Basmul cult- * 'Povestea lui Harap-Alb"

de

Ion Creanga

Termenul de "basm" vine din slava veche, de la "basni", care inseamna "nscocire ", "scornire ".
Basmul este o specie literara a genului epic, cu larga raspandire, o opera narativa in proza (si,
mai rar, in versuri), in care realitatea este transfigurata in fabulos, iar personajele, unele reprezentnd
binele si altele raul, poarta valori simbolice. Basmul contine numeroase elemente fantastice personaje,
situatii, obiecte, lumi (este imaginata existenta unui al doilea taram) si respecta o succesiune de situatii
(pot fi considerate si motive), cum ar fi: imparatul cu trei fii sau fiice, lipsa, calatoria, probele ajutoarele,
lupta, victoria, casatoria. De asemenea, basmul are formule specifice de inceput (au rolul de a
transpune cititorul intr-un alt timp si intr-o alta lume), mediane (mentin interesul in urmarirea
desfasurarii actiunii) si finale (subliniaza victoria binelui si realizeaza iesirea din timpul fantastic al
basmului). Finalul basmului aduce totdeauna victoria binelui asupra raului.
Basmul cult pastreaza o mare parte dintre trasaturile speciei populare, avand insa un autor
cunoscut, care realizeaza adesea o sinteza a elementelor fantastice, aprofundeaza anumite nelesuri si isi
impune propria modalitate de a povesti.
Meritul lui Creanga este ca, prin povestile sale, a scos basmul din circuitul folcloric si i-a dat un
alt statut artistic. Toate povestile sale sunt, intr-adevar, creatii culte, nuvele, cum a intuit mai de mult
Garabet Ibraileanu, eroii vorbind si comportandu-se ca niste tarani. In ciuda acestui fapt, subiectul
respecta totusi tiparele basmului, cu competitia dintre bine si rau si comprimarea actiunii, in secventele in
care personajul principal strabate distantele cu viteza vantului si a gandului. Taramul de dincolo e, pe de
alta parte, o lume terestra. Tot ce e transcendent in poveste, la Creanga e adus pe pamant, observa undeva
George Calinescu. De regula, fantasticul este tratat in maniera realista in opera lui Creanga, impresia de
autenticitate taraneasca fiind accentuata in special de vorbirea eroilor. Numai ca, in povesti, placerea de a
fabula e la fel de mare ca si placerea de a povesti. Creanga manifesta mai degraba o atitudine moderata,
rezonabila, in sensul cel mai propriu al cuvantului fata de fantastic, caruia ii confera expresivitate
omeneasca.
Asadar, din basm Creanga nu mentine decat schema generala, lupta dintre bine si rau. Eroii sai,
chiar cei fabulosi, au trasaturi foarte omenesti. Totodata, ca orice scriitor clasic, Creanga pune peste tot in
opera sa observatii asupra sufletului omenesc, izbutind a se ridica la generalizari caracterologice si
morale.
"Povestea lui Harap-Alb", capodopera prozei de inspiraie folclorica si de factura fantastica a lui
Ion Creanga, a aparut iniial in revista "Convorbiri literare", reprodusa fiind, in acelai an (1877), in ziarul
"Timpul". "Povestea lui Harap-Alb "este un basm cult, in care sunt valorificate teme si motive de circulaie
universala, acest fapt fiind valabil si pentru celelalte povesti ale lui Ion Creanga ("Capra cu trei iezi",
"Pungua cu doi bani ", "Soacra cu trei nurori", "Danila Prepeleac", "Povestea porcului", "Fata babei si fata
moneagului", "Ivan Turbinca", "Povestea lui Stan Patitul").
Titlul, nominal, este alcatuit dintr-o alaturare a unui substantiv comun, povestea, cu unul propriu,
Harap-Alb. Termenul prin promite lectorului o istorie deosebita, un destin remarcabil, care merita efortul
naratorului de a-l relata, dar si stradania cititorului de a-l cunoaste. Harap-Alb este un nume format din
substantivul harap (forma literara arap), cu intelesul rob, sluga neagra, si adjectivul alb, sugestie
a starii de inocenta a eroului. Asocierea celor doi termeni este oximoronica si poate evoca inerenta
coexistenta a binelui cu raul, in orice personalitate, complexitatea vietii care se manifesta dincolo de
separatia neta a adevarului de minciuna si a esentei de aparenta. Totodata, numele reflecta cele doua stadii
majore ilustrate de protagonist: novicele si initiatul. Novicele devine rob, pentru ca nu are suficienta
experienta de viata si nu distinge suficient de clar valoarea de nonvaloare. El trebuie sa parcurga stadiul
suferintei (negru) pentru a-i intelege semnificatia si proportiile, sa cunoasca postura de sluga devotata, pana
cand va fi un stapanitor chibzuit. Initiatul va sti sa cantareasca binele si raul, intrucat le-a trait nemijlocit pe
amandoua si se va supune neconditionat in slujba binelui (alb).
