Plumb

de George Bacovia
- artă poetică simbolistă modernă –

„Dormeau adânc sicriele de plumb,

Şi flori de plumb şi funerar vestmânt --
Stam singur în cavou... şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig --
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb.”

Simbolismul este o mişcare artistică şi literară de la sfârşitul secolului al XIX-lea, care apare
ca reacţie împotriva romantismului, naturalismului şi a parnasianismului. Manifestându-se iniţial
în Franţa, simbolismul se extinde ulterior în alte ţări europene şi pe continentul american.
Jean Moréas publică, în 1886, manifestul simbolismului în suplimentul literar al ziarului Le
Figaro.
Printre trăsăturile definitorii ale simbolismului, sunt de luat în seamă, pe de o parte, adâncirea
lirismului prin intermediul sugestiei muzicale, astfel că putem vorbi chiar de un primat al
muzicalităţii (potrivit lui Paul Verlaine, unul dintre iluştrii reprezentanţi ai simbolismului francez,
armonia devine prioritară în reprezentarea lumii şi a literaturii:„muzica înainte de toate”) şi, pe de
altă parte, forţa imaginativă a „corespondenţe lor” (concept definit artistic de Charles Baudelaire
într-un sonet omonim – „Corespondențe” – prin versul „parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi
răspund”, punând în relaţie sinestezică olfactivul, vizualul şi auditivul). De altfel, predilecţia
pentru imaginile sinestezice este o caracteristică a simbolismului, coroborată cu o nouă viziune
asupra lumii.
Tematica şi formula estetică a liricii bacoviene se înscrie în lirica simbolistă europeană.
Aşadar, vom găsi, în primul rând, preferinţa pentru simboluri (aproape toate substantivele din
opera lui Bacovia au dobândit statutul unor simboluri:plumbul, toamna, amorul, ploaia, vântul,
oraşul, cavoul, strada, parcul, copacii desfrunziţi, corbii sunt, de fapt, elementele obsedante ale
unei lumi care nu este decât oglinda aceleiași stări interioare, confuze, depresive, aproape
alienante, presimţind întotdeauna moartea eului liric). Apoi, prezenţa sinesteziilor: ,,Primăvară… /
O pictură parfumată cu vibrări de violet’’ – corespondenţa vizual-olfactiv-dinamic. Muzicalitatea
versurilor se realizează, de regulă, prin tehnica simbolistă a refrenului, dar şi prin motive, precum:
plumbul, sicriele, florile, orchestra, tălăngile, fanfara etc.
Starile sufletesti specifice poeziei simboliste se regasesc in lirica bacoviană, cum ar fi:
spleenul şi nevrozele, angoasa, depresia, bolile, descompunerea universului, decadenţa, disoluţia
materiei, sentimentul morţii, culorile cenuşii, terne, culoarea plumbului, negrul şi violetul etc., de
o materialitate densă, copleşitoare.
Poezia ,,Plumb” deschide volumul de debut cu acelaşi titlu, din 1916, şi ilustrează estetica
simbolistă asupra lumii şi viziunea tragică asupra existenţei, specifică operei bacoviene.
Simbolul central al poeziei este „plumbul”, prezent încă din titlu şi reluat obsesiv în poezie
pentru a sugera apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenuşiul vieţii, universul monoton,
închiderea definitivă a spaţiului existenţial. De-a lungul poeziei, poetul alătură
simbolului ,,plumb’’ alte cuvinte, formând sintagme extrem de sugestive: ,,flori de plumb’’
(semnificând dualitatea viaţă-moarte, dispariţia vegetalului, a frumosului în general), ,,amor de
1
plumb’’ (sfârşitul iubirii, imposibilitatea sentimentului), ,,aripi de plumb’’ (imposibilitatea
împlinirii idealului). Imaginea ,,amorul meu de plumb’’ sugerează corespondenţa dintre
încremenirea lumii şi disoluţia eului, moartea sufletească.
Textul se inscrie in lirica simbolistă modernă prin utilizarea elementelor specifice, precum:
simbolurile(„plumb”), tehnica repetitiilor, valorificarea cromaticii( cenușiul existențial sugerat de
„plumb”), ipostaza tragica a eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenta care se
stabileste intre lumea exterioară si cea interioară. 
Tema textului este condiţia poetului într-o lume ostilă, sufocantă, apăsătoare, dominată de
obiecte. Din această lume nu se poate evada şi nu există refugii salvatoare. Subtema este moartea
prin impietrire, iar motivele literare sunt plumbul, florile, coroanele si sicriele, cavourile, strigatul
interior.
Poezia este structurată în două catrene, organizate pe baza paralelismului sintactic. Prima
