Enigma Otiliei

1938
- roman modern realist-balcazacian-
-roman modern clasicizant-
-roman citadin de factura clasica-
George Călinescu
(autor canonic)

REALIST
- prin tema (banul)
- structura riguroasa, sferica
- creare de personaje tipice
- tehnica detaliului

OBIECTIV
- naratiune la persoana a III-a
- perspectiva obiectiva
- narator omniscient, omniprezent, omnipotent – controleaza evolutia personajelor a
semenea unui regizor

MODERN
- tehnica oglinzilor paralele = cum e caracterizata Otilia

BALZACIAN
- tematica: paternitatea si mostenirea
- tehnica detaliului

proustianismul - operă de analiză psihologică și de observație socială, care reconstituie trecutul

pe baza fluxului memoriei afective

CONTEXT

Despre Calinescu
Supranumit de Geo Bogza „o plăsmuire de geniu a acestor pământuri şi a acestui
popor, una dintre cele mai fertile şi inspirate minţi de cărturar de la Dimtrie Cantemir până
în zilele noastre”, George Călinescu este o personalitate culturală românească de tip enciclopedic.
El îşi desfăşoară activitatea la sfârşitul perioadei interbelice şi începutul celei
contemporane, fiind deopotrivă critic şi istoric literar, biograf, monografist, eseist, romancier, poet,
dramaturg.
Opera sa de căpătâi rămâne însă „Istoria literaturii moderne de la origini până în
prezent”, o lucrare amplă, de referinţă a culturii româneşti.
Ca romancier, George Călinescu respinge proustianismul (teoria lui Camil Petrescu despre
sincronizarea literaturii române cu filosofia şi psihologia epocii) în dezvoltarea romanului
românesc. Scriitorul pledează pentru un roman realist, care trebuie să fie analitic.
 Definitie roman
Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu personaje numeroase
si acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri narative şi dezvoltând conflicte puternice.

Definitie modernism

Definitie realism

Despre Enigma Otiliei

Publicat în anul 1938, „Enigma Otiliei” este un roman realist, deoarece este o creaţie epică
de amploare, cu o acţiune desfăşurată pe mai multe planuri, la care participă numeroase personaje,
cu o intrigă complicată şi în care este înfăţişată burghezia bucureşteană din perioada interbelică.
Acest roman depăşeşte realismul clasic, balzacianismul, prin elemente ale modernităţii:
ambiguitatea personajelor. Prin tematică, romanul este citadin – aspect al modernismului
lovinescian.
Este un roman balzacian, social şi citadin, care îmbină armonios cele 3 moduri de
expunere: naraţiunea, dialogul şi descrierea. Cronologia faptelor este respectată, secvenţele
narative fiind redate prin înlanţuire. Impresia de autenticitate este susţinută de utilizarea
descrierii interioarelor şi a vestimentaţiei, puse în relaţie cu trăsăturile definitorii ale personajelor.

ARGUMENTE

Argumentul 1
In primul rand, fiind o opera balzaciana, se inspira din societatea contemporana.
- balzacianismul - banul are o putere distrugătoare asupra eticii unei societăți și în acest
sens, Honoré de Balzac afirmă: „Zeul la care se închină toți este banul”. Motive balzaciene:
paternitatea si mostenirea.
În cuprinsul romanului sunt prezente modalităţi de influenţă balzaciană:
1. plasarea exactă a acţiunii în timp şi spaţiu : „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909,
cu puţin timp înainte de ora 10, în strada Antim.”
2. descrierea străzii şi a casei lui Costache Giurgiuveanu
3. tema romanului: viaţa burgheziei bucureştene dominată de puterea banului (averea lui
moş Costache polarizează interesul personajelor)
5. Ideea balzaciană a paternităţii.
Degradarea relaţiilor familiale aminteşte de „moş Goriot” (Honoré de Balzac): „Patria o
să piară dacă taţii sunt călcaţi în picioare”
6. Spiritul de „clan” reprezintă o altă trăsătură de tip balzacian.
Nucleul clanului este familia.Este o lume a copiei, a falsei existenţe. În acest sens, Simion
şi Titi Tulea sunt doua personaje emblematice: cel dintâi – un ramolit care coase la gherghef, iar
celălalt, rămas infantil, pictează după cărţi poştale ilustrate de cea mai proastă calitate.
 Argumentul 2
In al doilea rand, romanul este realist prin structura riguroasa, sferica a romanului.
Incipitul fixează cadrul spaţial şi temporal (strada Antim, „ într-o seară de la începutul lui iulie
1909 ”). Acest cadru va reveni în final, după zece ani, în amintirea lui Felix.
O alta caracteristica a realismului pe care o regasim in acest roman este construcţia
tipologică – fiecare personaj este un tip uman specific:
Otilia – femeia enigmatică
Felix – „martor şi actor” (George Călinescu)
Costache Giurgiuveanu – avarul;
Aglae – „baba absolută” (Wiesmann)
Stănică Raţiu – arivistul şi demagogul, dar „băiat simpatic”
Titi – retardatul, decrepitul etc.
Fiecare personaj este suprins cu o trăsătură dominantă prin care este conturată o latură
esenţială. Exemplu: ochii proeminenţi ai lui Costache sugerează teama de a nu fi prădat,
Fiind un roman obiectiv, naratiunea este la persoana aIII-a. Perspectiva este obiectiva,
iar naratorul este omnisicient si omniprezent. Este obiectiv, fiind doar un martor al actiunii
deoarece nu interfereaza in actiune ci doar prezinta faptele.

