie stufoasa si haotica G. Calinescu observa: "Indaratul aparentului haos compozitional se ascunde insa o dozare savanta, o rar stiinta dramatica". Daca ne gandim ca Emilia tine scrisorile n mana si Fred le citeste peste umarul ei, intelegem jocul dramatic exceptional. Ladima vorbeste postum din scrisoare. Emilia comenteaza tare si Fred, fara a,.si da seama, are rezervele mentale... ". Referindu-se la scriitor, G. Calinescu conchidea: "Prin el, romancierii de maine vor medita asupra tehnicii romanului" ("Istoria literaturii romane de la origini pn n prezent"). Primul roman ("Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de rzboi") are insa compozitie clasic, avand inegalitati in comparatie cu al doilea, prin care autorul si demonstreaza maturitatea artistica. Totusi este un roman modern, al dialecticii trairilor intelectualului, marcat de "cata luciditate, atata drama", un roman al confluentelor. De remarcat este si varietatea exprimarilor artistice ce-i sunt atribuite eroului: poezie, teatru, arte plastice, cinematograf, eseu (tine un adevarat curs de istoria filozofiei, in dormitor). In "Ultima noapte de dragoste, ntaia noapte de razboi" autorul nu se rupe cu totul de formula traditionala. Astfel, capitolul "Diagonalele unui testament" este marturia modalitatii balzaciene (vezi atmosfera din casa unchiului Tache). Contradictia interioara a protagonistului tefan Gheorghidiu se amplifica prin opozitia cu Ela, cu familia, cu societatea (partea I). Apoi contradictia este traita pn la dimensiunea unui catac1ism (razboiul). Viziunea lui Camil Petrescu este diferita fa de imaginea exterioara a razboiului din romanele anterioare: la D. Zamfirescu - e pretext pentru glorificarea independentei si a jertfei Comanastenilor; la Rebreanu - e fundal al proiectarii unui caz de constiinta a intelectualului; la Cezar Petrescu - plan de contrast si de purificare pentru intelectual ("Intunecare"). La Camil Petrescu razboiul nu e proiectat pe nici un ecran, nici supradimensionat, nici glorificat. Razboiul e la dimensiunea omului care -l traieste. E lang el, nfricosator: "Mi-e frica si mi-e frig" (pg. 256). Senzatiile sunt de sorginte biografic, aglomerarile sociale redau soldati neindividualizati -,,o turma cenusie"(pg. 223) (asemanatoare versurilor din "Mar greu": "Ca o cireada / Care-si presara trecerea prin sat"). Lupta dezumanizeaza: "Nu mai e nimic omenesc n noi" (pg. 3o2). Dar razboiul aduce si deschiderea constiintei spre lumea din afara: "As devasta un

muzeu, as jefui o biserica pentru cei pe care-i vd, cu ochii lor frumosi si credinciosi de cini osanditi lng mine" (pg. 245). Solidaritatea luptatorului e totala: ".. .oamenii acestia, convoi cu mine, camarazii mei sunt singurul spirit acum pe lume, pentru mine, si orice gest al lor m nduioseaza ca gesturile unui copil drag" (pg. 243). Romanul reprezinta simbolic drumul intelectualului de la egocentrismul unei introspectii exagerate la deschiderea catre lume, catre oameni (vezi finalul: "I-am scris ca-i las absolut tot, de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul"). Astfel, eroul se desparte de lume, eliberandu-se de orice angajament, creandu-si noi disponibilitati de existenta. Dupa o asemenea ruptur care este absoluta, eroulisi pastreaz intacta setea de absolut si puritate. Unitatea operei lui Camil Petrescu o da prezenta intelectualului, luptator impotriva ordinii ostile din jur. Intelectualitatea este pentru scriitor o raiune de existenta. Ea alcatuieste o c1asa care poate si trebuie sa conduca societatea ("noocratia"), statul spre o civilizatie superioara. Noocratia presupune o abstracta si utopica organizare a societatii n modul "cel mal rational cu putinta". si