strofă corespunde realităţii exterioare, iar cea de-a doua strofă corespunde realităţii interioare.
  O imagine poetică semnificativă pentru tema poeziei o identificăm în prima strofă, care
surprinde elemente ale unui cadru spațial închis, apăsător, sufocant, în care eul liric se simte
claustrat. Verbul „dormeau" din primul vers este o metaforă a morţii care sugerează un sfârşit
continuu specific liricii bacoviene. Se formează un câmp semantic al universului mortuar: „sicriele
de plumb", „veşmântul funerar", „flori de plumb", „coroane de plumb". Aceste elemente
construiesc un decor artificial în care, prin repetarea epitetului „de plumb", se creează impresia
unei existenţe fără sens şi fără posibilitatea înălţării.
Toate obiectele sunt marcate de împietrire. Eul liric este prezent într-o ipostază de
însingurare totală: ,,stam singur", vântul fiind singurul element care sugerează mişcarea, însă
produce efectele reci ale morţii. Verbul ,,scârţâiau" din ultimul vers întăreşte senzaţia de iritare,
nevroză, angoasă. Lirismul subiectiv, evidenţiat prin numeroasele mărci ale subiectivităţii: verbe
la persoana I singular (,,stam", ,,am început") şi pronume sau adjective pronominale la persoana I
singular (,,amorul meu").
O altă imagine relevată pentru temă în care eul poetic se află sub semnul tragicului
existenţial dat de moartea afectivităţii o regăsim în strofa a II-a: „Dormea întors amorul meu de
plumb”. Epitetul „întors”, referitor la sentiment, adânceşte senzaţia unei lumi părăsite de orice
speranţă, de mântuire, înălţare. Marcat de aceeaşi singurătate totală, eul liric ajunge să se privească
din exterior ca un străin; strigătul său de deznădejde fiind o încercare de salvare iluzorie.
  Metafora frigului simbolizează disoluţia materiei, iar imaginea metaforică a îngerului
cu ,,aripi de plumb" presupune senzaţia căderii definitive a omului într-o lume a morţii în care
înălţarea nu mai este posibilă. Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, singurătatea, privirea în sine ca
într-un străin, se înscriu în estetica simbolistă.
Un element de compoziție semnificativ pentru textul bacovian simbolist este titlul
reprezentat de un substantiv comun, care , denotativ , denumește un metal greu, de culoare gri
inchis, toxic Sensul conotativ al lexemului „plumb”( format dintr-o vocală închisă de câte două
consoane „grele”, repetându-se de 7 ori în text )este dat de valoarea de motiv literar central si
simbol al titlului, sugerând spațiul închis, apăsarea sufletească, golul interior, melancolia și jalea
eului poetic, stări afective care prin corespondență descriu un univers exterior trist, apăsat de
greutatea plumbului.
Fonetic, se observa preferinţa autorului pentru repetiţia vocalei închise „u” şi a consoanelor
nesonante, ocluzive „p” şi „b”, care intensifică impresia de claustrare.
Un alt element de compoziție este expresivitatea limbajului, sursele acesteia şi ale
sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La nivel fonetic, se remarcă
predominanţa vocalelor închise o, i şi u, care dau sentimentul de vid interior, iar aglomerarea
consoanelor dure b, p, m, n, creează o sonoritate bizară, lugubră. La nivel morfologic, predomină

2
timpul imperfect, un timp al acţiunilor continue, neterminate, obsedante. Singurele care diferă,
verbele „am început” şi „să strig”, marchează conştientizarea dramatică a eului liric.
  La nivel sintactic, propoziţiile sunt predominant principale, independente, deseori coordonate
prin ,,şi" ceea ce intensifică, prin aglomerare, senzaţiile. De asemenea, se remarcă topica inversă,
cu subiectul postpus: „Dormeau adânc sicriele de plumb”, ,,Dormea întors amorul meu de plumb”.
  La nivel lexical, predomină cuvintele din câmpul semantic al morţii; repetarea lor are ca efect
monotonia.
La nivel stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central „plumb”, asociat metaforelor:
„flori de plumb”, ,,coroanele de plumb”, „aripile de plumb” şi expresivitatea epitetului „amorul
meu de plumb”.
  Ca elemente de versificație reținem versurile cu masură fixă de zece silabe şi rimă îmbrăţişată.,
aceste două elemente contribuind în plus la ideea de închidere.
 În concluzie, ţinând seama de aspectele menţionate şi de diversitatea ipotezelor de lectură la
care încurajează poezia modernistă, în general, putem spune că Plumb de G. Bacovia surprinde
elementele de forţă ale simbolismului.