Sunteți pe pagina 1din 3

http://www.referatele.com/referate/noi/romana/relatia-incipitfinal23111010146.

php

Relatia incipit-final intr-un roman al experientei interbelic: Intamplari in irealitatea


imediata de Max Blecher

Romanul experientei reprezinta o orientare tematica in romanul interbelic, supusa


aceleiasi estetici a autenticitatii ca si romanul psihologic, dar valorificand epic
trairea intensa a unei experiente personale definitorii (iubirea, prietenia, razboiul,
moartea, boala etc.). Trasaturile romanului experientei se suprapun partial cu
trasaturile "romanului corintic", teoretizat de Nicolae Manolescu in Arca lui Noe:
tematica preponderent ontologica; dizolvarea epicului si orientarea catre experiente
cu caracter simbolic; tendinta catre aspatial si atemporal; ordonarea diversa a
intamplarilor, dupa un principiu muzical, ludic sau aleator; conflict inerior ontologic
sau absenta conflictului; personaje simbolice; narator abstract, personaj omniscient
sau lipsit de omniscienta; naratiune la persoana a III-a sau la persoana I,
perspectiva narativa unica sau multipla, preponderent subiectiva.
Max Blecher a fost consacrat in literatura romana de cele doua romane publicate in
perioada interbelica: Intamplari in irealitatea imediata (1936) si Inimi cicatrizate
(1937), scrise in conditii inimaginabile, caci autorul lor era tintuit pe patul de
suferinta de o tuberculoza osoasa. Intamplari in irealitatea imediata deschide alte
orizonturi prozei romanesti interbelice, avand o noutate surprinzatoare, de
problematica si de viziune, receptata de altfel ca atare in presa vremii: "Cartea dlui
Blecher aduce o experienta launtrica, o extrem de acuta sensibilitate si o inteligenta
lucida, stapana pe resorturile unei dureroase singuratati morale. Accentul ei de
confesiune, de sinceritate exceptionala ii confera [] originalitate" (Pompiliu
Constantinescu).
Carte a devenirii, romanul este construit pe tema identitatii si prezinta experienta si
drama existentiala a unui personaj-narator in trecerea de la copilarie la adolescenta,
proces care evolueaza prin descoperirea esentelor ascunse ale lucrurilor,
intamplarilor si oamenilor. Cautand sa descifreze substanta si semnificatiile realitatii
concrete, eroul ajunge la o noua interpretare a acestei realitati: lumea exterioara
exista in modul in care el o percepe, anuland datele comune, banale ale realitatii
obisnuite si transformand-o intr-o "irealitate imediata", fantastica si halucinanta,
ilogica si absurda.

Roman de mici dimensiuni scris la persoana I, Intamplari in irealitatea imediata este


structurat in cateva secvente narative fara titlu, delimitate de continutul lor si de
spatii albe: 1) criza instrainarii de sine; 2) experienta repetata a "spatiilor

blestemate" din copilarie; 3-4) primele experiente erotice; 5-6) cinematograful,


panopticumul si balciul; 7-11) casa Weber; 12) casa bunicului; 13) alte spatii
fascinante: atelierul de sculptura si teatrul de varieteu; 14) maidanul din afara
orasului, "experienta noroiului"; 15) tentativa de sinucidere; 16) epilog - realitatea
ca irealitate. Intre aceste secvente nu mai apare continuitatea epica obisnuita.
Structura narativa este dublata pana la estomparea ei de o structura muzicala, in
cazul careia nu intamplarea este determinanta, ci o tema, reluata insistent:
instrainarea de sine, lumea ca artificiu, absurdul existentei, initierea erotica, familia,
moartea, spatiul citadin etc.
Incipitul, prima unitate a textului epic, de dimensiuni variabile, are o importanta
covarsitoare in receptarea unei carti, data fiind pozitia lui strategica, de granita intre
universul real si cel fictional. In romanul lui Max Blecher, incipitul afirma tema
fundamentala a identitatii: "Cand privesc mult timp un punct fix pe perete mi se
intampla cateodata sa nu mai stiu nici cine sunt, nici unde ma aflu. Simt atunci lipsa
identitatii mele de departe ca si cum as fi devenit, o clipa, o persoana cu totul
straina. Acest personagiu abstract si persoana mea reala imi disputa convingerea cu
cu forte egale."

