PSIHOLOGIE GENERALĂ ȘI MEDICALĂ

Anul I AMG I

Profesor, Ivănescu giulia

„Omul care se cunoaște știe ce e folositor, deosebește
ceea ce poate face de ceea ce nu poate, lucrează ce-i
stă în putință, face rost de cele de trebuință și trăiește
fericit, ferindu-se de ce este peste puterile lui,
înlăturând greșelile și nenorocirea.
Dimpotrivă, cel care nu se cunoaște, ci se
înșală asupra valorii sale, zace în aceeași
necunoștință de oameni și de lucruri omenești, nu
știe nici ce-i trebuie nici ce face, nici de ce oameni
se slujește, și se înșală asupra tuturor lucrurilor,
lasă să-i scape binele și dă de nenorociri.’’
Xenofon
Obiectul psihologiei

• PSHOLOGIA este reprezentată prin senzaţii proprii, imagini, fenomene ale memoriei, gândirii, vorbirii,
voinţei, imaginaţiei, motivelor, necesităţilor, emoţiilor şi sentimentelor etc.
• Fenomenele psihice de bază pot fi depistate nemijlocit la sine şi indirect să le observăm la alţi oameni.
• psihologia a provenit din contopirea a două cuvinte greceşti „psiuhe” (suflet) şi „logos” (ştiinţă,
învăţătură), ceea ce înseamnă „ştiinţa despre suflet”

• Luînd în vedere aceste elemente, vom defini psihologia ca fiind știința care studiază psihicul
(procese, însușiri, stări, condiții, mecanisme psihice), utilizând un ansamblu de metode obiective, în
vederea desprinderii legității lui de funcționare, în scopul descrierii, explicării, integrării, optimizării și
ameliorării existentei umane.
• O altă definiție: Psihologia se defineşte ca ştiinţa care studiază, cu ajutorul unor metode obiective
specifice, organizarea psihocomportamentală sub aspectul determinismului, mecanismelor şi legilor
devenirii şi funcţionării ei, în plan animal şi uman, în unitatea contradictorie a individualului,
particularului şi generalului, universalului
 Scurt istoric

• Psihologia este o ştiinţă foarte veche, care în acelaşi timp e şi foarte tânără. Pe de o parte, vârsta ei numără cca
2400 ani, iar pe de altă parte, abia în secolul XIX ea se constituie ca ştiinţă independentă.

• Prima expunere sistematică a fenomenelor psihice a fost efectuată de către savantul grec din antichitate
Aristotel în tratatul său „Despre suflet” („De anima”).

• Aristotel este considerat întemeietorul psihologiei

• Istoria psihologiei drept ştiinţă experimentală începe cu a.1879, când a fost creat primul laborator de psihologie
experimentală în lume, la Leipzig, Germania, de către psihologul german Wilghelm Wundt.

• Pionierii psihologiei experimentale din România (E.Gruber,С. Rădulescu-Motru, F.Ştefanescu-Goangă) îşi fac
ucenicia în primul laborator de psihologie experimentală al lui W. Wundt.
 ramuri fundamentale şi aplicative (speciale) ale psihologiei

• Psihologia generală cercetează individul, accentuând în el procesele de cunoaştere şi personalitatea. Procesele

psihice cognitive cuprind senzaţia, percepţia, atenţia, memoria, imaginaţia, gândirea şi vorbirea. Cu ajutorul
acestor procese omul recepţionează şi prelucrează informaţia despre lume, ele participă de asemenea la formarea şi
reorganizarea cunoştinţelor.
• Psihologia genetică studiază mecanismele ereditare ale psihicului şi comportamentului, dependenţa lor de
genotip. Psihologia diferenţială determină şi descrie deosebirile individuale ale oamenilor, predispoziţiile lor şi
procesul de formare.

• În psihologia vârstelor aceste deosebiri sunt prezentate pe vârste. Această ramură a psihologiei studiază de
asemenea şi schimbările, transformările, care au loc în cadrul trecerii de la o vârstă la alta

• Psihologia socială studiază interrelaţiile umane, fenomenele, apărute în procesul comunicării şi acţiunii
reciproce ale oamenilor între ei în diverse grupe, în special în familie, şcoală, în colectivele de instruire şi
pedagogice. Asemenea cunoştinţe sunt necesare pentru organizarea psihologică corectă a educaţiei.

• Psihologia pedagogică uneşte informaţia completă, legată de instruire şi educaţie. Aci atenţie deosebită se
atrage asupra fundamentării şi elaborării metodelor de instruire şi educaţie a oamenilor de diferite vârste.
psihologia medicală

• Cei care se ocupă de problemele ridicare de psihologia medicală au ca obiectiv creșterea calității
actului medical, promovarea sănătății populației, ameliorarea calității vieții la orice vârstă, printR-o bună
apreciere și gestionare a tuturor factorilor care țin de sănătate și boală.

• Profesia medicală face apel la activitățile de îngrijire a omului aflat în suferință și sunt caracterizate
prin stabilirea de relații interumane. Profesarea medicinei utilizează, pe tot parcursul său, relația de
comunicare, domeniu aparținând psihologiei. Umanismul profesiei medicale cere cadrelor medicale să
înțeleagă nu numai boala, ci și persoana bolnavă.

• Psihologia medicală este o ramură a psihologiei generale, aplicată la studiul aspectelor psihosociale
care însoțesc actul medical în toate etapele sale, având scopul de a reda sănătatea persoanei și de a o
reinsera în mediul social și familial.

