Casa lui Asterion - Grădina potecilor ce se bifurcă

Botezatu Alexandra Floriana

Specializare: Engleză-română

"Grădina potecilor ce se bifurcă" este o scurtă povestire de Jorge Luis

Borges. Povestea îl are ca protagonist pe Yu Tsun, un profesor angajat ca spion
al armatei germane, autorul  ilustrând o tehnică narativă înșelătoare.
Borges se folosește de pagini lipsă și de labirinturi complexe. Ne dăm
seama în timpul lecturii de faptul că Tsun se află într-un labirint care îl
împiedică din a-și finaliza misiunea, cea de a informa armata germană locația
artileriei britanice. Tsun este pus față în față cu trecutul său și devine victima
unui alt labirint, din care nu poate să scape înainte de a-l ucide pe Stephen
Albert. Între cei doi există o conexiune aparte, întrucât Stephen Albert îl
studiază pe strămoșul lui Tsun. Folosindu-se de intertextualitate, de modelarea
sensului unui text de către un alt text, Borges închide cititorul însuși într-un
labirint, în cadrul căruia el caută în permanență sensul ascuns al operei. Borges
se folosește atât de labirinturi literare cât și de labirinturi metaforice în operele
sale, opere care devin labirinturi în sine. El subliniază ideea că orice poveste
permite diferite posibilități de încheiere, și protagonistul alege una: de aceea,
concluzia logică a individului ar fi că toate celelalte se spulberă. Albert
precizează, totuși, că: "În toate ficțiunile, ori de câte ori un om se întâlnește cu
diverse soluții, alege una și le elimină pe celelalte; în cea a lui Ts'ui Pên, aproape
de nepătruns, le alege - în același timp - pe toate. Creează diferite viitoruri,
diferite timpuri, care se înmulțesc, de asemenea, și de bifurcă."
Autorul, folosindu-se de multiplele labirinturi ascunse și de intertextualitate,
naște confuzie în momentul citirii operelor, și îndeamnă cititorul la o reluare
detaliată a textului pentru înțelegerea deplină a conexiunilor dintre personaje.
Misterul, paradoxul și complexitatea narativă devin astfel elemente luxuriante
ale textelor sale.
În "Casa lui Asterion", Borges se folosește de mitul grecesc al
minotaurului pentru a ilustra tema izolării în cel mai existențial sens care
plasează responsabilitatea pentru existența și alegerile unui individ pe el însuși.
În această poveste scurtă, autorul nu descrie minotaurul ca un monstru, ci ca o
ființă cu caracteristici umane, izolată de ceilalți oameni prin intermediul
labirintului personal, frica lor de minotaur, și propria sa percepție asupra
statutului său social. Borges oferă o perspectivă cubistă labirintului creat în
"Casa lui Asterion", labirintul fiind fie o casă primitoare, întreaga lume a
minotaurului, fie o închisoare, o capcană a morții. Vocea minotaurului este un
monolog interior dinaintea morții sale. Monologul se transformă la final într-o
narațiune la persoana a III-ea, moment în care este descrisă reacția lui Tezeu
odată ce minotaurul își acceptă moartea și se lasă pradă destinului.
Asterion, în singurătatea sa, își construiește o identitate bazată strict pe
cunoștințele sale limitate cu privire la lumea fizică, și pe visele și viziunile sale.
Deoarece nu citește și își petrece zilele și nopțile părăsit de orice fel de
companie, Asterion nu își poate crea niciun concept legat de lumea din afara
labirintului său, sau de persoana care l-a creat. El se compara cu soarele: "Totul
există de multe ori, de paisprezece ori, dar sunt două lucruri în lume care par să
existe o singură dată." Asterion concluzionează că: "Poate că eu am creat stelele
și soarele și casa enormă, dar nu-mi mai aduc aminte."
În ceea ce privește caracterizarea personajelor principale, autorul prezintă
