Povestea lui Harap-Alb

Introducere
- Ion Creangă a reușit să ridice proza românească în secolul al XIX-lea pe
aceleași culmi pe care Mihai Eminescu ridicase limba literară în poezie.
- Opera sa, deși este restrânsă numeric, cuprinde povești și povestiri,
nuvela ,,Moș Nechifor Coțcariul”, romanul de formare ,,Amintiri din
copilărie”, dar și basme ca ,,Povestea porcului’’, ,,Povestea lui Harap-Alb’’, ce
sunt proiectoare în fabulos a lumii țărănești.
- Opera ,,Povestea lui Harap-Alb” ilustrează astfel cu succes viziunea despre
lume a autorului, acesta fiind una a scriitorului clasic prin valoare, dar și prin
intenția morală de la care pleacă și anume aceea de educa printr-un mijloc
delectiv cum este basmul.
- Este viziunea omului care pledează pentru valori morale, plecând de la
premisa că întotdeauna răul este pedespit.

Încadrarea într-o tipologie

- Este o specie a genului epic popular/cult, găsit de cele mai multe ori în proză,
în care sunt relatate întamplări neobișnuite, ireale din punct de vedere spațial
și temporal, puse pe seama personajelor înzestrate adesea cu puteri
supranaturale simbolizând fie binele, fie răul și din a căror confruntare
învinge întotdeauna binele
- Opera se validează ca basm, în anul 1877, fiind prima dată publicată în
revista ,,Convorbiri literare”
- Basmul cult ,,Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă are ca sursă de
inspirație basmul popular pe care îl redimensionează în conformitate cu
viziunea sa despre lume, caracterizată prin umanizarea fantasticului,
dimensiunea simbolică a narațiunii, oralitatea stilului, stilul paremiologic și
utilizarea categoriei estetice a comicului.
- În primul rând, la fel ca în basmul popular, textul lui Creangă se focalizează
pe supratema luptei dintre Bine și Rău. Astfel, protagonistul, Sf. Duminică,
calul, regina furnicilor, crăiasa albinelor sau cei cinci năzdrăvani reprezintă
întruchipări ale Binelui, în vreme ce Spânul și împăratul Roș sunt ipostazieri
ale maleficului
- Dar cu dimensiunea simbolică a narațiunii, lectura textului se orientează
spre identificarea unei alte teme, ca trăsătură specifică basmului cult, și
anume cea a inițierii. În acest sens, traseul protagonistului de la curtea tatălui
său spre împăratul Verde nu trebuie perceput ca un drum fizic sau exterior, ci
ca un drum inițiatic spre formarea caracterului matur.
- În al doilea rând, dincolo de împărțirea personajelor în ipostaze ale Binelui
și ale Răului, nota de originalitate a basmului cult se remarcă la nivelul
construcției lor pe principiul ambiguizării:
 Harap-Alb nu este Făt-Frumos din basmul popular. El este numit
de către George Călinescu un anti-erou, el fiind complet lipsit de
puteri supranaturale, având un caracter profund uman cu calități
și defecte.
 Spânul nu este întruchiparea completă a maleficului. Acesta apare
în ipostaza de maestru spiritual sever, care ajută la inițierea
protagonistului. Astfel, reprezentând un rău necesar.
 Calul nu este doar o apariție miraculoasă ce îndeplinește rolul de
adjuvant(ajutor), ci se ipostează alături de crai și Sf. Duminică,
într-unul dintre complicii maestrului spiritual.
 Uciderea din final a spânului, demonstrează că năzdrăvanul cal ar
fi putut interveni de la început in mod decisiv, dar a preferat să îl
lase pe Harap-Alb să depășească singur toate etapele maturizării.

Tema
- Ion Creangă pornește de la un model folcloric, însă reorganizează supratema
basmului conform propriei viziuni estetice, realizând un text narativ mai
complex decât basmul popular, dezvoltat pornind de la dialectica antitezelor
și implicând alte subnuclee precum inițierea ( prin urmare opera capătă
valențe de Bildungsroman), formarea unui conducător, relația maestru-
ucenic, cunoașterea de sine, familia dar și ,,lumea pe dos”.

