d e t ip

M A NU L reali st
RO
Z A C IA N
BAL

ENIGMA OTILIEI de G.Călinescu

Prof. Rodica Bostan

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV IASI .

pr
 Perioada interbelică este etapa de maturizare a romanului românesc. Acum, curentul realist se
manifestă atât în formula romanului de tip obiectiv, cât şi în cea romanului modern, subiectiv.
Scriitorii români optează pentru diferite formule, orientări tematice şi tehnici narative şi astfel
specia literară evoluează, pe fondul dezbaterilor între modernism și tradiționalism.

Prin toate cele patru romane ale sale (Cartea nunţii -1933,
Enigma Otiliei- 1938, Bietul Ioanide -1953, Scrinul negru
iit o r i ro m â n i p recum
Sc r -1960) G. Călinescu își propune revitalizarea modelului
nton
Camil Petrescu, A balzacian ( al realismul clasic- tradițional).
a n , M irc e a E l ia de,
Holb gescu
ia P a p a d a t B e n Călinescu l-a apreciat pe Balzac pentru talentul de a crea
Hortens
s tă d e sc hid e re spre viață, înfățișând în romanele sale omul ca produs al
manif e
o d e rn ă a ro m a nului mediului social şi cultural, dezvăluind mecanismele prin
formula m
a n a li ză p sih o lo gică, care lupta pentru avere, dorința de parvenire şi căsniciile
de a rcel
m o d e le p e M
alegând ca întemeiate pe interes şi nu pe sentiment conduc la
ide.
Proust şi André G deteriorarea relațiilor umane.
 „ Ceea ce conferă originalitate unui roman nu este metoda,
ci realismul fundamental.”
 intenţia prezentării veridice a realităţii
 încadrarea în timp și spațiu a acţiunii,
reconstruirea atmosferei epocii
 observaţia obiectivă a tipurilor umane specifice
societăţii
 reliefarea trăsăturilor individului ca produs al
mediului în care trăieşte
 notaţia amănunţită a faptelor care dau
impresia desfăşurării vieţii în modul cel mai
verosimil,
 prezentarea amănuntelor semnificative
 prin realizarea unor descrieri minuţioase care
conduc spre profilul moral
 prin stilul impersonal, sobru şi concis
G. Călinescu
Cartea depăşeşte modelul realismului clasic
( balzacian) prin anumite elemente de modernitate:
 Plasarea acţiunii în mediul citadin şi introducerea
personajului intelectual, Felix, ca martor şi
observator al manifestărilor unei familii degradate
din punct de vedere moral prin dorinţa de îmbogăţire
 Tehnicile moderne de caracterizare: ambiguizarea
(avarul umanizat prin iubirea sinceră față de fiica
vitregă), comportamentismul și reflectarea
poliedrică: pluriperspectivismul.
 Scriitorul manifestă interes pentru psihologiile
derutante, contradictorii (Otilia) pentru involuţii şi
degradări psihice (Simion Tulea), pentru studiul
consecinţelor eredităţii (Titi Tulea).
 Teatralizarea discursului narativ
I. „Enigma Otiliei” este un roman realist, de factură balzaciană, reprezentativ
pentru tema și viziunea despre lume a lui G.Călinescu