rătăcirea interioară a lui Yu Tsun și Asterion.
În "Grădina potecilor ce se bifurcă", și Richard Madden, urmăritorul, dar și Yu
Tsun, urmăritul, primesc misiuni care îi transformă în adversari crunți. Deși
Tsun îl disprețuiește pe Madden, vede în același timp că cei doi sunt similari.
Similaritatea aceasta nu face decât să agraveze sentimentul de neliniște și
descumpănire al lui Tsun. Astfel, protagonistul ilustrează motivul dublului.
Albert spune că: "Timpul se bifurcă la nesfârșit în nenumăratele viitoruri. În
unele din ele sunt dușmanul dumneavoastră." În acest fel, Yu Tsun nu este
confuz doar din cauza misiunii lui și alegerii pe care trebuie să o facă. Confuzia
lui ia naștere din neștiința propriei identități. Rătăcit în labirintul timpului și într-
un labirint al depersonalizării, Yu Tsun este marcat de discuția cu Albert: "Nu
trăim în majoritatea acestor timpuri; în unele trăiți dumneavoastră, dar eu nu; în
altele, eu, nu dumneavoastră; în altele, amândoi. În acesta [...] dumneavoastră ați
ajuns la casa mea; într-altul, când dumneavoastră ați străbătut grădina, m-ați
găsit mort; într-altul, eu spun exact aceste cuvinte, dar sunt o eroare, o fantomă."
În toate aceste posibilități infinite, Tsun ajunge la momentul de față așa
cum zice Albert, Albert este dușmanul lui, și Tsun îl omoară pentru a putea
trimite mesajul codat aliaților săi. Înainte de a face asta însă, meditează asupra
tuturor posibilelor versiuni ale sale și ale lui Albert regăsite pe axa fractală a
timpului, și accentuează originalul motiv pentru înfricoșătoarea sa frământarea:
lui Albert i "s-a părut că umeda grădină care înconjura casa era ticsită de
persoane necunoscute. Aceste persoane erau Albert şi eu."
Asterion aspiră la eliberare, și așteaptă un eliberatorul care să îl ducă într-un loc
"cu mai puține galerii și mai puține uși". În timp ce așteaptă, atât Asterion cât și
Borges caută distracții, minotaurul apelând la galeriile de piatră ale labirintului
său. El nu citește și nici nu are încredere în puterea cuvântului scris, fapt care
creează paralela dintre autor și reprezentarea sa literară. Asterion își ocupă
timpul cu jocuri și viziuni ale nopții, viziuni datorită cărora este capabil de a
percepe natura infinită a lumii și unicitatea sa, care se asemănă cu cea a soarelui.
Perspectiva subiectivă pricinuiește reinventarea lui Asterion, dar și a lumii
din afara labirintului său, oamenii descriși ca fiind lipsiți de culoare, "chipuri
șterse şi palide, ca o mână deschisă". Asterion devine în mintea sa centrul,
partea principală, oamenii sunt "cealaltă parte", iar noi ne dăm seama că
percepția sa despre sine și despre oameni este de fapt eronată. Asterion nu mai
face diferența dintre ceea ce e real și ceea ce e ireal, fapt care face finalul
poveștii cu atât mai șocant. Prin Asterion, Borges ilustrează oamenii care sunt
nevoiți să se auto definească, întrucât duc lipsă de identitate: Asterion este de
fapt "cealaltă parte", întemnițat pentru că este diferit, ascuns de societate, izolat,
și lăsat să perceapă lumea prin propriile modalități, care sunt limitate. Nu poate
să citească, deci nu deține puterea limbii. Tot ceea ce știe se află în limitele
labirintului său, ale casei lui Asterion. Nu are rădăcini, și nu are creator.
Minotaurul tânjește după un salvator: de ce ar tânji, dacă labirintul lui nu e o
închisoare?
În concluzie, ambele texte ale lui Jorge Luis Borges se centrează în jurul
labirintului: labirint în care timpul, trecutul și viitorul se bifurcă și
comprehensiunea propriei ființei nu este atât de facilă precum ar părea.