Scene semnificative
- Proba podului este o primă scenă semnificativă pentru rolul și evoluția
personajului principal, marcând începuturile aventurii de cunoaștere a
acestuia.
 Deghizat în urs-> craiul pune la încercare potențialitatea de calități
ale mezinului, ce sunt necesare pentru ducerea la bun sfârșit misiunea
de regenerare a tradiției eroice de familie
 Ideea este sugerată și prin preluarea, la sfatul Sf. Duminici, a armelor
și a hainelor vechi ce îi aparțineau tatălui cărora urmează să le redea
strălucirea așa cum a făcut și cu animalul credincios devenit după ce
mănâncă jăratic, cel mai frumos din herghelie
 Urmând apoi ca tatăl să îi încredințeze sfaturi părintești pentru drum
- O altă secvență esențială pentru conturarea nucleului tematic al maturizării
protagonistului și pentru relația cu antagonistul o reprezintă coborârea în
fântână.
 În drumul său Spânul i se arată crăișorului de 3 ori, sub diverse
înfățișări, fapt care îl conduce la concluzia că este în țara spânilor.
Riscând a se rătăci în pădurea-labirint, acesta se lasă salvat de
străinul ,,binevoitor”, care îl conduce, pe nesimțite, la o fântână ,, cu
apă dulce și rece ca gheața.”
 Fântâna în care intră fiul de crai simbolizează o poartă între viața
nobilă și viață de slugă, apa fiind un element de caracter religios
însemnând un ,,botez” acordat de spân fiului de crai, de aici începând
cu adevarat traseul inițierii crăișorului, renunțând la viața nobilă și
trecând la cea de slugă astfel reprezentând o moarte simbolică, dar și
o primă înviere.
 Inversarea pozițiilor sociale marchează, așadar, pierderea, de către
crăișor, a virtuților moștenite și a condiției privilegiate de fiu de crai

Semnificatia titlului
- Asociind simboluri cromatice opuse, numele protagonistului poate exprima
ideea dualității personajului. Numele protagonistului combină contrariile.
Harap- negrul trimite spre ideea de rob, în timp ce Alb e atributul stăpânului,
astfel numele dezvăluind o involuție a crăișorului.
- Pe de altă parte contopirea a două nonculori în numele protagonistului poate
sugera că în acesta există defecte și calități, bine-rău, întuneric-lumină.

Relatii spatio-temporale
- La fel ca timpul, și spațiul ficțiunii este o coordonată nedeterminată : ,,într-o
țară” locuiește craiul cu feciorii, iar ,,într-o altă țară mai îndepărtată”,
trăiește fratele său, împăratul Verde. Dar, spre deosebire de basmul popular,
care se desfășoară pe două tărâmuri, în textul basmului cult, elementele de
spațiu aparțin aceleiași lumi.

Conflictul
- Conflictul principal, cel exterior de natură morală, are la bază lupta dintre
Bine și Rău, construită însă într-o viziune realistă. Astfel, binele
multiplicându-se, răul fiind reprezentat de omul însemnat, nu de personaje
fantastice. În plus, răul nu este învins direct de către protagonist, ci de
adjuvanții săi. Există și un conflict interior mai puțin conturat, între starea de
neofit a mezinului și multiplele provocări cărora trebuie să le facă față.