totusi intelectualii care apar in cele doua romane nu sunt eroi ideali. Ladima nu e inzestrat cu insusiri exceptionale si nici tefan Gheorghidiu (in subsolul paginii 265 din "Patul lui Procust" aflam ca "sublocotenentul in rezerva tefan Gheorghidiu si-a gasit pedeapsa in fundul ocnei" (...) pentru ca "a tradat aceasta armata"). Prin formulele de nnoirea romanului prin care acesta a depasit proza traditionala, opera lui Camil Petrescu se vadeste a fi una caracterizata prin aspiratia spre autenticitate..Aceasta tendinta confera prozei, in general, si romanului, in special, o succesiune neintrerupta de momente autentice de simtire. Prin el geniul national aduce o contributie distincta la tezaurul de valori al culturii universale. Opera sa perfect sincronizata cu valorile universale de gandire si arta ale timpului sau se revendica in egala masura si in primul rand de la traditiile culturii nationale, pe care le dezvolta in chip creator. Ultima noapte de dragoste,ntia noapte de rzboi Romanul este o "proza superioara" (G. Calinescu) in care autorul analizeaza cu o extraordinara acuitate "amalgamul" intrebarilor far raspuns pe care si le pune un tanar intelectual in legatur cu dragostea si cu razboiul; este un jurnal patetic ce exprima o drama a inteligentei, nascuta din sete de cunoastere; este un tablou al societatii romanesti din perioada primului razboi mondial. Titlul ar putea sugera pe de o parte cele doua planuri ale romanului, dar si ratacirile" personajului prin "noaptea" incertitudinilor sale, legate de iubirea pentru sotia sa, Ela, pe de alta parte, "noaptea" apocaliptica a razboiului, sfarsita adesea in moarte. , In roman, scriitorul incearca sa raspunda la intrebarea: cum priveste dragostea i cum traieste drama razboiului intelectualul care aspir spre absolut. Dupa marturisirile autorului, romanul a fast scris in forma definitiva in cateva luni, din martie pan n octombrie 193o si publicat in acelasi an. Alcatuit din doua cari in care sunt analizate cele dou experiente (teme) fundamentale: dragostea ("Ultima noapte de dragoste... ") si razboiul ("... ntia noapte de razboi" - care e un ,Jurnal de campanie" sau un jurnal de front), romanul are ca narator la persoana I pe insusi protagonistul su, tefan Gheorghidiu. Este un roman-confesiune in care se realizeaza o descriere monografica a unei iubiri, amintind de Marcel Proust (In cautarea timpului pierdut") si de Stendhal ("Manastirea din Parma", "Rosu si negru"). Romanul este balzacian, prin tema secundara a mostenirii. Tipologia umana se prezinta ca o tipologie a inteligentei. Apar astfel: silueta lui tefan Gheorghidiu - un inadaptat, cautator febril al absolutului; Nae Gheorghidiu - politicianul cinic, veros (necinstit) si egoist, cu aere degajate, ca si Tanase Vasilescu - Lumanararu, spirit ignar (ignorant, incult) dar viclean, genialul profan al afacerilor s.a.; pentru lumea militara reprezentativ este Orisan, cu mintea lui iscoditoare, ambitios si cuceritor s.a. Erosul este privit in roman ca o forma de cunoastere, ca si razboiul, de altfel: "Drama razboiului nu e numai amenintarea continua a morii, macelul, foamea, cat aceasta permanenta verificare sufleteasca, acest continuu conflict al eului tau, care cunoaste altfel ceea ce cunostea intr-un anumit fel"., Iubirea - factor generator de suferinta - mitul creatiei negate, drama revelatiilor lucide ("cata luciditate, atata drama") sunt motive prin care tefan Gheorghidiu, personaj-narator isi construieste confesiunea in care spatiul epic este unul al inadecvarii (cruia i s-ar potrivi metafora "patului procustian" in sensul ca ea e construita numai din teoriile despre iubirea absoluta si tot ceea ce nu se incadreaza in limitele cerute de aceasta se anuleaza). Romanul are dou planuri ale relatarii: unul obiectiv, exterior (cuprinzand povestirea unor

