ROMANUL REALIST-SUBIECTIV MODERN

(ROMAN IONIC-NICOLAE MANOLESCU)

Ultima noapte de dragoste, ntia noapte derazboi

de Camil Petrescu
1.Incadrarea autorului in contextu literar
Camil Petrescu, unul dintre scriitorii nostri realisti moderni, teoretizeaza cel dintai
la noi, pe marginea romanului modern, explicandu-si maniera in eseul Noua structura si
opera lui Marcel Proust. Astfel, scriitorul afirma necesitatea unei alte structuri epice,
derivate din sincronizarea literaturii cu filozofia si stiinta. De asemenea, refuza caracterul
clasic ca pe o conventie, precum si structura clasica de roman; e primul la noi care
analizeaza efectele negative ale autoritatii auctoriale.
C. Petrescu scrie proza analitica de factura subiectiva, caracterizata de autenticitate
(ilustrarea realitatii prin propria constiinta: Singura realitate pe care o pot povesti este
realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic) si de substantialitate (literatura
trebuie sa reflecte esenta concreta a vietii: iubirea, cunoasterea, adevarul etc.)
Realismul este un curent literar aparut in Franta la mijlocul secolului al XIX-lea, in
timpul revolutiei industriale, ca o reactie la romantism si il are ca teoretican pe Honore de
Balzac care in Prefata la Comedia uman(1842) afirma: literatura e oglind complet a
moravurilor sociale.
-Operele realiste se doresc a fi o reflectare veridica a realitatii, scriitorii
respingand artificialitatea impusa de romantism in folosul observatiei directe,
urmarind determinarea sociala-dorinta de imbogatire si urmarile ei in plan social,
psihologic si moral. Tensiunile sufletesti cauzate de aceasta dorint sunt urmarite de
catre scriitorul realist prin intermediul analizei psihologice (monologul direct/
indirect liber, comportament si dialogul protagonistilor). Personajee operelor realiste
sunt personaje tipice pentru o categorie sociala care actioneaza in situatii tipice.
Realist de o cu totul alta factura, reflexiv, in comparatie cu M. Sadoveanu (liric), cu
L. Rebreanu (obiectiv) si cu H. P. Bengescu (analitic), scriitorul se dezvaluie ca un
observator lucid al romanului. Luciditatea este trasatura dominanta a lui C.Petrescu, eroii
sai fiind intelectuali analitici si autointrospectivi, hipersensibili luciditatea, nu omoara
voluptatea reala, ci o sporeste.
Scriitorul marturiseste: eu nu pot vorbi onest decat la persoana I, naratiunea la
persoana I (perspectiva actoriala), foloseste timpul subiectiv care aduce in prezent fapte,
ganduri, totul fiind subordonat fluxului constiintei, sau memoriei involuntare (discursul nu
se desfasoara ordonat, cronologic, guvernat de timpul exterior, ca in proza traditionala, ci
frant, corespunzator unui alt timp, cel interior, al momoriei). Situarea scriitorului in
mijlocul lumii evocate , in ipostaza de eu narator, genereaza un nou tip de discurs narativ,
specific romanului subiectiv.
1

