Masterand Florea M.

Alexandru-Ionuț

Masteratul de studii literare

Anul I, Semestrul I

Etică și integritate academică

De ce este lucrarea mea de licență

originală?
Lucrarea mea de licență este intitulată O călătorie în virtualitatea realității:
(i)realitate, (sub)realitate, (supra)realitate și a fost susținută în cadrul sesiunii de vară a
anului 2020. Acest studiu are ca obiectiv principal trasarea unor coordonate tipologice
întâlnite în câteva producții romanești ilustrative pentru conturarea unei poetici specifice
prozei experimentaliste (sintagma îi aparține lui G. Călinescu) din cadrul perioadei interbelice
românești. Romanele care au fost supuse analizei sunt următoarele: cele trei romane ale
autorului romașcan Max Blecher (Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate,
Vizuina luminată), romanul Greața de Jean-Paul Sartre, dar și opera cu trăsături poematice a
lui Constantin Fântâneru, Interior.

Fiecare operă literară menționată surprinde în structura sa o formulă specifică pentru

desemnarea realității. Tocmai de aceea, în cazul acestor romane realitatea obiectuală nu este
una mimetică și rectilinie, fluctuând în funcție de optica pentru care autorul pledează. Vom
observa cu ușurință faptul că în cadrul acestor romane experimentale nu avem parte de o
formulă unanim acceptată a realității. În cadrul studiului întreprins, am perceput această
imagine fluctuantă a realității sub forma unui personaj mut, bine camuflat în structura textelor
primare. Vom putea observa faptul că tăcerea semnificativă a acestui erou aplatizat și lipsit de
participare în ceea ce privește discursul narativ confecționează, de fapt, întreaga intrigă
romanescă. Acest artificiu al autorului de a masca proeminențele unei lumi paralele cu
universul nostru hiperordonat oferă citiorului privilegiul de a chestiona lumea ficțională pe
care acesta o explorează.

Întâmplări în irealitatea imediată, de exemplu, este un roman în care structurile lumii

descrise sunt extrem de instabile, dat fiind faptul că perspectiva narativă a romanului ne
parvine prin intermediul relatărilor unui tânăr bolnav de paludism. Lumea exterioară este
înfățișată printr-o atmosferă fantastică și crepusculară, ceea ce cunoaștem în mod obișnuit
fiind înlocuit de o lume a simbolului și a marilor alegorii. Simplele obiecte casnice au o viață
proprie, particulară, aproape omenească. În timpul crizelor suferite de personajul narator
acestea încep să își părăsească treptat conturul fragil, ca mai apoi să zboare halucinant prin
odaia bolnavului. Ceea ce conferă privitorului acea stare de neliniște acaparatoare constă în
faptul că la scurt timp după tulburarea liniștii cotidiene toate acele obiecte nărăvașe revin la
forma lor inițială, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Această formă potentă de
indeterminare, alături de fragmentarismul structurii discursului narativ și de constanta
predilecție a autorului pentru insolit fac din romanul lui Max Blecher o reală apologie a
irealității, în care normalul percepțional suferă mutații profunde. Pentru o mai largă înțelegere
a acestui tip de proză, romanul Întâmplărilor în irealitatea imediată a fost comparat cu creația
existențialistă a lui Jean-Paul Sartre, romanul Greața, publicat în anul 1938 în Franța.

În cadrul analizei literare a romanului blecherian am elaborat și o serie proprie de

concepte, precum: alterizare, pasivizare a individului sau a lumii, dar și alte pârghii
interpretative care mi-au fost de un real ajutor în demonstrația mea. În cele ce urmează voi
detalia câteva concepte originale pentru o mai bună înțelegere a ansamblului lucrării
elaborate. Conceptul de alterizare se referă la părăsirea propriei corporalități. În romanele lui
Max Blecher, personajul obișnuiește să își privească corpul și maladiile aferente acestuia prin
intermediul distanței, aplicând astfel bolii personale un filtru rece și impersonal. Din actant al
acțiunii romanești, personajul devine observatorul propriei diformități, acesta raportându-se la
sine dintr-o perspectivă originală: el este atât subiectul, cât și obiectul propriei observații.
Propriul corp devine o oglindire a Celuilalt, o mostră descriptivă a alterității: de aceea corpul
naratorului este alterizat.