intamplari) si altul subiectiv, interior (a1catuit din analiza profunda si lucida a unor sentimente: gelozia, incertitudinea chinuitoare, durerea unor revelatii, dezamagirea produsa de nepotrivirea dintre ideal si real, neputinta atingerii absolutului, inadaptarea). ' Tehnica de creatie corespunde structurii moderne a romanului: relatarea la persoana I, retrospectiva, analiza psihologica si introspectia. De exemplu, monografia iubirii lui tefan Gheorghidiu pentru Ela este realizata prin retrospectiva si introspectie. Romanul incepe printr-un artificiu de compozitie: actiunea din primul capitol intitulat "La Piatra Craiului, in munte", este posterioara intamplarilor relatate in restul carii: in primavara lui 1916 protagonistul, proaspat concentrat intr-un regiment de infanterie, asista, la popota ofiterilor, la o discutie despre fidelitatea in dragoste. Aceasta ii va trezi in mod acut si dureros toate amintirile legate de cei doi ani si jumatate ai casniciei sale cu Ela: "... pentru mine insa, aceasta concentrate era o lunga deznadejde. De multe ori, seara, la popota, era destul un singur cuvant ca sa trezeasca rascoliri si sa intarate dureri amortite". Discutia de la popota (asemanatoare cu cea relatat de Rebreanu in "Pad urea spanzuratilor", pe tema razboiului si a vinovatiei celor care condamna cu usurinta la moarte) pe tema dragostei si a raspunderilor reciproce, inveninata si plina de alteractii ("Nu cunoasteti nimic din psihologia dragostei (...) Discutati mai bine ceea ce va pricepeti (...) Ma simteam alb, cu tot sufletul in asteptare si linistit ca un cadavru" - spune cand capitanul Corabu sarise de la locul lui sa-l bat pe Gheorghidiu pentru insult) teoretizarea iubirii pe care o face in discutia cu Orisan, dup iesirea de la popot (din care aflam ca "iubirea e mai curnd un proces de autosugestie. Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei'\ si "ca acei care se iubesc au drept de viata. si de moarte, unul asupra celuilalt"), ne introduce in problematica romanului. Eroul narator, cautiindu-si parca o "verificare si o identificare a eului" sau face o.incursiune in realitatea trecuta prin filtrul memoriei. Astfel aflam ca fiind student la fIlozofie, tefan Gheorghidiu se casatorise cu o colega de facultate, Ela, eu care traieste la inceput o dragoste autentica, de desavrite impliniri. o mostenire neasteptata schimba total situatia materiala a tinerei familii, antrenand-o intr-o viata mondena care, spre surprinderea eroului, o atrage tot mai mult pe soia sa. O dat cu aceasta schimbare in veniturile familiei apar banuielile de infidelitate care se vor accentua, facandu-l pe tefan Gheorghidiu sa traiasca drama constatarii ca si-a cladit existenta si si-a intemeiat principiile pe un ideal ce i se vadeste irealizabil: iubirea absolut. Razboiul (vezi partea a II-a) izbucneste in momentul in care dup doua despariri si impacari succesive cu soia sa, eroul este chinuit pana la desfiintarea propriei personaliti de dorinta unei certitudini. Experienta razboiului punandu-l n contact cu tragedia colectiva l determina sa-si priveasca din alt perspectiva drama erotica: "m gndesc halucinant ca as fi putut ucide pentru femeia asta... ca as fi fost inchis din cauza ei, pentru crima". Marile intrebari ale tnrului isi gasesc raspunsul abia la sfarsitul Prii a II-a, cand, sosind acasa intr-o permisie, tefan primeste (printr-o scrisoarea anonima) confirmarea vechilor lui banuieli. Acum, dup ce a strabatut doua cercuri ale Infernului sau (penitenta absolutului intrezrit dar neatins si moartea, ca eveniment