PERSPECTIVA NARATIVA "Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi" CAMIL PETRESCU Constantele comunicarii narative - perspectiva, tipar, focalizare,

narator, personaje - ca premise aplicative de nastere a unei opere epice au fost abordate in chip diferit in functie de epoca si curentul integrator al autorului si operei. Astfel, perioada interbelica va fi o perioada de innoiri ale prozei romanesti. In perioada interbelica proza romaneasca va sta sub imperiul directiilor impuse de Eugen Lovinescu in studiul "Creatie obiectiva", studiu in care acesta avertiza asupra necesitatii sincronizarii literaturii romane cu cea europeana. In virtutea acestui spirit al secolului, criticul considera oportuna renuntarea in proza la problematica de extractie rurala, ceea ce va duce la aparitia romanului ca scriitura elevata, despre si pentru intelectuali. Multi scriitori interbelici se vor orienta catre romanul de analiza, al experientei, subiectiv - care presupune privirea dinauntru a intregului univers - in perioada de culme scriind Hortensia Papadat Bengescu, Liviu Rebreanu si Camil Petrescu. Intre toti se va detasa Camil Petrescu datorita faptului ca el este si teoritician al romanului cu niste concepte bine fixate si documentate si, constientizand necesitatea sincronizarii literaturii cu filosofia si cu toate stiintele, este convins ca scriitorul descrie realitatea propriei constiinte: "Autorul pare a fi [.] un perspectivist: el pare a sti ca ceea ce numim <<adevarat>> este totdeauna produsul unui punct de vedere si ca singura putinta de a ne salva oarecum de relativismul fatal al constiintei este de a inmulti perspectivele in jurul aceluiasi obiect". Camil Petrescu, teoretician al romanului prin studiul "Noua structura si opera lui Marcel Proust" constientizeaza necesitatea sincronizarii literaturii cu filozofia si cu stiinta, fiind convins ca scriitorul descrie realitatea propriei constiinte, actul de creatie fiind un "act de cunoastere, de descoperire si nu de inventie. Cunoastem", spune Camil Petrescu doar "rasfrangandu-ne in noi insine". Viziunea despre lume a scriitorului, articulata personajului narator - Stefan Gheorghidiu este viziunea unui reflexiv cu preocupari filozofice si literare, un weltanchauung reflexiv, accentul cazand pe factorul psihologic, epicul fiind diminuat. Se genereaza astfel o formula epica noua in care teatrul actiunii se deplaseaza dm afara "inauntrul constiintei personajului''- Nicolae Manolescu, prozatorul renuntand la semnificatia evenimentului exterior , idee preluata posibil de la Stendhal. Mutarea vietii romanesti pe alte coordonate da nastere astfel unei proze analitice de factura subiectiva caracterizata de: substantialitate, conceptia conform careia literatura trebuie sa reflecte esenta concreta a vietii: iubirea, gelozia, cunoasterea, dreptatea, adevarul, orgoliul ranit, demnitatea, categorii morale absolute. Noul roman al secolului XX, inclusiv "Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi" vizeaza astfel domenii ale spiritului: iubirea, moartea, boala,

operele structurandu-se pe o pasiune, idee, sentiment, devenind niste monografii ale unor idei,iar personajele, exemplificari ale unor principii, niste constiinte individuale, romancierul insusi vazand romanul ca pe un 'dosar de existenta.' Autenticitatea, o a doua trasatura definitorie a romanului subiectiv al experientei presupune ilustrarea realitatii prin propria constiinta: 'Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea constiintei mele. continutul meu psihologic.' Camil Petrescu detine primatul in literatura romana in acest sens, autenticitatea constituind esenta noului adus prin creatia sa si fiind 'un mod de a trai si de a cunoaste realitatea, de a vedea sensibil lumea' - Nicolae Manolescu, in completul semnificatiilor ei, inlaturand ad-hoc schemele prestabilite. Fiind un roman, specie literara a genului epic in proza de marime substantiala in raport cu celelalte specii inrudite, prin dezvoltarea de regula a unei problematici grave, fiind o naratiune fictiva in care actiunea dominanta, bazata pe evenimente reale, uneori documente, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje, bine individualizate si antrenate de o intriga complexa, "Ultima noapte de drag 515c25f oste, intaia noapte de razboi" a reusit