În primul rând, această scriere este o creaţie realistă prin prezentarea veridică a societăţii bucureştene la
începutul secolului al XX-lea, când valorile materiale au întâietate (ca şi la Balzac: „zeul căruia i se
închină toţi este banul”). Este așadar o frescă socială, o operă de observație și un document al vremii, un
roman citadin în care evoluează cea mai bogată galerie de tipuri din literatura noastră.
Personajele compun „o lume de esenţe umane inventariate şi sistematizate”(N. Manolescu): avarul (moş
Costache), baba absolută (Aglaia Tulea), fata bătrână - tânăra complexată (Aurica Tulea), orfana - ingenuă
(Otilia), bărbatul matur - neîmplinit sentimental (Pascalopol), ambiţiosul dornic să se afirme în lume (Felix
Sima), cocheta (Georgeta), prostul - imbecilul placid (Titi Tulea), senilul – dement (Simion Tulea) şi arivistul
(Stănică Raţiu).
În construcţia personajelor autorul alege tehnica balzaciană a descrierii caselor, a detaliilor
vestimentare şi a fizionomiei, insistând asupra amănuntelor/detaliilor semnificative care sugerează
trăsăturile morale dominante (tipul uman). Automatismele de vorbire și comportament, atmosfera în care
se mişcă personajele sunt elemente ce contribuie la crearea unui tablou complex al lumii înfăţişate.
 În al doilea rând, în vederea obținerii efectului de iluzie a vieții, trăsătură specifică
prozei realiste, autorul alege perspectiva narativă obiectivă. Aceasta presupune
prezența unui narator omniscient, omniprezent și extradiegetic, care narează la
persoana a III-a.
Așadar, naratorul nu idealizează personajele, lăsându-le să evolueze spre
deznodământ după năzuințele și slăbiciunile fiecăruia. Totuși, obiectivitatea nu este
totală, pentru că viziunea asupra lumii este mediată de personajul reflector al textului,
Felix Sima.
 În aceeași ordine de idei, romanul călinescian își relevă dimensiunea realistă și în
plan tematic. Tema principală: viața burgheziei bucureștene (tema socială) este
particularizată prin teme specific balzaciene: cea a familiei și a luptei pentru avere
(ilustrate prin motivul moştenirii şi al paternităţii, motivul căsătoriei din interes).
Romanul valorifică tema iubirii şi cea a formării unui tânăr, urmărind experienţele
care conduc la maturizarea lui Felix Sima (Bildungsromanul). Venind la București
pentru a urma cursurile Facultății de Medicină, Felix va cunoaşte mediul social în
care se va forma ca intelectual şi va trăi, în casa tutorelui său, moș Costache
Giurgiuveanu, experienţa curată a primei iubiri pentru fermecătoarea Otilia.
 Viziunea despre lume se remarcă și la nivelul elementelor de structură și compoziție
ale romanului.

 Astfel, incipitul și finalul sunt realizate pe baza unei relații de simetrie.

Textul are aspectul de univers ficțional închis (trăsătură specifică prozei realiste), prin rezolvarea
conflictelor. Finalul romanului are aspectul unui epilog în care naratorul expune succint evoluţia
personajelor.
Felix îşi împlineşte visul de a deveni un reputat specialist, medic şi profesor universitar, om de ştiinţă,
căsătorindu-se „într-un chip ce se cheamă strălucit şi intrând, prin soţie, în cercul persoanelor influente”.
Stănică, îmbogăţit cu suma furată de la moș Costache, se căsătoreşte cu Georgeta, asigurându-şi „protectori
asidui” atât în cariera de avocat, cât şi în cea politică (unele gazete îl suspectează de legături cu lumea
interlopă). Pascalopol, pe care Felix îl întâlneşte, după război, întâmplător, în tren, îi arătă fotografia
Otiliei, recăsătorită în Buenos Aires, după ce moşierul, îmbătrânit, simţind că tânăra lui soție se plictiseşte,
i-a redat libertatea pentru a se bucura de anii cei mai frumoşi ai vieții.
 Structura circulară a romanului este realizată prin reluarea aceleiași imagini: casa lui Costache
Giurgiuveanu, leproasă și înnegrită e revăzută de Felix, care străbate strada Antim purtat de nostalgia
tinereții, amintindu-și cum, în urmă cu aproape zece ani, venise cu valiza în mână la unchiul Costache și
fusese întâmpinat cu replica absurdă: „aici nu stă nimeni”.

 CITEȘTE ȘI REZOLVĂ CERINȚELE DIN FIȘELE DE LUCRU!