Alte trasaturi ale romanului camilpetriscian sunt: relativismul (reiese din

multitudinea punctelor de vedere in jurul aceluiasi obiect); anticalofismul (impotriva
scrisului frumos, limbajului analitic, imagini intelectuale, figurile de stil se rezuma la
epitete si comparatii, dar fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie
C. Petrescu)
2. Romanul realist -subiectiv modern( trasaturi)
=argumenterea propriu-zisa
Romanul este o specie a genului epic,in proza de mare intindere, cu actiune
complexa si complicata,desfasurata pe mai multe planuri narative,care pot fi paralele sau
intersectate cu o intriga complicata. Personajele numeroase si puternic individualizate sunt
angrenate in conflicte puternice,structura narativa este ampla si contureaza o imagine
bogata si profunda a vietii. Principalul mod de expunere este naratiunea iar personajele se
contureaza direct prin descriere si indirect din propriile fapte,ganduri si vorbe,cu ajutorul
dialogului si al monologului interior.
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, este primul roman al
lui Camil Petrescu, aparut in 1930 si apartine literaturii autenticitatii si ilustreaza
estetica modernismului( roman citadin , centrat pe problematica intelectualului, implinind
dezideratele formulate de Eugen Lovinescu, teoreticianul modernismului: sincronizarea
literaturii romane cu cea europeana=romanul proustian , analitic).
Este un roman realist-psihologic, de analiza a vietii interioare ( suma a
unor dosare de existenta, structurate pe o ide sau o pasiune), iar ca formula epica
ilustreaza romanul subiectiv, ionic( dupa modelul proustian: naratiune homodiegetica
viziune impreuna cu ,focalizare interna-narator subiectiv=personaj care nareaza la
pers. I).
Surse de inspiratie: jurnalul de campanie al lui C.Petrescu scris in urma
participarii acestuia la primul razboi mondial. Stri de contiin legate de rzboi i
personaje de front, abia schiate n Ciclul morii, sunt reluate, n dimensiuni mai ample, n
romanul Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi, n care gsim precizarea
c: drama rzboiului nu e numai ameninarea continu a morii, mcelul i foamea, ct
aceast permanent verificare sufleteasc, acest continuu conflict al eului tu, care
cunoate astfel ceea ce cunotea ntr-un anumit fel. innd s ajung la maximum de
veridicitate i autenticitate, C. Petrescu sondeaz sistematic straturile profunde ale
contiinei. Exprimarea adevrului, fie el ct de crud, devine o norm moral fundamental
La baza romanului, stau niste exercitii nuvelistice (Romanul Capitanul Andreescu
si Proces verbal de dragoste si de razboi), ce s-au cristalizat in forma definitiva in anul
1930.
Tema o constituie drama intelectualului lucid, insetat de iubirea absoluta, dominat
de incertitudini, salvandu-se prin constientizarea unei drame mai puternice, a razboiului.
Structura, compozitie
Romanul este alctuit din dou cri aparent distincte:
2

Prima carte cuprinde monografia analitic a sentimentului geloziei, ca element

psihic dominant n viaa sufleteasc a lui tefan Gheorghidiu. Nu este o analiz de
psihologie general, ci analiza sentimentului trit de personaj n condiii date, cele ale unei
societi cuprinse de febra afacerilor prilejuite de pregtirea intrrii n rzboi i de
participarea la rzboi.
A doua carte este propriu-zis jurnalul de campanie al autorului mprumutat eroului
din roman. Integrarea acestui jurnal n roman i-a schimbat caracterul de notri zilnice,
documentare, iar arta scriitorului i-a dat autenticitatea unei experiene dramatice, n care
eroul a dobndit nelesurile profunde ale vieii i soluiile juste ale chinurilor din contiina
lui stpnit de gelozie.Cele dou cri se mbin ntr-o unitate de compoziie de larg
viziune structural. Ele urmaresc drama lui Stefan Gheorgidiu, in ipostaze diferite: viata si
moartea, si se incheaga ca o unitate compozitionala bazata pe introspectie, notatie scurta,
precisa, de jurnal.
Titlul dezvaluie compozitia bipolara si surprinde cele doua experiente existentiale
si cognitive ale lui Stefan Gheorghidiu, temele romanului: iubirea si razboiul. Simbolul
noptii figureaza incertitudinea care il devoreaza launtric, irationalul si intunericul firii
umane cu care se confrunta. Cele doua adjective asezate intr-o ordine semnificativa
ultima,intaia-sugereaza disponibilitatea eroului de a depasi drama iubirii inselate si de a
intra in alte orizunturi de cunoastere=moartea.
Principiul compozitional care organizeaza constructia narativa este cel al memoriei
involuntare, declansate nu de o senzatie, ca la Proust, ci de o dezbatere si un conflict de
idei discutia de la popota ofiterilor despre iubire pe marginea unui articol de ziar despre
infidelitate.
Incipiul este modern, cu intrari multiple. Primele enunturi au functie descriptiva, de
orientare, situand actiunea intr-un cronotop real: In primavara anului 1916, ca
sublocotenent proaspat, intaia data concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie
din capitala, la fortificarea vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal. Discursul continua dupa
modelul punerii in abis, instituind modelul naratiunii autodiegetice si spatiul
simbolic al constiintei, al timpului subiectiv.
Finalul deschis ( surprinzand despartirea eroului de tot trecutul si dispus pentru
un nou inceput=razboiul, permite adaugarea unui epilog, in romanul urmator, Patul lui
Procust, unde intr-o nota de subsol vom afla ca Gheorghidiu a dezertat, a fost prins si
condamnat la ocna pe viata.
Structural, romanul se realizeaza din interferenta a doua planuri narative,
supraetajate.: planul constiintei personajului-narator care dezvaluie o realitate
interioara, care alterneaza cu cel obiectiv, al evenimentelor rememorate analizate ,
radiografiate( prin inetrmediul introspectiei). Realitatea observata este dublata de
reflectii ale naratorului-personaj , de notarea minutioasa a reactiilor interioare.
Subiectul este mai degraba un pretext, romanul reconstituind, in prima sa parte,
experienta cunoasterii prin iubire constituind un roman al crizei erotice.
Actiunea incepe intr-o seara din vara anului 1916, cand Gheorgidiu, concentrat de
cateva luni, se afla la Piatra Craiului, in munte, cu regimentul sau. O discutie la popota
3