Desi este o creaie literara culta, principalul izvor de inspiraie al povestii este folclorul romanesc.
Asa se explica existenta unor elemente de factura populara: tema- triumful binelui asupra raului; motivelesuperioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin vicleug, incercarea puterii in trei mprejurri diferite,

izbanda mezinului, petitul, casatoria, demascarea Spnului, pedeapsa; personaiele (Craiul,Verde-Imparat,

Imparatul Ros, Harap-Alb, fata mpratului Ros, Spanul), ajutoarele acestora (Gerila, Setila, Flamanzila,
Ochila, Pasari-Lati- Lungila, Sfanta-Duminica, regina furnicilor, regina albinelor, calul, turturica); unele
elemente magice; apa vie, apa moarta, cele trei smicele; fuziunca dintre real si fabulos- se trece din lumea
reala in cea fabuloasa, fara sa se faca distincia intre ccle doua planuri; limbajul, caracterizat prin aparenta
simplitate, autenticitatea vorbirii, oralitatea (deteminata de prezenta interjeciilor, a exclamaiilor, a verbelor
imitative, a onomatopeelor, de repetiia formulelor tipice- "ca cuvntul din poveste, inainte mult mai este"),
frecventa dialogului si a monologului.
Pana la un punct, "Povestea lui Harap-Alb "respecta tiparul narativ al basmului popular (realizat de
Vladimir Propp-"Morfologia basmului").
Subiectul
Doi frati (Verde-Imparat si Craiul) traiau, de multa vreme, la doua capete ale lumii, fara sa se mai
vada (situatia iniiala).
Primul, ajungand la batranete fara a avea descendeni in linie masculina, ii scrie fratelui sau,Craiul,
cerandu-i pe unul dintre cei trei feciori ca urma la tron (evenimentul care perturba echilibrul iniial).
Cei doi fii mai mari ai Craiului, aratandu-se dornici sa plece, tatal se imbraca intr-o piele de urs si ii
asteapta, pe fiecare, sub un pod. Speriati de "fiara", feciorii se ntorc, pe rand, acasa.
Intr-una din zile, mezinul Craiului se intalneste, in gradina, cu o batrana care cersea (si care era
Sfanta Duminica). Milostivit de "tanarul craisor", sfanta il sfatuieste sa plece el la Verde - Imparat, insa
numai dupa ce va cere calul si armele pe care tatal sau le avusese in tineree.
Dandu-i ascultare, mezinul isi alege calul (supunandu-l la proba jaratecului) si le reda armelor
tatalui sau vechile virtuti (prin indepartarea ruginii).
Pe urma,"botezat" intru soare si luna (prin cele trei zboruri cosmice ale calului nazdravan), mezinul
se pregtete de plecare, sftuit fiind de tatal sau sa se fereasca de omul ros "si mai ales de cel span"
(interdictia).
Prima etapa a drumului o constituie padurea-labirint, in interiorul careia fiul de crai se
intalneste, de trei ori, cu Spanul (care-1 momete sa si-1 ia ca sluga). La a treia intalnire, oferta fiind
acceptata, Spnul il invita pe pe naivul tanar sa coboare intr-o fantana ciudata, pentru a se racori;
imediat insa trntete capacul si-1 sileste pe captiv sa accepte inversrea rolurilor. Asa devine fiul de
imparat sluga Spnului.cu numele de Harap-Alb (in schema narativa comuna ,momentul se numete
"Rufctorul inseala victima"). Asa ajung la Verde-Imparat.
Noua travestire funcionnd, Harap-Alb este supus la trei probe initiatice: sa aduca salatile din
Gradina Ursului, apoi pielea (batuta in pietre scumpe) a Cerbului fermecat si, in final, pe chiar fata
mpratului Ros.