Trimite răspunsurile tale pe adresa bostan_rodica @yahoo.com
 Fișa de lucru 1
„Felix se închise în biroul lui și scoase vechea
fotografie pe care i-o dăduse Otilia. Ce deosebire!
Unde era Otilia de altădată? Nu numai Otilia era o
enigmă, ci și destinul însuși. Dinadins, într-o
duminică, o luă pe strada Antim. Prefacerile nu
schimbaseră cu totul caracterul străzii. Casa lui
moș Costache era leproasă, înnegrită. Poarta era
ținută cu un lanț, și curtea toată năpădită de
scaieți. Nu mai părea să fie locuită. Cele patru
ferestre din față, de o înălțime absurd, înălțau
rozetele lor gotice prăfuite, iar marea ușă gotică
avea geamurile plesnite. Felix își aduse aminte de
seara când venise cu valiza în mână și trăsese de
schelălăitorul clopoțel. I se păru că țeasta lucioasă
a lui moș Costache apare la ușă și vechile vorbe îi
răsunară limpede la ureche: „Aici nu stă nimeni! ”
( G. Călinescu- Enigma Otiliei)
 1. Menționează câte un sinonim
contextual pentru următoarele cuvinte:
se închise, enigmă, dinadins, nu stă.
 2. Transcrie doi termeni din câmpul
semantic al amintirii.
 3. Identifică și explică semnificația
interogației retorice.
 4. Comentează semnificația enunțului:
„ Nu numai Otilia era o enigmă, ci și
destinul însuși.”
 5. Ilustrează, pe baza fragmentului citat,
două trăsături morale ale personajului
Felix.
 6. Comentează, în 60-100 de cuvinte,
semnificația finalului.
CÂMPUL SEMANTIC reprezintă seriile de cuvinte
aparținând aceluiași domeniu de sens.
INTEROGAȚIA RETORICĂ este figura de stil care
constă în formularea unei întrebări la care nu se
așteaptă răspuns.
Cele 20 de capitole în care se desfășoară acţiunea romanului urmăresc două planuri
narative.
Un prim plan narativ dezvoltă conflictul succesoral, prezentând lupta clanului Tulea
pentru obţinerea averii lui Costache Giurgiuveanu. Conduşi de Aglae, sora acestuia, toţi
membrii familiei Tulea urmăresc înlăturarea de la orice pretenţie a Otiliei Mărculescu,
fiica celei de-a doua soţii a bătrânului, care, deși a beneficiat de averea acesteia, nu a
întocmit acte de adopţie pentru fiica vitregă. Bătrânul avar nu duce la capăt niciun
proiect pentru a asigura viitorul Otiliei. Amână la nesfârşit adopţia fetei, de teama
Aglaei. Vinde imobilele pe care le deţine, dar nu depune banii la bancă (într-un cont pe
numele fetei) pentru că nu se poate despărţi de averea lui. Se gândeşte totuşi să-i
construiască Otiliei, fără ştirea Aglaei, o casă cu materiale provenite din demolări, dar
eforturile depuse pentru transportarea materialelor îi cauzează un atac cerebral. Are
prilejul să vadă cum rudele îi ocupă milităreşte casa, aşteptându-i cu nerăbdare
moartea, pentru a moşteni averea. Sub atenta îngrijire a Otiliei şi a lui Felix, care
primesc şi ajutorul lui Pascalopol, bătrânul îşi revine pentru un timp, dar suferă un al
doilea atac cerebral. Moartea îi este provocată de Stănică Raţiu, ginerele Aglaei, care îl
deposedează de pachetele cu bancnotele ascunse sub saltea (pe care refuzase să i le dea
 Un al doilea plan narativ urmăreşte procesul de formare a tânărului Felix,
orfan de ambii părinţi, căruia tatăl său, medicul Iosif Sima, nemaiavând nicio altă rudă, îi
fixase ca tutore, până la vârsta majoratului, pe unchiul Costache Giurgiuveanu.
Evoluţia lui Felix, de la adolescenţă până la maturitate este marcată de iubirea
profundă pentru Otilia. Naiv, idealist, dar ambiţios, tânărul doreşte să urmeze
Medicina, să îşi facă o carieră strălucită, să dedice toate realizările lui profesionale ființei
iubite, pe care și-o dorește alături întreaga viață, ca soție. Încă din noaptea sosirii sale în
casa unchiului Costache, Felix simte pentru Otilia o simpatie spontană, o atracţie
irezistibilă. Fata înlătură fiorii neplăcuţi provocaţi de reacţia unchiului care pare să nu-l
recunoască. Ea apare în capătul scării, cu chipul său de înger: „un cap prelung şi tânăr
de fată, încărcat cu bucle, căzând până la umeri”.
Adolescenta cu „ faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri”, îmbrăcată într-o
rochie vaporoasă, cu „o mare coleretă pe umeri”, îl întâmpină cu multă căldură şi îl