cotidian) devine un alt om. Inimaginabila inainte de razboi, linistea cu care se desparte de Ela marcheaza ruptura de un intreg trecut, de o nereusita experienta existential. Acasa, langa Ela (dupa ce fusese ranit si spitalizat), simte o instrainare definitiva si gandeste detasat: "sunt obosit, mi-e indiferent chiar daca e nevinovat". Drama iubirii este acum intrat definitiv in umbra. Despartirea e totala, lsandu-i absolut tot ce era in casa, "de la obiectele de pret, la cari... de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul". Romancier, prin excelen citadin, ce aduce in literatura romana tipul intelectualului lucid care gandeste si se framanta, observa, ana1izeaza si judeca tot ceea ce-i afecteaza direct sau indirect principiile si existenta: "cata luciditate, atata constiinta, ct constiinta, atata pasiune si, deci, atata drama". Daca prima parte a romanului pare integrat in fictiune (scriitorul nu era casatorit la data scrierii romanului), partea a doua, insa, se a1catuieste dintr-o experient de via trait direct si consemnata in jurnalul de campanie al autorului (din ale crui pagini sunt reproduse fragmente). Astfel, in subsolul crii: in capitolul ntmplri pe apa Oltului" sunt relatate evenimente de pe frontul de la Krihalma de pe Olt,cum ar fi victoria romnilor care au distrus "plcul unei mitraliere" cu "un obuz tras de nu stiu care dintre noi .. Sunt pur si simplu uluit de aceasta precizie" sau, prezentate in subsol: "De altminteri cat timp am luptat cu ungurii, tirul artileriei noastre a fast inexplicabil de precis, cu efecte inspaimantatoare. Am fi putut merge pana la Budapesta in mar obisnuit". Capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu" care poate fi socotit momentul culminant al razboiului, cuprinde de asemenea, intr-o "nota autorului" observatia ca in faa batalionului romanesc sunt "vreo trei sute si ceva" de soldati care stau ca niste soldati de plumb "inainte de

a trimite iadul pe pamant prin dezlantuirea obuzelor. Romanul reproduce date din jurnalul de campanie: "Niciodat nu mi-am putut lmuri purtarea inamicului in aceast zi. Daca e cineva care ar putea da vreo explicatie, iat, i precizez ziua ntmplrii: 17/3o septembrie 1916, in faa satului Ssu (Szaszhos)". Scris in intregime la persoana nti, romanul devine un lung monolog liric in care eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre certitudine si incertitudine in planul erotic si simtindu-si in fiecare clipa si la tot pasul viata amenintata. In confesiunea sa, eroul traieste doua realitiiti: a timpului cronologic (scene din viata social-politica si economica a Romaniei din timpul primului razboi mondial si razboiul propriu-zis, frontul) si realitatea timpului psihologic cu trairile interioare trecute si revelate (persistenta, datorita reflexiei..., stralucire, scanteiere). Toate converg catre o constiinta unica, unde sunt analizate pentru gasirea de certitudini, a adevarului. Intrarea in nararea primei experiente de cunoastere - iubirea traita sub semnul incertitudinii - se face direct (semnaland drumul zbuciumat al cautarii adevarului, al clarificarii interioare): "Eram insurat de doi ani si jumtate cu o colega de la facultate si banuiam ca ma insala". Daca la inceputul casniciei armonia dintre sot si soie parea perfecta, iar, in momentele de exaltare erotica, tefan Gheorghidiu recunoaste ca "femeia aceasta ncepuse sa-mi fie scumpa tocmai prin bucuria pe care eu i-a dadeam, facandu-ma sa cunosc astfel placerea neasemanata de a fi dorit si de a fi eu insumi cauza de voluptate" facea iubirea lor sa infloreasca fara seaman, "cum infloresc salbatic, in luna mai, nimfele lujerilor de Crin", dup mostenirea unei pri din averea lui