Basmul cult este specia genului epic in proza, de dimensiuni medii, cu un tipar narativ

specific, cu personaje si intamplari ce apartin unei lumi fabuloase si in care domina

oralitatea stilului. Opera vestea lui Harap Alb de Ion Creanga se incadreaza specie literare
basm cult, avand ca tema lupta dintre bine si rau.

Structura basmului este una simetrica, data de tiparul narativ specific propus de Vladimir
Propp in lucrarea Morfologia basmului. In opera Povestea lui Harap Alb sunt evidentiate 5
functii narrative dominante care aduc in atentie parcursul initiatic al protagonistului de la
ipostaza de fiu de crai la cea de imparat. Situatia initiala anticipeaza caracterul fabulous al
operei, prin atemporalitatea si aspatialitatea actiunii: “Amu cica era odata intr-o tara un
craiu care avea 3 feciori”. Lipsa contureaza deschiderea conflictului prin absenta
mostenitorilor la tron din partea fratelui craiului: “imparatul Verde nu avea feciori, ci numai
fete”.

Actiunea de remediere a lipsei infatiseaza in mod gradat probele initiatice prin care trece
eroul: proba podului este data de catre crai, fiind ajutat de catre Sf Duminica si cal; proba
fantanii este data de catre Span, prin care fiul devine Harap Alb, probele Imparatului Verde
sunt indirecte si subliniaza aducerea salatei din Gradina Ursului, a nestematelor din Padurea
Cerbului si a fetei imparatului ros; imparatul ros, in mod indirect il supune la alte trei probe
prin casa de arama, ospatul si selectarea macului de nisip; fata imparatului ros ii da alte trei
probe, mai intai pazirea, apoi identificarea si, in final, aducerea apei vii, apei moarte si a
celor trei smicele de mar dulce.

Lupta pentru remediere prezinta moartea lui Harap Alb, moartea Spanului si invierea fiului
de crai printr-un ritual magic de catre fata imparatului ros. Recompensa este ultima functie
a tiparului narativ, prin care binele triumfa in fata raului, astfel eroul primeste statutul de
imparat, imparatia si pe fata imparatului ros.

Fabulosul este o categorie estetica prin care personajele si intamplarile apartin unei lumi
irale, fara nicio influentare a realitatii. In povestea lui Harap Alb, timpul si spatial nu sunt
bine determinate, atfel actiunea se desfasoara “intr-o tara” si “odata”, dar si in “gradina
ursului”, in “padurea cerbului” sau in “casa de arama”. Cifra fatidica 3 surprinde aparitia a 3
feciori de crai, a 3 fete de imparat, a 3 intalniri cu Spanul si 3 smicele de mar dulce.
Personajele au puteri supranaturale astfel donatorii si adjuvantii contribuie la initierea
erolului.

Relatia autor-narator-personaj este caracterisica basmului cult. Autorul este o instanta

extradiegetica ce scrie opera, subordoneaza celelalte instante si se adreseaza unui lector
concret. Scriitorul Ion Creanga evidentiaza in Povesti, povestiri amintiri atmosfera
humulesteana, conturand valori umane specific precum dreptatea, adevarul , prietenia si
cinstea.

Naratorul este o instanta intradiegetic ace enunta in timpul discursului la persoana a 3 a

intr-o perspectiva obiectiva si auctorial, adresandu-se unui lector abstract. Naratorul este
omniscient si omnipresent, opera fiind una realista in care personajele devin tipuri umane,
iar naratorul sugereaza gesturile si mimica acestora. Totldata, naratorul enunta si la
persoana 1, pentru a atrage atentia lectorului asupra actiunii, insa perspectiva narativa nu
se schimba: “Dar ia sa nu ne departam cu vorba si sa incep a depana firul povestii”

Personajul este o instanta intradiegetic ace enunta in timpul istoriei ca emitator si receptor
de mesaj, un actor pe o scena imaginara. Protagonistul, fiul de crai care apare si in ipostaza
de Harap Alb se opune antagonistului reprezentat de Span si este ajutat in drumul initiatic
de catre personajele donator precum Sf Duminica si calul si de personaje adjuvante precum
Setila, Ochila, Flamanzila, Pasari lati Lungila, Gerila, furnicile si albinele.

Personajele episodice au rolul de a marca diferite momente ale initierii eroului, astfel craiul
il indeamna sa porneasca calatoria; Imparatul Verde si Imparatul Ros il indeamna sa treaca
probe initiatice, iar fata Imparatului Ros este cea care il invie printr-un ritual magic dupa
moartea simbolica din final. Harap Alb este personajul principal si rotund al operei,
deoarece apare in toate momentele tiparului narativ, fiind complex prin comportamentul
sau, mobil, prin cele doua ipostaze din evolutia sa, trecand de la ipostaza de fiu de crau la
cea de sluga. Protagonistul parcurge un drum initiatic si este eponym prin accentuarea
numelui in titlu.

Oralitatea stilului este o modalitate prin care autorul se adreseaza in mod direct lectorului,
dar si un mod de creatie prin care scriitorul isi pune amprenta asupra textului. Caracterul
popular este conturat prin utilizarea zicatorilor, proverbelor, fragmentelor de cantec
popular, ce apropie mesajul epic de realitatea humulesteana: “Capul de-ar fi sanatos, ca
belelele curg garla”, “poftim punga la masa daca ti-ai adus de acasa”.

Caracterul colocvial este sugerat prin formulele de adresare, interjectiile, verbele la

imperative, ce marcheaza dialogul dintre personaje: “Dragul tatei”, “Alelei, fecior de om
viclean”. La nivel structural, se remarca utilizarea formulei initiale si a celei finale pentru a
releva intrarea si iesirea din lumea fabuloasa, iar formulele mediane subliniaza firul povestii:
“Dumnezeu sa e tie, ca cuvantul din poveste inainte mult mai este”.
In concluzie, opera Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga se incadreaza speciei literare
basm cult, prin fabulosul intamplarilor, tiparul narativ specific si drumul initiatic al
protagonistului pentru a dobandi sgatutul de imparat. G. Calinescu observa faptul ca Ion
Creanga abordeaza in basme un realism fabulous, astfel, se creeaza “o oglindire a realitatii
in moduri fabuloase”.