conduce în sufrageria unchiului, încărcată de fum de ţigară şi mobile vechi, acoperite de
huse cafenii (culoare sugerând monotonia şi declinul existențial).
Prin contrast cu ceilalți, Otilia e fata fermecătoare, răspândind în jurul său graţia şi
tumultul vieţii.
 O primă secvență narativă, semnificativă pentru a ilustra metoda descrierii
balzaciene, tema și conflictele romanului este cea în care Felix descoperă, în jurul
mesei de joc, membrii unei familii care par să fi uitat legăturile lor de rudenie,
dominați de egoism, răutate şi ipocrizie. Aici o cunoaște Felix pe Aglae Tulea, „baba
absolută, fără cusur în rău”, cu „ faţa gălbicioasă”, „buze subţiri”, obrajii ridaţi şi „nas
încovoiat şi acut”, care adresează fratelui său cuvinte veninoase: „N-am ştiut: faci azil de
orfani”, pe fiica acesteia, Aurica - fata bătrână şi complexată, copie fidelă a răutăţii
mamei, pe fiul ei, Titi, tânărul nătâng, cu mania legănatului, pe Simion - soţul maniac
al acesteia, care brodează şi pe Leonida Pascalopol, moşierul bogat şi elegant, care face
aproape parte din familie, a cărui condiție socială este sugerată de „tăietura
englezească a mustății cărunte, hainele de stofă fină și parfumul discret”.
 De la început verisoara Otilia, pe care o cunoscuse numai din scrisori, îl surprinde în
mod plăcut, dându-i un sentiment de încredere. Şi tot de la început îl deranjează
familiaritatea acesteia cu Pascalopol, afecţiunea pe care acest prieten al familiei o
manifestă pentru Otilia. Astfel se configurează, încă din primul capitol, conflictul
erotic determinat de rivalitatea dintre adolescentul Felix şi moşierul bogat şi matur,
Leonida Pascalopol pentru iubirea Otiliei.
Fișa de lucru 2
„ Condus de Otilia şi urmat de bătrân, Felix intră într-o odaie foarte înaltă,
încărcată de un fum des şi înţepător de tutun ca o covertă de vapor pe Marea
Nordului. În mijlocul ei, la o masă rotundă prevăzută cu o mare lampă de
petrol cu glob de sticlă mată, se aflau, în faţa unui joc de table, trei persoane
care la deschiderea uşii ridicară capul în felurite grade de curiozitate. Erau
două femei şi un bărbat. Bătrânul merse şi ocupă scaunul rămas gol lângă
ceilalţi, în vreme ce Otilia conduse pe Felix de-a dreptul la masă,
prezentându-l.
- E Felix, zise ea oprindu-se în faţa bărbatului care tocmai aruncase
zarurile.
Acesta ridică numaidecât capul şi întinse repede mâna. Era un om cam de
vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos, totuşi evitând impresia de exces,
cărnos la faţă şi rumen ca un negustor, însă elegant prin fineţea pielii şi
tăietura englezească a mustăţii cărunte. Părul rar, dar bine ales într-o cărare
care mergea de la mijlocul frunţii până la ceafă, lanţul greu de aur cu breloc
la vestă, hainele de stofă fină, parfumul discret în care intra şi o nuanţă de
tabac, toate acestea reparau cu desăvârşire, în apropiere, neajunsurile vârstei
şi ale corpolenţei.
- Pascalopol, se recomandă el cu o ceremonie care trăda creşterea lui
aleasă, reţinând ceva mai mult mâna tânărului într-a sa, spre a-l examina. Îl
privi fără excesivă cordialitate, chiar cu oarecare umbră de ironie
îndepărtată, cu o politeţe grabnică şi respectuoasă:
- Va să zică dumneata eşti Felix de care ne-a vorbit atâta domnişoara
Otilia!
Otilia opri pe Felix în faţa femeii mai mature. Era o doamnă cam
de aceeaşi vârstă cu Pascalopol,însă cu părul negru, pieptănat bine
într-o coafură japoneză. Faţa îi era gălbicioasă, gura cu buzele
subţiri, acre, nasul încovoiat şi acut, obrajii brăzdaţi de câteva cute
mari,acuzând o slăbire bruscă. Ochii îi erau bulbucaţi, ca şi aceia ai
bătrânului, cu care semăna puţin şi avea de altfel aceeaşi mişcare
moale a pleoapelor. Era îmbrăcată cu bluză de mătase neagră, cu
numeroase cerculeţe, strânsă la gât cu o mare agrafă de os şi
sugrumată la mijloc cu un cordon de piele, în care se vedea, prinsă
de un lănţişor, urechea unui cesuleţ de aur . Doamna, care juca table
cu Pascalopol, în vreme ce ceilalţi priveau, ridică o faţă scrutătoare
şi examină pe Felix din cap până-n picioare, ridicându-şi în acelaşi