Tache, tot ceea ce era neinsemnat, in afara preocuparilor tanarului filozof (luxul, petrecerile), devine pentru Ela, sotia lui, interes deosebit, contrazicand idealul de feminitate al acestuia: "As fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare" (era vorba de bani). Acum, Ela "isi descoperise, in angrenajul de lux, posibilitati noi . . ". Se simte stanjenita de neatentia sotului in imbracaminte, iar sotul simte ca femeia lui se instraineaza de el, ca nu mai poate sa spuna:' "Simteam ca femeia aceasta era a mea un exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem la inceputul lumii, peste toate devenirile, amandoi, si aveam sa pierim la fel amandoi". Acum reactiile Elei in probleme pragmatice 1 contrariaza: "A veam impresia ca ntmplarea cu mostenirea trezise in femeia mea porniri ce dormitau lent, din stramosi in ea". Prin intermediul unchiului su, Nae Gheorghidiu, si asociatului acestuia, Tanase VasilescuLumanararu ("om de douazeci de ori milionar in aur, nu stia carte, nu stia dect sa semneze... ca boala la ochi era numai un truc ca sa ascunda aceasta infirmitate intelectuala"), intra in lumea afacerilor veroase de care se desparte dezgustat atunci cand simte ca-si pierde nu numai banii, dar si respectul pentru sine. Societatea pe care o detesta tefan Gheorghidiu este cea in care "viata e infinit mai usoara pentru mediocri ca si pentru canalii, e neinchipuit de grea pentru oamenii de merit si pentru cei care vor sa ramana cinstiti, dect oriunde in lume". Aceasta societate aminteste de lumea lui Balzac. Este o lume in care tefan Gheorghidiu se simte un intrus, pentru ca nimic din acea lume nu corespunde firii lui oneste, pasionate de frumos, de bine, de adevar. Nici in iubire si nici in planul social eroul nu gaseste un punct de comunicare durabil. El traieste dureros singuratatea omului superior, constient ca ,,o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie". El traieste doar n lumea ideilor pure si cand descoper faptul ca ideile lui nu-si gasesc tiparul clar n formele lumii reale intra intr-un univers al morii. In partea a II-a scriitorul urmareste reactia intelectualului care traieste oroarea clipei unui condamnat la moarte. Faptele din care se constituie imaginea razboiului sunt transmise cu o precizie calendaristica dintr-un jumal de front al autorului insusi. Discursurile demagogice din parlament cu privire la pregatirea pentru razboi sunt notate sarcastic: "Despre Valea fortificata a Prahovei (care, in realitate, erau doar "niste gropi cat cele pe care le fac, jucandu-se, copiii in nisip" si pe care "zece porci tiganesti, cu boturi puternice, ar fi rmat intr-o jumatate . de zi, toate ntariturile") vorbea. cu respect toata ara: parlamentul, partidele politice si presa. Nici instructia militara a ostasilor nu era departe de jocurile copiilor din mahalaua Oborului, "cand ne impream in 'romani si turci si navaleam unii intr-altii". Haos, mizerie, trig, marsuri nentrerupte, fra nici o finalitate, o invalmaseala gigantic, mori presarai pretutindeni - acesta .este frontul, "durabila halucinatie de foc si trasnete". Pentru tefan Gheorghidiu, frontul este o experienta inedita de la care n-ar fi conceput sa lipseasca: "Orgoliului meu i se pune acum de altfel si o alta problema. Nu pot sa dezertez caci, mai ales, n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva, ca aceea pe care o voi face, de la care sa lipsesc, mai exact, sa lipseasca ea din intregul meu sufletesc. Ar avea fa de mine, cei care au fost acolo o superioritate, care mi se pare inacceptabila (...) Cu un eu limitat, in infinitullumii, nici un punct de vedere... nu mai era po sibil si deci nici o putinta de realizare sufleteasca". .