• Obiectul psihologiei medicale poate fi definit și ca studiul bolnavului în relație cu boala sa.
 PSIHICUL CA OBIECT DE CERCETARE AL PSIHOLOGIEI. NATURA PSIHICULUI UMAN

• Psihicul este o modalitate prin care omul există ca fiinţă, în acelaşi timp, biologică şi socială, deci fiInță
biosocială, iar ca fiinţă bio- psiho- socială, omul este o personalitate. El îi asigură omului adaptarea la
condiţiile mediului, prin conduite care depind atât de schimbările din mediu, cât şi de condiţiile interne
specifice individului respectiv.

• Prin psihicul său, omul cunoaşte, acţionează şi conduce după valori morale. El se manifestă prin procese
psihice (gândire, memorie, imaginaşie etc.), prin stări psihice (conştiente sau inconştiente, bună sau proastă
dispoziţie etc.) şi prin însuşiri psihice (stări temperamentale, trăsături de caracter, nivel de creativitate etc
 senzaţii

percepţii
senzoriale
reprezentări

cognitive
gândire

memorie
procese psihice superioare
imaginaţie

afective: dispoziţii afective, emoţii, sentimente, afecte,

pasiuni
STRUCTURA
PSIHICULUI volitive: voinţa
UMAN
reglatorii: atenţia, motivaţia

activităţi psihice: limbajul, jocul, învăţarea, munca, creaţia

însuşiri psihice: temperament, caracter, aptitudini

 Ipostazele psihicului şi relaţiile dintre ele

• Psihologul Paul Popescu-Neveanu considera că sistemul psihic uman (SPU) este un ansamblu de funcţii şi
procese psihice aflate în interacţiune, organizate ierarhic şi care contribuie la apariţia fenomenului de
conştiinţă.
• După cum arată şi etimologia termenului de conştiinţă (latină cum „cu” şi scentia „ştiinţă”), actul conştient
este mijlocit de informaţiile de care individul dispune cu ajutorul înţelegerii. Gândirea are un rol esenţial în
producerea conştiinţei, dar aceasta nu se reduce la gândire, deoarece la fel de important este şi limbajul.
Totodată, conştiinţa nu este posibilă fără starea de veghe şi de atenţie, ea fiind susţinută de motive, de
trăiri afective, de voinţa, de imaginaţie.
• Conştiinţa are o organizare de tip logic şi raţional, ea îndeplinind un rol conducător, concretizat prin
funcţiile de cunoaştere, de orientare spre scop, de autoreglaj voluntar, creatoare şi anticipativă.
 Conştiinţa este nivelul psihic superior de reflectare a realităţii caracteristic doar omului şi nu în toate cazurile.
Conştiinţa este forma superioară de reflectare psihologică, este rezultatul condiţiilor social-istorice de formare
a omului în cadrul activităţii de muncă, care se află permanent în comunicare (cu ajutorul limbajului) cu alţi
oameni. În acest sens conştiinţa este „un produs social”. Omul este unicul dintre fiinţe, care este capabil de
autoanaliză, autocontrol şi autoapreciere. Aptitudinea de a se reflecta pe sine însăşi în complexul activităţii
vitale este aptitudinea de a fi conştient de sine
 Subconștientul

În cadrul SPU se delimitează şi subconştientul sau preconştientul care cuprinde memoria

potenţială şi ansamblul automatismelor (deprinderilor) și operatiilor de care individul uman dispune -
care nu sunt conştiente, dar care pot fi uşor trecute in sfera conştiinţei
S-a acreditat şi ideea că, deşi amplasat între conştient şi inconştient, subconştientul este orientat
mai mult spre conştiinţă. El nu este total obscur, ci presupune un anumit grad de transparenţă, putând fi
considerat, de aceea, o „conştiinţă implicită”.

Concluzie = „Subconştientul conţine ceea ce nu se află în centrul atenţiei, dar care poate
avea efecte asupra conştienţei”
 inconştientul

• La polul opus conştiinţei se află inconştientul sau psihicul bazal, orientat propriei fiinţe pe care o
exprimă în tot ceea ce are ea caracteristic: tendinţe instinctuale, trebuinţe, stări afective, vise, gânduri şi
dorinţe ascunse,etc. Psihologii consideră că toate procesele psihice au o parte care se desfăşoară în
sfera inconştientului. La sfârşitul secolului al XIX- lea Sigmund Freud (1856- 1939) a descoperit
metoda de investigare a proceselor inconştiente pe care a numit- o ”psihanaliză”. El consideră că viaţa
noastră psihică rezidă în mişcarea conştient- inconştient şi tot ceea ce era atribuit întâmplării (lapsusul,
uitarea de nume etc.), are o puternică motivaţie inconştientă. Freud a demonstrat că visele din timpul
somnului reprezintă manifestări caracteristice şi autonome, specifice inconştientului.
• Trebuie subliniat faptul că între conştient şi inconştient nu există o ruptură, ci o strânsă
interacţiune, chiar dacă nu toate informaţiile din inconştient trec în sfera conştiinţei. inconştientul este
o structură a personalităţii ce influenţează conştiinţa, astfel încât nu putem separa inconştientul de
conştient, ele aflându- se într- o permanentă interacţiune.

• Inconştientul- constituie cel mai controversat nivel de organizare a vieţii psihice