timp cu multă demnitate mâna spre a-i fi sărutată.
- Hm! Spuse ea arţăgos şi cu glas răguşit, însă forte. Dar eşti
flăcău în lege!
- Intră la Universitate, Aglae, lămuri bătrânul, cu acelaşi
supărător glas stins, , însoţit de râsul fără rost.
- Da? Se miră sumbru doamna şi-şi continuă jocul cu Pascalopol.
- E tanti Aglae, sora lui papa, explică Otilia lui Felix, văzându-l
cam nedumerit.
- De unde să mă cunoască­? întrebă Aglae. Când a murit mă-sa,
era numai atât. De atunci nu l-am mai văzut. Tu ţi-l aminteşti,
Aurico?(…) Felix privi sfios la aceea pe care o chemau Aurica. Era
o fată cam de 30 de ani, cu ochi proeminenţi ca ai Aglaei, cu faţa
prelungă, sfârşind într-o bărbie ca un ac, cu tâmple mari, încercuite
de două şiruri de cozi împletite.(…) La apropierea lui Felix ridică
ochii fixând cu avidă curiozitate pe tânăr şi întinzându-i la buze o
mână arcuită.
 Fișa de lucru 2-
continuare
- E verişoara Aurelia, comentă Otilia. (…) Felix căută o scăpare din această ciudată
situaţie şi se retrase spre fundul odăii unde, în semiobscuritate se zărea o canapea de pluş
roşu. Văzându-se uitat de toţi, îşi lăsă în sfârşit valiza jos şi se aşeză. O tuse apropiată îl
făcu să tresară speriat. Abia atunci observă că în apropierea sa, la o mesuţă, se mai afla
un om. Un bărbat în vârstă, cu papuci verzi în picioare şi cu o broboadă pe umeri îşi
mişca mâinile asupra mesei, ţintind atent. Avea mustăţi pleoştite şi un mic smoc de
barbă. Individul ridică asupra lui Felix nişte ochi grozav de spălăciţi şi-i lăsă apoi asupra
mesuţei, fără să scoată o vorbă (.… ) Felix constată cu surprindere că domnul cu broboadă
broda cu lână de felurite culori o bucată de etamină întinsă pe un mic gherghef.
- Proaste zaruri! bombăni Aglae. Apoi, după o pauză: Dar, Costache, la cine o să stea
băiatul?
- La noi! explică Otilia. (…)
- Aşa? se miră Aglae. N-am ştiut: faci azil de orfani.
- Dar Felix are venitul lui, nu-I așa, papa?
- A-a-re! bolborosi moș Costache, privind ca un protejat în ochii Otiliei, care îi scutura
un fulg de pe haină. (…) Părăsit de toți, Felix examina mediul în care căzuse. Otilia îl
surprinsese de la început și n-ar fi putut spune ce sentiment nutrea față de dânsa, dar
simțea că are încredere în ea. Fata părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani. Fața
măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștri, arăta și mai copilăroasă între multele bucle
și gulerul de dantelă, însă trupul subțiratec, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect,
fără acea slăbiciune suptă și pătrată a Aureliei, era de o mare libertate de mișcări, o
stăpânire desăvârșită de femeie. Moș Costache o sorbea umilit din ochi și râdea cu toată
fața lui spână când fata îl prindea în brațele ei lungi. Fata avea, era limpede, toată
inițiativa, și Costache era un simplu satelit al voinței ei.(…) Totuși, pe Felix, familiaritatea
ei, oricât de copilărească cu Pascalopol îl nemulțumi. ” (G.
Călinescu – Enigma Otiliei)
 1. Precizează perspectiva narativă din textul dat.
 2. Precizează rolul a două figuri de stil diferite
identificate în textul dat.
 3. Precizează modalităţile de caracterizare utilizate de
narator.
 4. Realizează, în 6-10 rânduri, câte un portret al
personajelor, utilizând numai informaţiile din text.
 5. Prezintă relația dintre două personaje ale textului.
 6. Motivează, prin două argumente, apartenenţa textului
la proza realistă.
PERSPECTIVA NARATIVĂ reprezintă punctul de
vedere al naratorului în raport cu universul imaginar,
cu personajele care evoluează în spațiul ficțiunii
artistice.
MODALITĂȚILE DE CARACTERIZARE
a pesonajului sunt: caracterizarea directă,
autocaracterizarea și caracterizarea indirectă .
Costache este caracterizat în mod indirect în relație
cu Otilia
 Pentru Felix, experienţele trăite în casa unchiului Costache reprezintă adevărate lecţii de viaţă, care îi
arată efectele, degradante în plan moral, ale obsesiei banului.
Tânărul găseşte în Otilia o prezenţă feminină care suplineşte absenţa mamei, a unei surori, imaginea
idealului feminin: „ o fată admirabilă, superioară”, pentru care „voia să facă ceva mare”.