In razboi viata oamenilor sta sub semnul hazardului si animalitatii, al dorintei de supravietuire. Imagini de apocalips se succed ca intr-un film de' groaza: ,,soseaua crapa in explozii cumplite", ,,suieraturile groaznice au ceva de sarpe de fier", "nervii plesnesc, pamfu1tul si cerul se despica, totul e ridicat la dimensiuni cosmice (. ..) e ca la inceputul lumii". Ecoul lor da reactii animalice:, "cdem cu suflete rupte, in genunchi, apoi alergam, coboram speriati", oamenii se strng ngroziti unii in altii", "nu mai e nimie omenesc in noi" - spune tefan care acum trieste intens aceleasi sentimente - panica, frica, lasitatea, groaza -'- cu ale camarazilor sai. Un ostas a vazut cum un obuz i-a retezat capul lui Amariei: ".. .si fugea, asa fara cap.. .". Problema intelectualului este, de fapt, drama constientizarii (a drumului spre constiinta de sine), a incompatibilitatii dintre realitatea sociala si idealurile individuale, aducand in actualitate anticul dicton al lui Socrate: "Cunoaste-te pe tine insuti" care la Camil Petrescu devine "In afara de constiinta, totul e bestialitate". De aceea toate experientele esentiale sunt etape ale drumului spre interior al autorului, iar episoadele sunt alese in functie de problema interioara a lui tefan Gheorghidiu - alter egoul autorului. EI simuleaza si disimuleaza spre a-si dovedi superioritatea. Dupa episodul de la Odobesti o indeparteaza pe Ela si joaca rolul indiferentului. La, hipodrom face curte unei doamne din fata Elei, desi este mereu in cautarea ei. Evenimentele sunt pretexte pentru a analiza categoriile interioare ale eroului: motivatii, optiuni, hotarri, aspiratii, concepte, reprezentari, simboluri, raporturi, marcand deplasarea lui de la o personalitate construita pe categorii ale subconstientului: afecte, tendinte, refiexe, senzatii la categorii morale si volitive. Iubirea devine in acest context un moment al drumului spre interior si d, prin sublimare, structurarea modelului noetic (moral) ca: armonia, echilibrul, constiinta de sine, reprezentari noi ale Elei, ale razboiului fiind alte reprezentari ale ideilor de iubire pur, de razboi interior si exterior, de catharsis (purificator al artei de a-l elibera pe om de pasiunile josnice) si de mimesis ("arta e imitarea realului") prin simularea indiferentei. Pentru el iubirea pur se interfereaza cu razboiul interior: "Pentru mine dragostea aceasta era o lupta neintrerupt, in care eram vesnic de veghe, cu toate simturile la panda, gata sa previn orice perico!." Drama personajului tefan Gheorghidiu sta sub semnul a dou metafore: cea a patului procustian si cea a jocului ielelor. Mitul celebrului talhar Procust (ademenind calatorii pe drumul dintre Atena si Megara, le oferea casa spre gazduire si i cu1ca intr-un anumit pat, ,lungindu-i" si "scurtandu-i" dupa dimensiunile acestuia) are aici semnificatia unui spatiu al inadecvarii, autorul aplica acest mit conditiei existentiale a omului superior - intelectual care a cunoscut Ideea si va fi pedepsit, asemenea tanarului care vede noaptea ielele dansand (tefan Gheorghidiu; Ladima din "Patullui Procust", Gelu Ruscaru - "Jocul ielelor", Andrei Pietraru - "Suflete tari" Toi acestia au incercat zadarnic o conciliere a idealului cu realul). Privita retrospectiv, cu acuitatea omului lucid, iubirea pentru sotia sa, Ela, este retraita in etapele ei semnificative si considerate un factor generator de suferinta: "...banuiam ca ma inseala. Din cauza