Perspectiva narativă
- Detașare totală a naratorului față de evenimentele prezentate, validează
astfel:
 Tiparul narativ auctorial, deoarece naratorul creează impresia
cunoașterii deznodământului
 Perspectiva narativă este heterodiegetică, narațiunea realizându-se la
persoana a 3 a
 Focalizarea este neutră, echivalentă viziunii ,,dindărăt”, deoarece
naratorul știe mai mult decât personajul.
- În general, în această creație epică, naratorul este omniscient și neexprimat,
dar pentru a întreține tensiunea epică, el apelează la diverse jocuri și artificii,
devenind trădat și necreditabil când îi creează cititorului impresia că nu știe
ce se va întâmpla.
- Obiectivitatea naratorială este însă încălcată pe alocuri de intervenții ale
naratorului în discurs, fiind o trăsătură a oralității stilului, marcă a
naratorului humuleștean.
Structură si compozitie
- La nivel compozițional, asemenea basmului popular, povestea lui I. Creangă
își structurează epicul pe două motive ordonate, cel al călătoriei ințiatice a
eroului și cel al probelor depășite.
- Acest scenariu narativ consacrat este însă valorificat original, prin trei tipuri
de călătorii al căror protagonist este Harap-Alb: călătoria inițiatică( pe
parcursul căreia personajul se definește mai degrabă ca un antierou, boboc în
felul său), călătoria de verificare(în care eroul probează acumularea unei
experiențe și modelarea personalității care permite încadrarea în tiparele
modelului eroic) și călătoria de înapoiere încheiată cu recunoașterea, moartea
simbolică, învierea ritualică și învestitura ce consfințește statutul de erou al
personajului.
- Motivele literare sunt de inspirație folclorică
o Motivul împăratului fără urmaș la tron
o Cel al superiorității mezinului
o Al probelor depășite
o Al călătoriei
o Al călcării interdicției și supunerii prin vicleșug
o Al animalelor fabuloase, obiectelor magice, prietenilor cu puteri
supranaturale, focului
o Morții și învierii eroului și în final cel al nunții împărătești
- Aceste motive de largă circulație sunt însă valorificate original prin
deplasarea accentului dinspre etic spre psihologic.
- Compozițional, basmul conține formule specifice, prezente și în textul lui
Creangă, astfel:
 Formula inițială-,,Amu cică era odată...”- introduce cititorul în
fabulosul creat de Creangă
 Formula mediană- apare de șapte ori în discursul epic, ceea ce aduce
segmentarea basmului în opt secvențe narative, cu scopul de a ține
trează atenția cititorului
  Formula finală- naratorul scoate din fabulos lectorul, având și valoare
hiperbolică, evidențiind veselia nesfârșită a finalului fericit.

Personajele
- Viziunea despre lume a lui Ion C. Nu se putea evidenția în acest basm în
afara unor personaje care să transmită anumite mesaje dincolo și prin text.
- În general în basm, personajele sunt arhetipuri ale unor valori morale, lucru
care asigură basmului perenitatea. De cele mai multe ori, personajele sunt
bidimensionale, de data aceasta nu se respectă această regulă, Creangă fiind
un inovator de excepție: însuși personajul principal e tridimensional.
- Harap-Alb, fecior de crai, este un Făt-Frumos din basmele populare,
destoinic și curajos, dar rămâne în zona umanului, fiind prietenos, cuminte și
ascultător. El este un personaj pozitiv și întruchipează înaltele principii
morale cultivate de orice basm, ca adevărul, dreptatea, prietenia, vitejia,
trăsături ce reies indirect din întamplări, fapte, din propriile gânduri și direct
din ceea ce alte personaje spun despre el.

Stilul
- Limbajul artistic al basmului este presărat cu zicători, proverbe și fraze
ritmate, personajul vorbind limba moldovenească autentică, presărată cu
regionalisme și cuvinte populare.
- Arta narațiunii se conturează cu totul aparte în proza lui Ion C. prin ritmul
rapid al povestirii, fără digresiuni sau descrieri suplimentare, dialogul
dramatizat, umorul deborant realizat cu jovialitate, prin oralitatea stilului,
dată mai ales de erudiția sa paremiologică.
- Oralitatea stilului lui Ion Creangă este dată de impresia de spunere a
întâmplărilor în fața unui public și nu pentru cititori.

Încheiere
- Așadar, G. Călinescu are dreptate când afirmă că ,,basmul este o oglindire în
moduri fabuloase a vieții”, deoarece această operă, prin mesajul livrat, prin
învățăturile de viață transmise, este doar o proiecție în imaginar a vieții unui
tânăr în evoluția sa.