Pentru a trece de ultima incercare, Harap-Alb se intovaraseste cu cinci apariii bizare, reprezentnd
tot atatea intrupari ale forei cosmice: gerul (Gerila), foamea (Flamanzila), setea (Setila); Ochila este un
ciclop (figura mitologica de uria cu un singur ochi), iar Pasari-Lati-Lungila este un Sgettor cobort pe
pamant. Impreuna vor izbuti sa trcaca prin incercarea (proba) focului (scena din casa de arama), a apei
("cercati marea cu degetul", gandea imparatul inaintea ospului fabulos la care ii invita) si a recunoaterii
fetei mpratului Ros.
In final, intrucat fata divulga secretul lui Harap-alb, acesta este ucis de Span, dar renaste (stropit
fiind cu cu apa vie si apa moarta), redevenind ceea ce fusese. In schimb, Spnul este omort de calul
nazdravan.
Sfritul este al tuturor basmelor: nunta lui Harap-Alb cu fata mpratului Ros.
In afara schemei narative, "Povestea lui Harap-Alb" mai prezint si alte asemanari cu basmul
popular: confruntarea dintre principiul binelui si cel al raului, victoria celui dinti, existenta unui mezin care
i se substituie lui Fat-Frumos, prezenta unor ajutoare ale eroului pozitiv, prezenta fabulosului.
Exista insa si mari deosebiri care releva caracterul de basm cult al "Povestii lui Harap-Alb":
intinderea mare a textului (care este alcatuit dintr-un lant de "micro- nuvele"); fabulosul este tratat in mod
realist [de exemplu, cele cinci apariii bizare care-1 vor insoti pe Harap-Alb in ultima parte a cltoriei sale,
se comporta, vorbesc si se cearta ca nite tarani humulesteni; in plus, fiecare schia de portret cuprinde o
trimitere la fiina umana: "o dihanie de om" (Gerila), "o namila de om" (Flamanzila), "o aratare de om"

(Setila), "o schimonositura de om" (Ochila), "o pocitanie de om" (Pasari-Lati-Lungila)]; ca si in "Amintiri
din copilarie", personajele sunt vzute prin supradime nsionare, trasaturile lor sunt grotesti (Gerila-"o
dihanie de om" care "asa tremura de tare de parca-1 zghihuia dracul"; Flamanzila, "o namila de om " ce
"manca brazdele de pe urma a douzeci si patru de pluguri si tot striga atunci in gura mare ca crapa de
foame"; Setila- "o aratare de om care buse apa de la douzeci si patru de iazuri si o garla... si tot striga
atunci in gura mare ca se usuc de sete"; Ochila "care vede toate si pe toti"; Pasari-Lati-Lungila, "ciuma
zburtoarelor si spaima oamenilor"); prezenta unor personaje "deghizate" incepe dupa primul paragraf, prin
cuvintele naratorului: "Dar ia sa nu ne deprtm cu vorba si sa incep a depana firul povestii". Cuvintele
amintesc de de mitul autohton al ursitoarelor (care ii menesc destinul fiecrui nou-nascut); cele trei zne ale
sortii au atributii bine stabilite (una toarce, alta deapana si a treia taie firul vieii), primul "personaj"
deghizat fiind chiar autorul. Sub pana sa, intamplarile care constituie drumul formarii unui tanar se succed,
facand din acest basm un bildungsroman (roman al formarii). Tot o ursitoare este si Sfanta Duminica
(deghizata in ceretoare). Dupa unele opinii, Spnul este elementul malefic, dupa altele este un pedegog
"deghizat", ajutandu-l pe tanar sa se maturizeze. In acest sens, s-a afirmat in critica literara ca, "pentru ca
Harap-Alb sa devin om, Spanul trebuie sa fie "rau. El va disparea doar cand rostul i se va fi implinit".
Personajele
Basmul cult conine, la fel ca basmul popular, aceleai tipuri de personaje, grupate in doua categorii
aflate in antiteza: personajele pozitive si personajele negative. Din punct de vedere al importantei lor,
personajele din basmul "Povestea lui Harap-Alb" se impart in principale - fiul craiului; secundare- Sfanta
Duminica si figurani, asa cum sunt, de exemplu, ajutoarele fiului de crai, montrii simpatici.