ofiterilor ne intampina in romanul lui C. Petrescu, ca si in Padurea spanzuratilor. Aceasta

discutie este intrerupta de o retrospectiva (cap.al II-lea al IV-lea), ce constituie un
veritabil roman si in care aflam ce intamplari s-au petrecut in cei doi ani si jumate in care
au precedat concentrarea eroului: in ce imprejurari s-a casatorit St. Gheorghidiu, despre
mostenire, etc.
Dar ultima scrisoare ma cheama <<negresit>> la Campulung pentru sambata sau
cel mai tarziu duminica. Aceasta este fraza care incheie paranteza epica si-l readuce pe
lector la seara discutiei de la popota.
Daca retrospectiva a condensat mai bine de doi ani din viata eroului, capitolul care
incheie prima parte cuprinde ceva mai putin de doua zile: sambata si duminica. Sunt doua
zile foate bogate in evenimente (drumul la Campulung, cearta, panda, intoarcerea fortata la
unitate) chinuitoare pentru Ghiorgidiu, care cauta dovezi ale infidelitatii sotiei, avand
nevoie de certitudine. Daca joi seara, in timpul scenei de la popota, il simtim in pragul
nebuniei, duminica seara, la cateva ore dupa declansarea razboiului, Gheorgidiu este
absorbit de marele eveniment. De acum problemele sufletesti nu vor mai ocupa decat un
colt al tabloului.
Prin urmare, subiectul romanului se organizeaza in jurul dramei de constiinta a
personajului, generata de incertitudinea in iubire.
Stefan Gheorgidiu este un intelectual cu aspiratii si sentimente unice, care-l situeaza,
inca de la inceput, intr-un alt plan opus majoritatii. Traieste intr-o lume propice, are o
ordine a sa interioara, iar nepotrivirea dintre aceasta ordine si cea a lumii exterioare,
precum si imposibilitatea de a trai in conformitate cu ideea, fac din el un inadaptat.
Student sarac, traind din greu impreuna cu familia sa, avand rude bogate, dar pe care
le dispretuieste, Gheorgidiu se dedica studiuluui filozofiei cu aceiasi pasiune cu care avea
sa iubeasca o colega de universitate, blonda cu ochi mari albastrii, vii ca niste intrebari
de clestar, Ela, cu care se va casatori in scurt timp, ducand o viata modesta, dar linistita,
plina de fericire.
Spre surprinderea tuturor, Gheorghidiu devine mostenitorul unchiului Tache, care ii
lasa o avere considerabila, incredintata spre administrarea celuilalt unchi, Nae Gheorgidiu,
in schimbul unei rente lunare.
Eroul este acum eliberat de grijile materiale si se poate dedica in exclusivitate
studiului filozofiei. Dar pentru a-i face pe plac Elei, sotia sa, Gheorgidiu va patrunde in
societatea mondena care, observa eroul, trezise in femeia mea porniri care dormitau
latent.
Ela este atrasa de viata mondena, de excursiile in grup, de moda, de dans si-si obliga
sotul sa o urmeze in aceasta lume. Asa incepe drama erotica a sotului, care analizeaza lucid
gesturile sale, dar si pe cele ale celorlalti, pentru ca noua situatie materiala facilitateaza
instrainarea celor doi.
Stefan Gheorgidiu este un inadaptat superior, care raporteaza dragostea, ca si propria
sa existenta, la absolut. Lumea lui este cea a speculatiei filozofice si a idealului absolut, iar
drama personajului este declansata de iluzia ca a descoperit femeia ideala, care il iubeste cu
pasiune si care este interesata si de filozofie ori de stiintele spirituale. Femeia aceasta este
4