asta, nici nu puteam sa-mi dau examenele la vreme (. ..) Era o suferinta de neinchipuit care se hranea din propria ei substanta". Pentru tanarul student dragostea constituia un motiv, dar si un mijloc de re-creare a fiintei iubite dup liniile unui ideal propriu: Ela participa la cursurile si seminariile lui - "serioasa si cuminte" - ii rasfoieste - cu gravitate - carile de filozofie si este initiata in "Critica ratiunii pure" a lui Kant, intr-o incercare de modelare a felului ei de a gandi, dusa pn la comuniunea spirituala a partenerilor in dragoste. Incetul cu incetul, tefan Gheorghidiu reface mitul lui Pygmalion, sculptorul care s-a indragostit de statuia Galateei pe care el insusi o facuse. De aici incepe drama lui tefan: mai tarziu, pe masur ce iubirea se spulbera, tanarul va tri suferinta creatorului caruia ii este negata capacitatea de a zamisli. Prin extensie, omul cu constiinta. fiind creatorul lumii ca reprezentare, are libertatea de a-si alege o alta constiinta pe care o considera egala cu a lui; ori, de data aceasta, alegerea fiind gresita, libertatea interioara i fusese contrazisa. tefan Gheorghidiu - e un fel de Adam care si-a faurit propria femeie ideala rupand-o din propriul sufiet dar care constata ca s-a inselat: "Ma cuprindea o nesfarsita tristete vazand ca nici femeia asta, pe care o credeam aproape suflet din sufletul meu, nu intelegea ca poti sa lupti cu indarjire pentru triumful unei idei, dar in acelasi timp sa-ti fie sil sa te frmni pentru o sum, fie ea orict de mare... ". Al doilea momentde dezamagire provocata de neconcordanta dintre ideal si real l constituie excursia la Odobesti, cand tanarul trece printr-o atroce suferinta din cauza permanentei prezente a lui Grigoriade in apropierea sotiei lui. Dincolo de orgoliu si gelozie, drama nepotrivirii este accentuata de conceptia ca fiecarui barbat i este destinata o femeie, inca de la inceputul lumii. In aceasta acceptie,

despririi devine insasi negarea unui dat existential, imposibilitate de a reconstitui, in etemitate, unitatea initiala dintre soti. "Patul procustian" al dragostei se va concretiza in "noaptea" intrebarilor fara raspuns si a concluziei despre imposibilitatea de a tri in lipsa femeii iubite: "Era o realitate care nu-mi incapea n simturi, casa era goala, ca un mormant gol, fr nevasta mea. S-a facut in mine un pustiu imens, un nucleu de dureri", "A vem in faa noastr un Des Grieux, care, inselat, parasit, nu poate tri far o Manon" (G. Calinescu).Privit,la inceput, ca o experienta necesar (nu m-as fi putut realiza - si am incercat-o dect ntr-o dragoste absoluta. M-am inselat o data, as mai putea nc ncerca, din nou, de aceea nu vreau sa fiu sczut, de la nceput chiar, fata de femei, prin nici o lipsa in organismul sufletesc").Rzboiul l pune pe tefan Gheorghidiu fa in fa cu un alt absolut: moartea, care devine un dureros mijloc de cunoastere "...ca numai acolo, in faa morii si a cerului inalt poti cunoaste oamenii". Perspectiva personajului narator tefan Gheorghidiu se apropie mult de punctul de vedere al lui Fabrice del Dongo din ..Manastirea din Parma", de Stendhal si de al lui Pierre Bezuhov, eroul din "Razboi si pace" (L. Tolstoi). Acestia, ca i eroul lui Camil Petrescu, pierduti in valmasagul luptei nu au nici o viziune de ansamblu, nestiind n ce zona a bataliei se afla, cine detine superioritatea oricrei armate i aparin militarii pe care ii vad. Perspectiva asupra rizboiului e redusa la