Că lin Andreea

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME

Camil Petrescu (1894-1957) a fost poet, romancier, dramaturg, debutand in revista

"Facla", colaborator al revistei "Zburatorul", redactor la "Revista Fundatiilor Regale",
participant activ la Primul Razboi Mondial, director al teatrului national din Bucuresti, cat
si membru al Academiei Romane. Acesta a debutat in literatura cu volumul din 1923-
"Versuri. Idee. Ciclul mortii."

Romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este unul de analiza
psihologica, redat la persoana I, din perspectiva subiectiva a naratorului personaj.
Publicand acest roman, in 1923, Camil Petrescu a pus bazele romanului citadin si ale
autenticitatii, directii pe care le-au urmat, atat colegii sai de generatie, cat si scriitorii
postbelici. Camil Petrescu dezaproba roamnul omniscient, in care autorul cunoaste totul
despre personajele sale, propunand o schimbare prin romanul modern, pornind de la idea
ca nu putem stii cu exactitate ce se petrece in cunostiinta semenilor nostri. Astfel, romanul
este unul modern, de tip subiectiv, prin autenticitatea perspectivei narative, memoria
involuntara (termen consacrat de opera lui Marcel Proust), care determina reconstituiurea
unor secvente intamplatoare, determinate de anumite gesturi, cuvinte, fraze, etc,
naratiunea la persoana I, anticalofilism (calofilie=stil frumos; sinonim cu falsul, livrescul),
cat si prin autenticitate. Camil Petrescu teoretizeaza romanul modern , de tip proustian, in
"Noua structura si opera lui Marcel Proust ": "Eu nu pot gandi onest decat la persoana I."

Romanul in cauza este structurat pe doua parti, cu titluri semnificative, surprinzand

doua ipostaze esentiale: "Cartea I" surprinde aspiratia catre iubirea absoluta, in cele sase
capitole, iar "Cartea a II-a" ilustreaza, in cele sapte capitole, imaginea dramatica a
razboiului si a mortii. Desi prima carte este o fictiune, cea de-a doua este, insa, o experienta
reala, trista, scriitorul fiin ofiter al armatei romane, in timpul Primului Razboi Mondial,
jurnalul sau de razboi fiind imprumutat si eroului Stefan Gheorghidiu.

Titlul romanului suport, "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", sugereaza
cele doua etape din evolutia personajului principal: iubirea neinteleasa si drama razboiului.
Simetria titlului corespunde celor doua parti ale romanului. Substantivul "noapte", repetat
in titlu, reda simbolic incertitudinea, nesiguranta, dezamagirea, deziluzia, necunoscutul
fiintei umane.
 O prima tema a operei este cea a iubirii ca aspiratie niciodata implinita, asociata cu
tema geloziei, "Cartea I" reprezentand rememorarea iubirii dintre Ela si Stefan, in toate
aspectele sale esentiale, iar a doua tema este cea a razboiului, "Cartea a II-a" urmarind
experienta de pe front a lui Stefan Gheorghidiu.

Actiunea nu este strict cronologica, autorul apeland la anamneza (personajul

narator se intoarce in trecut, rememorand intamplari petrecute in urma cu 2 ani, cand, la
discutia de la popota, tanarul sublocotenent Stefan Gheorghidiu izbucneste itolerant, in
urma discutiei despre un fapt divers, relatat in presa, privind achitarea de catre justitie a
sotului care si-a ucis sotia, surprinsa in adulter). Secventele narative, referitare povestea
iubirii, sunt structurate cronologic, fiind inserate intre momentul discutiei de la popota si
izbucnirea razboiului. Stefan isi dezvaluie, astfel, suferinta, reprosandu-le participantilor la
discutie ca nu inteleg nimic. Astfel, romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional,
actiunea din primul capitol ("La Piatra Craiului, in munte") fiind posterioara intamplarilor
relatate in restul primei parti. Capitolul scoate in evidenta timpul nararii (prezentul
frontului, in care sunt consemnate amintirile) si timpul narat (povestea de iubire).

