Legenda lui Nala și Damayanti - Femeia solară

Botezatu Alexandra Floriana

Specializare: Engleză-română

Legenda lui Nala și Damayanti scrisă de Mahabharata spune povestea a

doi îndrăgostiți a căror iubire primează în fața tuturor greutăților și ghinionul
întâlnit. Nala este fiu de rege, un tânăr chipeș, puternic, dibaci în mânuirea
arcului și supunerea de armăsari, iar Damayanti, o frumoasă fată de care Nala de
îndrăgostește înainte de a o vedea. Aflând de dragostea lui pentru ea, Damayanti
organizează o sărbătoare în cadrul căreia să își poată aleagă sortitul. Patru zei
vor fi interesați în a lua-o de soție: Indra, zeul zeilor, Agni, zeul focului, Varuna,
zeul apelor, și Yana, zeul morților. Când vede că Damayanti are ochi doar
pentru Nala, demonul Kali reușește să distrugă viața confortabilă de dinainte al
lui Nala și să îl scape de toate avuțiile sale, însă flacăra iubirii lui Damayanti nu
este stinsă de suflul acestuia. Când Kali îl desparte cu forța pe Nala de
Damayanti, aceasta refuză să creadă că soțul ei ar facea așa ceva în mod
voluntar, și pleacă în căutarea lui. Nici măcar o diferită înfățișare nu o oprește pe
Damayanti din a-l recunoaște, iar cei doi îndrăgostiți se întorc unul la celălalt
într-un final tandru, în care dragostea prevalează.
Legenda lor este o operă care are în centrul ei iubirea, reprezentată ca
forță în jurul căreia gravitează personajele titulare, și care iese învingătoare în
fața oricărei poveri.
Tema erosului este prezentă, de asemenea, și în "Femeia solară", de
Alexandru Ecovoiu.
"Femeia solară" propune femeia ideală, așa cum înfățișează sugestiv și
titlul: O ființă pură, perfectă, cea la care aspiră orice om, și însăși o întruchipare
a unei superbități de-a dreptul divine. Femeia "solară" este sursa luminii din
viața protagonistului fără de care acesta ar rămâne în întuneric. Pentru
personajul central, femeia solară este însăși idealitatea vieții, iar în opoziție cu ea
este așezată o altă femeie: Femeia cu părul roșu. Femeia cu părul roșu este cea
reală, dar totodată cea imperfectă și incomparabilă cu adevăratul ideal feminin
care este Sybille. Naratorul trasează diferențele dintre cele două în culori
tranșante: "Sybille era ceva astral; va desparetea necuprinsul; Femeia cu părul
rosu era replica ei pamânteana: fuma, bea vodca, înjura si chiar mințea, când îi
venea bine. În povestirea ta."
 Relația dintre personajul central și Femeia cu părul roșu, spre deosebire de
Nala și Damayanti, este pervertită de iluzia în care trăiește acesta și căutarea sa a
idealului feminin, căutare care până și naratorul recunoaște că este zadarnică:
"Poți sa alegi finalul pe care îl dorești, nu îți va folosi la nimic." Tema erosului
prin prisma căreia sunt alcătuite aceste două personaje, capătă altfel o nuanță
negativă. Iubirea dintre cei doi nu poate cunoaște niciodată plenitudine, iar opera
devine, prin urmare, un joc erotic, din care nu poate ieși niciun învingător.
Predilecția bărbatului pentru Sybille este de-a dreptul obsesivă, și îl împiedică
din a vedea realitatea din fața sa. Fiindcă ea nu poate concura cu femeia solară,
ființă transcendentă, a cărei perfecțiune îi este inerentă, Femeia cu părul roșu
este continuu bântuită de insecuritate, știind că nu se va putea ridica niciodată la
nivelul ei: "Ea știe de Femeia solara si se teme. I-ai vorbit despre himera ta si nu
a râs; mereu îți spune sa-i povestești despre ea." Îngrijorarea ei înrăutățește
situația în care se află și hrănește focul pe care vrea sa îl stingă, așa că se poate
spune chiar că iubirea lor, spre deosebire de iubirea dintre Nala și Damayanti,
este sortită eșecului, și atrofierii complete. Pentru el, cea care privează va fi
mereu femeia solară, chiar dacă ea este o iluzie pe care el o vede ca pe o
idealitate: "Pentru ca niciodată nu vei înțelege ca tocmai Femeia cu părul roșu a
fost femeia ta solară..."
O altă interesantă diferență dintre cele două texte este reprezentată de
includerea mitului androginului, tipologie care definește aparența Femeii cu
părul roșu. Spre deosebire de Damayanti, care este iubita tipică oricărui basm,
care reprezintă feminitatea întruchipată,  Femeia cu părul roșu se află undeva la
răscrucea dintre feminitate și masculinitate. Ea este femeia atipică. Comform
textului, naratorul o descrie în următorul fel: "Trebuia să o facă, fiindca între voi
se ivise Femeia cu parul rosu; cu părul roșu și cu sânii mici, mici, de pubera, cu
umeri largi; cu degetele lungi și subțiri, terminate cu unghii arcuite, ca niște
gheare". Înfățișarea ei fizică se dovedește a juca un rol în preferința celui iubit
pentru Sybille și puternicul complex de inferioritate care domină gândurile
Femeii cu părul roșu. Pentru că Femeia cu părul roșu este atipică și deloc ideală,
Sybille strălucește mult mai mult în ochii bărbatului în calitatea ei de femeie
solară, și este condamnat la ignorarea realului. Se pierde în idealuri mărețe la
care nu va putea ajunge niciodată, și ignoră ceea ce e chiar în fața lui. Dincolo
de aparența ei, Femeia cu părul roșu nu este o femeie ideală: are reacții sincere,
sentimente sincere de care ar vrea să scape, precum gelozia, sau îngrijorarea.
Însă și iubirea ei este la fel de sinceră. Din păcate, protagonistul este destinat ca
veșnic că rămână în propriile iluzii, și Femeia cu părul roșu să sufere ca urmare
a acestui fapt.
În concluzie, fragmentul Nala și Damayanti și "Femeia solară" propun
două conflicte erotice captivante, dar extrem de diferite atât în abordarea unei
teme comune, cât și în construcția personajelor.