sa genereze in literatura romana o adevarata revolutie a mentalitatii atat in plan estetic, cat si social. Caracterul subiectiv si experiential al acestuia rezida in modul inedit care depaseste cliseele traditionale de abordare a temelor majore: iubirea si razboiul, filtrate permanent prin constiinta personajului, in modul de individualizare din interior a personajului reprezentand intelectualul insetat de experiente definitive cu valoare de absolut si in infrastructura narativa. Problema perspectivei narative, datorita variatelor ei ipostazieri, a suscitat in cadrul teoriei critice nu arareori contradictii, lucru care a dus la imposibilitatea judecarii acesteia intr-un singur mod. Teoreticienii de varf ai domeniului nereusind sa ajunga la un consens, se impune astfel analiza ei din trei puncte de vedere diferite. Dupa Jaap Lintvelt perspectiva narativa este indentificabila cu tiparul narativ, in cazul acestui roman subiectiv ea fiind de tip actorial - conditie sine qua non a acestui tip de roman - deoarece naratorul cunoaste faptele doar prin prisma personajului, al eroului in care este implicat- Stefan Gheorghidiu , el neavand acces decat la ceea ce vede, aude, simte, gandeste acest personaj. Nu cunoaste deznodamantul si nu poate face anticipari, nu poate fi omniscient, decat retrospectiv, dar nu poate fi omniprezent. Acelasi teoretician afirma de altfel ca atunci "cand centrul de orientare nu coincide cu naratorul, dar coincide cu un actor, tipul narativ va fiactorialnaratorul este limitat la extrospectia si introspectia acestui actor - perceptor, astfel incat el nu va putea oferi decat o prezentare externa a celorlalti actori. "Acest lucru, perspectiva narativa identificabila in tiparul narativ actorial este demonstrata in acest roman subiectiv al experientei pe baza unei diegeze construite de un narator intradiegetic, deoarece este implicat in diegeza, uniscient, care nu are acces la intregul univers informational al actorilor, adica al personajelor.

Romanul debuteaza cu prezentarea personajului principal, Stefan Gheorghidiu, ca proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei. Dupa discutia de la popota in care personajul nu reuseste sa obtina o permisie de la comandant, prin memoria involuntara el nareaza faptele retrospectiv, aducand in prezent experienta sa erotica: cum s-a casatorit cu Ela si cum a ajuns sa creada ca ea il insala cu G., cum mosteneste o avere si se implica intr-o afacere din care se va retrage ulterior, ramanand totusi bogat. Reuseste sa obtina permisia, merge la Campulung sa isi vada sotia care il roaga sa treaca niste bani din mostenirea unchiului Tache pe numele ei. Razboiul incepe iar el ajunge ranit intr-un spital din Bucuresti. Se intoarce la Ela, iar in corespondenta primita acasa gaseste o scrisoare care il acrediteaza ca sotia lui il insala. Ii lasa acesteia inainte de divort casele de la Constanta si toate bunurile. Pe parcursul capitolelor afectate razboiului se scoate in evidenta caracterul unic al acestuia aflat in antiteza cu viata mediocra bucuresteana definita printr-o realitate sociala care judeca omul dupa false valori precum avere si ereditate, una economica mediocra si meschina, una familiala in care familia este un paravan al afacerismului si depravarii si una politica, spatiu al unei "comedii umane". Iubirea este prezentata printr-un "flash-back" amplificat, naratorul urmarind in primul rand afirmarea unei conceptii despre aceasta vazuta ca un proces de autosugestie. Pentru Gheorghidiu rememorara acestei povesti, anamneza, devine act catharctic, un act de purificare, un mod de a uita. Fiind un novator in arta romanesca se poate usor observa dublarea perspectivei in cadrul acestei unitati compozitionale a romanului. Capitolele 1 si 6 din "Cartea intai" si toate din "Carteaa doua" sunt contemporane naratiei, prevaland verbele la timpul prezent si viziunea analitica, tema fiind razboiul. Capitolele 2,3,4,5 din "Cartea intai" sunt retrospective naratiei, prevaland verbele la timpul imperfect , un timp al memoriei, al retrospectivei narative, viziunea fiind viziunea obiectiva, tema fiind iubirea. Aceste capitole reactualizeaza povestea de iubire si reprezinta o enclava narativa in cadrul povestirii de razboi. Acest clement i-a indreptatit pe unii critici sa vorbeasca si