O SCRISOARE PIERDUTĂ de Ion Luca Caragiale

,,O scrisoare pierdută” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Ion Luca Caragiale, pentru faptul că în
ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod cu totul
original.
Genul dramatic reuneşte opere scrise pentru a fi reprezentate pe scenă. Textul dramatic comunică mesajul prin
dialog şi replici, completate cu indicaţii scenice, informaţii privitoare la decor, lista de personaje de la început. De
asemenea, textul este împărţit în acte şi scene păstrând ideea de unitate de timp, spaţiu şi acţiune.
Între speciile dramatice, comedia are câteva trăsături specifice: stârneşte râsul, punând în lumină defecte morale
sau fizice, conflictul este derizoriu, bazat pe contrastul dintre aparenţă şi esenţă, personajele sunt ridiculizate, iar finalul e
fericit. Formele de realizare a efectului comic sunt: comicul de situaţie, de nume, de limbaj, de caracter, de moravuri.
Titlul este alcătuit dintr-un substantiv şi un adjectiv care, în sens denotativ reprezintă un obiect de şantaj, iar în
sens conotativ devine un obiect cu mare putere, deoarece împarte personajele în două tabere, cei puternici şi cei slabi, care
îşi schimbă componenţa în funcţie de posesia sau pierderea ei. Prin rolul pe care îl are în plan politic, scrisoarea are
puterea unei legi electorale, putând să construiască sau să distrugă cariere şi destine.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Fiind o comedie de moravuri, autorul satirizează aspecte din viaţa politică şi de familie a marii burghezii. Atacul la adresa
burgheziei, aflate în poziţii-cheie ale puterii, dezvăluie ipostaze ale ,,formelor fără fond”.
Compoziţional, comedia este alcătuită din patru acte cu scene reprezentative, construite pe tehnica bulgărelui de
zăpadă sau a amplificării treptate a conflictului.
Indicii spaţio-temporali sunt ironic precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea este
plasată ,, în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, pe durata a trei zile. Indicaţia referitoare la timp sugerează
eternizarea unei situaţii care se actualizează de fiecare dată când textul e pus în scenă sau este citit.
Varietatea şi banalitatea conflictelor este o trăsătură fundamentală a comediei. Conflictul principal antrenează
două tabere care se confruntă în plan politic: partidul aflat la putere (prefectul Tipătescu, Zaharia Trahanache şi Zoe) şi
gruparea independentă a lui Nae Caţavencu, aspirant la funcţia de deputat. În conflictul secundar, un rol important îl are
grupul Farfuridi-Brânzovenescu, obsedat de trădare din partea celor de la putere.
Acţiunea comediei are un subiect concentrat. În expoziţiune sunt prezentate personajele Tipătescu şi Pistanda care
citesc ziarul lui Caţavencu, ,, Răcnetul Carpaţilor” şi numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii
scrisorii de amor de adversarul politic declanşează conflictul principal şi constituie intriga comediei. Încercarea Zoei de a-
l convinge pe soţul înşelat că scrisoarea e o plastografie şi temerile lui Caţavancu sunt de un comic savuros. Naivitatea lui
Zaharia şi calmul său contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipătescu şi Zoe, care acţionează impulsiv pentru a recăpăta
scrisoarea. Actul al II-lea prezintă o numărătoare a voturilor, cu o zi înaintea alegerilor. Se declanşează conflictul
secundar, reprezentat de Farfuridi şi Brânzovanescu, ei temându-se de trădarea prefectului. Zoe ordonează eliberarea lui
Caţavencu, încercând prin mijloace feminine să-l convingă pe amant să-l susţină pe Caţavencu, în schimbul scrisorii.
Prefectul nu acceptă, iar Zoe îi promite lui Caţavencu sprijinul său. În actul al III-lea, acţiunea se mută în sala mara a
primăriei, unde cei doi candidaţi îşi rostesc discursurile incoerente.Trahanache găseşte o poliţă falsificată de Caţavencu pe
care vrea să o folosească pentru contra-şantaj. Rostirea numelui noului candidat, Dandanache, iscă o încăierare în care
Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea din ea.Va fi găsită de cetăţeanul turmentat. Ultimul act aduce rezolvarea
conflictului iniţial, scrisoarea ajunge la Zoe, iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. Dandanache se dezvăluie a fi ,,mai
prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”, ajungând deputat tot printr-un şantaj cu o scrisoare
compromiţătoare. Totul se încheie cu festivitatea în cinstea noului ales, conflictele dispar, adversarii se împacă.
Personajele sunt memorabile, bine individualizate şi încadrate în tipologii diferite, conturându-se comicul de
caracter. Astfel, Trahanache e încornoratul, Zoe-cocheta adulterină, Tipătescu-amorezul, Caţavencu-demagogul,
Pristanda-slujbaşul umil. Majoritatea sunt orgolioşi, nu au moralitate, nici principii, devenind personaje ,,plate”.Dincolo
de încadrarea în tipologii, acestea se individualizaeză prin nume, limbaj şi comportamant. Comicul de nume ironizează
personajele. Trahanache vine de la ,,trahana” care e o cocă moale, sugerând maleabilitatea, Caţavencu vine de la ,,caţă”-
persoană rea şi cicălitoare, Dandanache, de la ,,dandana”, încurcătură, iar Farfuridi şi Brânzovenescu, prin aluziile
culinare arată prostia.
Limbajul e un mijloc de caracterizare a personajelor. Comicul de limbaj surprinde incultura personajelor prin
deformarea neologismelor ,, dipotat”, ,,docoment”, diminutive ridicole ,, neicusorule”, ,,neneacă”, nonsensuri ,,unde nu e
moral, acolo e corupţie”, ticuri verbale ,, Aveţi puţintică răbdare” (Trahanache), ,,curat” (Pristanda), ,,Eu cu cine votez?”
(cetăţeanul turmentat).
În concluzie, comedia ilustrează strălucit o lume de carnaval, ridicolă, o lume a ambiţiilor şi orgoliilor
nejustificate. Din această perspectivă, Caragiale este un scriitor extrem de actual, creator al farsei moderne şi un neîntrecut
pictor al unei lumi în derivă morală.