Basmul cult, la fel ca si cel popular, asociaza eroului un numr de ajutoare, dintre care cel mai
important este animalul nazdravan- calul, care, pe langa puterea de a zbura "ca vntul si ca gndul", are si
rolul unui sftuitor, parand ca stie dinainte incercarile prin care va trebui sa treaca fiul de crai .
Considerata, cel mai adesea, un veritabil Bildungsroman fantastic al epicii noastre (George
Munteanu), Povestea lui Harap-Alb urmareste destinul unui fecior de crai printr-un lung proces al
devenirii spirituale. Desi a fost asociat cu Don Quijote (Al. Piru), iva (Vasile Lovinescu), Hamlet (Valeriu
Cristea), desi s-a vazut in el un erou fermecator, o varietate local-etnografica de Prince charmant
(Cornel Regman) sau, dimpotriva, un simplu om, lipsit de merite personale (Aurel Ru), protagonistul
basmului lui Creanga ramane totusi o figura singulara, o remarcabila creatie a marelui povestitor. Mezinul
craiului, Harap-Alb, nu are puteri supranaturale si nici insusiri exceptionale (vitejie, darzenie, istetime)
asemenea lui Fat-Frumos din basmele populare. El are calitati si defecte, sugerate si de oximoronul din
numele sau. Prin trecerea probelor la care il supune Spanul, pe parcursul calatoriei initiatice, fiul cel mic al
craiului va dobandi calitatile necesare unui viitor imparat, unui monarh luminat (mila, bunatatea,
generozitatea, Caritatea Cosmica, de care aminteste Vasile Lovinescu, intelegerea fata de cei mai slabi
decat el, simtul responsabilitatii, al curajului, al prieteniei, capacitatea de a-si respecta cuvantul dat,
juramantul). Din acest punct de vedere, basmul poate fi considerat un bildungsroman.
Personajul se defineste, mai ales, prin fapte, limbaj, relatii cu alte personaje, nume (mijloace
indirecte de caracterizare), insa pot fi intalnite si procedeele directe de caracterizare.
Harap-Alb savarseste un act de iniiere intr-o lume in care lucrurile pot fi si altfel dect par la prima
vedere. Initial, mezinul craiului este timid, rusinos, lipsit de curaj. Cand tatal sau ii mustra pe fratii lui mai mari
pentru a se fi intors din drum de frica ursului, el nu are curajul sa dea glas dorintei de a merge sa-si incerce
norocul acolo unde ceilalti au dat gres. Reactia sa este evidentiata de narator prin intermediul caracterizarii
directe: Fiul craiului cel mai mic, facandu-se atunci ros cum ii gotca, iese afara in gradina si incepe a plange
in inima sa, lovit fiind in adancul sufletului de apasatoarele cuvinte ale parintelui sau.
Incapabil s disting esena de aparen, tnrul o respinge de dou ori pe btrna ceretoare, fr s
bnuiasc mcar nelesul ascuns al cuvintelor ei. In cele din urm, dei nu le nelege semnificaia, este totui
frmcat de vorbele babei" i o miluiete cu un bnu. Milostenia i este imediat rspltit, fiindc btrna
femeie l nva cum s-i nduplece tatl ca s-1 lase s plece la drum pentru a deveni succesorul la tron al
unchiului su, Verde-Imprat. Astfel, ceretoarea" i spune s cear calul, armele i hainele" cu care tatl
su a fost mire i s aleag calul punnd n mijlocul hergheliei o tav cu jratic. Auzind ceea ce-i cere fiul su,
craiului nu i-a prea venit la socoteal", fapt ce-1 determin pe cititor s cread c, n tineree, i tatl a trecut
printr-o iniiere asemntoare. In momentul alegerii calului, fiul craiului se las din nou nelat de aparene.

Animalul nazdravan, insa, reuseste sa manance jaratic si, dupa ce isi arata calitatile (zboara si vorbeste), va
deveni ajutor si indrumator al fiului de crai.
Dovedindu-se superior frailor sai, Harap-Alb isi pune pentru prima data in valoare curajul in intalnirea
de la pod cu tatal sau, imbracat in piele de urs. Trecerea podului semnifica pentru mezinul craiului trecerea
catre o alta etapa a existentei, ireversibila. Insa podul nu ofera cheia, ci doar sansa transformarii, o sansa pe
care fratii mai mari (falsii eroi) o ratasera. A trece podul reprezinta totusi un act de curaj: afundarea in
necunoscut.
