Sunteți pe pagina 1din 2

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga
Recunoscut ca fiind povestitorul nostru national, Ion Creanga da viata in anul 1877,
unui valoros basm cult, intitulat Povestea lui Harap-Alb. Pornind de la modelul
celui folcloric, specific ancestral si caracterizat de stereotipie, scriitorul construieste
o sintez de motive epice. El reuseste sa reactualizeze teme de circulatie
universala, conform propriei viziuni, intr-un text narativ de mare complexitate ce se
descopera sub forma unei oglinzi a vietii rurale din timpul sau.
Privit in general ca un bildungsroman, aciunea basmului urmareste destinul fiului
de crai, imbinand permanent fabulosul cu realul si evidentiind elemente
supranaturale ce sunt supuse unor aciuni convenionale. Totodata, specific
basmului cult, protagonistul devine reprezentant al binelui invingator, personificand
valorile perene ale umanitii: frumosul, adevrul, milostenia, prietenia, iubirea,
curajul, dar si naivitatea si neascultarea sfaturilor parintesti. Se remarca, astfel, in
acord cu cele doua planuri narative, existenta personajelor fabuloase, dar si a celor
verosimile, atropomorfizate.
Discursul narativ se constituie pe momente ale subiectului, situaia (expoziiunea)
prezentand o stare de echilibru: un crai avea trei feciori, iar, fratele mai mare, avea
doar fete. Tulburarea echilibrului (intriga) are drept cauza o lipsa relevata de
scrisoarea lui Verde-Imparat: absena motenitoruiui pe linie masculina. Aciunea
reparatorie de recuperare a echilibrului (desfurarea aciunii) se concretizeaz prin
probele la care este supus mezinul familiei, probe care ii dezvolta calitati
caracteriale. Punctul culminant il reprezinta incercarea esuata a Spnului de a-l
ucide pe Harap-Alb. Astfel, episodul care cuprinde scena tierii capului personajului
principal i a renvierii lui de ctre fata mpratului, cu ajutorul obiectelor magice,
are semnificaia morii iniiatice. Deznodmntul const n refacerea echilibrului i
rsplata eroului: el reintr n posesia paloului i primete ca recompensa pe fata
Impratului Ros si impria, ceea ce confirm maturizarea.
Fuziunea dintre real i fabulos se realizeaz inca de la nceput, deoarece naratorul
inoveaza formula iniial, eliminand schematismul enuntiativ specific prototipului
folcloric. Situarea in illo tempore a actiunii din basmele populare, dobandeste, in
basmul lui lon Creanga, semnificatii aparte, umpland de continut atemporalitatea si
aspatialitatea conventiei prototipale. Astfel, formula de introducere "Amu cica era
odata intr-o tara, un craiu care avea 3 fii", realizeaza pactul fictional si fixeaza
reperele spatio-temporale specifice: actiunea in basm incepe la un capat de lume
intr-o tara si evolueaza "peste 9 mari, 9 tari si 9 ape mari", la celalalt capat al
acesteia. Aciunea este plasat ntr-un trecut mitic odat, durata faptelor
petrecute fiind mare, in acord cu imprecizia spaial redata si prin inexistenta unor
toponime reale, locurile fiind numite cu ajutorul genitivului posesorului: mpria lui
Verde mprat, mpria lui Rou mprat, Grdina Ursului, pdurea Cerbului.
Intmplrile sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, care intervine
adesea prin comentarii sau reflecii caracterizate prin umor sau oralitate.
Naraiunea la persoana a III-a alterneaz cu dialogul. Subiectul basmului urmrete

modul n care personajul principal, Harap-Alb, parcurge un drum al iniierii, la finalul


cruia devine mprat, adic trece ntr-un plan superior de existen, care nseamn
modificarea statutului social i spiritual al eroului. Cele trei ipostaze ale
protagonistului corespund, n plan compoziional, unor pri narative, etape ale
drumului iniiatic: etapa iniial, de pregtire pentru drum, la curtea craiului fiul
craiului", mezinul" (naivul); parcurgerea drumului iniiatic Harap-Alb
(novicele/cel supus iniierii); rsplata mpratul (iniiatul). Creang utilizeaz
triplicarea (triplarea situaiilor), dar supraliciteaz procedeul de tehnic narativ
specific basmului popular, astfel c eroul nu are de trecut doar trei probe, ci mai
multe serii de probe. n basm, sunt prezente numerele magice, simbolice: 3, 12, 24,
i obiectele miraculoase, unele fiind grupate cte trei ( trei smicele de mr dul-ce i
ap vie i ap moart").
Limbajul naratorului si al personajelor se remarca prin utilizarea procedeelor
artistice, prin oralitatea ce confera autenticitate discursului narativ, prin eruditia
paremiologica (capul de-ar fi sanatos, ca belele curg garla) si prin umorul ca o
categorie estetica in care atitudinea naratorului este condescendenta (diminutive cu
valoare augmentativ buzisoare, buturica, caracterizri pitoresti portretul
lui Geril, al lui Ochil etc.), frecvena proverbelor, a zicatorilor intruduse in text prin
expresia: Vorba ceea: Frica pzete bostnria" si versuri populare ce fac dovada
originii moldovenesti.
Basmul cult este o specie narativ pluriepisodic ce imbina fabulosul cu realul si
introduce, astfel, numeroase personaje purttoare de valori simbolice. Intruchipand
binele i rul n diversele lor ipostaze, personajele himerice reprezinta modele
existeniale ce indeplinesc, prin raportare la protagonist, o serie de funcii
(antagonistul, ajutoarele, donatorii) sub forma unor prelungiri ale personalitatii lui
Harap-Alb. Calul este model al devotamentului uman, criasa albinelor si cea a
furnicilor ilustreaz recunotina, iar Geril, Setil, Flmnzil, Ochil i Psri-LiLungil simbolizeaz vicii umane care-l nsoesc pe om de-a lungul vieii i pe care
acesta reuete s le nving. Eroul este sprijinit de catre aceste fiinte cu insuiri
supranaturale in confruntarea cu antagonistul (Spnul), care are
funcia de
trimitator. Din punct de vedere tipologic, cele doua personaje scoase in evidenta
intruchipeaza binele (Harap Alb) si raul (Spanul), fiind impinse prin ambiguizare spre
o realitate palpabila. Astfel, la fel cum protagonistul nu este o intruchipare absoluta
a binelui, avand slabiciuni si defecte specific umane, nici Spanul nu este
intruchiparea raului absolut, ci un rau necesar cu rol initiator.
In concluzie, basmul este o oglindire a vietii in moduri fabuloase" (C. Clinescu), iar
povestitorul este un magician al logosului narativ. Consider ca desi, tipic tuturor
basmelor, Povestea lui Harap Alb valorifica tema confruntarii dintre bine si rau,
opera se remarca prin particularitatea viziunii autorului cult, prin relativizarea
perspectivei asupra notiunii de bine si de rau, simbolizate prin doua personaje care
se situeaza mai mult in sfera realista dect in lumea fantastica. Ca si in viata reala,
limitele dintre cele doua notiuni antitetice se sterg adesea, provocndu-I pe omul
obisnuit sa descopere complexitatea unei existente in care el insusi e un erou.