experienta directa a unui comandant de pluton care nu are viziunea unor mari operatii strategice, dar are, in schimb, simturi exacerbate prin care inregistreaza fenomenul ca pe un cataclism universal. (..Durabila halucinatie de foc si de trasnete", "nervii plesnesc", ".. cci plesnesc in detunaturi metalice, care sunt ca niste rupturi deasupra omenescului, racnetul din rarunchi al intregului fier din univers", "oamenii...cu ochii scosi din orbite, albi de groaza cauta adapost; ..suntem asa, sub cerul vast si pmantul nu vrea sa ne primeasca. Trznete vin mereu in noi. (. . .) Explozii se succed organizat. Unele se aud, la cativa pai, altele in mine (. ..) Creierul mi s-a zemuit, nervii de atata incordare parca s-au rupt ca niste sfori putrede". si la acestea se adauga ,.frigul care ne amoreste", ..e un frig care ajunge pana la oase" si "e o ploaie deznadajduita si inghetata de toamna".) Peisaj straniu si ostil, fetele palide, oamenii ingroziti - toate au dimensiuni alungite, cu un numitor comun, tragedie cosmica, apocaliptica. Imagini terifiante, mutarea vietii pe alte coordonate, pe fundalul unui timp suspendat, incremenit ca eternitatea si un spatiu rascolit de obuze pentru ca "pamantul lui Dumnezeu s-i acopere si pe vii si pe mori". Experienta rzboiului intregeste, cu valoare de adevar artistic, personalitatea eroului care, pus in faa tragediei colective, dobandeste cu adevarat dimensiuni de erou romanesc, Dou experienta echilibrand si relativizand drama erotica. Experienta razboiului este una dintre formele raportarii individului la univers, caci rzboiul e un fenomen cosmic, un cataclism fara responsabilitate nominalizata. Pentru tefan Gheorghidiu, si pentru orice intelectual, rzboiul poate deveni atunci mijlocul trairii absolute, n sens concret omul fiind redus la un numar de reactii elementare: ..mi-e frig si mi-e frica..." care formeaza samburele primitiv, reductia esentei umane: "Nu mai e nimic omenesc in noi". Romanul e povestea unei iubiri situate sub semnul geloziei si care se epuizeaza in cadrul experientei traite de naratorul-personaj in circumstantele primului rzboi mondial. Povestea nu e numai a incercarii de salvare sau de restabilire a iubirii - fapt imposibil - ci o incercare de definire a propriei personalitati, care-l pune pe individ in dezacord cu intreaga lume. lnadaptabilitatea lui tefan Gheorghidiu are trei cauze care-l definesc ca erou intelectual: conflictul individului cu el insusi, cu ceilalti si cu universul. Existenta e un paradox, o contradictie ai carei termeni sunt ratiunea si pasiunea, afectul si intelectul, aflate intr-o continua lupta dialectica. Cei doi indragostiti nu pot fi multa vreme un cuplu intrucat reprezinta caractere opuse, situate extrem in planul intelectului, afectelor, moralei. Conflictului dintre sexe (vezi misoginismul scriitorului pus pe seama personajului-narator) i se adauga conflictul social la nivel macrocosmic in care microstructura afectiva este integrata. Se remarca o tensiune proprie individului, una a individului integral in societate (vezi propunerea lui Nae Gheorghidiu de a o angaja in afaceri pe Ela). ..Eroul lui Camil Petrescu este un psiholog al dragostei - luciditatea si precizia analizei lui se inrudesc cu a marilor moralisti. (...) Prins intre oglinzile paralele (vezi capitolul V din partea intai) ale confruntarilor, sufletul acesta se opereaza la rece, cu singurul anesteziant al introspectivei". (Perpessicius)