Intalnirea cu Spnul constituie episodul cheie, cu multiple semnificaii in evoluia ulterioara a eroului.
Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste (caracterizare directa realizata de catre narator), este supus
de Span prin viclesug. Devenit sluga acestuia, Harap-Alb dovedete, insa, loialitate, respectandu-si juramantul,
desi i-a fost smuls necinstit. Probele la care va fi supus sunt menite sa contribuie la formarea lui ca om, si nu
unul oarecare, ci un carmuitor in minile caruia se vor afla destinele unei lumi. Ajutat de Sfanta Duminica, el
va aduce salati din gradina ursului si pielea cerbului batuta cu nestemate, aceste fapte constituind un elogiu
adus omului aflat in lupta cu forte mult mai puternice, dar situate la un nivel inferior al gndirii. Prima proba ii
solicita curajul, iar a doua, mai dificila, pe langa curaj in manuirea sabiei, stapanirea de sine si respectarea
juramantului, in pofida ispitei de a se imbogati.
Cea de-a treia este cea mai grea si mai complexa incercare pe care trebuie s-o parcurga eroul. HarapAlb se confrunta in aceasta incercare cu cel de-al doilea simbol al inumanului, Omul Ros. Calatoria prin lumi
pustii, greu de strabatut, constituie un necontenit prilej de iniiere a eroului, care constata ca fiinele cele mai
neinsemnate iti pot fi de folos. Celelalte personaje care se alatura craisorului (Regina furnicilor, Regina
albinelor, Ochila, Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila) trebuie interpretate ca personificari ale
trasaturilor morale si spirituale ale eroului. De acestea se va sluji Harap-Alb in lupta impotriva raului. Dar,
pentru ca realizarea protagonistului sa fie totala, el trebuie sa primeasca din nou botezul mortii si al invierii. In
final, Spanul, ca un sacerdot, ii zboara acestuia capul dintr-o lovitura de palos, iar farmazoana rosie il
readuce la viata, unificand elementele pana atunci divizate. Harap-Alb poate fi incoronat.
Conform unui ritual rnesc, pentru a-si putea dobndi o funcie de conductor, un tanar trebuie sa se
supun unor probe viznd rabdarea, generozitatea, increderea, curajul, indemanarea, capacitatea de a pastra o
taina, arta de a-si atrage simpatia celorlali, talentul de a fi popular si protocolar, glumet si grav, sluga si stapan,
vanator si strajer, de a fructifica inteligent resursele civilizaiei populare, practicile magice, iscusina
vanatorilor, intelepciunea inaintasilor. Trecand cu bine toate probele inscrise in codul cavaleriei taranesti,
bunatatea, inteligenta, rabdarea, perseverenta, discreia, capacitatea de a se adapta unor situatii dificile, HarapAlb demonstreaz ca el este adevaratul nepot de imparat. Harap-Alb insumeaza un cod moral caracteristic
poporului roman in lupta pentru dreptate si adevar.
Numele personajului central este simbolic. Primul termen,"Harap", inseamna sluga, rob si
caracterizeaza "fata" cunoscuta, vizibila a personajului, care, dupa juramantul din fantana, devine sluga
Spnului. Al doilea termen, "Alb", desemneaza "fata" ascunsa a eroului si ar putea indica nemurirea (in unele
traditii, Insula Alba fiind un salas de nemurire). La aceasta idee conduce si finalul basmului, cand, in ultima
fraza, naratorul sugereaza ca nunta se prelungete in etern, iar cei care ajung acolo se impartasesc din vecie. Al
doilea termen al numelui ar mai putea avea semnificaia de "cel care raspandeste lumina". Sfanta Duminica
este cea care va descoperi acest lucru: ea i se adreseaza tanarului, in mod repetat, cu apelativul de "luminate
craisor". Eroul va ajunge la aceasta treapta, dupa al doilea moment al iniierii sale, cand, aducand capul
cerbului ucis, "se parea ca Harap- Alb soarele cu el il aducea".
Dupa cum s-a putut observa, portretul eroului reiese mai ales din faptele, vorbele si reactiile acestuia.
