Povestea lui Harap – Alb

de Ion Creangă

I. Introducere

 Ce este?
 text narativ
 text realist
 basm cult

Date despre operă

 Opera a fost publicată în revista “Convorbiri literare” în 1877.

 Autorul pornește de la schema basmului popular, pe care o adaptează conform

viziunii sale, ce poartă vizibil amprenta realismului.

 Def. Basmul cult – este o specie a genului epic, în proză, cu numeroase personaje
purtătoare ale unor valori simbolice, cu o acțiune ce implică fabulosul și care
ilustrează parcurgerea drumului maturizării de către erou.

 George Călinescu afirmă că basmul este “o oglindire a vieții în moduri fabuloase”,

a cărei caracteristică este aceea că “eroii nu sunt numai oameni, ci anume ființe
himerice, animale.”

 Trăsaturi specifice:

1. Elementele fabuloase aparțin firescului

2. Indici spațiali și temporali vagi
3. Acțiunea urmărește o schemă prestabilită
4. Drumul maturizării personajului principal

1
Date despre autor

 Aparține perioadei marilor clasici a literaturii române alături de I. L. Caragiale,

Ioan Slavici și Mihai Eminescu.

 Proza acestei perioade ilustrează varietate:

 la nivel tematic (banul, familia, dezumanizarea individului, satirizarea
unor moravuri)
 la nivelul orientării estetice (romantismul, clasicismul, realismul,
naturalismul)
 la nivel stilistic

2
II. Cuprins

Basm cult / operă realistă

1. Antropomorfizarea fantasticului

 Cu ce scop?

 Crearea unei lumi mai verosimile și mai apropiate de universul

țărănesc al Humuleștiului.

 Clișeele compoziționale – adaptate pentru a susține veridicitatea și relevanța socială.

 Formula inițială – “Amu cică era odată” – se deosebește de clasicul –

“A fost odată ca niciodată” – prin limajul regional și prin ancorarea
poveștii ce urmează a fi spuse într-o realitate rurală posibilă (“cică era”).

 Forma populară a adverbului “amu” din secvența “amu cică era”

evidențiază caracterul de poveste fără sfârșit a acestui basm, evocând
existența unor întâmplări anterioare.

 Astfel, interpretarea este confirmată de calul năzdrăvan în momentul în

care Harap – Alb este trimis de Spân în căutarea fetei Împăratului Roș
(“Las pe mine, stăpâne,…, pentru că m-au mai purtat odată păcatele pe
acolo cu tată – tău în tinerețile lui”).

 La fel și pentru formula finală (“Și a ținut veselia ani întregi, și acum
mai ține încă, cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi cine are
bani bea și mănâncă. Iar cine nu, se uită și rabdă.”), unde în plus are loc
o critică asupra societății contemporane lui I. Creangă, îndreptată spre
spiritul individualist, ce nici măcar să se bucure nu mai știe.

3
2. Ambiguizarea statutului personajelor

 Calul nu rămâne doar cu o apariție miraculoasă ce îndeplinește rolul de ajutor, ci se

ipostaziază, alături de Crai și de Sfânta Duminică, în unul dintre complicii Spânului.

 Astfel, așa cum demonstrează uciderea din final a Spânului, calul năzdăvan ar fi putut
interveni de la bun început în mod decisiv. Însă el preferă să-l lase pe Harap – Alb să
depășească singur toate obstacolele propriei maturizări.

 Ființele himerice – Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Ochilă – își

depășesc statutul devenind tipologii de țărani cu defecte exagerate.

 Astfel, ei devin întruchipări hiperbolice ale frigurosului, gurmandului, setosului,

hoțului, respectiv curiosului.

Titlul

 Enunță atât specia literară, cât și numele personajului principal purtat de-a lungul
maturizării.

 El este numit de către Spân, printr-o sintagmă oximoronică, Harap – Alb, ce

evidențiază cele două ipostaze: cea de slugă (harap) și cea de viță nobilă (alb).

4
Tema

 La fel ca în basmele populare, este prezentă tema luptei dintre forțele binelui,
reprezentate de Harap – Alb, Sfânta Duminică, cal, cei cinci uriași, și forțele răului,
întruchipate de Spân și Împăratul Roș.

 Tema destinului, pe care personajul principal trebuie să și-l împlinească, parcurgând

un drum inițiatic, menit a-l determina să descopere lumea, dar mai ales să se
descopere pe sine.

 Astfel, este ilustrat caracterul de bildungsroman.

 Predestinarea este anunțată încă din incipitul basmului de cuvintele bătrânei

înțelepte, ce îi dezvăluie crăișorului că va deveni un împărat mare și puternic (“Puțin
mai este, și ai să ajungi împărat…”).

5
 Basmul tratează ideea ciclității existenței umane, întrucât protagonistul pare a
parcurge același traseu inițiatic ca și tatăl său, în tinerețe, având asupra lui hainele,
armele și calul părintesc.

 Acțiunea basmului este lineară, fiind alcătuită din multiple secvențe înlănțuite.

I secvență narativă = Popasul de la fântână

 Jurământul din fântână conține și condiția eliberării, sfârșitul inițierii: “Și atâta
vreme să ai a mă sluji, până când îi muri și iar îi învia”.

 Schimbarea statutului îi aduce un nume, ce reprezintă pentru el o identitate proprie,

până acum fiind definit doar prin raportarea la statutul tatălui său: “fiu de crai”,
“crăișor”.

 Numele primit anunță începutul inițierii, al maturizării, personajul ieșind de sub

tutela părintescă și fiind obligat să-și construiască o viață proprie, pe baza trăsăturilor
și abilităților sale,

 Coborârea în fântâna răcoroasă și adâncă echivalează cu o coborâre în infern, ce

impune cunoașterea și conștientizarea răului, dar și ca un botez, personajul primind
pentru prima data un nume: Harap – Alb.

6
a II – a secvență narativă – Triumful binelui

 Fata împăratului Roș este cea care îl învie pe protagonist, cu ajutorul a trei simboluri
(apă vie, apă moartă, crenguțe de măr dulce), gest ce marchează, în plan simbolic,
dobândirea de către mezinul craiului a statutului de inițiat, capabil de a conduce o
familie și o împărăție.

 Calul , tovarășul de drum al lui Harap – Alb, îl omoară pe Spân, semn că rolul său în
procesul inițiatic a luat sfârșit.

 Sfârșitul perioadei de inițiere este marcat, ca și începutul, printr-o moarte și o înviere

simetrică.

 Moare uscis de sabia tatălui său, pe care îi jurase credință Spânului, sluga, ucenicul și
învie mirele împărat, inițiatul, învestit cu aceste atribute tot prin puterea paloșului,
simbol cavaleresc.

7
  Nararea se realizează la persoana a III – a de către un narator omniscient și
omniprezent, a cărui perspectivă narativă obiectivă este completată de comentarii
sau reflecții subiective (“Dar ce-mi pasă mie…”).

 Conflictul:
 Exterior – dintre fiul cel mic al craiul și Spân.
 Interior – generat de lupta între diversele ipostaze ale protagonistului.

 La nivel stilistic:
 Oralitatea stilului:
 regionalisme: “horhăind”, “hobot”.
 expresii populare: “vorba să fie”, “ți-ai găsit”.
 interjecții: “hei”, “ptiu”, “alelei”, “na”.

 Umorul inconfundabil:
 ironia
 satirizarea moravurilor

 Proverbe sau zicători: “Vorba lungă, sărăcia omului”, “La plăcinte

înainte, la război înapoi”.

III. Concluzie