pentru Gheorgihiu unica: nu exista pentru mine decat femaia aceasta, cu rochia de
culoarea caisei. Unicitatea o inalta pe Ela la nivelul arhetipului feminin, dar, treptat, ea
va cadea in prozaic. Isi urmeaza sotul la seminarii nu pentru ca are inclinatii pentru
speculatiile filozofice, ci pentru ca acesta sa nu flirteze cu colegele.
Gheorgidiu observa si analizeaza comportarea sotiei sale in societate, precum si
atractia ei pentru un oarecare Gregoriade, cu care crede ca Ela il inseala; femeia se
dovedeste o fiinta mediocra, incercand sa-l traga si pe Gheorgihiu in prozaic.
Drama eroului este mai degraba, drama setei de certitudine, decat drama geloziei.
Viata a devenit pentru el o tortura continua, fiecare moment (vizitele la Anisoara,
excursia la Odobesti, etc.) fiind inregistrat prin ecoul lui in constiinta personajului chinuit
de incertitudine. Il framanta faptul ca s-a inselat, ca nu a putut intui de la inceput adevarul
constatat ulterior cu o uimire dureroasa: eu descopeream acum treptat, sub o madona
crezuta autentica, originalul: un peisaj si un cap strain si vulgar.
Intelectual lucid, Gheorgidiu isi va dimensiona corect drama numai in urma
celeilalte experiente ,, coplesitoare, a frontului.
La intrarea Romaniei in primul razboi mondial, eroul este mobilizat si participa la
luptele din zona Rucar-Bran si de pe Valea Prahovei. Asadar, a doua parte a romanului
ilustreaza drama razboiului; personajul analizeaza si compara drama razboiului cu drama
sentimentala datorita careia era capabil sa dezerteze de pe front. In final se desparte de Ela,
lasandu-i intreaga avere si tot trecutul.
Partea a doua este construita dupa jurnalul de campanie al autorului, iar aceste
pagini constituie tot ce s-a scris mai subtil, mai frumos despre razboi, in literatura
noastra sustinea G. Calinescu.
Tehnicii introspectiei psihilogice ii ia loc acum cea a jurnalului construit din fapte,
impresii, reflectii, urmarind sa lumineze viata interioara a insului, pentru care razboiul
este drama personalitatii. Izvorate dintr-o experienta directa, paginile despre razboi
urmaresc sa inregistreze adevarata drama a celor de pe front, lozincile patriotarde la moda,
adica o alta realitate in care La atac nu se pornea cu discursuri si soldatii nu chiuiau de
bucurie cand primeau ordin de lupta.
Stefan Gheorgidiu ramane acelasi intelectual lucid, onest, care se confruntat cu
realitatea frontului, nu ramane un simplu observator al acesteia, ci traieste intens o
experienta consumata in intregul ei.
Spaima innebunitoare in fata mortii, degradarea fizica si psihica, depersonalizarea,
anularea constiintei, reprezinta adevarata fata a razboiului, pe care C. Petrescu il
desacralizeaza. Si Stefan Gheorgidiu este coplesit de teama, cuprins de panica; buzele-i
ard, intrebarile chinuitoare: picura in suflet, dar nu fuge, dorind sa traiasca plenar fiecare
moment: n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva de la care sa lipsesc, mai
exact, sa lipseasca ea din intregul meu suflet.
In raport cu ce i se intampla pe front, drama sa erotica ii apare infima; acum sufletul
se zbate in incertitudinea momentului urmator, incapabil de a fi prevazut.
Razboiul e marea incercare a vietii lui Gheorgidiu, e marea experienta (Exploziile
se succed organizat. Unele le aud la cativa pasi, altele in mine; Nu pot gandi nimic).
5

Aceasta este experienta care il face pe Gheorgidiu sa priveasca zambind scrisoarea