despre acea trasatura de roman a tiroir (roman cu sertare) sau Rahmenenzarung sau povestire cu rama sau poveste in poveste sau frame- story - rama reprezentand-o razboiul in spatiul caruia este vizualizat eroul initial pentru ca apoi sa fie inserata experienta sa cu Ela, sotia lui, printr-un flash-back amplificat sau analepsa - rememorarea unui eveniment anterior. Coerenta celor doua carti luate independent afirma astfel un oarecare holomorfism al operei. Dupa Gerard Genette si Tzvetan Todorov, perspectiva narativa este identificabila cu focalizarea, respectiv cu viziunea. Modernitatea romanului si caracterul subiectiv-experiential al acestuia se evidentiaza si in cadrul acestei constante narative, deoarece apare dublata : in capitolele afectate prezentarii iubirii dintre el si Ela, ea este zero sau neutra, naratorul stiind mai mult decat orice personaj, Stefan Gheorghidiu narand o poveste revoluta, experienta iubirii, el fiind in cunostinta de cauza asupra tuturor evenimentelor pe care le reactualizeaza prin

scris. Teoreticienii afirma ca in acest tip de focalizare naratorul stie mai mult decat orice personaj si niciun personaj nu poate detine secrete fata de narator. In capitolele afectate povestii de razboi ea este interna, naratorul stiind atat cat personajul implicat in diegeza, cititorul avand perceptia lumii romanesti ca si cum s-ar afla pe umarul lui Stefan Gheorghidiu si in mintea lui. Teoreticienii chiar afirma ca : "Impreuna cu acesta ii vedem pe ceilalti protagonisti, abia cu el vedem evenimentele povestite. Fara indoiala , noi vedem bine ceea ce se intampla in el"Desigur ca privita din acest punct de vedere, perspectiva narativa are un impact deosebit asupra modului de constructie si individualizare a personajelor, cantitatea de informatie detinuta de narator si implicit de personaj rasfrangandu-se indirect asupra acestor doua instante ale comunicarii. Cel mai interesant personaj in acest sens este Stefan Gheorghidiu. Ca instanta narativa, Stefan Gheorghidiu este personajul principal, fiind prezent in toate secventele narative, protagonist, intreaga actiune fiind pusa pe seama sa si personaj narator, prin prisma lui fiind narate evenimentele. Este un "narator implicat dramatizat" si un "romancier virtual" asa cum este statutat de catre N. Manolescu. Inzestrat cu "functia de interpretare" si cu cea "de reprezentare", el ilustreaza conceptia scriitorului conform careia "eroul de roman presupune un zbucium interior". Ca referent uman, el este inzestrat cu numeroase "placaje culturale". El este superior moral celorlalti prin aspiratiile catre ideal, iubire, perfectiune si are o constiinta incapabila de compromisuri neputand glorifica inselaciunea si retragandu-se din afacerile cu Nae Gheorghidiu. Personajul este un om care lupta cu ordinea sociala, afacerismul, politicianiasmul, modernitatea, avand curajul sa demaste imperfectiunile lumii in care traieste. Este intransigent, pretuit de specialisti - fiind numit de profesorii sai de filosofie sa tina un curs special studentilor , un om de o inteligenta sclipitoare, un inadaptat superior in lumea ce pentru el este un adevarat "pat al lui Procust". Gheoghidiu este aflat in permananta cautare de certitudini, este un fiu observator si analist, dar si hipersensibil, amplificand semnificatia unui gest sau a unui cuvant pana la proportiile unei catastrofe. Este extrem de posesiv si incapabil sa accepte o infrangere. Este obsedat de absolut, dar va fi invins de el devenind astfel victima propriului ideal. Spre deosebire de acesta, Ela este o expresie a mediocritatii si a superficialitatii. Atat timp cat ea este detasata de vulgaritate, se afla deasupra celorlalte femei prin imaginea pe care si-o pastreaza in mintea lui Stefan Gheorghidiu, ea nu este numita, este mentinuta intr-un anonimat superior si misterios. In momentul in care, coborata de pe soclu se amesteca in gloata, in societatea mediocra, frivola, meschina, artificializata de conveniente este numita Ela. Dupa Northrop Frye perspectiva narativa este identificabila cu modul de narare, cu punctul de vedere in care se situeaza gramatical naratorul. In cadrul acestui roman subiectiv al experientei aceasta fiind homodiegetica, nararea realizandu-se la persoana I, dovada stand verbele " eram insurat", "ma gandeam halucinat".