PREZENTAREA SUB PRIN RAPORTARE LA TEMA

Rezumat
Romanul este alcătuit din 20 de capitole, acţiunea fiind dezvoltată pe mai multe planuri
narative şi prezintă destinul unor personaje cum ar fi: Otilia, Felix, Costache Giurgiuveanu, clanul
Tulea, Stănică Raţiu, Pascalopol.
Naraţiunea începe cu drumul lui Felix la Bucureşti. Rămas orfan, acesta vine la tutorele
său Costache Giurgiuveanu, după absolvirea liceului Internat din Iaşi, pentru a urma Facultatea de
Medicină.
Expoziţiunea consemnează plasarea exactă a acţiunii în timp şi spaţiu, după metoda
balzaciană. Sunt prezentate, de asemenea, personajele cu rol important în economia ţeserii
epicului: Otilia Mărculescu, moş Costache, Aglae Tulea, Pascalopol, Stănică Raţiu.
Intriga se dezvoltă în jurul moştenirii lui Costache.
Desfăşurarea acţiunii dezvăluie treptat principalele trăsături ale personajelor care sunt
prezente în casa lui Costache Giurgiuveanu la sosirea lui Felix. Romanul devine o adevărată frescă
socială care evidenţiază starea de înavuţire, aspecte ale căsătoriei, relaţia dintre părinţi şi copii,
soarta orfanilor etc.
(Primul plan)Întreaga acţiune a romanului gravitează în jurul moştenirii averii lui
Costache Giurgiuveanu. Bătrânul avar o iubeşte sincer pe Otilia, dar nu întreprinde nimic pentru
a-i asigura viitorul. Neputinţa şi spaima bolii de care suferă nu-l fac să uite de comoara lui.
Disperarea lui – punctul culminant - creşte când vede clanul Tulea instalat în propria-i
casă, înfruptându-se din proviziile cămării şi supraveghind milităreşte casa pentru a nu putea fi
înstrăinat nimic.
Cel de-al doilea plan înfăţişează experienţele trăite de tânărul Felix. Printre coordonatele
existenţei sale se înscriu dragostea faţă de Otilia şi dorinţa de a se împlini profesional.
Deznodământul consemnează sfârşitul inevitabil al lui Giurgiuveanu pe care i-l aduce
Stănică Raţiu jefuindu-l. El pecetluieşte destinul Otiliei şi al lui Felix – dragostea celor doi orfani
lipsită de suport material devine insuportabilă. Olimpia va fi abandonată, Stănică asigurându-şi
ascensiunea socială prin relaţiile Georgetei (amanta unui general) cu care se căsătoreşte.
Epilogul romanului fixează destinele unor personaje: Felix, adolescentul provincial de
odinioară, după război a devenit specialist de marcă, profesor universitar. Otilia s-a căsătorit cu un
bărbat „exotic” la Buenos Aires, căpătând un aer de „platitudine feminină”. Pascalopol, bărbatul
matur şi cochet de altă dată, e „bătrân de tot, cu fălcile tremurânde”. Stănică a ajuns politician
cunoscut, cu afaceri necurate pe picior mare.