La început îi apropie condiţia lor de orfani, care găsesc în iubirea

lor curată puterea de a rezista în faţa răutăţii şi urâţeniei lumii,
întruchipate de membrii familiei Tulea. Cucerit de graţia, de
spontaneitatea şi feminitatea graţioasă a fetei, Felix îşi
mărturiseşte dragostea mai întâi printr-o scrisoare pe care o
strecoară în camera Otiliei, apoi la Ciulniţa, la moşia lui
Pascalopol. Fata nici nu-i ignoră, nici nu-i încurajează
sentimentele.
Se autocaracterizează, mărturisind cu sinceritate că are este o
fiinţă dificilă: „Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă (…) Eu
am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când
sunt contrariată”. Seriozitatea şi dorinţa de studiu a lui Felix
trezesc respectul fetei şi o determină să recunoască: „ tu ai o
profunditate care sperie o fată”, „ o fată admiră un tânăr cu
gânduri serioase, dar oboseşte şi adesea preferă oamenii
mediocri”.
 Fișa de lucru 3
„ Altă dată, Otilia chemă pe Felix lângă ea și-l supuse unui
interogatoriu îmblânzit cu îmbrățișări:
- Felix, stai aici, gândește-te bine, și numai după ce te-ai
gândit bine, atunci să-mi răspunzi. Să presupunem că noi doi ne- 
am căsători.
1. Explică în ce constă interogatoriul
- De ce „să presupunem”? propus de Otilia lui Felix.
- Fii serios și ascultă. Când un lucru nu e încă, se presupune. Ei
 2, Precizează rolul artistic al dialogului în
bine, să presupunem că ne-am căsători, crezi tu că am putea face
asta așa de curând? textul dat.
- Pentru ce nu?
- Pentru că ești legat de studiile tale, fiindcă nu ești încă liber să  3. Motivează folosirea ghilimelelor în
faci ce vrei! Un tânăr ca tine are nevoie de oarecare libertate, structura: De ce „să presupunem”?
câtăva vreme, ca să cunoască viața. E firesc. Dacă ne-am căsători
acum, peste câțiva ani, când ți-ai face cariera, te-ai și plictisi de  4, Prezintă două trăsături ale
viața de familie.
- Niciodată nu mă voi plictisi de tine!
personajului feminin din text.
- N-am zis de mine, am zis de viața de familie. Când vei fi liber și 
vei începe să arunci ochii în jurul tău, atunci ai să te simți legat. O
5. Comentează concluzia dialogului
soție, așa îmi închipui, fiindcă n-am nicio competență, trebuie să formulată de Felix.
fie întotdeauna o ultimă alegere.
- Cauți fel de fel de pricini, fiindcă nu mă iubești.”
( G. Călinescu- Enigma Otiliei)
  