anonima, prin care era instiintat ca Ela il inseala. Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se
intoarce acasa, la Bucuresti, dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela. Obosit sa mai
caute incertitudni si sa se mai indoiasca , o priveste cu indiferenta si hotaraste sa o
paraseasca. Si cu intelegere superioara a vietii rosteste apoi: I-am scris ca ii las absolut tot
ce e in casa, de la obiectele de pret la cartide la lucruri personale, la amintiri. Adica tot
trecutul.
Asadar, in plan moral personajul nu este infrant; experienta razboiului l-a ajutat sa
redimensioneze drama erotica. Clasificarea s-a produs si in el, exista inca dorinta de a mai
incerca atingerea idealului: M-am inselat o data, as mai putea inca, incerca din nou
Arta narativa
Modalitatile nararii: relatarea si povestirea sunt inlocuite in proza moderna cu
analiza si interpretarea, de unde impresia de epic evenimential sarac in favoarea analizei
psihologice. Masa de la unchil Tache este prezentata ca o scena balzaciana in care se
contureaza portretul batranului avar-Tache si al arivistului-Naie Gheorghidiu. Stilul
anticalofil pentru care opteaza scriitorul sustine autenticitatea limbajului. Scriitorul refuza
efectul de artificialitate, pledand pentru ruptura de limbajul cotidian pe care o provoaca
emfaza din limbajul personajelor specific romanului traditional.
TEHNICI NARATIVE
- naratiunea la persoana I (perspectiva actoriala) imprima textului un caracter
subiectiv;
- faptele trecute si prezente sunt subordonate memoriei involuntare
- unicitatea punctului de vedere perspectivismul
- introspectiva monolog interior
- acronia suprapunerea planului discursului cu cel al actoriei Gheorgidiu =
personaj- mediator
- analepsa (rememorarea accidentala a unui eveniment anterior fata de povestirea
initiala)
- antiteza
- gradatia - in prima parte, planul iubirii si conflictul interior gradate ascedent
- in a doua parte, planul razboiului si conflictul exterior sunt gradate
ascendent, iar planul iubirii descendent (climax, anticlimax).
Concluzie : Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman
modern de tip subiectiv, avand drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul
prezent si subiectiv, memoria afectiva, naratiunea la persoana I. homodiegetica si
autenticitatea trairii.

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI

C. Petrescu, un autentic spirit modern (E. Simion), se afirma, deopotriva, ca

dramaturg, ce promoveaza teatrul de idei, ca eseist, inclinat spre speculatia filozofica si
estetica, dar si ca poet si publicist ori ca romancier.
Scriitorul teoretizeaza, cel dintai la noi, pe marginea romanului modern si-si explica
maniera in eseul Noua structura si opera lui Marcel Proust. Refuza caracterul clasic, ca
pe o conventie si constructia clasica de roman; e primul scriitor de la noi care analizeaza
efectele negative ale autoritatii auctoriale si care afirma necesitatea unei alte structuri
epice, derivate din sincronizarea literaturii cu filozofia si stiinta. Astfel, scriitorul neaga
posibilitatea cunoasterii realitatii exterioare, convins ca H. Bergson: Nu putem cunoaste
nimic abolut decat rasfragandu-ne in noi insine, decat intorcand privirea asupra propriului
nostru continut sufletesc. Dar romancierul nu este strain nici de principiul din gandirea
filozofica a lui Husserl, care neaga recunoasterea stiintifica, retinand din realitate esenta
ideala prin intuitia esentei.
Marturisind ca eu nu pot vorbii onest decat la persoana I, scriitorul sporeste drama
emotionala, creand o legatura puternica intre narator si lectori, mai ales ca autorul
imprumuta eroului ceva din propria-i personalitate.
Romanul este alcatuit din doua parti ce urmaresc drama lui Stefan Gheorgidiu, in
ipostaze esentiale.
Stefan Gheorgidiu este un intelectual cu aspiratii si sentimente unice, care-l situeaza
intr-un alt plan, opus planului majoritatii. Este un personaj rotund, complex, o natura
reflexiva, ce-si dezvaluie viata sufleteasca si pe calea analizei lucide sau prin confesiune.
Viata exterioara a personajului este determinata de ordinea interiara a acestuia, iar
neconcordanta dintre lumea interiara si ordinea lumii exteriare face imposibil modul de a
trai in conformitate cu ideea.
Aspiratia spre adevar, spre puritate si perfectiune ii particularizeaza structura
sufleteasca, il transforma intr-un inadaptat ce refuza relativitatea logicii.
Student sarac, traind din greu impreuna cu familia sa, avand rude bogate, dar pe care
le dispretuieste, Gheorgidiu se dedica studiuluui filozofiei cu aceiasi pasiune cu care avea
sa iubeasca o colega de universitate, blonda cu ochi mari albastrii, vii ca niste intrebari
de clestar.
Dupa ce tinerii se vor casatorii, vor primii o avere care le va deschide celor doi
intrarea spre lumea mondena.
Din acest moment insa, viata devine pentru erou o tortura continua, pentru ca Ela
se schimba; se instraineaza, incepe sa se ocupe cu superioritate de tinuta sotului ei. Toate
7