STRUCTURA SI LIMBAJ

Tema
Tema romanului include o latură socială cu două componente, ambele balzaciene: pe de o
parte este zugrăvită o frescă socială, un mediu citadin românesc de la începutul secolului al XX-
ea, autorul fiind lucid şi detaşat, iar a doua componentă vizează tema moştenirii. Aceasta aduce
în prim plan problema banului, care influențează adânc viața individului, îi conferă demnitate şi
putere în raport cu semenii săi. Ca în romanele lui Balzac, majoritatea personajelor urmăresc în
mod obsesiv să intre în posesia unei moşteniri, care să le schimbe destinul.
A doua temă, cea a iubirii, nu ocupă prim planul deşi creează această impresie pentru că
ea are pentru orice existență o importanță definitorie, fie şi prin absența ei. Astfel, cuplul Felix-
Otilia s-a impus în conştiința cititorului, în categoria eşecului provocat din interior. Femeia se
declară frivolă şi inferioară bărbatului, se opune căsătoria, pe motiv că i-ar frâna cariera, însă în
realitate, ea îşi apără libertatea. Cuplul Otilia-Pascalopol nu a făcut carieră, poate şi pentru
atitudinea bărbatului matur, prea matur, îndrăgostit într-un mod aproape incestuos de o fată cu 30
de ani mai tânără. Cuplul Stănică-Olimpia, replică peste ani a Aglaei şi a lui Simion, este o
caricatură a cuplului Felix-Otilia, chiar un fel de anticuplu. Aurica şi Titi ilustrează fiecare în felul
său suferința singurătății.

Titlul
În ceea ce priveşte titlul, acesta se constituie ca un element paratextual, care oferă
cititorului un orizont de aşteptare. Inițial, acesta a fost “Părinții Otiliei”, reflectând ideea
balzaciană a paternității, pentru că fiecare dintre personaje determină într-un fel ca nişte părinți,
soarta orfanei Otilia.
Titlul final deplasează accentul de la un aspect tradițional la tehnica modernă a oglinzilor
paralele, prin care este realizat personajul titular. Raportul incipit-final conține conotații care
plasează romanul în avangarda post-modernismului. Cel puțin 3 secvențe pot constitui incipitul:
1. descrierea strazii Antim şi a casei lui Giurgiuveanu, cu menționarea indicilor spațiali
şi temporali
2. secvența întâlnirii lui Felix cu unchiul său şi replica absurdă “nu stă nimeni aici”, pusă
în corespondență cu cea finală “aici nu stă nimeni” şi
3. reunirea principalelor personaje în casa lui moş Costache, precum şi prezentarea
acestora.
Finalul este şi el alcătuit din două secvențe ce pot candida la acest statul:
1. deznodământul, adică Felix abandonat, primeşte o explicație de la Otilia, menită să
dezlege misterul şi epilogul, care oferă cititorului justificarea gestului fetei (Felix avea să facă o
strălucită carieră, neincomodată de o dragoste nepotrivită).
 2. Interesul autorului care cade însă pe elementul aburd, regăsit atât în incipit, cât şi în final.
Mai întâi, după ce Felix găseşte casa unchiului, este încredințat că a greşit adresa. Bătrânul are o
atitudine inexplicabilă, specifică însă mizantropului, iar ca zgârcit, are convingerea că orice
oaspete reprezintă o cheltuială în plus. Deşi Felix întreabă clar şi în aceeaşi manieră îşi declină
identitatea, bătrânul răspunde ca într-o piesă de Eugen Ionescu (absurd).

Incheiere
În roman se dezvăluie o impresionantă frescă a societății burgheze din Bucureşti, la
începutul secolului al XX-lea, creeată prin viziunea critică şi caricaturală a autorului. Astfel,
arhitectura caselor se caracterizează prin amestecuri de stiluri şi printr-o anumită delăsare,
ilustrează o lume a snobismului, a grandorii afişate, a avariției şi a prostului gust. Interioarele
camerelor sunt descrise în detaliu, exprimând caracterul personajelor şi statutul lor social, cum
este cazul salonului din casa Aglaei, în care este invitat Felix. Din descriere ies la iveală lipsa de
activitate, bogăția mimată şi meschinăria. La polul opus este interiorul casei lui Pascalopol, ce
sugerează caracterul blazat şi sofisticat al moşierului, ascuns de o mască a politeții şi a educației.
Impresionantă este camera Otiliei, ce deconspiră o fire jucăuşă, contradictorie, avidă de lux şi
cochetărie.

CONCLUZIE