Cei doi tineri îndrăgostiţi se despart însă după moartea bătrânului Costache
Giurgiuveanu. Otilia provoacă o serie de discuţii menite a o clarifica asupra deciziei
importante pe care trebuie s-o ia, alegând între iubirea delicată, luminoasă, dar
naivă a lui Felix şi cea potolit- crepusculară a lui Pascalopol. Încearcă să-l
avertizeze pe Felix că frumuseţea este un dar efemer, trăieşte cu intensitate
neliniştea că va îmbătrâni şi îi declară tânărului că “rostul femeii e să placă, în afară
de asta nu poate fi fericire” şi că farmecul şi puterea de atracţie sunt trecătoare,
astfel că de la 30 de ani pentru o femeie începe declinul.
Felix priveşte femeia ca pe un sprijin în carieră, ca pe un tovarăş serios în împlinirea
aspiraţiilor
Cu toate căsale,
îi dăîndovezi
timp ce Otilia
clare de concepe
afecţiune,iubirea
Otilia ca dăruire şi libertate absolută.
părăseşte Bucureştiul, renunţând la Conservator
pentru a se căsători cu Leonida Pascalopol. Titlul
romanului se referă tocmai la această alegere a
fetei, motivată doar în câteva rânduri trimise lui
Felix printr-o carte poştală de la Paris: „Cine a fost
capabil de atâta stăpânire e capabil să învingă şi o
dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor”.
 Concluzionând, enigma Otiliei este însăşi feminitatea ei, amestecul de exuberanţă şi
seriozitate, de sinceritate şi nestatornicie, de candoare (puritate) şi uşurătate ce
caracterizează eroina.
 Consider că decizia ei reprezintă un sacrificiu făcut din iubire, pentru că o dragoste
nepotrivită ar fi putut reprezenta o piedică în calea realizării profesionale a lui Felix, un
act prin care Otilia îi oferă lui Felix libertatea de a-şi împlini aspiraţiile.
 Misterul ei este acela al unei vârste sau misterul însuşi al vieţii. Așa se justifică în finalul
romanului concluzia lui Felix: „nu numai Otilia era o enigmă, ci destinul însuşi”. După
întâlnirea întâmplătoare cu Pascalopol, după război, Felix vede fotografia unei femei
frumoase, dar căreia curgerea timpului i-a risipit vraja Otiliei de odinioară.
 Ca scriitor realist, G Călinescu privește critic unele trăsături ale societăţii româneşti la
începutul sec. al XX- lea, sancţionând, în acest roman al său, avariţia, lăcomia şi
parvenitismul, dar şi alte aspecte privind mentalitatea familiei burgheze: relaţia între
părinţi şi copii, căsătoria, condiţia orfanului. Otilia rămâne însă una dintre cele mai vii
personaje din literatura noastră, imaginea lunară și feminină, proiecția de argint a
autorului însuși care afirma, ca și Flaubert: „Otilia c’est moi ”.