Instrainarea de sine se leaga de viziunea halucinanta asupra lumii exterioare,


asemanatoare cu aceea a picturilor lui Salvador Dali, artist pentru care Blecher isi
marturisea admiratia intr-o scrisoare catre Sasa Pana. Realitatea cotidiana isi pierde
consistenta, iar "personagiul abstract" oscileaza intre real si ireal, intre banal si
fantastic, intre veghe si vis, intre normal si ilogic, fiindca, in fond, fantasticul nu este
decat punctul ultim al unei atentii si luciditati acute. Astfel, eu narant simte cum
materia bruta si infinitele ei forme il tin prizonier. Isi imagineaza, drept antidot,
lantul tuturor umbrelor de pe pamant, "ciudata si fantastica lume cenusie ce
doarme la picioarele vietii", sau spatiul fascinant al cavernelor, pe care le inchipuie
ca fiind materiale, in timp ce actualele reliefuri ar deveni viduri de forma identica intr-o astfel de lume, oamenii ar devni niste goluri pure, plutind prin materia calda si
moale a universului plin. I se pare ca personajele de ceara din panopticum sunt
singurul lucru autentic din lume. Gusta euforia scufundarii in noroi sau, altadata,
alearga la Edda sa-i spuna cum s-a metamorfozat intr-un copac, dar privirea ii este
prinsa de un buchet de dalii rosii de pe o etajera, de fapt doar o esarfa Simte cum
aspectul comun al lucrurilor este implacabil impotriva sa: "lumea avea un aspect
comun al ei in mijlocul caruia cazusem ca o eroare [] Toate lucrurile, toti oamenii
erau inchisi in mica si trista lor obligatie de a fi exacti, nimic alta decat exacti".
Personajul narator se zbate pentru a iesi din normalul anchilozat, e obsedat de stari
interioare provocate de disectia realului cotidian, dand frau liber imaginatiei, cu o
extraordinara putere de sugestie si expresivitate. In finalul confesiunii sale, el are
sentimentul profundei irealitati a realitatii, dandu-si seama ca lumea inconjuratoare

este absurda sau, cel putin, o grava mistificare. Ultima frontiera a textului, finalul,
da coerenta universului fictional, reluand datele din incipit. Visul eroului in care se
viseaza dormind, cuprins de un somn "tenace" si greu, la propriu, un somn care ii
"atarna greu de pleoape si de maini", este o metafora a realitatii. Personajul vrea sa
se trezeasca din realitatea-cosmar si sa ajunga in realitatea autentica, in irealitate:
"Ma zbat acum in realitate, tip, implor sa fiu trezit in alta viata, in viata mea
adevarata. Este cert ca e plina zi, ca stiu unde ma aflu si ca traiesc, dar lipseste
ceva in toate astea, asa ca in grozavul meu cosmar. Ma zbat, tip, ma framant. Cine
ma va trezi? In jurul meu realitatea exacta ma trage tot mai jos, incercand sa ma
scufunde".

Fragmentarismul epic (episoade care nu incheaga o actiune) si predilectia pentru


descriere, pentru imaginea statica, fotografica, apropie proza lui Blecher de textul
liric. Perceptia subiectiv-onirica a lumii deplaseaza accentul de la iluzia realitatii,
efect specific romanului in general, la vizionarism. Intimplari in irealitatea imediata
este o carte stranie, care iti lasa un sentiment de teroare a lucrurilor, o carte uneori
stridenta, halucinanta, dar facinanta.