gesturile femeii, apropieriile de domnul G., vizitele la Anisoara, excursia la Odobesti sunt
inregistrate prin ecourile lor in constiinta personajului chinuit de incertitudine.
Chinuit launtric , ca sa para vesel, eroul clocoteste de durere si de furie, simtind ca
este de prisos, ridicol si deplasat, in timp ce alti barbati manifestau ingaduinta, rabdare,
siguranta in situatii asemanatoare. Din acest moment predomina ca modalitate de
caracterizare directa, monologul interior (ca forma de autoanaliza): Mi-era pielea uscata,
capul dur si gol Dupa cum singur marturiseste, Gheorgidiu nu a fost nici o secunda
gelos, ci a suferit din iubire. Pe Ela a iubit-o cu pasiune, topind in ea idealul feminin,
aspiratia catre puritate si perfectiune, iar ceea ce-l framanta este nu atat certitudinea in care
se zbate, ci faptul ca s-a inselat, ca nu a putut intui de la inceput adevarul constatat ulterior
cu o uimire dureroasa.
Asadar, eroul, aflat pe front, s-a angajat in fluxul memoriei, iar memoria sa a reintrat
in maniera proustiana (intamplari trecute), care l-au determinat sa se introspecteze si sa se
analizeze lucid.
Stefan Ghiorghidiu nu a putut sa construiasca o relatie durabila cu Ela si nici cu cei
din jur, pentru ca doar el apartine lumii pure, a ideilor, in care compromisul nu exista.
A doua parte a romanului completeaza experienta vietii eroului cu cea a razboiului,
fiind construita dupa jurnalul de front al scriitorului.
Acum, tehnicii introspectiei psihologice ii ia locul cea a jurnalului construit din
fapte, impresii, reflectii, prin care se lumineaza viata interioara a insului - drama erotica
va fi dimensionata corect numa dupa experienta dramatica a frontului.
Stefan Ghiorghidiu ramane acelas intelectual lucid, onest; confruntat cu realitatea
cruda a razboiului, eroul nu ramane un simplu observator, ci isi noteaza constatarile, il
implica si pe cititor in launtrul dramei colective si individuale, fara nici o mistificare.
Razboiul este demitizat si inseamna pentru personaj spaima cumplita in fata mortii,
degradare fizica, dar mai ales psihica, distrugerea ordinii interioare a individului.
Drama lui Gheorghidiu este drama tuturor celor aflati pe front, care asteapta
neincrezatori soarele de maine. Armamentul lipseste, ordinele contradictorii produc
panica omenirii, care si-a pierdut atributele umanitatii, marsaluiesc greu, torturati de ideea
ca urmatoarea confruntare ar putea fi ultima. Pana la depersonalizare, si pana la anularea
personalitatii nu mai e decat un pas.
Eroul traieste o experienta definitiva care il ajuta sa redimensioneze corect drama
sa erotica, nesemnificativ acum cand sufletul se zbate in incertitudinea momentului
urmator, ce nu poate fi prevazut.
Spirit lucid, dorind sa se cunoasca in toate ipostazele si sa isi verifice eul,
Gheorghidiu intelege ca numai acolo in fata mortii si a cerului inalt poti cunoaste
oamenii.
In concluzie, protagonistul romanului este surprins in diverse ipostaze: indragostit si
fericit, dar si cautand dovezi ale infidelitatii Elei, luptator pe front dar si generos si
indiferent, lasandu-i femeii pe care a iubit-o tot trecutul; suspiciunea i-a anulat setea de
incertitudine (sunt obosit si mi-e indiferent chiar daca e nevinovata), dar nu si dorinta de
a faurii o alta lume, a lui, care sa relationeze cu absolutul si care sa nu isi gaseasca
8

radacinile in trecut, adica in experienta traita: i-a lasat Elei totul, de la obiectele de pret la
carti de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutl.
Stefan Gheorghidiu, precum G. D. Ladima din romanul Patul lui Procust apartine
aceleiasi literaturi a singuratatii, ca si eroii lui Cannes. Ambii vor sfarsii in infrangere, dar
ideile lor pastreaza nostalgia atitudinii. (Constantin Ciopraga)