Un alt concept care merită clarificat este acela de pasivizare. În romanul de debut al
lui Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată, naratorul încearcă cu obstinație să-și
depășească limitele corporale. Această încercare de a înfrânge lumea fiziologiei este clădită pe
temeiul unui cunoașteri extracorporale: naratorul ia cu asalt lumea înconjurătoare, explorează
cinematografe părăsite, diverse instalații insolite (panopticumul figurilor de ceară, de
exemplu), dar și oameni și istorii care pot fi plasate la granița dintre realitate și vis. Epuizarea
sistematică a lumii relevă drama unui ins care încearcă prin orice mijloc să-și recapete
integritatea ontologică. Astfel că, personajul blecherian nu se lasă pasivizat de lumea în care
este obligat să viețuiască, ci încearcă să i se sustragă, ba mai mult, încearcă chiar să o distrugă
prin orice modalitate. Așadar, acest concept de pasivizare vizează procesul prin care
personajul narator își modelează lumea psihofizică în care trăiește.

În cea de-a doua parte a lucrării mele de licență mi-am oprit atenția asupra romanului
lui Constantin Fântâneru, Interior. Dacă pentru naratorul lui Max Blecher realitatea era pusă
în în lumină prin mecanismele artificialității, pentru Călin Adam, personajul principal din
acest roman, lumea se dovedește a fi violentă, dură și, într-o oarecare măsură, imposibil de
conciliat cu individul. Personajul lui C. Fântâneru este un inadaptat psihic și fizic, plasat într-o
lume lipsită de semantică, guvernată de bătrâni lipsiți de fantezie și de ființe veșnic autoritare.
Naratorul are impresia că este subreal, că trăiește dematerializat și fantast. Relațiile sale cu
lumea socială sunt șubrede, stând mereu sub zodia temporarului. Așadar, romanul lui
Fântâneru pune în lumină o altă variantă a realității, cunoscută sub numele de subrealitate.

Ultima parte a lucrării cuprinde o amplă analiză a Vizuinii luminate, ultimul roman
publicat de Max Blecher. Importantă acum este explorarea tenebrelor subconștientului,
autopsierea psihică a bolii. Romanul este constituit sub forma unui jurnal de sanatoriu,
aspectul particular al acestei creații literare constând în caracterul oscilant stabilit între
realitatea obișnuită și lumea himerică a dimensiunii onirice. Naratorul privește lumea ca pe o
amplă narațiune a torturii, încercând, asemenea naratorului personaj din Întâmplări în
irealitatea imediată, să ajungă la capătul suferințelor, să pășească pe drumul fericit al
eliberării. Fiind o lume guvernată de himere și multiple spații psihologice incerte, vom
denumi această realitate ipostaziată în cel din urmă roman blecherian suprarealitate.
Suprarealitatea este alcătuită din creații psihice originale, dar care sunt tot la fel de reale ca
reprezentările obișnuite din lumea noastră concretă. Așadar, imaginația este și ea un avatar al
realului, însă aceasta este lipsită de materialitate.

În concluzie, fiecare variantă a realității reprezintă un nucleu semantic tare, capabil să

alcătuiască o anumită viziune romanescă totalizatoare. Ceea ce trebuie remarcat în mod
deosebit este faptul că în romanele moderne nu există o singură formă de realitate, ci o
adevărată constelație de lumi, o sumă impresionantă de perspective care programează, fiecare
în mod individual, un mod de a scrie și de a raționa. Principalele elemente de originalitate
care caracterizează lucrarea mea de licență constau în: 1) elaborarea unor concepte personale,
2) întocmirea unei bibliografii complexe (am folosit texte de teorie literară, cărți de
antropologie, memorii și jurnale ale unor persoane grav bolnave – de pildă, romanul
autobiografic al Soranei Gurian, Povestea unei lupte -, dar și antologii sau texte critice de
specialitate), 3) abordarea comparativă și multidisciplinară a lucrării (romanele blecheriene au
fost comparate cu scrieri biografice sau romanești din cadrul fenomenelor literar-artistice
mondiale: analiza romanului lui Sartre, de exemplu.)