Călin Andreea

Tema și viziunea despre lume – Povestea lui Harap Alb

Basmele lui Creangă poartă amprenta geniului creator din Amintiri din
copilărie, lumea acestei opere trecând transfigurată într-o lume fabuloasă dar
păstrându-și aura țărănească, moldovenească, arhaică.

În basmul cult, la Creangă, accentul se deplasează din planul exterior al

întâmplărilor (așa cum se întâmplă în basmul popular) către planul interior
psihologic.

Povestea lui Harap Alb (apărută în 1877 în Convorbiri Literare) este mai
mult decât un basm cult, este un bildungsroman. Chiar dacă subiectul lui Harap
Alb nu este original (tema este intâlnită în șase versiuni ale unor basme
românești și în basme din spațiul balcanic), subiectul la Creangă se diferențiază
prin tema și viziunea despre lume, prin intrarea în subiect (primele trei probe),
prin prezența spânului și prin „tema însoțitorilor năzdrăvani” – Jean Boutiere.

Tema basmului o reprezintă triumful binelui asupra răului, având ca temă

derivată cea a inițierii și a procesului de maturizare treptată a eroului. Harap
Alb, considerat cel mai slab dintre fii, reuseste sa treaca prin incredere in
fortele proprii de proba la care este supus de tatal sau imbracat in blana de urs
la capul podului. Pe de alta parte, tanarul nu are cum sa respecte povata tatalui
si desi initial refuza, a treia oara se intovaraste cu spanul, devenind astfel eroul
care isi dovedeste maturizarea prin trecerea probelor.

Pentru a surprinde faptele din lumea fabuloasă, din punct de vedere

compozițional, basmul este alcătuit din două părți ample centrate pe motivul
călătoriei. Impulsul inițiatic este dat de craiul, fratele împăratului Verde, care își
trimite „cel mai vrednic„ dintre fii, pentru a lua în stăpânire împărăția fratelui
său. Curtea lui Verde Împărat nu se dovedește a fi capătul pământului ci doar
finalul primei aventuri, unde ia naștere cel de al doilea impuls inițiatic prin
intermediul spânului (sălățile din grădina ursului, pielea cu nestemate a
cerbului, pețirea fetei împăratului Roș).
 Rolul pozitiv al spânului în formarea tânărului fiu de crai este subliniat și
de cal: ”Și unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume câteodată”. Astfel, tema luptei
dintre bine și rău este transpusă la nivel psihologic: binele e sinonim cu
înțelepciunea iar răul este sinonim cu naivitatea.

Toate evenimentele dobândesc semnificații simbolice. Spre exemplu,

desfasurarea actiunii porneste cu motivul mezinului in care acesta trece de
proba ursului. Podul, locul unde se desfasoara cea de a intaia proba, leaga
sfarsitul imparatiei tatalui de un spatiu nemilos, enigmatic, amenintator. Acesta
simbolizeaza trecerea de la o etapa a vietii la alta. Motivul adjuvantilor
simbolizeaza necesitatea tipica a eroilor principali de a avea ajutoare pentru a
trece de anumite probe (furnicile, albinele, calul).

In constructia personajelor fabuloase, Creanga este original prin

asocierea principiului binelui cu cel al raului: cei cinci tovarasi de calatorie al
eroului au infatisari atipice hidoase. Eroul basmului cult se confrunta cu
antagonistii (Spanul, Imparatul Ros) cu personaje preluate din lumea reala si nu
din cea fabuloasa.

O caracteristica fundamentala a stilului lui Creanga intalnit si in basmul

cult este oralitatea. Ea se realizeaza prin vorbirea personajelor, a enuntului la
persoana intaia si a doua, a interjectiilor, exclamatiilor si interogatiilor retorice
precum: "Hei, hei!"; "Cum sa mi se para dragul meu tovaras?"; "Buna calea,
drumetule!"; "Teleop, teleop, teleop". Printre sursele umorului se afla si ironia,
autoironia, prezenta diminutivelor cu valoarea augmentativa, a cuvintelor si
vorbelor de duh introduse prin vorba ceea, dativ etic ca de exemplu : "La
placinte inainte, la razboi inapoi".

De asemenea, caracterizarea lui Harap Alb de către spân: ”pui de om

viclean” sau a fetei împăratului Roș: ”zgâtie de fată” amintesc de personajele
din romanul autobiografic Amintiri din copilărie.

Drumul sau calatoria sugereaza destinul omului derulat de la nastere

pana la moarte. Calatoria propune un mod de cunoastere si de redescoperire
de sine. Pentru omul aflat in dilema plecarea in lumea reprezinta solutia
eliberarii, prin puterea de a alege. Drumul eroului are functia unei initieri iar
obstacolele intalnite il maturizeaza si il fac sa isi inteleaga rostul in lume.
Drumul lui Harap Alb este un drum initiatic ce contureaza idea ca inainte sa fii
stapan trebuie sa stii cum sa fii sluga pentru a intelege modalitatea de
conducere a unei imparatii.

În concluzie, Creangă își transpune, prin modul său original de relatare,

viziunea sa despre lume folosindu-și limbajul său întâlnit în operele sale clasice.