  In capitolul I, Stefan priveste cu ironie si realizeaza modul in care armata romana se

pregatea de razboi, povestind situatia de pe Valea Prahovei, dintre Busteni si Predeal.
Acesta este realist, priveste cu luciditate si analizeaza atent ceea ce se intampla in jurul sau.
El relateaza analitic drama soldatior romani, dar surprinde, in acelasi timp, si framantarile
sale nauntrice: "noptile mi le petreceam in lungi insomnii." Stefan Gheorghidiu izbucneste
itolerant, in urma discutiei despre un fapt divers, relatat in presa, privind achitarea de catre
justitie a sotului care si-a ucis sotia, surprinsa in adulter, considerandu-se superior moral
celor din jurul sau. Eroul e orgolios, sufera din dragoste, dar are un limbaj sfidator,
sanctionand drastic interlocutorii: " Discutati mai bine ceea ce va pricepeti."

Capitolul II se deschide cu relatarea lui Stefan Gheorghidiu despre relatia sa cu Ela,

cu care era casatorit de doi ani si jumatate. Gelos, acesta incepe sa nu mai aiba incredere in
aceasta si, dominat de incertitudini, analizeaza propriile sale trairi. Stefan povesteste cum
era magulit, pentru ca era iubit de una dintre cele mai frumoase studente de la Universitate,
dezvaluindu-si vanitatea.

Dupa impartirea averii lasate de Tache Giurgiuveanu, unchiul batran si avar al lui
Stefan, personaj de factura balzaciana, si dupa ce Stefan cedeaza o parte din ea familiei, Nae
Gheorghidiu, incantat, ii invita la masa pe Stefan, pe mama sa, surorile, cumnatul si, la un
moment dat, se retrage cu cei doi barbati, propunandu-le sa se ocupe el de afacerile
familiei, ironizandu-l pe Stefan. Student la filosofie, intelectual, acesta nu se poate descurca
la impaienjenisul afacerilor: i se reproseaza de catre Nae ca nu are spirit practic, ca nu stie
ce sunt afacerile, debutatul comparandu-l cu tatal sau. Stefan este inadaptat, lupta cu
ordinea sociala, cu afacerismul si politecianismul. Ela doreste sa-l determine sa accepte
mostenirea si il incurajeraza sa se lupte cu toate rudele, pentru a nu fi profitat cineva de
bunatatea lui. Dupa afirmatiile Elei, Stefan este naiv, dezinteresat de avere.

Cartea a II-a reprezinta jurnalul de razboi al scriitorului, imprumutat si eroului

narator, Stefan Gheorghidiu. El considera participarea la razboi un act de cunoastere, fiind
atras de cunoasterea existentiala in cat mai multe domenii. Pe campul de lupta isi da seama,
cu luciditate, ca viata lui si a ostasilor este sub semnul hazardului si simte panica, frica,
lasitate, groaza. Ideea este accentuata in capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu",
atunci cand lui Gheorghidiu i se povesteste cum unul dintre soldatii sai, A Mariei, alearga cu
capul retezat de un obuz.

In final, drama iubirii intra definitiv in umbra, experienta razboiului fiind decisiva.
Fiind ră nit, Ștefan Gheorghidiu este trimis la București, unde toată familia îl copleșește cu
ceea ce el consideră falsă afecțiune. Mama lui, odată foarte ostilă la citirea testamentului,
acum vine să -i aducă cele trebuincioase la spital. Stefan este generos, lasandu-i Elei
intreaga avere. Totodata, acesta refuza dorinta de a o vedea si nu vrea sa stie ce s-a
intamplat.

Noul roman, care are la baza autenticitatea, se caracterizeaza printr-o naratiune

homodiegetica, cu focalizare interna, cu narator intradiegetic si relatare la persoana I.
Romanul devine, astfel, o experienta interioara a lui Stefan Gheorghidiu, cititorul traindu-i
povestea doar din perspectiva sa, a lui Stefan. La realizarea autenticitatii, Camil Petrescu
utilizeaza metoda introspectiei (psihologica, bazata pe observarea propriilor trasaturi, fiind
prezenta de-a lungul intregului roman, personajul analizandu-si trairile-"Crezusem ca toate
bucuriile si durerile nevestei mele nu pot veni decat prin mine.") si tehnica jurnalului
(subiectiva, prin care naratorul personaj nu respecta ordinea cronologica a evenimentelor,
apeland la memoria involuntara-anamneza), preluata de la scriitorul francez Marcel Proust.

Opera se caracterizeaza prin claritate, sobrietatea stilului, fraze scurte, scriitorul

fiind analitic, iar stilul anticalofil. El considera ca relatarea unui subiect trebuie sa fie
precisa si concisa, "ca intr-un proces verbal".