Desigur ca privita din acest punct de vedere, perspectiva narativa are un impact deosebit asupra modului de prezentare a actiunii, a raportului dintre timpul povestirii, al nararii si cel al diegezei. Camil Petrescu inoveaza si aici, observanduse clar doua raporturi : in capitolele afectate prezentarii experientei iubirii dintre el si Ela , raportul dintre timpul povestiri si cel al diegezei este de posterioritate : evenimentele sunt povestite dupa ce s-au petrecut, timpul verbal al naratiunii, sistemul verbal al trecutului demonstrand astfel acest lucru. Evenimentele preceda povestirea lor, sau povestirea este ulterioara desfasurarii evenimentelor. Este intretinuta astfel aceasta iluzie a rememorarii. In capitolele afectate experientei razboiului raportul dintre timpul povestiri si cel al diegezei este de simultaneitate, sistemul verbal al timpului prezent creeaza impresia cititorului ca evenimentele prezentate se petrec chiar in acel moment, ca se deruleaza pe masura ce sunt povestite, sau ca pe masura ce se petrec, ele sunt consemnate evident o iluzie artistica. Fiind un novator in arta romanesca, acest scriitor interbelic inoveaza si in cadrul tehnicilor folosite, tehnici aferente romanului subiectiv : introspectia, flash-back-ul , tehnica jurnalului Acest stil necontrafacut care sporeste autenticitatea este conferit de: folosirea cuvintelor simple, a verbelor la persoana I, tehnica amanuntului, notatia reactiilor fiziologice, sobrietate, abundenta neologismelor si a comparatiilor. Discursul narativ actorial intern realizat la persoana I identifica naratorul cu personajul implicat, perspectiva fiind homodiegetica, iar autorul intradiegetic. Dubla perspectiva asupra aceluiasi eveniment este data de evenimentul povestit, dublat de notele infrapaginale in care se dau anumite explicatii suplimentare. Finalul este unul deschis - element implicat de modernitate - si da impresia cititorului ca eroul este capabil de a o lua de la capat in urma rememorarii evenimentelor si exonerarii de acestea. Camil Petrescu pleaca de la ideea ca timpul subiectiv poate fi recuperat prin anamneza, aceasta aducand in prezent ganduri, fapte revolute, totul fiind subordonat memoriei involuntare. Pe parcursul intregului roman se observa o propensiune deosebita pentru starile difuze ale eroului, de exaltare a trairilor, de sondare pana in zonele adanci ale subconstientului. Camil Petrescu dezaproba omniscienta romancierului traditional, respingand dezinvoltura prin care acesta isi atribuie o cunoastere absoluta a vietii. Astfel, el abordeaza, desi intr-o forma incipienta, dubla perspectiva asupra aceluiasi eveniment, intarind ideea ca fiecare eveniment reprezinta o realitate diferita pentru persoane diferite.