Din textul lui Creanga nu lipseste insa nici caracterizarea directa. Explicatiile celorlalte personaje cu privire
Harap-Alb sunt transcrise fie prin stilul direct (- Fii incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea
buna te ajuta, Harap-alb, zise Sfanta Duminica...), fie prin cel indirect liber (fetele imparatului Verde gasesc ca
Harap-alb, sluga lui, are o infatisare mult mai placuta si samana a fi mult mai omenos decat Spanul). Cat
despre narator, acestase raporteaza de fiecare data ironic la personajul sau, chiar daca o face direct sau numai
prin vorbe aluziv-ironice (- Asa este, maicuta, raspunse Harap-Alb, cufundat in ganduri si galban la fata, de
parca-i luase panza de pe obraz). Toate acestea concura la realizarea unui personaj ce depaseste, prin
complexitate, tipologia stricta a basmului.
Un personaj interesant este Spnul. Acesta intruchipeaza, evident, raul, dar este, in egala masura, un
formator, un fel de maestru (chiar daca in sens negativ) al fiului de crai, prin probele la care il supune, probe

care il invata umilina, suferinta, pretuirea prietenilor, adica ii dezvolta tocmai acele calitati care vor face din
Harap-Alb un bun stapanitor de norod. Rolul acesta formator este accentuat in basmul lui Creanga pentru ca el
este, deopotriva,un bildungsroman, adica un roman al formarii, al maturizarii, de aceea tanarul are de trecut un
numr mai mare de probe, pentru ca spiritul sa-i devin complex, sa ajunga sa creada "necazurile celor muli".
In sens restrans, Spanul poate fi socotit Diavolul, fiinta de dincolo, asa cum insusi se prezinta. Pe de
alta parte, Spanul este un maestru spiritual; el este cel care regizeaza intreg scenariul devenirii feciorului de
crai: il boteaza in apa fantanii, dandu-i o alta identitate si un nume initiatic, si il conduce spre imparatia lui
Verde-Imparat si-l determina sa parcurga o serie de trepte ale desavarsirii.
Pentru configurarea acestui personaj negatic, Creanga recurge la mai multe modalitati de
caracterizare. In intentia sa de dramatizare a naratiunii, scriitorul lasa eroul sa se prezinte in primul rand
singur, prin fapte si vorbe. Totusi, nu uita sa ne aminteasca, din vreme in vreme, de viclenia Spanului, fie
direct (Dar Spanul, cu viclenia sa obicinuita, nu-si pierde cumpatul), fie descriind, cu o subtila nuanta
ironica, perspectiva altor personaje asupra acestuia. Intr-un singur loc, Spanul isi dezvaluie adevarata
identitate: Chima rului pe malul prului; formula obscura, dar care trebuie inteleasa astfel: sunt schema,
Arhetipul Raului (Vasile Lovinescu). Tocmai manifestarea esentei Raului determina aparitia personalitatii
spirituale a lui Harap-Alb.
Stilul
Elementele de originalitate, care scot basmul din circuitul folcloric, conferindu-i condiia de opera
culta, scrisa, sunt: specificul naratiunii (individualizarea prin detalii, dramatizarea aciunii prin dialog),
umanizarea fantasticului (prin comportament, gestica, psihologie, mentalitate, limbaj), nota comica (conferita
de placerea spusului, verva, jovialitatea), erudiia paremiologica (prin aglomerare de dictoane si ziceri tipice,
prin frecventa proverbelor), savoarea stilului si a limbajului. Desi de extractie populara, limbajul se
individualizeaza prin urmatoarele caracteristici: vocabular specific cu aspect moldovenesc, limbajul afectivmarcat de prezenta interjectiilor, a exclamaiilor, a dativului etic ("Si odata mi ti-1 infasca cu dinii de cap."),
economia de mijloace artistice, oralitatea stilului - realizata prin interjectii (mai!), expresii onomatopeice
(cand sa pun mana pe dansa, zbarr"), excamatii (''ptiu drace!''), interogatii ("Ei, apoi saga va pare?"),
expresii narative tipice (si odata", "si atunci", "in sfarsit"), inserarea de fraze ritmate sau versuri populare
("De-ar sti omul ce-ar pati,dinainte s-ar feri").
Concluzie
In toate povetile sale, Ion Creanga improvizeaz pe marginea schemei universale a basmului, o
imagine a vieii taranesti de altadata, cu tipurile ei morale, cu traditiile si obiceiurile ei, cu comportamentul si
limbajul ei specific. Asemenea basmului popular, Povestea lui Harap-Alb pune in evidenta idealul de
dreptate, de adevar si de cinste, fiind o oglindire a vietii in moduri fabuloase (George Calinescu)